Mesajul Presedintelui UNBR la Congresul Avocatilor (integral)
15 iunie 2012 | JURIDICE.ro
În deschiderea lucrărilor Congresului Avocaților, care au început astăzi, 15 iunie 2012, în București, președintele UNBR, av. dr. Gheorghe Florea, a adresat invitaților și participanților următorul mesaj:
„Congresul Avocaţilor 2012 se desfăşoară într-un moment în care comunitatea profesiilor juridice din România se confruntă cu însuşirea/aplicarea, ori pregătirea în vederea aplicării noilor instituţii juridice create prin demersuri legislative de anvergură – cele 4 Coduri, legislaţie fundamentală pentru dezvoltarea pe termen lung a societăţii româneşti în context european.
Tradiţia şi realitatea demonstrează că justiţia aparţine, în egală măsură, profesiilor juridice: magistraţilor, dar şi avocaţilor, consilierilor juridici, executorilor judecătoreşti, notarilor, grefierilor.
Presiunea mediului social economic asupra profesiilor juridice şi asupra profesiei de avocat impune asumarea de către avocaţi a responsabilităţii sociale profesionale, care implică şi impunerea regulii de drept în orice acţiune socială.
Stabilitatea si predictibilitatea pe bază de lege a deciziei economice individuale, a celui sfătuit de avocatul competent, schimbarea mentalităţilor astfel încât rezultatele apărării şi ale consultanţei avocaţiale bazate exclusiv pe lege să nu fie estompate de complicităţi suspecte vor reprezenta cert cheia reuşitei profesionale în viitor!
Intervenţiile publice cu privire la respectarea legii sunt şi trebuie să fie apanajul avocaţilor, care, de regulă, nu ştiu şi nu trebuie neapărat să-şi laude realizările, dar ştiu să critice raţional şi curajos ceea ce este nesănătos!
De reuşita schimbării la faţă a justiţiei atârnă interese esenţiale ale statului şi ale profesiei de avocat, capacitatea avocaţilor de a se implica activ în rosturile şi evoluţia profesiei, pe plan intern şi în spaţiul european va contribui efectiv la îmbunătăţirea şi schimbarea mediului juridic şi judiciar.
Dincolo de aspectele subiective sub care sunt înfăţişate uneori problemele justiţiei, adeseori impregnate de atitudini politice, nu este cazul ca relaţiile avocaţilor cu societatea să afecteze relaţiile dintre magistraţi şi avocaţi!
Nu este vremea unor confruntării instituţionale între profesiile juridice!
Dezechilibrele instituţionale şi frustrările acumulate de-a lungul anilor în raporturile dintre sistemul judiciar şi profesiile conexe acestuia nu au produs şi nu pot produce efecte benefice pentru mediul juridic în ansamblul său.
Sărbătorirea în comun a deschiderii Anului Judiciar 2011 de toate profesiile juridice – prin reluarea unei tradiţii pe care profesia de avocat a cultivat-o o lungă perioada de timp – proiectele comune în care sunt implicate, deopotrivă, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Uniunea Naţionala a Barourilor din România, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor demonstrează că normalitatea relaţiilor instituţionale şi de fapt în comunitatea profesiilor juridice este efectivă şi benefică.
Maturitatea şi solidaritatea Corpului avocaţilor sunt paznicul tradiţiilor şi constantelor profesiei, pentru ca avocatura să reziste vremurilor!
Perioada în care trăim impune ca profesia de avocat să nu mai fie tratată ca un auxiliar al justiţiei. Profesia de avocat este un pilon al justiţiei
Liniştea şi bunăstarea profesiei de avocat nu dăinuiesc de la sine!
Profesia de avocat trebuie să constituie un rezervor permanent de expertiză care să impună ridicarea standardelor profesionale din magistratură, într-un climat corect şi bazat pe respect!
În contextul în care dezvoltarea legislativă a României se produce concomitent cu perfecţionarea sistemului judiciar, adeseori apărarea prin avocat este identificată drept cauză a lentorii procedurilor judiciare, ceea ce este incorect. Este cazul să subliniem că pregătirea apărării, respectarea dreptului fundamental la alegerea avocatului exclud posibilitatea instituirii „avocatului din oficiu desemnat de permanenţă pentru activitatea instanţelor”, deoarece principiul apărării efective ar fi grav afectat. Nici soluţiile de sancţionare a avocaţilor prin mijloace de drept administrativ nu pot pune apărarea prin avocat decât în situaţia de a fi expusă presiunilor incorecte şi abuzurilor. Este încălcat grav dreptul la apărare prin avocat, al cărui titular este persoana, constituţional îndrituită la alegerea avocatului sau la beneficiul apărării.
A trecut şi vremea aranjamentelor şi compromisurilor pentru realizarea progreselor în dezvoltarea instituţională a profesiei de avocat!
Reprezentanţii profesiei de avocat reuniţi în Congresul avocaţilor au obligaţia să impună apărarea profesiei atât de derapajele din interior, cât şi de agresiunile din exterior.
Un proces de selecţie a avocaţilor care nu respectă standarde de competenţă profesională se va reflecta mai târziu în calitatea apărării. Este cert că va fi influenţată şi calitatea actului de justiţie.
Concurenţa neloială şi practicarea fără drept a profesiei de avocat sunt expresia nerespectării legii. Ministerul Public şi instanţele au datoria să intervină şi să facă legea respectată!
În orice mod, demersurile profesionale pe care avocaţii le fac – individual sau în colectiv – ajung în justiţie. Către justiţie avocaţii nu pot „exporta” decât competenţă, profesionalism, integritate!
Organele profesiei trebuie să identifice şi să trateze legal cazurile de incompatibilitate, de nedemnitate, de incompetenţă, de lipsă de integritate, de conflicte de interese sau chiar de corupţie din rândul avocaţilor.
Iată motive pentru care Congresul Avocaţilor 2012 este chemat să evalueze corect situaţia actuală a profesiei de avocat prin includerea pe ordinea de zi a Congresului, ca tema distinctă, problematica generală a profesiei şi starea ei actuală, dar să şi genereze proiecte, hotărâri, care să demonstreze că profesia are forţa să reziste presiunilor de orice fel!
Doresc succes lucrărilor Congresului!”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro