Opinii si comentarii. Ori…
20 iunie 2012 | Gabriel CAIAN
După apariţia articolului meu Domnule Profesor, aveți un minut? Avem nevoie de dumneavoastră!, publicat pe JURIDICE.ro, pe lângă numeroasele şi, în parte, nemeritatele felicitări ce mi-au fost transmise personal, au existat şi reacţii neelegante, iar unele chiar violente.
E firesc, probabil, ca cel ce e trezit brusc din somn să înjure pe cel ce a îndrăznit să-l scoată dintr-o stare stabilă, cu beneficii de necontestat. Cu toate astea, există posibilitatea să-i mulţumească ulterior dacă îşi dă seama că risca să întârzie sau să nu ajungă deloc la o întâlnire importantă. Deşi, la o prima vedere, nu există multe premise pentru dialog, le voi răspunde totuşi unora dintre comentatorii articolului meu, dintr-un motiv simplu: cred că încă se poate discuta cu bună credinţă.
Nu am răspuns atunci, la cald, pentru că de principiu consider că e riscant să te laşi pradă enervării de moment. De multe ori am văzut cum succesiunea comment-urilor din josul unui material scris se transformă într-o bălăcăreală generală, şi asta chiar nu ajută deloc şi pe nimeni.
Mai întâi mă voi adresa doamnei Jabre care, se vede de la o poştă, nu e exersată în dialogul între egali, şi îi voi spune că loialitatea de prieten nu justifică inexactităţile la care s-a pretat sub semnătura de judecător. Mă bucur că, întâi de toate articolul meu i-a alimentat self-esteem-ul crezând că ce am îndrăznit eu să afirm era o continuare palidă a axiomelor despre educaţie pe care le emisese dumneaei mai demult. Din nefericire, nu am citit ce spune dumneaei că a scris. Poate-mi voi face timp într-o zi ploioasă. Pe de altă parte, nu exclud să avem unele idei comune. Cu o rezervă, stimată doamnă Jabre: non idem est si duo dicunt idem.
Cât priveşte cauza Maria Atanasiu şi alţii cu peripeţiile sale privind onorariul avocaţial, aş recomanda să nu se mizeze pe faptul că oamenii nu verifică. Înregistrarea audierii e încă accesibilă pe site-ul Curţii, după ştiinţa mea. E drept că la final dl. CLP a arătat că nu cere decât o sumă simbolică, fapt pe care am omis să-l precizez, motiv pentru care îmi cer scuze. Ceea ce era esenţial în argumentaţia mea rămâne, însă, valabil. Tot spectacolul de a argumenta pe baza titlurilor sale academice cât de mare ar fi trebuit să-i fie onorariul şi cât este el în fapt în alte cauze (atunci când pledoariile nu rămân înregistrate spre a sta mărturie pentru o generozitate fariseică), a fost reclamă pură camuflată într-o nesfârşită şi ridicolă laudă de sine.
Apreciez, pe de altă parte, ca neinspirată strădania doamnei de a mă domina „profesoral”, prin consideraţii referitoare la stilul şi gramatica mea. Sunt dezolat de faptul că, întâlnind un text în care autorul a ieşit un pic din fondul comun al limbii, doamna Jabre îl suspectează că a stat cu dicţionarul lângă el vreo lună ca să-l scrie.
Cât priveşte folosirea lui „or”/”ori”, împărtăşesc enervarea doamnei în faţa acestei frecvente greşeli. Vestea proastă e că eu voiam să zic „ori” adică „sau”. Introduceam prin această particulă o nouă întrebare într-o înşiruire de întrebări ce urmau să-mi ghideze gândul. Aşadar, poate ar fi trebuit ca doamna Jabre să se gândească de două ori înainte de a face acel comentariu neconstructiv.
În orice caz, le mulţumesc comentatorilor materialului meu, atât celor grăbiţi, cât şi celor iubitori de conflict, pentru că m-au pus într-un raport mai direct, mai sincer cu mine însumi. Adversitatea e bună uneori, e sănătoasă pentru că te ajută să vezi ce nu vrei să fii. Nu în ultimul rând, salut tăcerea dlui profesor CLP care şi-a dovedit astfel, o dată în plus, abilitatea. Sunt convins că acei comentatori răutăcioşi nu au făcut decât să-şi manifeste o loialitate pe care nu le-a cerut-o nimeni, nici măcar tacit…
În fine, merită să răspund unei reale sau eventuale imputări, una rezonabilă de astă dată: aceea că nu sunt echidistant, că intervenţia mea a fost împotriva unei caste profesionale, împotriva castei avocaţilor. Nimic mai neadevărat. Nici măcar împotriva „unei părţi” a acestei caste, nu a fost îndreptată modesta mea analiză, ci împotriva unora dintre oamenii ce populează sistemul de învăţământ juridic. Împotriva celor care folosesc titluri şi titulaturi universitare (când nu chiar instituţii ale statului pur şi simplu) pentru a valida demersuri prin care se apără interese private ori de cartel. Elitele au şi ele carteluri, ba chiar sunt cele care se pricep cel mai bine să le înfiripe, şi în special când nu e nimeni să le tragă de mânecă.
Dacă se va considera, după atâtea scandaluri în care sunt implicaţi profesori de la drept şi în care se dau în vileag tot felul de specii ale imposturii, că totul e OK la facultatea cu pricina, nu voi fi de acord, dar voi respecta opinia celui ce ar susţine-o. Mă voi întreba însă: ce ar spune siluetele virile de pe faţada facultăţii? Dacă prin minune Lycurg ori Solon ar face un gest sau ar trimite un zâmbet aprobator, cui va fi el adresat oare: celor care gândesc şi se exprimă asemănător mie sau celor pentru care totul e în regulă şi convenabil la facultatea de drept? Poate mă întrebaţi de ce doar Lycurg şi Solon? De ce nu Cicero, Papinian ori Justinian? Trebuie să recunosc, am şi eu afinităţile mele elective… Sunt părtinitor, în felul meu.
Gabriel CAIAN
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
