Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare
 1 comentariu

Despre „grija de sine” a magistratului


29.06.2012 | Gabriel CAIAN
Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Mai ţineţi minte ce-i spune Socrate lui Alcibiade atunci când acesta din urmă îi anunţă intenţia sa de a intra în politică? Îi spune că nu trebuie să facă acest pas decât în măsura în care a practicat „grija de sine”. Această grijă de sine, plecând de la care voi încerca să-mi desfăşor firul gândului, este altceva decât strădania egoistă de a face să-ţi fi ţie bine cu orice preţ. Nu e, ori nu e în primul rând, grija pentru trupul tău, pentru siguranţa familiei tale, pentru dobândirea cât mai multor beneficii lumeşti.

E mult mai mult, şi mult mai puţin, în acelaşi timp: este o permanentă strădanie de a dobândi armonia interioară, pentru că nu poţi face armonie în cetate (în polis) decât în măsura în care ai reuşit asta cu tine însuţi. Nu poţi face politică dacă eşti soi rău, dacă eşti o specie meschină fără leac, dacă nu te forţezi să-ţi atenuezi nimicnicia şi beteşugurile de caracter.

Dacă în loc să acţionezi cu prudenţa şi înţelepciunea amintite, te afunzi autosatisfăcut în propria puţinătate şi infirmitate morală (pe care le avem în doze diferite, însă le avem, har Domnului!, cu toţii), atunci nu eşti făcut pentru viaţa politică, nu prezinţi semnificaţie pentru cetatea în care trăieşti, ba chiar faci rău amintitei armonii la care, în mod firesc, se tinde.

După această referire la textul platonician sau la ceea ce îmi amintesc din acest text, vă voi dezvălui şi miza sa: mi-am dat seama că standardul cerut de Platon, prin vocea lui Socrate, omului politic, se aplică întocmai magistratului. Căci magistratul e un „om politic” în măsura în care aportul său la echilibrul şi armonia comunităţii sunt substanţiale. Am convingerea că sunt bine înţeles: nu dau politicii nicio tentă de partizanat, nicio conotaţie ideologică, ci o văd, pe urmele lui Platon, ca îndeletnicire cu binele public.

Din acest punct de vedere, nu pot să nu remarc faptul că noi, magistraţii, am lipsit sau am fost palid reprezentaţi în spaţiul public, în primul rând, pentru că mulţi nu făcuseră, pe lângă multele ucenicii şi stagii profesionale, stagiul necesar al „grijii de sine”. Cursurile de „comunicare” sunt binevenite, dar nu sunt suficiente. Îndrăznesc să cred că dacă apăreau în anii 90 ori la începutul anilor 2000 nişte voci mai articulate, mai decente, ale unor magistraţi care să nu imite politicul de tip partinic cu ceea ce are el mai periculos şi mai respingător, vocile acelea ar fi fost ascultate şi, cel puţin, ar fi deschis teme de reflecţie, cu toate greutăţile pe care le-ar fi întâmpinat.

Pe de altă parte, cred că şi piedicile, loviturile, lipsa de scrupule a celor pentru care separaţia puterilor în stat e doar o vorbă goală, au fost mult mai dure atunci. Între timp, s-au slăbit chingile dependenţei, atât instituţional, cât şi printr-o constantă „civilizare” a magistraţilor înşişi. Oameni oneşti şi competenţi din sistem au probat că nu suntem o castă amorţită în privilegii, ci oameni, diferiţi unii de alţi, însă doritori, tot mai mulţi, să-şi trateze beteşugurile. Pe lângă cei care-şi fac trudnic datoria în sălile de judecată, au apărut vocile critice şi, mai important, vocile insider-ilor care au criticat sistemul de justiţie însuşi, corupţia, dependenţele, rămânerea în urmă. Cu riscul unor acţiuni disciplinare şi a altor represalii, bine-nţeles…Instituţional, lucrurile sunt reversibile; la nivelul oamenilor cred, însă, că mult mai greu se pot întoarce lucrurile.

În prezent, mărturisesc că trăiesc senzaţia că suntem (iarăşi) sub asediu – noi, magistraţii, dar cred că aşa se simt şi alţi oameni cuviincioşi din zona justiţiei; diferenţa e că, de data asta, sunt magistraţii înşişi, sau o bună parte dintre ei, mai onorabili. Sunt magistraţii înşişi, sau o bună parte dintre ei, mai curajoşi şi mai responsabili. Nu e vorba de a duce lupte, ci de a arătat că sunt capabili să medieze lupte, că pot aduce armonia, că pot impune standarde atunci când totul pare că se clatină.

„A avea grijă de sine”, în cazul magistratului de azi, înseamnă, în opinia mea, a reuşi să te trezeşti dintr-o somnolenţă profesională, civică, dacă nu chiar existenţială, şi să vezi că eşti o fiinţă istorică. Înseamnă să realizezi, cu alte cuvinte, că te plasezi între un „de unde” şi un „încotro” şi că poţi face lucruri pe care, lăsându-le nefăcute sau neterminate, va trebui să le facă alţii, poate alte generaţii.

Mă opresc din tirada mea pentru a nu plictisi; dar aş mai spune ceva, cu timiditate: e un soi de bucurie paradoxală pe care o trăiesc în timpul asediului, bucurie pe care mi-o dă sentimentul stenic că s-ar putea să supravieţuim.

Gabriel CAIAN

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti