Independenta sistemului judiciar aparata de CSM
11.07.2012 | JURIDICE.ro

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității un comunicat cu privire la apărarea de către Plenul CSM a independenţei sistemului judiciar, ca urmare a declaraţiilor publice referitoare la condamnările pronunţate în dosarul „Trofeul calităţii”:

„În şedinţa din data de 10 iulie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat rezultatele verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară – Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători şi Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori,, cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, ca urmare a dezbaterilor din cadrul emisiunilor difuzate de posturile Realitatea TV şi România TV din data de 20.06.2012.

La data de 27.06.2012, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat Inspecţiei Judiciare, efectuarea unor verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, ca urmare a dezbaterilor din cadrul emisiunilor difuzate de posturile Realitatea TV şi România TV în data de 20.06.2012.

Verificările prealabile efectuate în cauză au stabilit următoarele:

S-au analizat materialele care au provenit din emisiunile televizate ale posturilor Realitatea TV şi România TV din data de 20.06.2012, în care s-au dezbătut aspecte legate de hotărârea definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii a fostului prim-ministru Adrian Năstase.

În ce priveşte emisiunea de la postul de televiziune Realitatea TV, au exprimat diferite puncte de vedere domnul Dan Şova – avocat şi senator PSD şi domnul Gheorghiţă Mateuţ – avocat, cu privire la hotărârea de condamnare a lui Năstase Adrian pronunţată, în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte afirmaţiile, la postul de televiziune România TV, ale domnului Vadim Tudor, politician, preşedinte al formaţiunii politice PRM şi europarlamentar, acestea au vizat condamnările pronunţate în cazul altor oameni politici precum Dinu Patriciu, Cătălin Voicu sau Gigi Becali.

Situaţia de fapt în cauzele penale la care se face referire în articolele de presă:

Prin hotărârea nr. 176/30.01.2012, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus, în majoritate, printre altele: condamnarea inculpatului Năstase Adrian la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. Face aplic. art. 71, 64 lit. a, b şi c C.pen. Totodată, instanţa a soluţionat şi latura civilă a cauzei, dispunând obligarea inculpaţilor din cauză,  la plata mai multor sume, reprezentând despăgubiri civile.

Împotriva hotărârii instanţei de fond s-a declarat calea de atac a recursului, dosarul fiind înregistrat sub nr. 2470/1/2012 la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, a hotărât următoarele: „Admite recursurile declarate de inculpaţii Năstase Adrian, Jianu Irina Paula, Gasparovici Diana, Popovici Bogdan, Popovici  Marina Ioana şi Vasile Mihail Cristian împotriva sentinţei nr. 176 din 30 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr.514/1/2009. Casează, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului Năstase Adrian şi cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor Jianu Irina Paula, Gasparovici Diana, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana şi Vasile Mihail Cristian şi, în rejudecare: I. În baza art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului Năstase Adrian din infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000 şi menţine pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b şi c Cod penal pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

(…) Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi hotărâri. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi Năstase Adrian, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian şi recurenta inculpată Gasparovici Diana, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.”

După pronunţarea deciziei din recurs, au fost emise mandatele de executare a pedepselor, ceea ce a generat ample dezbateri mediatice.

Discuţiile purtate în cadrul emisiunilor televizate, amintite mai sus, nu au avut un caracter unitar, fiind exprimate mai multe puncte de vedere pe diverse teme.În cadrul acestor discuţii s-au făcut şi afirmaţii referitoare la justiţie în general, iar în special cu privire la cazul Năstase (în actualitate la data de 20 iunie 2012 şi intens mediatizat).

Pentru a putea aprecia dacă, prin aceste declaraţii publice, ce culpabilizează întregul corp al judecătorilor şi procurorilor care au instrumentat şi soluţionat dosarul „Trofeul calităţii” privind pe Năstase Adrian, s-a produs o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, cu consecinţa scăderii încrederii cetăţenilor în sistemul judiciar şi, implicit, a afectării independenţei acestora, analiza inspectorilor judiciari a pornit de la cadrul legal care defineşte independenţa sistemului judiciar şi limitele libertăţii de exprimare.

Astfel, prin articolul 1 pct. (4) din Constituţia României, se consacră expres principiul separaţiei puterilor legislativă, executivă  şi judecătorească. Potrivit acestui principiu, reprezentanţilor celorlalte puteri – legislativă şi executivă – nu le este permisă exprimarea unor opinii cu privire la calitatea actului de justiţie şi a celor care-l înfăptuiesc. Potrivit art. 30 alin. 1 şi 6 din Constituţia României, „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile însă, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Într-un stat de drept nimeni, cu atât mai mult un reprezentant al uneia din celelalte două puteri, nu are dreptul să extrapoleze nemulţumirile referitoare la instrumentarea unei anumite cauze, asupra întregului sistem judiciar. În măsura în care se procedează astfel, persoana care face aceste afirmaţii aduce inevitabil, atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat cu consecinţa afectării prestigiului justiţiei şi implicit a independenţei şi reputaţiei magistraţilor.

Justiţia, în statul de drept, este socotită o putere pe lângă celelalte puteri ale statului (art. 21 şi art. 124 din Constituţia României). Pentru aceasta este necesar să existe anumite garanţii faţă de celelalte puteri ale statului pentru a se evita politizarea şi pentru a crea independenţa şi imparţialitatea magistratului.

Când, din anumite motive, funcţia şi rolul puterii judecătoreşti sunt diminuate, statul pierde calitatea de stat de drept cu toate consecinţele şi implicaţiile socio-economice ce decurg din aceasta.

În raportul Singhvi către Comisia drepturilor omului a ONU din 1987 se precizează că „principiile independenţei şi imparţialităţii sunt pietrele de fundament ale motivării şi legitimităţii funcţiei judiciare în orice stat” –  (pct. 75). Pe de altă parte, în „Principiile fundamentale referitoare la independenţa magistratului”, adoptate la Milano în anul 1985 şi confirmate de Adunarea Generală a O.N.U. din acelaşi an, rezultă că „independenţa magistraturii trebuie garantată de către stat şi enunţată în Constituţie sau altă lege naţională, iar toate instituţiile guvernamentale sau altele trebuie să o respecte” (pct.1).

Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniştri al statelor membre privind  independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, dorind să promoveze independenţa sistemului judiciar, a elaborat mai multe reguli cu valoare de principiu. Una dintre acestea vizează obligaţia statelor de a lua toate măsurile necesare pentru a respecta, promova şi proteja independenţa judecătorilor. Documentul prevede că sensul de „independenţa judecătorilor” nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime. Conţinutul acestui principiu constă, între altele, şi în obligaţia organelor executivului şi legislativului să se abţină de la adoptarea oricăror măsuri care ar putea submina independenţa judecătorilor. Pe lângă toate acestea, se precizează în document, „că nu ar trebui să fie permis grupurilor de presiune să submineze independenţa sistemului judiciar”.

Prin afirmaţiile ce au făcut obiectul analizei, se poate aprecia că politicienii au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic. Aceste limite trebuie raportate şi la dispoziţiile articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului care consacră libertatea de exprimare. În discursurile lor, politicienii insistă în mod constant asupra faptului că hotărârea nu se bazează pe probe şi că s-a urmărit, cu orice preţ, condamnarea fostului premier. Mai mult, afirmaţiile cu caracter general la adresa activităţii parchetelor şi instanţelor, prin care se acreditează ideea că „Parchetul General, DNA şi parchetele în general au acţionat în mod suspect în cazurile Ridzi şi Năstase, că s-ar fi făcut arestări în cazul vameşilor la doar câteva ore după ce preşedintele României anunţase respectivele arestări”, „că preşedintele României îl are pe conştiinţă pe Năstase Adrian şi că i-ar fi băgat la puşcărie pe Dinu Patriciu şi Cătălin Voicu fără să ştim de ce, iar pe Gigi Becali pentru că a fost victima unui furt” sunt de natură a induce şi ideea unei implicări a politicului în justiţie, sugerându-se că justiţia, în ansamblul ei, nu e străină de influenţele politice. Totodată, afirmaţiile conform cărora hotărârea de condamnare pronunţată în dosarul „Trofeul calităţii” este dată „fără să existe cel puţin o probă la dosarul cauzei şi nu are nici o legătură cu dreptul”, afirmaţii ce au fost făcute cu ocazia unor emisiuni publice, de către persoane cu notorietate care au pus în mod constant în discuţie existenţa unei implicări a politicului în justiţie, sunt de natură să afecteze imaginea sistemului judiciar. Astfel, s-a indus ideea că justiţia este aservită politic sau, mai mult, controlată politic şi de preşedintele României, prin afirmaţiile făcute în emisiune (Vadim Tudor: „Instanţa numită de Băsescu e o instanţă politică”, Reporter: „Tot ce aţi spus dumneavoastră pleacă de la premisa că Traian Băsescu controlează justiţie”, Vadim Tudor: „O terorizează”).

Dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Referindu-se la restrângerea libertăţii de exprimare în scopul garantării  autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în afacerea „Braford contra Danemarcei” a decis că „interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora”.  În cauza „Pager şi Oberschlick contra Austriei” s-a statuat că „activitatea justiţiei nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept”.

Deosebit de aspectele menţionate în cele ce preced, a fost analizat impactului pe care îl are atitudinea avocatului, în calitate de apărător al uneia din părţi sau în calitate atât de apărător, cât şi de om politic.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, publicat in „Monitorul Oficial”, Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, „în exercitarea profesiei avocatul este independent  si  se  supune  numai  legii,  statutului  profesiei  si  codului  deontologic”. Referitor la îndatoririle avocatului, în art. 214 alin. 1 din acelaşi Statut se arată că „exerciţiul liber al profesiei, demnitatea, conştiinţa, independenţa, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicateţea, moderaţia, tactul şi sentimentul de confraternitate sunt principii esenţiale ale profesiei de avocat şi constituie îndatoriri ale acesteia”. Alineatul 2 stabileşte că „avocatul este obligat să respecte aceste principii în activitatea sa profesională, precum şi in viaţa privată”. Potrivit art. 1.1 din Codul deontologic al Avocaţilor din Uniunea Europeană, adoptat în 2002 CCBE de Consiliul Barourilor Uniunii Europene, „într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol eminent. Misiunea sa nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Într-un Stat de drept, avocatul este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor şi are sarcina de a apăra drepturile şi libertăţile acestora: el este deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul clientului său”. Se mai arată în Codul deontologic faptul că „misiunea avocatului impune îndatoriri si obligaţii multiple, uneori aparent contradictorii, fata de: client, tribunale si celelalte autorităţi in faţa cărora avocatul îşi asistă sau îşi reprezintă clientul, profesia sa în general si fiecare confrate în particular”. De asemenea, „profesia de avocat impune astfel de obligaţii şi faţă de public, pentru care o profesie liberală şi independentă, supusă respectării normelor pe care ea şi le-a impus, este un mijloc esenţial de apărare a drepturilor omului în faţa Statului şi a altor puteri”. În raport de aceste reglementări, este evident că avocatul, alături de magistraţi şi de ceilalţi participanţi la activitatea de înfăptuire a justiţiei, este dator să conştientizeze impactul susţinerilor sale în plan social, fiind determinantă grija sa de a evita orice distorsionare a adevărului, a situaţiilor de fapt ori prezentarea vădit părtinitoare a normelor de drept, fără a avea importanţă materia în care acestea sunt aplicabile. Şi aceasta, indiferent că pledoaria sa se produce în faţa instanţei sau în afara unui cadru oficial, cu ocazia exprimării publice a unor puncte de vedere. Or, în realizarea acestor îndatoriri este esenţială obligaţia de rezervă de care trebuie să dea dovadă avocatul care, în acelaşi timp, îndeplineşte şi o funcţie politică.

Afirmaţiile de genul celor analizate se situează în afara normelor de deontologie profesională, aducând mari prejudicii justiţiei care, în ultimii ani, chiar sub stricta supraveghere impusă de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, a înregistrat progrese de necontestat, recunoscute inclusiv la nivel european. Acestea sunt motivele pentru care afirmaţiile directe, făţişe, cu un pronunţat caracter personal, provenind de la un om politic de profesie avocat sau de la un apărător ales, de natură a convinge publicul că justiţia este influenţată de factorul politic şi că se află în faţa unei hotărâri judecătoreşti fără fundament, fără probe doveditoare, are rolul de a submina autoritatea judecătorească şi de a aduce atingere independenţei sistemului judiciar.

În concluzie, pornind de la principiul că, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, magistraţii au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere ar putea fi afectată de afirmaţiile bazate pe generalizări pripite care pun la îndoială capacitatea profesională, integritatea şi independenţa magistraţilor, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că declaraţiile de genul celor exprimate de participanţii la respectivele emisiuni TV sunt de natură a aduce atingere independenţei justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia, inclusiv a sistemului judiciar în ansamblul său.”