Varia
JURIDICE
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





MUȘAT & ASOCIAȚII. Continuarea listărilor este un instrument esenţial pentru dezvoltarea pieţei locale de capital
12.06.2012 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În perspectiva atragerii de noi emitenţi şi a majorării volumelor de tranzacţionare, piaţa românească de capital are nevoie de adoptarea unor instrumente adecvate care să transforme ţara noastră într-o veritabilă piaţă regională, s-a punctat la seminarul cu tema “Listările pe piaţa de capital. Beneficii şi provocări”, organizat marti, 12 iunie 2012, de Muşat & Asociaţii în parteneriat cu Bursa de Valori Bucureşti.

“Piaţa de capital românească are nevoie să se reinventeze şi să se adapteze practicilor adoptate de pieţele mai mature din Occident. În ceea ce priveşte listările duale, să nu uităm că ele pot fi privite dintr-o perspective dublă: pe de o parte permit listarea unor emitenţi autohtoni pe pieţe externe, iar pe de altă parte creează posibilitatea ca emitenţii străini să intre pe piaţa de capital locală. În acest context, pentru a preveni lipsa de lichiditate, conturile globale trebuie să poată fi implementate şi pe piaţa de capital din România, aşa cum este nevoie şi de o serie de alte ajustări, inclusiv de ordin tehnic pentru a face mai facil accesul investitorilor la companiile listate la BVB, dar şi al jucătorilor locali la surse de finanţare externe”, a declarat Miruna Suciu, Partner Muşat & Asociaţii. “Continuarea listărilor reprezintă un pilon esenţial pentru creşterea vizibilităţii României în rândul marilor instituţii financiare internaţionale, care şi-au dovedit deja receptivitatea faţă de proiectele de energie şi infrastructură lansate de autorităţile române. Alături de Polonia, România poate fi privită ca o ancoră a Europei cu mare potenţial de dezvoltare inclusiv prin intermediul pieţei de capital”, declară Miruna Suciu.

După vânzarea cu succes a 15% din acţiunile Transelectrica şi a proiectelor de privatizare anunţate, oficialii prezenţi la discuţie au subliniat importanţa strategică a BVB pentru dezvoltarea ulterioară a economiei româneşti în general. “Cu siguranţă, listarea Transelectrica reprezintă un moment de referinţă care nu trebuie pierdut, întrucât marchează o oportunitate majoră de dezvoltare atât pentru Bursa de Valori, cât şi pentru piaţă şi economie în general”, a subliniat Ionuţ Bohâlţeanu, Partner Muşat & Asociaţii.

Evenimentul, la care au luat parte importante companii naţionale şi internaţionale, a fost onorat de prezenţa reprezentantilor Bursei de Valori Bucureşti, Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, dar şi de Mihai Bogdan Chetreanu, Comisar Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare (CNVM), Călin Popescu, Director Depozitarul Central şi de reprezentanţi ai unor companii de stat. De asemenea, la discuţii au luat parte: Tom Attenborough, Managing Director CSEE Banking Citibank Londra, Verender S Badial, Managing Director Equity Capital Markets Societe Generale Londra, Laurent Cassin, Managing Director Equity Capital Markets Societe Generale, Dan Weiler, Director Executiv Corporate Finance & Investment Banking BCR, Nicolae Moroianu, Director Executiv BT Securities.

În prezent, Muşat & Asociaţii acordă consultanţă juridică pentru majoritatea proiectelor importante derulate pe piaţa de capital, precum vânzarea secundară a unui pachet de 15% din acţiunile Transgaz, lansarea ofertei publice iniţiale pentru vânzarea a 20% din Tarom, dar si pentru derularea ofertei publice primare de vânzare a 10% din capitalul social al societăţii Hidroelectrica. În plus, Muşat & Asociaţii a consiliat OPSPI şi în oferta publică secundară pentru vânzarea a 15% din Transelectrica, încheiată cu succes la sfârşitul lunii martie.

Firma este recunoscută pentru implicarea sa constantă în tranzacţii de anvergură pe piaţa de capital, dintre care menţionăm oferta publică de preluare derulată de Rompetrol Group pentru Rompetrol Rafinare, preluarea şi delistarea Bere Azuga de către SABMiller sau asistarea Sanofi-Aventis cu privire la oferta de preluare pe piaţa locală a Zentiva.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII: MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 16 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile străine de specialitate (Chambers & Partners, Practical Law Company, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

MUŞAT & ASOCIAŢII este prima casă de avocatură de pe piaţa locală distinsă cu prestigiosul premiu „The National Law Firm of the Year“ acordat de publicaţia britanică de specialitate International Financial Law Review (IFLR) care realizează şi binecunoscutul ghid juridic internaţional IFLR 1000. De asemenea, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year„, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe pe parcursul anului trecut în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII oferă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute şi respectate corporaţii din România, inclusiv o treime din Top 100 şi jumatate din Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a conflictelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienţi, majoritatea din categoria investitorilor străini printre care: Enel SpA, GDF Suez, Rompetrol, Colas, European Investment Bank, RBS (Royal Bank of Scotland), ING Bank, Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BNP Paribas, OTP Bank, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, Roche, Abbot, General Electric, General Motors, Microsoft, Intel, Oracle, Google, AON, Amazon.com, AT&T, Nokia, Alcatel – Lucent, Telecom Italia, Thyssen Krupp, Generali, AFI Europe, Electrolux, Caterpillar, Monsanto, Deutsche Bahn, SAB Miller, etc.

Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.