Curtea de Apel Pitesti. Eroare judiciara. Condamnarea unui minor ca major. Posibilitatea admiterii cererii de revizuire. Opinie separata
5 iulie 2012 | Raluca CÎRSTEACurtea de Apel Piteşti, cu opinie majoritară, a hotărât că invocarea stării de minoritate, în sensul că în mod greşit inculpatul a fost condamnat ca major deşi era minor, nu poate fi primită ca motiv de revizuire.
În speţă, în cel de-al doilea ciclu procesual, inculpatul, cu toate că era minor la data săvârşirii faptei a fost condamnat ca major la o pedeapsă a cărei executare s-a suspendat în baza art. 86 ind. 1 Cod penal. Ulterior, acesta a mai săvârşit o altă infracţiune pentru care a fost condamnat, reţinându-se starea de recidivă postcondamnatorie şi revocându-se beneficiul suspendării sub supraveghere dispuse în cazul primei condamnări.
Curtea a apreciat că „o atare împrejurare, vizând starea sa de minoritate, oricând putea să fie invocată în multiplele stadii procesuale şi cicluri procesuale derulate în cauza ce face obiectul revizuirii şi în cealaltă cauză în strânsă legătură cu aceasta, (…) o atare situaţie neputând fi circumscrisă, în consecinţă, în mod expres în cazul de revizuire prevăzut la art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, incident admisibilităţii acestei cereri. Acesta poate şi pentru simplul motiv dar şi esenţial, ca argument al unei interpretări juridice, ce apelează la sensul uzual, gramatical, al cuvintelor că „a descoperi fapte sau împrejurări” noi, în nici un caz nu poate fi asimilat unei situaţii „vechi” pe care inculpatul o cunoştea dar pe care nu a invocat-o, deşi oricând avea posibilitatea să o facă, în atâtea cicluri procesuale pe care le-a avut la dispoziţie. Mai mult, chiar dacă, în subsidiar, s-ar avea în vedere că subzistă cazul de admisibilitate a revizuirii prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a Cod pr.penală, nu este suficient numai existenţa unui asemenea caz pentru admiterea cererii de revizuire, întrucât prevederile art. 394 alin. 2 Cod pr.penală, arată că acest caz de la lit.a, constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Or, în cauză, invocarea stării de minoritate nu poate duce decât la o soluţie de reducere a pedepsei şi, nicidecum, de achitare, aşa cum pretinde textul art. 394 alin. 2 Cod pr.penală, având în vedere pericolul social al faptelor deosebit de grave reţinute în sarcina sa, cooperarea infracţională, prejudiciul produs, şi nici o soluţie de încetare. Aceasta, înseamnă că nu este admisibilă decât revizuirea hotărârilor netemeinice sau nelegale, sub aspectul existenţei sau inexistenţei faptei, ori a vinovăţiei autorului, precum şi a celor ce sunt netemeinicie sau nelegale sub aspectul încetării procesului penal. Prin urmare, revizuirea trebuie să fie totală şi nu parţială, în sensul de a conduce la o soluţie radicală opusă celei pronunţate anterior, şi anume achitarea celui condamnat sau condamnarea celui achitat ori în privinţa căruia s-a încetat procesul penal. Ca urmare, invocarea stării de minoritate, în sensul că în mod greşit inculpatul a fost condamnat ca major deşi era minor, nu poate fi inclusă în nici unul dintre aspectele de nelegalitate sau de netemeinicie sus-invocate, deoarece nu este în măsură să ducă la înlocuirea unei soluţii de condamnare cu una de achitare sau de încetare a procesului penal. Aşa fiind, numai prin respectarea condiţiilor cumulative prevăzute de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală şi art.394 alin.2 Cod pr.penală, se poate ajunge la admisibilitatea cererii de revizuire. Cum legea procesuală penală română este de strictă interpretare, (…) nici o altă prevedere legală, fie ea în legea internă, fie în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi primită, fără să afecteze principiul sus-menţionat al strictei aplicări a legii procesuale penale naţionale. Desigur, în cauză subzistă o eroare, o greşeală pe care nici inculpatul ca parte în proces, nici instanţa, din oficiu, nu a invocat-o, eroare, însă, ce nu poate fi îndreptată decât în condiţii exacte circumscrise riguros de lege, care însă nu sunt îndeplinite în această procedură a revizuirii în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat. Pe de altă parte, ar însemna să înfrângem, oricând, poate şi arbitrar, pentru a corija o eventuală eroare sau greşeală de judecată ce poate surveni în procesul penal, puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive, prin „forţarea” în afara legii şi a spiritului ei, a promovării a unei căi extraordinare de atac. Ar însemna, că îndreptarea erorii să se facă lezând grav principiile autorităţii de lucru judecat şi al respectării stricte a legii procesuale, ce guvernează materia penală, ceea ce în opinia completului majoritar este de neconceput.”
Opinia separată a fost în sensul admiterii cererii de revizuire, în principiu, urmând a se trimite cauza judecătoriei, pentru rejudecarea fondului întrucât „împrejurarea că revizuientul era minor la data săvârşirii infracţiunii ce constituie primul termen al recidivei este una nouă, necunoscută la momentul judecării cauzei în fond, în sensul art. 394 alin. 1 lit. a şi alin. 2 Cod pr. penală. Este adevărat că textul aliniatului 2 restrânge cadrul revizuirii la acele fapte sau împrejurări noi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, text interpretat în practica judiciară ca impunând o soluţie contrară celei dispuse prin hotărârea rămasă definitivă. (…) În cazul în care acesta ar fi fost judecat ca minor, teoretic i-ar fi putut fi aplicată o măsură educativă, ceea ce nu echivalează cu o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, aşa cum s-a dispus, fără a se cunoaşte minoritatea lui. Condamnarea inculpatului ca major, este consecinţa unei erori judiciare. După abrogarea articolelor care se refereau la recursul în anulare, prin Legea nr.576/2004, posibilitatea îndreptării erorilor judiciare care au condus la o situaţie agravată pentru revizuient, nu mai este posibilă sub aspect formal, faţă de conţinutul textelor care reglementează exercitarea căilor extraordinare de atac. (…) Judecătorul care constată existenţa unor erori judiciare ce au afectat grav situaţia condamnatului, trebuie să găsească o cale pentru a le remedia, neputând invoca neprevederea în lege, deoarece această situaţie ar echivala cu o denegare de dreptate, care nu este permisă de principiile dreptului românesc, cărora trebuie să li se dea prioritate, ele având forţă superioară legii organice (Codul de procedură penală), într-o ierarhie consacrată de doctrina judiciară. Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României permite aplicarea directă a art. 6 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, care consfinţeşte dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, astfel încât există, deci, şi o prevedere legală care să apere dreptul revizuientului de a fi rejudecat în vederea îndreptării erorilor judiciare. Calea extraordinară ce poate fi aleasă şi care ar avea efecte şi asupra situaţiei personale a revizuientului, este, fără îndoială, revizuirea, deoarece situaţia condamnatului s-ar schimba în mod esenţial dacă ar fi fost judecat ca minor.” (Decizia penală nr. 697 din 11 decembrie 2008 pronunţată în recurs/revizuire de Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Piteşti având ca obiect furtul/art. 208 C.P. – JURINDEX2009464253).
Raluca CÎRSTEA, avocat SVSA
