Tribunalul Bucuresti. Contestatie la executare ref. punere in executare mandat
4 iulie 2012 | JURIDICE.ro
DOSAR NR. 23892/3/2012
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA I PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ NR. 587/F
Şedinţa publică din data de 26.06.2012
Tribunalul constituit din:
PREŞEDINTE: TUDOR GEORGIANA
GREFIER: MLAGIU ALINA ELENA
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a fost reprezentată prin procuror Căpăţână Luiza Maria.
Pe rol, urmează soluţionarea cauzei penale având ca obiect contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul T.B. – Secţia I Penală, privind punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr…. din .., emis cu privire la condamnatul N.A., în baza sentinţei penale nr. 176 din 30.01.2012 a Î.C.C.J. – Secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 20.06.2012 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători.
La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, la prima strigare a cauzei, a lipsit intimatul-condamnat N.A., fiind reprezentat de apărător ales, avocat C.I., în baza împuternicirii avocaţiale seria … nr. …, şi de apărător din oficiu, avocat C.L., cu delegaţie avocaţială nr. …, emisă de Baroul Bucureşti – Serviciul de asistenţă judiciară obligatorie.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Apărătorul ales al intimatului-condamnat, avocat C.I., având cuvântul, a solicitat amânarea judecării cauzei, apreciind că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 460 C.proc.pen., care prevăd obligativitatea prezenţei condamnatului arestat la judecarea cauzei.
În acest context, a solicitat amânarea judecării cauzei cu citarea condamnatului arestat, având în vedere faptul că la data de 20.06.2012, orele 22:00, N.A. a fost arestat, i s-a înmânat un exemplar al mandatului conform dispoziţiilor art. 422 alin. 1 C.proc.pen., însă, din cauza evenimentelor survenite ulterior, acesta nu a putut fi condus legal la locul de deţinere.
Apreciind că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 460 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 314 C.proc.pen., a solicitat a se asigura prezenţa condamnatului arestat la judecarea cauzei.
Totodată, a solicitat să se indice temeiul juridic al prezenţei procurorului D.N.A. la soluţionarea prezentei cauze.
În ceea ce priveşte susţinerile apărătorului ales al intimatului-condamnat cu privire la reprezentantul Ministerului Public, Tribunalul arată că instanţa de judecată nu trebuie să dea explicaţii apărării cu privire la unitatea de parchet din partea căreia participă procurorul de şedinţă, sub acest aspect fiind aplicabile dispoziţiile legale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a apreciat procedura de citare legal îndeplinită, intimatul-condamnat se află în stare de libertate, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intimatul – citat prin administraţia Spitalului …. – fiind restituită la dosarul cauzei.
Tribunalul, deliberând, a respins cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al intimatului-condamnat, întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 177 alin. 5 C.proc.pen., referitoare la procedura de citare. În ceea ce priveşte susţinerea apărării cum că intimatul-condamnat s-ar afla în stare legală de deţinere, faţă de obiectul cauzei, acestea sunt apărări de fond ce vor fi avute în vedere de instanţă la momentul potrivit.
În continuare, Tribunalul a dispus reluarea cauzei la ordine.
La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, a lipsit intimatul-condamnat N.A., fiind reprezentat de apărători aleşi, avocat P.C.L., în baza împuternicirii avocaţiale seria … nr. …, şi avocat C.I., în baza împuternicirii avocaţiale seria … nr. ….
Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, a solicitat conform dispoziţiilor art. 171 alin. 5 C.proc.pen., să se constate încetată delegaţia apărătorului din oficiu la prezentarea apărătorului ales şi să se dispună cu privire la plata onorariului parţial.
Tribunalul constată încetată delegaţia apărătorului desemnat din oficiu la prezentarea apărătorului ales şi dispune avansarea onorariului parţial în cuantum de 50 lei celui dintâi.
Apărătorul ales al intimatului-condamnat, avocat P.C.L., având cuvântul, a arătat că are de formulat două cereri prealabile şi anume: a solicitat comunicarea cererii prevăzute de art. 419 alin. 2 C.proc.pen., respectiv sesizarea din partea judecătorului delegat, singurul competent să învestească instanţa de executare cu această procedură, pentru că nu se află la dosar.
Cea de-a doua cerere formulată de apărare este ca instanţa să constate că în cauza dedusă judecăţii s-a procedat conform dispoziţiilor art. 422 alin. 1 C.proc.pen., în sensul că organele de poliţie s-au deplasat la domiciliul condamnatului N.A., i-au predat un exemplar al mandatului, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de textul art. 460 alin. 2 C.proc.pen., clientul său fiind fără putinţă de tăgadă aflat în stare de arest preventiv, fiindu-i înmânat un exemplar al mandatului.
Totodată, a solicitat a se observa că la dosarul cauzei există procesul-verbal întocmit de organele de poliţie din care rezultă că persoanei condamnate N.A. i s-a înmânat un exemplar al mandatului de executare a pedepsei.
Cel de-al doilea apărător ales al intimatului-condamnat, avocat C.I., având cuvântul, a arătat că la dosarul cauzei se află procesul-verbal întocmit la data de 20.06.2012, orele 22:00, de cei doi ofiţeri ai D.G.P.M.B. – S.I.C. însărcinaţi cu punerea în executare a mandatului, iar în acest proces-verbal s-a menţionat în mod expres că i-a fost înmânat mandatul de executare clientului său însă, din cauza tentativei de sinucidere, acesta a fost dus la Spitalul de …, astfel că din cauza unor împrejurări survenite ulterior condamnatul nu a putut fi condus la locul de deţinere; însă a fost arestat, la spitalul unde acesta este internat există organe de poliţie care asigură paza, libertatea acestuia este îngrădită; în consecinţă, având în vedere că dovezile în acest sens există la dosar, iar intimatul este arestat, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 460 alin. 2 C.proc.pen.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a acestor susţineri, Spitalul … nefiind locaţie de arest din sistemul A.N.P..
Tribunalul, deliberând, califică cererea formulată de apărătorul intimatului-condamnat, de aducere a condamnatului arestat la judecată, ca fiind apărare de fond, având în vedere cele menţionate de judecătorul delegat la Biroul de executări penale în referatul aflat la dosarul cauzei; după cum s-a mai arătat, faţă de cererea formulată de domnul avocat C.I., la prima strigare a cauzei, procedura este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată cu privire la persoana condamnată N.A..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în ceea ce priveşte legala sesizare a instanţei, a arătat că aceasta nu poate fi discutată decât din punctul de vedere al recalificării cererii, sens în care a apreciat instanţa legal sesizată pe baza referatului întocmit de judecătorul delegat la Biroul de executări penale, faţă de dispoziţiile art.419 alin.2 C.proc.pen.
A mai arătat că art. 422 alin. 1 C.proc.pen. presupune îndeplinirea a două condiţii, şi anume: pe baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, poliţia procedează la arestarea condamnatului, apoi îi înmânează un exemplar al mandatului şi persoana este condusă la locul de deţinere, abia atunci fiind finalizată procedura de punere în executare a pedepsei.
În ceea ce priveşte faptul că organul de poliţie a sesizat judecătorul delegat pe tema punerii în executare a mandatului, procurorul a apreciat că această procedură excede dispoziţiilor prevăzute de art. 460 C.proc.pen., cu referire la singura dispoziţie privind împiedicarea punerii în executare a mandatului – art. 461 alin. 1 lit. c C.proc.pen., dată fiind natura pur necontencioasă şi administrativă a executării mandatului de executare al pedepsei închisorii şi a ordinului de a nu părăsi ţara.
Pentru considerentele expuse a solicitat scoaterea cauzei de pe rol în vederea realizării procedurilor corespunzătoare administrative, conform art. 420 şi 422 C.proc.pen., întrucât organele de poliţie nu au nevoie de o confirmare sau o autorizare a instanţei de judecată în vederea executării mandatului.
Apărătorul ales al intimatului-condamnat, avocat P.C., L., având cuvântul cu privire la calificarea cererii cu care a fost sesizată instanţa şi la cererea de scoatere a cauzei de pe rol, a solicitat a se consemna că cererea iniţială a apărării nu a vizat nelegala citare, ci aducerea condamnatului arestat la judecarea cauzei, fiind vorba de două lucruri diferite, un aspect privind legalitatea procedurii de citare, iar celălalt fiind legat de prezenţa condamnatului la judecarea cauzei.
În continuare, apărătorul a adăugat, cu privire la excepţia nelegalei sesizări a instanţei, că potrivit art. 419 alin. 2 C.proc.pen., care dispun expres că singurul organ care poate sesiza instanţa de executare în caz de împiedicare în cursul executării este judecătorul delegat, iar tot ceea ce există la dosarul cauzei este doar procesul-verbal prin care organul de poliţie însărcinat cu punerea în executare aduce la cunoştinţa judecătorului delegat o situaţie şi îi cere acestuia să sesizeze instanţa de executare.
A mai arătat că există şi un referat la dosarul cauzei, care însă nu este un act de sesizare prin care instanţa de executare să fie legal învestită; un act de sesizare al instanţei trebuie să ceară ceva, o instanţă neputându-se pronunţa decât pe ceea ce i se solicită şi în limitele sesizării.
Pornind de la acest raţionament şi constatând că în cauză nu s-a formulat nicio cerere care să aibă un obiect bine determinat prin care se solicită ceva instanţei, apărătorul a apreciat că este vorba de o nulitate absolută care nu poate fi acoperită în niciun fel.
În ipoteza în care ar fi existat un asemenea act, în cuprinsul său ar fi trebuit indicat punctual ce anume se cere instanţei de executare – instanţă competentă să constate, conform dispoziţiilor art. 460 combinat cu art. 461 alin. 1 lit. c C.proc.pen., o împiedicare la executare.
Pentru aceste considerente, apărătorul a solicitat a se constata în principal constatarea nulităţii absolute a actului de sesizare şi a lipsei de competenţă a instanţei, iar în subsidiar respingerea sesizării întrucât cererea nu are un obiect.
Cel de-al doilea apărător ales al intimatului-condamnat, avocat C.I., faţă de solicitarea reprezentantului Ministerului Public în sensul scoaterii de pe rol a cauzei, a arătat că aceasta este doar o procedură administrativă care nu îşi găseşte aplicarea în cauză întrucât instanţa a fost sesizată printr-un referat ce poartă viza şefului Biroului de Executări Penale, soluţia legală nefiind o scoatere de pe rol.
În final, motivat de faptul că prin sesizare nu se solicită ceva anume, pe argumentele antevorbitorului său apărătorul a solicitat respingerea sesizării ca inadmisibile, în subsidiar ca informă din punct de vedere procedural, întrucât nu precizează obiectul.
Deliberând, Tribunalul respinge ca neîntemeiată excepţia privind nelegala sesizare a instanţei invocată de apărătorii aleşi ai persoanei condamnate N.A., având în vedere că dispoziţiile care prevăd atribuţiile judecătorului delegat cu executarea – art. 419 C.proc.pen. şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti -, nu condiţionează sesizarea instanţei de o formă anume pe care să o îmbrace cererea formulată de judecătorul delegat în legătură cu nelămuririle / împiedicările la executare, contestaţia la executare sau orice alte cereri prevăzute în titlul privind executarea hotărârilor penale, fiind îndeobşte cunoscut că, în îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul delegat întocmeşte de fiecare dată un referat.
Prin urmare, Tribunalul se consideră legal învestit, având în vedere referatul ataşat la dosarul cauzei la fila …, semnat de Preşedintele Secţiei I Penale a T.B., care este în acelaşi timp şi unul dintre judecătorii delegaţi cu executarea hotărârilor penale.
În ceea ce priveşte calificarea cererii, aceasta este una întemeiată pe dispoziţiile art. 419 alin. 2 C.proc.pen., care fac trimitere la procedura prevăzută de art. 460 C.proc.pen., dispoziţii indicate atât în referatul întocmit de judecătorul delegat la Biroul de executări penale, cât şi în adresele emise de organele de poliţie învestite cu executarea, care au stat la baza referatului judecătorului delegat. În actele menţionate se arată, în esenţă, că, faţă de împrejurarea că persoana condamnată N.A. se află internată în Spitalul …, ne-am afla în faţa unei împiedicări la executare. Este vorba aşadar de o procedură distinctă de aceea a contestaţiei la executare, aceasta din urmă formulându-se în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 461 C.proc.pen. şi judecându-se potrivit prevederilor art. 462 C.proc.pen., care fac trimitere tot la art. 460 C.proc.pen. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca în art. 461 C.proc.pen., care prevede cazurile de contestaţie la executare, să includă şi cererea de care se face vorbire la art. 419 alin. 2 C.proc.pen., atunci nu şi-ar mai găsi rostul reglementarea – distinctă – a procedurii referitoare la soluţionarea contestaţiei la executare la art. 462 C.proc.pen., întrucât raportarea art. 419 alin. 2 la art.460 C.proc.pen. ar fi fost suficientă.
Prin urmare, instanţa de executare nu este învestită cu o contestaţie la executare, ci cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 419 alin. 2 C.proc.pen.
Judecătorul delegat a apreciat, la sesizarea organelor poliţiei învestite cu punerea în executare a mandatului de executare al pedepsei închisorii emis cu privire la persoana condamnată N.A., că este necesară sesizarea instanţei de executare, fiind vorba de o împiedicare la executare a cărei existenţă ar trebui stabilită pe cale contencioasă.
În aceste condiţii, este neîntemeiată cererea reprezentantului Ministerului Public, de scoatere a cauzei de pe rol şi de înaintare a dosarului la judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale pe cale administrativă, cerere pe care tribunalul o respinge ca atare.
Faţă de împrejurarea că apărătorii aleşi ai intimatului-condamnat arată că nu înţeleg care este obiectul cererii deduse judecăţii, Tribunalul îi lămureşte, în exercitarea rolului activ, că, prin sesizarea formulată, în temeiul art. 419 alin. 2 raportat la art. 460 C.proc.pen., judecătorul delegat a cerut instanţei de executare să stabilească existenţa sau nu a unei împiedicări la executarea mandatului emis cu privire la condamnat, faţă de împrejurarea că acesta se află internat în spital.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, Tribunalul a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat scoaterea cauzei de pe rol având în vedere că procedura prevăzută de dispoziţiile art. 422 C.proc.pen. este în derulare, cheltuielile rămânând în sarcina statului.
Apărătorul ales al condamnatului, avocat P.C.L., având cuvântul, a solicitat a se constata că, potrivit dispoziţiilor art. 419 alin. 2 C.proc.pen., instanţa poate fi sesizată cu prilejul punerii în executare sau în cursul procedurii de punere în executare a unui mandat – speţa dedusă judecăţii vizând ipoteza în cursul executării, argumentul apărării în acest sens fiind proba de la dosarul cauzei, respectiv referatul întocmit de organele de poliţie al S.I.C., în care se arată că organele de poliţie s-au prezentat la domiciliul condamnatului, căruia i s-a înmânat un exemplar al mandatului de executare al pedepsei pentru ca ulterior să relateze ce s-a întâmplat.
Pe cale de consecinţă, având în vedere, astfel cum reiese din actul întocmit de organele de poliţie învestite cu punerea în executare a mandatului, că procedura de punere în executare a început, apărătorul a solicitat a se constata că intimatul-condamnat N.A. este deja arestat, arestarea fiind anterioară comunicării mandatului de executare a pedepsei, iar poliţia referă clar că s-a comunicat mandatul de executare.
De asemenea, a mai solicitat a se constata că dintre cele două ipoteze prevăzute de textul de lege şi anume dacă este vorba de o nelămurire sau de o împiedicare la punerea în executare a mandatului, este incidentă ultima teză – fiind vorba de o împiedicare care provine din faptul că s-a început procedura de punere în executare, condamnatul a fost arestat, i s-a comunicat un exemplar al mandatului de punere în executare, al treilea pas, şi anume conducerea efectivă a condamnatului către locul de deţinere, neavând loc din cauza împrejurărilor survenite ulterior.
Pentru toate considerentele expuse, apărătorul a solicitat a se constata că a început procedura de punere în executare a mandatului, că acesta este arestat şi procedura nu a fost finalizată.
Cel de-al doilea apărător ales al condamnatului, avocat C.I., având cuvântul, a solicitat a se constata că a început procedura de punere în executare a mandatului, care a fost întreruptă din motive obiective, la dosarul cauzei existând acte din care rezultă că persoana condamnată se află internată la Spitalul …. sub tratament medical, din cauza tentativei de sinucidere.
În final a solicitat a se observa că în lipsa procesului-verbal de încarcerare emis de către o unitate de detenţie nu se poate comunica dacă persoana condamnată a început executarea pedepsei, însă cu certitudine procedura de punere în executare a mandatului a avut loc, ulterior survenind o împiedicare în modalitatea descrisă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată că prin referatul din data de 25.06.2012, judecătorul delegat cu executarea a sesizat Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, ca instanţă de executare, întrucât s-a ivit o împiedicare cu prilejul punerii în executare a sentinţei penale nr. 176 din 30.01.2012 a Î.C.C.J. – Secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 20.06.2012 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, pronunţată cu privire la condamnatul N.A., cauza fiind înregistrată pe rolul T.B. – Secţia I Penală sub nr. 23892/3/2012.
S-a arătat, în fapt, în esenţă, că, faţă de împrejurarea că persoana condamnată N.A. se află internată la Spitalul …, organele poliţiei sunt în situaţia de a nu putea pune în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii nr…. din …, emis cu privire la condamnat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.419 alin.2 din Codul de procedură penală.
La dosarul cauzei s-au depus, în fotocopie: adresele nr.241466 din 22.06.2012, 23.06.2012 şi, respectiv, 24.06.2012 emise de D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigaţii Criminale, procesul-verbal din 20.06.2012, ora 22.45, întocmit de cms. şef Ionescu Cristian Vicenţiu şi cms. Costea Nicolae, din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, foaia de observaţie clinică generală nr.19066 întocmită cu privire la condamnatul N.A. la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, minuta sentinţei nr.176 din 30.01.2012 a Î.C.C.J. – Secţia Penală, şi a deciziei penale nr. 160 din 20.06.2012 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.196 din 20.06.2012, emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 176 din 30.01.2012 a Î.C.C.J. – Secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 20.06.2012 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, pronunţată cu privire la condamnatul N.A., adresa emisă la data de 22.06.2012 de Biroul de executări penale al T.B. – Secţia I Penală, în dosarul nr.514/1/2012, către D.G.P.M.B., precum şi concluziile evaluării comisiei multidisciplinare constituite la nivelul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti cu privire la starea medicală a condamnatului N.A..
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi având în vedere dispoziţiile legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 176 din 30.01.2012 a Î.C.C.J. – Secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 20.06.2012 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, inculpatul N.A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c din Codul penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.13 din Legea nr.78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
La data de 20 iunie 2012, judecătorul delegat cu executarea din cadrul T.B. – Secţia I Penală, în temeiul art.420 din Codul de procedură penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.196 din 20.06.2012, punând astfel în executare hotărârea menţionată cu privire la condamnatul N.A..
Condamnatul N.A. fiind liber, mandatul de executare anterior menţionat a fost trimis, conform dispoziţiilor art.421 din Codul de procedură penală, D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Întrucât atunci când organele de poliţie s-au prezentat la domiciliul condamnatului pentru a executa efectiv mandatul, în condiţiile art.422 din Codul de procedură penală, condamnatul N.A. ar fi încercat să se sinucidă, folosind o armă de foc (cercetările sub acest aspect nefiind terminate), fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul …, iar acolo – internat la Secţia … -, nu s-a mai putut proceda la arestarea şi conducerea acestuia la locul de detenţie. Chiar din procesul-verbal din 20.06.2012, ora 22.45, întocmit de cms. şef Ionescu Cristian Vicenţiu şi cms. Costea Nicolae, din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, rezultă că organele de poliţie nu au făcut decât să îi înmâneze mandatul de executare a pedepsei închisorii nr….din … persoanei condamnate N.A., fără a o aresta însă pe aceasta, pentru a fi întrunite exigenţele art.422 alin.1 din Codul de procedură penală, iar condamnatul să treacă în custodia statului.
Prin urmare, nu s-a mai putut întocmi nici procesul-verbal de încarcerare, care să fie trimis T.B., ca instanţă de executare, iar condamnatul N.A. nu a început executarea pedepsei la data de 20.06.2012.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, executarea pedepsei nu începe prin înmânarea mandatului de executare condamnatului şi nici nu se poate spune că mandatul de executare emis în cauză a fost adus la îndeplinire prin internarea persoanei condamnate N.A. în Spitalul …, chiar dacă acesteia i s-a asigurat paza.
Astfel, potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedeapsa închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare, acelaşi act normativ prevăzând şi posibilitatea înfiinţării penitenciarelor-spital, ca şi penitenciare speciale (art.12 alin.1 şi 2 lit.c din Lege).
De asemenea, constituie loc de deţinere, în sensul legii, penitenciarele cu regim de maximă siguranţă, cu regim închis, semideschis sau deschis, penitenciarele pentru minori şi tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele de arestare preventivă şi secţiile speciale de arestare preventivă din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi centrele de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (art.2 lit.d) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006).
Or, este evident, şi prin prisma acestor dispoziţii legale, că Spitalul … nu este un loc de deţinere, unde condamnatul N.A. să-şi fi putut începe executarea pedepsei închisorii, în sensul legii penale.
Tratamentul medical sub pază permanentă este o măsură care se dispune cu privire la persoanele arestate preventiv sau condamnate la pedeapsa închisorii, în condiţiile art.1391 şi art.453 alin.1 lit.a) teza a III-a din Codul de procedură penală, de administraţia locului de deţinere; prin urmare, este o măsură care trebuie precedată de încarcerarea condamnatului, care în cauză însă nu a mai avut loc.
Susţinerile reprezentanţilor condamnatului în sensul că acesta deja a început executarea pedepsei sunt aşadar nefondate şi nu pot fi reţinute de Tribunal, neconstituind însă o cerere distinctă cu privire la care instanţa să se pronunţe prin dispozitiv, obiectul cauzei fiind nu o cerere formulată de condamnat, ci sesizarea judecătorului delegat cu executarea, sesizare faţă de care intimatul-condamnat, prin avocaţi, a formulat o serie de apărări.
Împrejurarea că persoana condamnată N.A. este internată în spital nu constituie o împiedicare la punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis cu privire la aceasta, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Faza procesuală a punerii în executare a hotărârilor penale este călăuzită de principii proprii ca: obligativitatea, executabilitatea, jurisdicţionalitatea şi continuitatea.
Astfel fiind, amânarea executării pedepsei (sau întreruperea acesteia, dacă executarea a început deja) se dispune numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, de instanţa judecătorească.
Singurul caz în care boala de care suferă condamnatul poate duce la amânarea executării pedepsei închisorii, prevăzut de legea procesual penală, este cel de la art.453 alin.1 lit.a) din Codul de procedură penală, şi anume: când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare. Cererea de amânare a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condiţiile prevăzute de art. 1391, care se aplică în mod corespunzător.
În aceste condiţii, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de amânare a executării pedepsei închisorii, organele de poliţie puteau pune în aplicare mandatul de executare imediat după acordarea asistenţei medicale de urgenţă pentru traumatismul prin împuşcare, pentru care condamnatul ar fi fost transportat la Spitalul ….
Nici formularea unei cereri de amânare a executării pedepsei închisorii nu putea împiedica punerea în aplicare a mandatului de executare; dovadă că, în practică, în majoritatea cazurilor, după introducerea cererii de amânare a executării pedepsei şi mai înainte de soluţionarea ei, condamnatul este arestat, iar cererea de amânare este considerată şi soluţionată ca cerere de întrerupere a executării pedepsei care, potrivit art.455 din Codul de procedură penală, poate fi făcută pentru aceleaşi motive ca şi cererea de amânare.
Legea nu prevede posibilitatea amânării executării pedepsei închisorii pe motiv că persoana condamnată este bolnavă sau internată în spital, dacă nu este urmată procedura prevăzută la art.453 din Codul de procedură penală, anterior menţionată.
Nici aprecierile comisiei multidisciplinare întrunite în cadrul Spitalului …, reluate în adresa înaintată de spital către M.A.I. – D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigaţii Criminale, nu pot împiedica punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr…. din .. cu privire la condamnatul N.A.. Acestea nu încearcă decât să amâne, în mod nejustificat şi cu nesocotirea dispoziţiilor legale în materie, redate mai sus, externarea persoanei condamnate N.A. în vederea conducerii sale la un loc de detenţie, în temeiul art.422 alin.1 din Codul de procedură penală.
Astfel, nu se motivează deloc de ce luarea măsurilor de siguranţă în urma anesteziei generale, monitorizarea evoluţiei postoperatorii şi cea cardiologică de specialitate a condamnatului, şi nici tratamentul psihiatric nu se pot efectua decât în Spitalul …. Cât despre patologia complexă reprezentată, în esenţă, de: …, …, …, …, …, aceasta este preexistentă internării şi, în lipsa autoagresiunii care ar fi determinat conducerea condamnatului la Spitalul …, nu ar fi împiedicat cu nimic conducerea sa la locul de detenţie.
Aceasta, întrucât pentru asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate, în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor funcţionează o reţea sanitară proprie, care cuprinde: cabinete de medicină primară, cabinete de medicină dentară, farmacii, puncte farmaceutice, infirmerii, cabinete şi ambulatorii de specialitate, penitenciare-spital şi mijloace de transport medical (art.24 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006).
Penitenciarele-spital asigură aplicarea normelor şi reglementărilor privind promovarea şi păstrarea stării de sănătate a persoanelor private de libertate în condiţii similare celor oferite în reţeaua sanitară publică şi în concordanţă cu legislaţia proprie a sistemului penitenciar, în structura medicală a acestora intrând şi următoarele secţii/compartimente: chirurgie (chirurgie generală, chirurgie toracică, ortopedie-traumatologie, ORL, oftalmologie, urologie, chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă etc.); ATI; medicină internă/boli cronice; cardiologie; neurologie; psihiatrie/psihiatrie cronici/toxicodependenţe; endocrinologie; diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice (art.1 alin.4 şi art.15 lit.b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, aprobat prin Decizia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr.550/2011).
Art.11-15 din Ordinul comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii nr.125/2012, privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prevăd o serie de măsuri la primirea în penitenciar, printre care: efectuarea unui examen clinic general, cu scopul depistării semnelor evidente de agresiune, adicţii, tulburări psihice, risc de suicid, depistării bolilor infectocontagioase şi parazitare care impun izolare de colectivitate până la vindecare sau internare într-o unitate spitalicească de profil şi cunoaşterii antecedentelor patologice şi afecţiunilor cronice care impun instituirea deîndată a unei terapii medicamentoase adecvate şi regim alimentar.
În situaţia prezentării pentru primirea în unitate a unei persoane private de libertate bolnave, care necesită internare în spital sau examinări medicale suplimentare, medicul recomandă internarea/consultul medical într-un penitenciar-spital sau, după caz, în spitalul cel mai apropiat din reţeaua Ministerului Sănătăţii ori a altor ministere cu reţea sanitară proprie, consemnând recomandarea în fişa medicală şi în Registrul de consultaţii punct primire deţinuţi.
Prin urmare, medicul care examinează persoana condamnată la primirea în penitenciar decide dacă aceasta trebuie internată /consultată într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii, şi nu invers; în speţă, nu medicul de la Spitalul … decide dacă persoana condamnată poate fi sau nu internată într-un penitenciar-spital.
Penitenciarele-spital sunt instituţii publice de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea A.N.P., şi fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (art.1 alin.1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, aprobat prin Decizia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr.550/2011).
În consecinţă, în penitenciarele-spital sunt internate numai persoane private de libertate, nefiindu-le aplicabile regulile privind transferul pacienţilor între spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii. Aşadar, în cauză, imediat după acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoana condamnată trebuia externată, mandatul de executare – pus în aplicare potrivit dispoziţiilor art.422 alin.1 din Codul de procedură penală (inclusiv prin arestarea condamnatului), iar condamnatul – dus şi încarcerat la un penitenciar-spital, având în vedere intervenţia chirurgicală la care fusese supus (potrivit înscrisurilor depuse la dosar).
Referitor la competenţa comisiei de expertiză medico-legală, la care face trimitere comisia multidisciplinară întrunită în cadrul Spitalului …, într-adevăr, aceasta este cea care apreciază dacă afecţiunile persoanei condamnate se pot trata sau nu în reţeaua sanitară a A.N.P., dar numai la cererea organelor judiciare.
Astfel fiind, nici susţinerile apărării cu privire la imposibilitatea încarcerării condamnatului faţă de concluziile comisiei multidisciplinare întrunită în cadrul Spitalului … nu pot fi reţinute.
Faţă de cele expuse, Tribunalul va admite sesizarea judecătorului delegat cu executarea din cadrul T.B. – Secţia I Penală.
În baza art.419 alin.2 C.p.p., va constata că nu există nicio împiedicare la punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.196 din 20.06.2012, emis cu privire la condamnatul N.A..
În baza art.192 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
Admite sesizarea judecătorului delegat cu executarea din cadrul T.B. – Secţia I Penală.
În baza art.419 alin.2 C.p.p., constată că nu există nicio împiedicare la punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr…. din …., emis cu privire la condamnatul N.A., fiul lui …, în baza sentinţei penale nr. 176 din 30.01.2012 a Î.C.C.J. – Secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 20.06.2012 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători.
În baza art.192 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.06.2012.
PREŞEDINTE GREFIER
TUDOR GEORGIANA MLAGIU ALINA-ELENA
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
