Casatoria civila vs. casatoria religioasa. Insemnatate in societatea actuala
18 iunie 2012 | Simona CIMPOCA
Să ne cununăm în faţa ofiţerului de stare civilă sau să ne cununăm şi în faţa lui Dumnezeu? Cea de-a doua variantă nu este posibilă astăzi fără îndeplinirea celei dintâi. Dacă până în 1789 căsătoria avea un caracter profund religios, Revoluţia Franceză a fost piatra de temelie în schimbarea ce avea să apară cu privire la o nouă înfăţişare a căsătoriei. Începând de atunci, căsătoria a fost declarată contract civil, drept pentru care importanţa religioasă a acestui act a trecut pe un loc secundar.
În zilele pe care le trăim, oamenii se căsătoresc adesea doar la starea civilă, aceasta fiind condiţia esenţială pentru dobândirea calităţii de soţ. În acest sens, căsătoria religioasă a devenit o împrejurare facultativă, fiind lăsată la alegerea partenerilor şi permisă doar după încheierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă. În faţa lui Dumnezeu, oamenii se înfăţişează pentru a-i da viitoarei familii pe care o vor forma un imbold al dezvoltării distinct faţă de imboldul strict social.
Căsătoria civilă este un contract având caracter solemn, ceea ce înseamnă că pentru încheierea ei există anumite reguli imperative impuse de Noul cod civil (art. 278-289) şi de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Dorind să devină soţi, cei doi parteneri sunt obligaţi să depună o declaraţie de căsătorie, care va fi afişată la sediul autorităţii administraţiei publice locale unde a fost depusă. Partenerii se vor prezenta împreună în faţa ofiţerului de stare civilă în vederea încheierii căsătoriei civile, aducând cu ei şi cel puţin doi martori, care, la nevoie, vor putea aduce argumente cu privire la consimţământul soţilor. Dintre aceleaşi reguli imperative prin care căsătoria civilă capătă caracter solemn fac parte vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriei într-un registru oficial.
Natura divină a căsătoriei este instituită în Geneza: Şi omul a zis: iată, în sfârşit, aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Dacă oamenii aleg să se cunune la biserică, probabil o fac din motive emoţionale, spirituale, care le insuflă mai departe binecuvântarea lui Dumnezeu, prin rugăciunile şi însăşi slujba religioasă la care iau parte în ziua nunţii. În această slujbă, mirii nu fac jurăminte sau legăminte, deoarece căsătoria religioasă este, în esenţă, confirmarea iubirii umane către Dumnezeu. Poate că aceia dintre noi care au realizat căsătoria religioasă sau urmează să o facă sunt curioşi cu privire la înlănţuirea momentelor din timpul evenimentului, se întreabă ce semnificaţie au cununiile, înconjurarea mesei, paharul cu vin sau pişcotul din care mănâncă amândoi soţii. Poate cei care oficiază căsătoria religioasă o fac pentru a scăpa de singurătate într-un mod mult mai simbolic decât cel fizic, pentru a fi ajutor unul altuia sau pentru a fi alături de partener la bucurii şi la necazuri. Ceva mai aproape de lumea mondenă în care trăim, în legătură cu religiozitatea căsătoriei, sunt dorinţa domnişoarelor de a purta rochii de mireasă dintre cele mai sofisticate, peisajul de basm în care porumbei albi sunt lăsaţi să zboare la terminarea slujbei, prezenţa domnişoarelor şi cavalerilor de onoare, alături de care mirii se vor distra toată noaptea, decorarea bisericii cu flori naturale şi alte detalii care au fost ataşate acestui tip de căsătorie, fără însă a avea o semnificaţie divină, fiind născute din imaginaţia oamenilor şi din dorinţa lor de a ieşi în evidenţă în societate.
Din punct de vedere juridic, căsătoria are anumite trăsături, a căror trecere cu vederea poate duce chiar la desfiinţarea acesteia. Astfel, căsătoria reprezintă o uniune dintre bărbat şi femeie, fiind liber consimţită de către viitorii soţi. Este monogamă, bigamia fiind pedpesită în legislaţia românească. Se încheie în formele cerute de lege. Căsătoria se încheie pe viaţă şi în cadrul ei, femeia şi bărbatul beneficiază de egalitate. Nu în ultimul rând, căsătoria are drept scop principal întemeierea unei familii.
Din păcate, astăzi, valoarea instituţiei căsătoriei se perimă tot mai mult, iar în unele legislaţii căsătoria este chiar total desacralizată, fiind permisă între persoane de acelaşi sex. Observăm că acele cupluri pe care ar trebui să se bazeze o societate viitoare ar putea forma familii temeinice, însă preferă să trăiască în concubinaj, neluând în seamă actul căsătoriei. În acest sens, viaţa unor astfel de cupluri se reduce la simpla comuniune fizică, lipsită de idealul nobil al continuităţii familiei şi perpetuării neamului. Mai îngrijorătoare este mentalitatea tinerilor de astăzi, care manifestă un dispreţ total faţă de căsătorie, preferând să întreţină relaţii cu mai multe persoane, fapt ce relevă incapacitatea lor de a-şi asuma un angajament, fie el doar în ceea ce priveşte concubinajul.
Probabil că ceea ce ne lipseşte este asigurarea unor măsuri prin care să creştem interesul în vederea căsătoriei, acest lucru fiind transpus inclusiv în protecţia juridică sporită a familiilor întemeiate prin căsătorie. Poate atunci am avea mai multe cupluri decise să se prezinte în faţa ofiţerului de stare civilă, purtând pe buze un singur cuvânt: Da. Şi, la întoarcerea către casă, ei vor putea să se oprească la biserică, unde să-şi exprime dorinţa de convieţuire şi în faţa lui Dumnezeu, ultimul pas în vederea împlinirii lor spirituale.
Simona CIMPOCA
student, Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept
intern Societatea de Ştiinţe Juridice
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
