Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Dan Lupascu: Justitia merge ca pasarea-lira
02.07.2012 | JURIDICE.ro

Jud. dr. Dan Lupascu, presedintele Curtii de Apel Bucuresti, a sustinut duminica, 1 iulie 2012, urmatoarea alocutiune cu prilejul Zilei Justitiei:

„DISTINŞI INVITAŢI,

ONORATĂ ASISTENŢĂ,

Îmi este deosebit de plăcut ca, în numele Curţii de apel Bucureşti, să vă adresez urarea de „Bun venit” la ZIUA JUSTIŢIEI 2012 – Faza municipală.

Spun aceasta pentru că, peste câteva ore, urmează faza naţională, la Cercul Militar, locaţie care a născut nedumeriri de genul: „trebuie să venim în uniformă?”; „dar cei care nu avem grade?”.

Noi am ales, ca şi anul trecut, acest lăcaş al dreptăţii, unde, alături de dumneavoastră, ne propunem să marcăm evenimentul, analizând trecutul şi privind spre viitor.

În anul care s-a scurs, justiţia şi-a continuat mersul ei pe calea reformei, care poate fi asemuit cu traseul urmat de pasărea – liră, care zboară şi înainte şi înapoi. Între timp: volumul de activitate a sporit cu cateva sute de mii de dosare; schemele de personal au rămas aceleaşi; bugetele au fost reduse; am mai acumulat zeci de condamnări la C.E.D.O.; s-a perfecţionat mecanismul disciplinar în credinţa „sancţionând vei reuşi!”. A intrat în vigoare noul Cod civil, în curând şi noua procedură civilă, avem şi un studiu care calculează impactul şi care stabileşte ştiinţific că, pe măsură ce avansează în vârstă, judecătorul are nevoie de tot mai puţin spaţiu (la judecătorie cca. 15 mp, la tribunal 14 mp şi la curtea de apel 12 mp).

Sunt doar câteva repere ale ultimei perioade. În rest, e bine! Armonie în societate, concordie deplină şi numai feţe zâmbitoare.

Unii se cred sfinţi, nu pentru că nu au păcate, ci, mai degrabă, mizând pe lipsa dovezilor de nesfinţenie.

Cu toate acestea, nimeni nu este perfect. Eu, de pildă, cu mulţi ani în urmă, am făcut parte din A.M.R. Recunosc şi regret… că nu mai fac parte din această asociaţie.

Şi C.S.M.-ul s-a dezvoltat între timp. Dacă în 2011 erau doar două tabere: conservatorii şi reformiştii, acum – zic unii – s-a adăugat şi tabăra procurorilor, din care fac parte şi judecători.

Atribuţiile sale au fost – şi probabil vor fi – ciuntite dramatic, astfel încât va elibera certficate privind independenţa justiţiei cu durată din ce în ce mai redusă.

Criza profundă a societăţii româneşti este prezentă şi în justiţie, care, la rândul ei, trece prin propria sa criză. Numai că nu trebuie să disperăm; suntem în plin proces de regăsire a identităţii. Să nu uităm că se fac săpături. S-a început cu deshumarea unor domnitori. În curând va fi dezgropat Decebal şi, în funcţie de rezultatul finalei din această seară, cu aprobarea Italiei, poate şi Traian. Apoi vor urma săpături pe domenii de activitate. La noi se speră identificarea lui „HOMO JURIDICUS”, cel care a scris prima carte de drept şi – zic unii – singura cu adevărat originală. După el a apărut expresia „Cărţile din cărţi se fac”.

Lucrurile sunt din ce în ce mai clare. Teoretic sunt trei alternative: ori predicativă, ori subiectivă, ori atributivă – şi nu mă refer aici la Curtea Constituţională.

Acum că avem doi reprezentanţi la fel de legitimi la Bruxelles, este posibil să se ridice monitorizarea. Personal, nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. Cert este că probleme esenţiale ale justiţiei încă nu au fost rezolvate.

Toată lumea trebuie să înţeleagă că „Unde justiţie nu este, nimic nu este!” (şi mai cu seamă ca justiţia să fie pe deplin independentă, chiar şi în faţa aşa-ziselor „recomandări”, fie ele din interior sau exterior).

Festivitatea noastră este marcată, în primul rând, de lansări de carte. Aici, domnul judecător Similean oferă publicului excelenta sa lucrare „Magistrat la sfârşit de mileniu”. În calitate de preşedinte al acestei instanţe din mileniul trecut, mă rezum să v-o recomand călduros.

Înainte de a stabili programul de astăzi, am avut o discuţie cu domnul Similean, la începutul căreia am vrut să lămuresc o chestiune prealabilă şi l-am întrebat direct: „aveţi decret?”. Dânsul mi-a spus că a fost şi judecător, şi procuror, şi avocat, şi notar etc., astfel că are mai multe decrete.

Este la modă acest subiect şi aproape că a devenit o formulă de salut şi recunoaştere între judecători: „aveţi decret?” – „am decret!” sau, după caz, „nu am decret!” şi atunci expresia feţei este alta.

Există şi variaţiuni de genul: „aveţi subsoluri?” – „am subsoluri!” şi ghilotina „dar ghilimele aţi pus?”.

Tot la capitolul lansare de carte, sunt onorat să semnalez finalizarea primelor două volume din lucrarea „Comentarii la noul Cod civil”, elaborată de un colectiv de judecători ai Curţii de apel Bucureşti şi procurorul Sima, sub coordonarea domnului dr. Schlafen, fost judecător la Curtea de apel din Köln, cel mai cunoscut şi apreciat judecător în România.

Cele două volume se ocupă doar de primele 16 articole din noul cod, prin raportare la reglementările Uniunii Europene. Ele vor fi puse la dispoziţie gratuit pentru toţi circa 900 de judecători de la instanţele noastre.

Urmează o expoziţie cu impresionante opere de sculptură ale aceluiaşi autor – domnul judecător Similean. Mi-a reţinut atenţia, în mod deosebit, sculptura intitulată „O cauză pierdută”.

De asemenea, cu acest prilej, vor fi dezvelite primele busturi din Palatul de Justiţie după renovare. Este vorba de Titu Maiorescu şi Constantin Naumescu. Primul bust a fost donat de Uniunea Juriştilor şi Societatea „Titu Maiorescu”, prin bunăvoinţa domnului ministru Chiuzbaian.

Pe unele afişe, în loc de „Titu Maiorescu”, cei de la tipografie au trecut „Nicolae Titulescu”, probabil la gândul că a fost invitat aici şi primul ministru.

Demn de reţinut este că, printre multiple alte calităţi oficiale, Maiorescu a fost şi judecător la Tribunalul Ilfov. Şi astăzi am putea face statui pentru unii judecători ilfoveni din Cornetu, care au cea mai dramatică situaţie din ţară. Numai că astăzi sunt mijloace mai moderne de conservare a memoriei pentru viitorime.

În acelaşi timp, instanţa noastră vă propune, în premieră, un plus de transparenţă, prin afişarea numelui judecătorilor în sălile de şedinţă şi menţionarea poziţiei procurorului şi avocatului, conform principiului egalităţii armelor.

Tot de astăzi se redeschide şi bufetul Palatului de Justiţie, iar mărturii ale priceperii acestui personal vor fi înfăţişate la finalul evenimentului.

Cât priveşte titlul dezbaterii propuse, aceasta sună tendenţios: „Justiţia română – justiţie europeană”. Suntem invitaţi însă la o dezbatere sintetică.

Cred că expresia supremă a sintetizării s-a consumat în acest Palat, când un distins maestru avocat, într-o şedinţă supraîncărcată, a fost invitat să prezinte chintesenţa a câteva zeci de pagini de critici în recurs cu privire la situaţia de fapt, încadrarea juridică şi individualizarea pedepsei. A rostit doar atât: „Oaie, furt, pedeapsă, mult!”. Cum să ating în vorbe această performanţă?

Aşa că vă rog să mă exprim punând semnul egalităţii în titlul temei propuse spre dezbatere.

Felicitări tuturor colegilor pentru Ziua justiţiei şi mulţumiri pentru excelenta colaborare.

1 iulie 2012

Judecător dr. Dan Lupaşcu,

Preşedintele Curţii de apel Bucureşti”


Aflaţi mai mult despre

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.