INFO-PICCJ, 15 iunie 2012
15 iunie 2012 | Sorin-Ioan DUMITRAȘCU

Restrângere activitate PICCJ la data de 19.06.2012
Ca urmare a notificării societăţii Enel Distribuţie Muntenia referitoare la întreruperea furnizării energiei electrice, cauzată de efectuarea unor lucrări, la data de 19.06.2012, în imobilul din Bd. Libertăţii nr. 12-14, unde îşi desfăşoară activitatea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul acestuia este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Întrucât la data amintită nu sunt îndeplinite condiţiile pentru desfăşurarea normală a activităţii curente, se va asigura permanenţa la Biroul de relaţii publice şi audienţe pentru justiţiabilii care se prezintă personal la sediul parchetului mai sus menţionat.
De asemenea, va fi asigurată permanenţa Biroului de informare publică şi relaţii cu presa, prin doamna Dana Titian, consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la numărul de telefon: 0746.028.011.
***
Evaziune fiscală. Trimitere în judecată. PT Timiș
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, la data de 11.06.2012, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei DINA BUCUR EMILIA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală (2 fapte).
Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevat următoarea situaţie de fapt:
În perioada noiembrie 2008 – octombrie 2009, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, inculpata nu a calculat, reţinut şi virat impozitul aferent veniturilor din jocuri de noroc, respectiv nu a înregistrat în evidenţa contabilă toate operaţiunile comerciale efectuate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către stat.
Prin faptele comise, inculpata a cauzat bugetului de stat un prejudiciul în cuantum de 1.326.615 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.
***
Contrabandă. Trimitere în judecată. PT Timiș
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, la data de 12.06.2012, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului IUGA ION sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 02.09.2011, inculpatul a fost surprins pe raza comunei Şag din judeţul Timiş, în timp ce transporta într-un autoturism cantitatea de 40.000 ţigarete netimbrate, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Prin infracţiunea comisă, inculpatul a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 17.496 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Timişoara.
***
Contrabandă. Trimitere în judeactă. PJ Deta
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, la data de 11 iunie 2012, trimiterea în judecată a inculpatului STOIA VASILE sub aspectul săvârşirii contrabandă.
Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 02 decembrie 2010, inculpatul a deţinut şi transportat ilegal, cu o autoutilitară, pe teritoriul comunitar, cantitatea de 219.000 ţigarete netimbrate cu marcaj fiscal românesc, în condiţiile în care cunoştea că acestea provin din contrabandă.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Deta.
***
Incident deces minor. Constituire dosar. PJ Sector 1
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost constituită, la data de 14.06.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul în care s-a produs decesul unui minor în vârstă de 5 ani.
Din primele cercetări a rezultat faptul că fetiţa a murit în timp ce se juca în curtea casei împreună cu sora sa, ca urmare a prăbuşirii unui zid peste cele două, dar şi peste mama acestora, care a încercat să le salveze.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Evaziune fiscală şi contrafacere. Combatare şi prevenire. PT Ilfov
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov împreună cu ofiţeri ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov – Serviciul Investigare a Fraudelor, ai Serviciului Independent de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov şi ai Brigăzii Speciale de Intervenţii, şi cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală -Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, desfăşoară activităţi într-un centru comercial din Judeţul Ilfov, în cadrul unei acţiuni de combatere şi prevenire a unor infracţiuni de evaziune fiscală şi de contrafacere săvârşite de comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în acest centru comercial.
La acţiune participă doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov şi un număr de 136 de cadre ale unităţilor ante-menţionate.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
***
Ultraj ş.a. Trimitere în judecată. PJ Suceava
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Buceschi Traian sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 25.05.2012, în jurul orelor 0400, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din municipiul Suceava inculpatul a fost oprit de un agent din cadrul poliţiei rutiere.
În acest context, inculpatul Buceschi Traian a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, după care a plecat de la faţa locului cu maşina, împrejurare în care l-a târât pe agentul de poliţie, care fusese prins între portieră şi caroserie, pe o distanţă de 10-15 metri. Ca urmare a acestei acţiuni, agentul de poliţie a fost proiectat pe asfalt şi i-au fost provocat leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, un număr de 6-7 zile îngrijiri medicale.
Ulterior, fiind condus la sediul unităţii de poliţie, inculpatul a refuzat să sufle în aparatul etilotest şi să se supună prelevării probelor biologice.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.
***
Călcare de consemn. Constituire dosar. PM Iaşi
Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi a fost constituită, la data de 15.06.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul în care o femeie a fost agresată, pe stradă, de prietenul ei, Mistreanu Sebastian Constantin.
Din primele cercetări a rezultat faptul că, în cursul zilei de astăzi, 15.06.2012, acesta şi-a atacat prietena, încercând să o sugrume. Aceasta se află din punct de vedere medical în afara oricărui pericol şi nu a formulat plângere prealabilă până în prezent.
Până la acest moment al cercetărilor nu au fost conturate, astfel cum s-a vehiculat în spaţiul public, indicii ale unei fapte care s-ar cerceta din oficiu. Urmează ca, în funcţie de evoluţia stării de sănătate şi poziţia adoptată de persoana vătămată, să fie stabilită încadrarea juridică.
În contextul în care, Mistreanu Sebastian Constantin are calitatea de militar, comandantul unităţii militare a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, cu privire la faptul că, la data de 15.06.2012, anterior agresării prietenei, acesta se afla în serviciul de pază al unităţii şi a părăsit unitatea fără aprobare, pentru a se întâlni cu aceasta, iar pe fondul geloziei excesive a exercitat actele de violenţă.
Cercetările continuă de către procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de călcare de consemn.
>> sursa: mpublic.ro
Sorin-Ioan DUMITRASCU
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice