Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Despre buna reputație a judecătorilor și procurorilor
13.06.2012 | Marcela COMȘA, Marcela COMȘA

JURIDICE - In Law We Trust

Buna reputaţie a devenit una din condiţiile obligatorii la înscrierea pentru admiterea în magistratură. Toată presa subliniază în această lună acest aspect. Nu este nimic nou. Şi până acum magistraţii trebuiau să se bucure de „o bună reputaţie” Cei care îşi doresc să acceadă la funcţia de judecător şi procuror trebuie să se gândească nu numai la beneficiile unei astfel de profesii ci şi la privaţiuni, stres, multă muncă şi renunţări.

În general, de îndată ce reflectăm la viaţa noastră şi la sensul pe care vrem să i-l dăm, ne punem problema moralei. Morala îşi pune problema adevăratei destinaţii a omului; ea este deci partea filozofiei care îl interesează direct pe fiecare dintre noi. Orice acţiune liberă şi reflectată presupune ca scopul ei să fie socotit valabil, adică presupune o reflecţie şi o decizie prin prisma moralei. Această problemă a căpătat, în istoria filozofiei, două soluţii generale; în lumina celei dintâi, scopul suprem al omului este fericirea (epicurianismul, utilitarismul englez); în lumina celei de a doua, scopul ultim este virtutea sau practica datoriei (stoicism, morala lui Kant).

Omul moral, scria Kant, nu este omul fericit, ci acela care „merită” să fie fericit; în acest merit constă întreaga valoare morală. Moralitatea unui act nu constă în conţinutul actului ca atare, ci în felul în care îl săvârşim: de exemplu, putem da de pomană din interes, sperând ca astfel să câştigăm un loc de frunte în lumea de dincolo, ori din sentimentul ocazional de milă. În realitate, om moral nu este acela care îi ajută pe săraci din calcul sau din sentiment, ci acela care o face din principiu. Este morală numai acea conduită umană care este expresia unui „principiu” raţional şi practicat voluntar.

În ziua de astăzi morala se prezintă mai ales ca o teorie a relaţiilor cu ceilalţi oameni, o filozofie a „comunicării” (M. Buber, E. Levinas). De exemplu, a privi în ochii semenului este a înţelege că nu-i poţi face rău. Morala tinde în prezent să se înscrie într-o „ontologie”, adică într-o teorie a realităţii. Se urmăreşte mai ales din descrierea „faptelor umane” decât dintr-o analiză interioară a conştiinţei omului, să se deducă în mod firesc datoriile noastre elementare, spre a fonda astfel o teorie a valorilor.

Kant separă morala de orice căutare a fericirii (terestre sau celeste): „Morala nu este deci, la drept vorbind, doctrina care ne învaţă cum să fim fericiţi, ci cum trebuie să fim demni de fericire” („Critica raţiunii practice”, 1788). Singurul sentiment moral este respectul: „Acesta este adevăratul mobil al raţiunii pure practice; el nu este altceva decât însăşi pura lege morală, în măsura în care aceasta ne face să simţim sublimitatea propriei noastre existenţe suprasensibile şi în care, în mod subiectiv, la oamenii care au în acelaşi timp conştiinţa existenţei lor sensibile şi a dependenţei care rezultă pentru dânşii referitor la natura lor, afectată patologic, ea produce respect pentru decizia lor superioară … respectul legii morale dictează formula unui „imperativ categoric”: „Acţionează potrivit maximei care în acelaşi timp se poate erija ea însăşi în lege universală” („Fundamentul metafizicii moravurilor”, 1783). Fiecare poartă în sine legea morală şi trebuie deci să fie obiect de respect: „Căci fiinţele raţionale sunt toate subiecţi ai legii potrivit căreia nimeni nu trebuie niciodată să se trateze pe sine şi să-i trateze pe ceilalţi pur şi simplu ca pe nişte mijloace, ci întotdeauna în acelaşi timp ca pe nişte scopuri în sine”.

Termenul morală are origine latină, „mos – mores” însemnând obicei, obişnuinţă, morav. Iniţial şi termenul etică, cu etimologie greacă desemna acelaşi lucru.

Etica este considerată ştiinţa principiilor moralei. Riguros vorbind, morala este obiectul de studiu al eticii, chiar dacă în întrebuinţarea lor cotidiană cei doi termeni par a avea aceleaşi semnificaţii. Termenul provine din grecescul „ethos”( moravuri). Morala desemnează mai cu seamă aplicarea acestor principii în actele particulare ale vieţii.

Dicţionarul limbii române (atât Dicţionarul Explicativ al Limbii Române cât şi Dicţionarul Enciclopedic) explică cuvântul „etic,-ă” prin trimitere la cel de „morală”. Astfel se dau trei definiţii: 1. privitor la morală, bazat pe morală, conform cu morala; 2. disciplină având ca obiect studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale, privite fie ca cerinţe individuale, fie ca ansamblu de obligaţii şi datorii sociale; 3. ansamblu de norme morale, morală.

Iniţial etica şi deontologia se suprapuneau. În timp s-a încercat efectuarea unei distincţii între cele două discipline, deşi delimitarea dintre ele este dificilă. Cuvântul „deontologie” provine din grecescul: „deontos”(necesitate) şi „logos” (studiu). Deontologia este o doctrină privind normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesiuni, o teorie a datoriei, a obligaţiilor morale. În vorbirea curentă când se face referire la norme deontologice, norme etice sau morale se înţelege acelaşi lucru. Aş adăuga eu că şi „buna reputaţie” se referă la respectarea normelor morale.

Deontologia este definită ca ştiinţa care articulează, sintetizează, dezvoltă totalitatea regulilor ( normelor) de conduită şi obligaţiilor ce trebuie respectate de către orice persoană care exercită o profesie (manager, medic, ziarist, profesor, avocat etc.) în relaţiile sale cu colegii şi alţi membri ai societăţii stabilite prin legi scrise/nescrise printr-o tradiţie, norme de educaţie şi de conştiinţă.

Am arătat că la începuturi deontologia se suprapunea cu etica. Şi în prezent se vorbeşte despre coduri de conduită etică pentru diverse categorii profesionale. Fiecare profesie are regulile sale morale. Judecătorii au şi ei nevoie de a avea standarde de etică.

Deontologia profesională pentru judecători este un fenomen relativ nou în legislaţie. Evoluţia în acest sens poate fi explicată atât prin dezvoltarea puterii judecătoreşti cât şi prin creşterea exigenţelor publicului privind transparenţa actului de justiţie concomitent cu creşterea numărului de reclamaţii împotriva judecătorilor. Instituţionalizarea codurilor deontologice pentru magistraţi nu trebuie însă să limiteze în nici un mod independenţa autorităţii judecătoreşti. În prezent s-a constatat că se manifestă în acest domeniu două tendinţe divergente. Prima este aceea a reinstaurării instituţionale şi judiciare a independenţei autorităţii judecătoreşti. Cealaltă tendinţă este cea politică de slăbire a acestei independenţe judiciare prin supunerea ei unor valori extra-legale.

Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor a adoptat în 2001 Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară care cuprinde principiile ce trebuie să stea la baza comportamentului judecătorilor. Este deosebit de important ca judecătorii fiecare în parte şi toţi împreună să respecte şi să facă cinste funcţiei magistratului ca o dovadă de încredere din partea cetăţenilor, şi să se străduiască să sporească şi să menţină această încredere în justiţie.

În cadrul statului de drept justiţia reprezintă una din valorile sale fundamentale. Încrederea şi respectul de care se bucură judecătorii într-o societate democratică reprezintă garanţii ale eficienţei sistemului judiciar. Independenţa şi imparţialitatea acestora trebuie să fie reală. Prin norme juridice interne şi internaţionale se reglementează activitatea de judecată, organizarea şi funcţionarea justiţiei. Un sistem judiciar competent, independent şi imparţial pentru apărarea drepturilor omului se realizează nu doar printr-un cadru legislativ adecvat ci şi prin transpunerea drepturilor recunoscute de legi în practică. Corectitudinea actului de justiţie depinde de conduita fiecărui magistrat.

Dacă normele de procedură, incompatibilităţile, drepturile şi obligaţiile participanţilor la procese sunt reglementate de legi, normele de conduită morală a judecătorilor sunt distinct prevăzute în coduri deontologice. Rolul unui cod deontologic este de a forma conduite, de a înfăţişa ce înseamnă respect şi onoare intr-o profesie. Un astfel de cod se adresează conştiinţei fiecăruia şi fiecare om trebuie să consimtă liber la respectarea acestor reguli de conduită morală. Codurile deontologice trebuie să constituie instrumente de reflecţie pentru categoriile de profesionişti, trebuie să fie adevărate instrumente de reglementare.

Prin Hotărârea 328 din 24.08.2005 Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor structurat în şapte capitole. Codul deontologic al magistraţilor stabileşte standardele de conduită a acestora, conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei. Nu voi cita dispoziţiile acestui cod, el poate fi lecturat de orice persoană interesată.

Codul deontologic trebuie să fie un îndrumar pentru judecător. El trebuie să reflecte obligaţiile sale morale. Trebuie să se facă distincţie între aspectele morale şi cele disciplinare. Un cod moral nu trebuie confundat cu îndatoririle profesionale care atrag sancţiuni. Acestea trebuie detaliate şi specificate în legi, în timp ce codul ar trebui să se limiteze la principii de bază.

Se pune întrebarea firească care este scopul codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor din România: să fie o culegere de norme de conduită sau să îmbunătăţească calitatea actului de justiţie? Înclin să cred că s-a urmărit a doua variantă şi voi încerca să justific acest punct de vedere.

Normarea este o componentă indispensabilă oricărei acţiuni sociale. Ea constă în precizarea acelor reguli care satisfac nevoia de organizare, stăpânire, reglare şi dirijare a operaţiilor prin care pot fi atinse anumite scopuri, atenţionând, în acelaşi timp, asupra unor factori şi acţiuni care pot fi surse de perturbaţii, dereglări, eşecuri şi situaţii nedorite. Capacitatea normelor de a reglementa acţiunile individuale şi de grup se întemeiază pe valori, idealuri şi criterii colective.

Normele morale promovează anumite determinaţii ale binelui (cinstea, generozitatea, modestia etc.) atât sub aspectul conţinutului valoric („calităţile” omeneşti ce trebuie urmate), cât şi al datoriei, intenţionând să armonizeze universul a ceea ce este dezirabil cu situaţiile concrete. Normele morale stabilesc limite între care sunt şi pot fi acceptate variaţiuni ale comportamentelor individuale, astfel încât să fie menţinute coeziunea, stabilitatea şi omogenitatea societăţii sau grupului social. Ele propun spre realizare şi imprimă actelor personale un scop moral, care exprimă criterii colective de evaluare şi aspiraţii validate social.

Normele morale recomandă, prescriu, interzic, permit, sancţionează, previn, anticipează şi apreciază gesturi, conduite, atitudini, fapte ale unui subiect real sau posibil. Norma morală este o generalizare a experienţei  colective care îşi dovedeşte eficienţa în asigurarea convieţuirii, fiind, de aceea, transmisă, de obicei, sub forma unei reguli practice.

În formulări precise, aceste norme arată subiectului ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă în situaţii concrete de viaţă, cum trebuie să fie şi cum se exclude să fie pentru ca manifestările sale să intre în categoria celor „bune” admise şi preţuite de semeni. Spre deosebire de normele juridice, care transmit obligaţii cetăţeneşti elementare, regulile morale oferă modele de perfectibilitate umană. Deşi în mod nemijlocit ele cer şi, în acelaşi timp, atribuie actelor şi activităţilor un grad de raţionalizare, rigoare, regularitate, direcţie şi sens, au misiunea de a contura modele umane cu trăsături explicite şi de a formula imbolduri spre practicarea calităţilor prin care fiinţa omenească îşi poate înnobila propria sa viaţă.

Un ideal social este ansamblul coerent de laturi privitoare la modelul evoluţiei istorice (asumat spontan sau deliberat) şi la idealul de viaţă. El este o alternativă la realitatea socială nemijlocită. De aceea, prefigurează şi un model de viaţă morală a cărui aplicare este obligatorie imediată. Scopurile anticipate în plan social solicită atitudini şi comportamente adecvate, stiluri de participare şi responsabilităţi, deci o asemenea orientare valorică a raporturilor interumane încât să fie asigurate condiţiile subiective indispensabile realizării proiectelor colective. De aceea, normele morale anticipează un tip uman, prescriu şi propun sfaturi de conduită. Deşi, de cele mai multe ori, funcţiile normative sunt formulate apodictic („trebuie să…”, „este obligatoriu ca să…”), morala nu poate fi redusă la sistemul datoriilor sociale, ci trebuie să ia în consideraţie şi omul individual, cu aspiraţiile, căutările şi înclinaţiile sale. În procesul individualizării, morala îşi completează caracterul convenţional de instanţă exterioară cu tăria sau fragilitatea motivaţiilor pe care le primeşte în psihologia oamenilor concreţi.

Din normare exterioară, socialmente propusă şi impusă, morala trebuie să se constituie ca normare interioară, sursă de autoconstrângeri, astfel încât conţinuturile sale să devină mobiluri personale de acţiune. Accentuarea aspectelor interdicţionale şi imperative nu este un  argument pentru validitatea şi exemplaritatea unui cod moral, ci, mai degrabă, semnalizează o lipsă. O morală care inhibă prin interdicţii şi prin invocarea unor datorii (îndatoriri) necondiţionate demonstrează că valorile şi idealurile sale nu sunt practicate spontan, prin ataşament firesc. Morala bazată preponderent pe ideea datoriei reuşeşte, în cel mai fericit caz, doar inocularea sârguinţei, a corectitudinii formale faţă de norme, sfârşind în comportamente neproblematice ce dovedesc că este interiorizată, din teamă, doar exigenţa („trebuie să fac astfel, pentru că astfel nu se poate, nu e permis”) în timp ce fondul valoric rămâne exterior subiectivităţii individuale.

Nu toate valorile morale sunt şi pot fi concretizate în structuri normative. Normele au o formă abstractă, generală, impersonală; numai prin interiorizarea dimensiunilor valorice se obţine o adevărată reglementare a comportamentelor, dinăuntrul trăirilor umane şi nu printr-un conformism plat. Personalitatea morală se constituie prin armonizarea datoriei subiectiv resimţite, anticipate şi căutate cu datoria socială, obiectivă, impusă din exterior. Respectul pentru norme nu poate fi redus la simpla morală a corectitudinii, ci trebuie integrat într-o morală a convingerii (orientată spre semnificaţii şi temeiuri umaniste) şi, simultan, într-o morală a responsabilităţii faţă de consecinţele actelor noastre.

Prevederile codului menţionat reiau dispoziţii din alte norme legale, existând de multe ori repetiţii şi contradicţii între textele acestor norme. Aceste prevederi care se repetă sau vin în contradicţie cu codurile de procedură sau regulamentele de ordine interioară obligatorii ar trebui eliminate din cod. Unele prevederi sunt greu de interpretat, limbajul fiind uneori vag sau ambiguu. Codul ar trebui să reflecte şi normele Uniunii Europene în domeniu, nu să conţină doar interdicţii. Obligaţiile ar trebui să fie corelate cu drepturile judecătorilor. În acest sens s-au invocat reglementări de acest gen din alte ţări cum ar fi Modelul de Cod deontologic al personalului instanţelor din Statele Unite ale Americii precum şi codurile din statele California şi Missouri. În Europa se respectă Carta universală a judecătorului, recomandări în domeniu ale Consiliului Europei (exemplu – Recomandarea 94(12)), majoritatea statelor Comunităţii Europene nu au adoptat un cod deontologic pentru judecători.

Deşi codul român nu este perfect el se poate perfecţiona. Prin adoptarea lui s-a subliniat nevoia de reflectare a judecătorilor şi procurorilor asupra îndatoririlor lor morale. Deşi dispoziţiile codului deontologic sunt relativ rigide concluziile ce se pot trage sunt că un magistrat trebuie să fie în permanenţă un exemplu de moralitate, să se autocontroleze  indiferent de locul şi situaţia în care se află, atât în desfăşurarea activităţii profesionale cât şi relaţiile de familie, de colegialitate, prietenie, vecinătate etc.

Prin modele de conduită şi convieţuire se iniţiază şi împlineşte ordinea umană a vieţii. Valorile morale integrează viaţa cotidiană şi acţiunile colective într-un determinism instituit. Faptele sunt coordonate de sensuri, motivaţii, criterii şi idealuri ce aparţin aspiraţiilor legitime ale societăţii sau grupului social. Acţiunea direcţionată de valori şi norme necesită o anume renunţare de sine din partea individului, depăşirea înclinaţiilor naturale, a sensibilităţii spontane şi a raporturilor de forţă fizică.

Faţă de standardele de conduită impuse unui judecător datoria acestuia de respect pentru legea morală este mult mai riguroasă, iar sancţiunea din partea colectivităţii mult mai aspră. El trebuie să-şi refuze agrementul prezent, plăcerea de moment, comoditatea sufletească în schimbul a ceva nesigur – respectul şi aprecierea societăţii în care trăieşte şi profesează şi un succes moraliceşte pozitiv justificat.

Deci atrag atenţia candidaţilor că perioada dificilă începe după admiterea în magistratură, buna reputaţie trebuie să fie menţinută pe tot parcursul carierei de judecător.

dr. Marcela COMȘA
judecător, Curtea de Apel Braşov

Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.