Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
11 comentarii

Somnul ratiunii
13.07.2012 | Paul BOTESCU, Paul BOTESCU

JURIDICE - In Law We Trust

1. „Ce naiv esti!…„, Aşa îmi spuneau colegii mai experimentaţi, auzind părerile mele despre aplicarea unor principii de drept. „Ăsta vorbeşte din cărţi!…”  spuneau alţii, dându-şi coate şi râzând îmbufnat, mai pe ascuns, ca să nu-i văd.

2. Dar eu auzeam şi vedeam şi mă îmbufnam căci vorbele lor mă puneau pe gânduri. De ce să fiu de râsul colegilor? Pentru că eu nu făcusem altceva decât să-mi spun părerea… O părere care  exprima ceea ce învăţasem din… cărţi. E rău să înveţi din cărţi? Se părea că da, chiar şi atunci când în marea majoritate dintre ele găseşti aceeaşi idee, acelaşi principiu, dar redate altfel, prin cuvintele fiecărui autor.

3. Recent, am observat că nu m-am schimbat prea mult. Un alt coleg m-a trezit replicându-mi cu forţa a zeci de palme: „se vede de la o poştă că nu eşti penalist„. Într-adevăr, nu sunt „penalist”, (înţelegând prin asta că dreptul penal şi procesual penal nu fac parte din „specialităţile” mele) însă  de ce ar trebui să fii „penalist” când este vorba de principii de drept? Pentru că discuţia pe care o purtam cu colegul meu era legată de principiul contradictorialităţii, aplicabil indiferent de natura litigiului. Aşa citisem în cărţi.

Aceasta era convingerea mea însă demersurile ulterioare mi-au zdruncinat din temelie această convingere şi am început să am o puternică îndoială cu privire la rolul cărţilor, al legilor.

4. Cum spuneam, discutam cu colegul meu despre principiul contradictorialităţii, fiind 100% convins că acesta guvernează desfăşurarea oricărui proces, fie el civil sau penal, iar încălcarea acestuia trebuie sancţionată. Am susţinut că judecătorii sunt obligaţi să pună în discuţia părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept. De asemenea, în respectarea principiului, judecătorii au obligaţia să comunice părţilor orice înscris sau mijloc de probă depus la dosar sau să dea posibilitatea acestora sau apărătorilor lor să i-a la cunoştinţă de acestea. Colegul meu, prin replica sa încerca să-mi spună că uneori judecătorii „mai trec” peste acest principiu, un fel de a-mi spune că „viaţa bate filmul” şi să mai las deoparte cărţile şi să mai trec pe la instanţe, că acolo se face legea. N-am înţeles prea bine cum adică în instanţe se face legea, în naivitatea mea crezând că acolo se aplică.

5. Fondul discuţiei colegiale viza o situaţie care pe mine mă neliniştea profund şi şimţeam nevoia să o împărtăşesc. Nu era genul de discuţie care să-ţi confirme sau infirme propria opinie, fiind ferm convins că n-am cum să mă înşel.

6. Situaţia discutată era următoarea: Într-un dosar, aflat pe rolul unei Curţi de Apel, după încheierea dezbaterilor asupra fondului cauzei, instanţa amână pronunţarea a doua zi şi ulterior peste două zile. După rămânerea în pronunţare, instanţa de recurs emite şi transmite prin fax adrese către două persoane juridice, terţe părţi în procesul penal, pentru a se interesa de situaţii ce au legătură cu faptele infracţionale. Unele răspunsuri sosesc în data pronunţării altele la câteva zile, dar până la momentul redactării hotărârii. La trei săptămâni după pronunţare, dar până la motivarea şi redactarea hotărârii, instanţa de recurs solicită informaţii unei alte persoane, terţă în proces, în legătură cu o anumită situaţie de fapt din dosarul penal. Răspunsul soseşte în aceeşi zi. La o săptămână, se redactează hotărârea.

7. Având în vedere această situaţie eram ferm convins că instanţa nu a procedat legal, încălcând normele de procedură. Până la momentul discuţiei nu am căutat să identific textul de lege încălcat dar eram ferm convins că acesta există. Astfel că la întrebările de genul „este corect, este legal, se regăsesc în vreo normă de procedură demersurile instanţei?” aveam deja un răspuns ferm: NU. Răspunsul era intuitiv dar profund greşit, deşi şi alţi colegi avocaţi s-au exprimat unanim că instanţa a încălcat normele de procedură.

Personal, am susţinut şi încă mai susţin că s-a încălcat cel puţin principiul contradictorialităţii. Instanţa considerând că are nevoie de lămuriri suplimentare asupra unei situaţii de fapt trebuia să repună cauza pe rol şi să pună în discuţia părţilor suplimentarea probatoriului sau înscrisurile noi.

Răspunsul „corect” a fost dat de o altă instituţie, (pe care în naivitatea mea o credeam onorabilă) şi anume Inspecţia Judiciară.

8. Una din părţile din dosarul penal soluţionat de onorabilii judecători ai Curţii de Apel  sesizează Inspecţia Judiciară, plângându-se de modul cum a procedat instanţa. Inspecţia Judiciară, prin răspunsul său, îmi „atrage atenţia” că trebuie să-mi revizuiesc opinia.

9. În răspunsul Inspecţiei Judiciare se menţionează că faptele nu constituie abatere disciplinară şi de asemenea că nu s-au încălcat prevederile art. 289 şi 302 din Codul de procedură penală, întrucât:
– adresele au fost semnate doar de un singur judecător, anume cel desemnat cu motivarea hotărârii şi nu toţi judecătorii care compuneau completul. (Oare câte adrese emise de vreo instanţă de recurs este semnată de toţi judecătorii? Mă pufneşte râsul când mă gândesc la completele cu componenţă mai numeroasă ale Înaltei Curţi);
– probele solicitate nu au fost folosite la motivarea deciziei întrucât nu se face trimitere la acestea în cuprinsul hotărârii. (Oare câte instanţe indică paginile sau fac trimitere la înscrisurile din dosar pentru a-şi susţine motivarea?);
– probele solicitate mai existau la dosarul cauzei;

10. Nimic, nicio critică cu privire la fapta în sine de a administra probe după rămânerea în pronunţare. Este uimitoare motivarea Inspecţiei Judiciare şi modul cum înţelege să trateze faptele reclamate. Personal, puţin mă interesează dacă probele administrate din oficiu, de către instanţă, după ce s-au respins probatoriile solicitate de părţi, au fost sau nu folosite de aceasta în motivarea hotărârii. Însăşi situaţia în sine îmi dă fiori.

Dar poate că e normal, nefiind „penalist”.

11. Inspecţia Judiciară s-a pronunţat. Petentul nemulţumit de răspuns m-a rugat să-l ajut să formuleze o „contestaţie” împotriva acestuia. Am acceptat. Cât de greu poate fi? mi-am zis. Însă, citind răspunsul Inspecţiei Judiciare, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, informaţiile prezentate pe site-ul www.inspectiajudiciara.ro, am recunoscut: e greu, foarte greu. Am contactat clientul şi i-am mărturisit: „nu ştiu dacă există vreo cale de atac împotriva răspunsului primit„. Clientul, uimit de sinceritatea mea, imi replică: „cum nu ştiţi, doar sunteţi avocat…”. Sunt, îi răspund, însă legea nu prevede expres o cale de atac, trebuie să mai citesc.

12. Nu este uşor să te recunoşti învins dar pe mine legea m-a învins. Se spune că legea trebuie să fie clară, accesibilă. Modificarea recentă a legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii adusă prin Legea nr. 24/2012, evidenţiază însă în mod clar că cetăţeanului de rând îi este inaccesibilă legea. În mod special acolo unde se aşteaptă mai mult ca legea să-i ofere un răspuns clar. Claritatea este ceea ce lipseşte legii în mod vădit, poate chiar intenţionat, atunci când este vorba de calea de atac împotriva raspunsului Inspecţiei Judiciare la o sesizare în care se reclamă o posibilă abatere disciplinară a unui magistrat.

Această situaţie este perpetuată de Inspecţia Judiciară care dă răspunsuri petiţionarilor fără a indica expres o cale de atac împotriva acestora, fără a preciza dacă sesizarea se respinge, se admite sau se clasează, fără indicarea temeiurilor în drept, fără a preciza numele şi prenumele inspectorului judiciar care verifică în prelabil temeinicia sesizării.

Asistăm, oare, la o vădită manifestare a lipsei „egalităţii de tratament” la care e supus cetăţeanul, care este obligat să motiveze, indice temeiuri, să-şi precizeze numele şi prenumele sub sancţiunea clasării petiţiei sale?

13. Contactat a doua zi de clientul meu, nerăbdător să primească o îndrumare, nu l-am putut sfătui decât să apeleze la un avocat „specializat” în astfel de probleme sau să întrebe chiar la Inspecţia Judicară despre calea de atac. Răspunsul a venit sec: am întrebat şi mi s-a răspuns „conform legii 24 din 2012”.

Corect! Cum de nu m-am gândit?!

În cele din urmă, la sfârşitul conversaţiei, clientul mă întreabă: „Domnule avocat, care consideraţi dvs, că a fost raţiunea Inspecţiei Judiciare când a formulat răspunsul la petiţia mea, constatând că fapta există dar că nu constituie o încălcare a normei de procedură?„. N-am ştiut ce să-i răspund.

Acum, gândindu-mă mai bine, cred că puteam să-i spun că raţiunea… doarme!

14. După toate aceste întâmplări stau şi mă întreb: să le mai spun colegilor despre sesizarea clientului meu adresată Inspecţiei Judiciare şi despre răspunsul acestei instituţii? Risc să aud aceleaşi aprecieri: „Ce naiv eşti…„, „Ăsta vorbeşte din cărţi!…„.

Pentru a nu risca, mai bine scriu un articol…

Paul BOTESCU
avocat, Baroul Brăila

Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 11 de comentarii cu privire la articolul “Somnul ratiunii”

  1. Florin RADU spune:

    tema articolului de mai sus ridica inclusiv problema constand in aceea ca, in majoritatea profesiilor, juridice ori nu (magistrat, avocat, notar, executor, arhitect etc), abaterile disciplinare ale membrilor profesiei sunt cercetate/judecate de colegii celui cercetat, iar acestia – in marea majoritate a cazurilor – considera ca trebuie „sa fie alaturi de colegul lor, sa il apere”, chiar daca respectivul comite fapte ilegale/nestatutare, de natura sa atraga o pata negativa asupra intregii profesii si chiar daca „apararea colegului lor” echivaleaza cu musamalizarea faptei.
    desigur, alt sistem nu prea exista.
    insa, in tarile civilizate, el functioneaza foarte bine, pt. ca oamenii de acolo au cu adevarat o cultura a corectiudinii, a demnitatii, a probitatii morale.
    spre deosebire de poporul roman …

  2. Pai raspunsurile Inspectiei sunt vagi, lacunare, neasumate, nesemnate special pentru a nu fi considerate acte administrative individuale.
    Astfel, ele nu pot fi atacate iar abuzurile nu pot fi constatate.

    Este o strategie abuziva obisnuita iar Inspectia judiciara trimite scrisori in loc sa trimita decizii care pot fi atacate.

    Nimic nou. Lipsa de transparenta, lipsa de respect fata de justitiabil, dezinteres.

    Iar in lumina ultimului scandal este clar ca aranjamentele la CSM nu se fac transparent, ci in spatele usilor inchise.

    Nu se respecta nicio o regula, nici macar intre ei nu se respecta membrii CSM.

    Isi bat joc chiar unii de altii.

    La fel ca in Parlament.

  3. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    dupa ce ati primit raspunsul care trimitea, vag, la lege, in general, nu ati mai intrebat iar, la care dintre dispozitiile acelei legi, mai exact? Asa am patit si eu cu o institutie a statului care m-a trimis la fel, la o lege a CSM care avea multe articole, am intrebat apoi la care dintre articole face trimitere, mi s-a raspuns ca de fapt niciunul din articole nu priveste posibilitatea de a contesta in mod expres, iar apoi mi-au indicat legea contenciosului administrativ 🙂 iar apoi, dupa ce am cerut sa mi se precizeze la care articol sau dispozitie din legea contenciosului administrativ mi s-a indicat si articolul. Apoi, daca ati proceda asa si dati in judecata, CSM nu va mai putea opune ca nefiind un act administrativ sau ca fiind lipsita de temei legal actiunea din momentul in care aveti un e-mail care arata cum va indica temeiul legal prin care puteti ataca acea decizie a Inspectiei Judiciare.
    Si cu siguranta acea decizie ( a Inspectiei Judiciare) se califica drept un act administrativ cu caracter individual.

  4. Mihai COSTACHE spune:

    CSM este organ administrativ si actele sale sunt acte administrative. insoectia judiciara este parte componenta a CSM ( gresesc?) si deci si actele sale sunt acte administrative
    ICCJ a decis ca actele CSM sunt acte administrative cu exceptia celor relationate de procedurile penale ( incuviintarile de arestare, perchezitie, etc) care sunt acte procedural penale, excluse de la controlul de contencios administrativ.

    parerea mea este ca se poate merge pe legea contenciosului adm fara nici o problema.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Ar trebui modificata legea CSM in care sa se precizeze clar toate caile de atac. Cai de atac ce trebuie sa existe pentru a garanta accesul la justitie. Mi se pare inadmisibil, de asemenea, ca un act emis de o autoritate publica sa nu aiba specificata calea de atac a acelui act si termenul in care se poate realiza, in cuprinsul lui. La fel cum e inadmisibil ca o autoritate publica sa-ti raspunda trimitandu-te la dispozitiile legii, in totalitatea lor. Mai ales ca acea autoritate este formata din magistrati. Oare asa se motiveaza si hotararile judecatoresti? „Cf. Codului civil, reclamanta trebuie sa plateasca paratei toate cele.”

  5. Razvan Nicolae MICUL spune:

    Practica cu privire la calea de atac impotriva actelor remise petentilor de catre IJ este neunitara. Neunitara in sensul ca in 95% din cazuri actiunile sunt respinse ca inadmisibile, iar in 5% din cazuri se judeca. Practica este neunitara chiar la ICCJ. Voi publica un material pe aceasta tema.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.