ICCJ. Consecintele nerespectarii termenului de comunicare a deciziei de impunere fiscala
6 iulie 2012 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că încălcarea de către organul fiscal a termenului de comunicare a deciziei de impunere fiscală (de 7 zile de la data finalizării raportului de inspecţie fiscală) nu reprezintă un motiv de nulitate absolută, care să poată fi invocat în lipsa oricărei vătămări, întrucât nu este enumerat printre motivele de nulitate absolută reglementate de art. 46, cu raportare la art. 43 din Codul de procedură fiscală. Prin urmare, rezultă că nerespectarea acestui termen poate atrage doar nulitatea virtuală a actului administrativ fiscal, care poate surveni numai în cazul producerii unei vătămări contribuabilului vizat. Or, în speţă, societatea reclamantă nu a probat existenţa vreunei vătămări cauzate de necomunicarea deciziei de impunere în termenul prevăzut de lege, şi nici nu a invocat o astfel de vătămare, astfel ca recursul a fost respins ca nefondat. (Decizia nr. 497 din 2 februarie 2012 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie având ca obiect anulare decizie de impunere fiscală)