TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

A doua editie a scolii de vara „Descopera Avocatura de Afaceri”. Cum a fost
11.07.2012 | JURIDICE.ro


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Societatea Civilă de Avocaţi Ionescu şi Sava a organizat în perioada 2-6 iulie, a doua ediţie a şcolii de vară „Descoperă Avocatura de Afaceri”, eveniment care a avut loc la Poiana Braşov. 20 de studenţi din cadrul mai multor facultăţi de drept din România au fost selectaţi pentru a participa la evenimentul organizat anual de Ionescu şi Sava.

Pe parcursul a trei zile de discuţii şi analize, participanţii au avut ocazia să cunoască aspecte practice cu care s-au confruntat lectorii în decursul carierei, dar şi comparaţii între materia studiată şi modul de aplicare a acesteia în cazuri concrete.

Prima zi a şcolii de vară a debutat cu o sesiune de cunoaştere, în cadrul căreia participanţii au avut ocazia de a întâlni echipa Ionescu şi Sava şi în care Radu Ionescu a deschis şirul discuţiilor cu o introducere în avocatura de afaceri. Meseria de avocat, magistrat, mediator sau consilier juridic şi relaţia dintre aceste domenii a fost trecută în revistă de un judecător din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, iar contractele folosite în mediul online şi riscurile pe care le presupune utilizarea social media au fost analizate de Alin Popescu, Managing Partner AvocatNet.ro.

Patricia Văsîi, Legal and Compliance Manager Mercedes Benz România a venit la şcoala de vară pentru a le arăta participanţilor cele mai importante aspecte ale avocaturii de afaceri din perspectiva clientului. Patricia a expus atât aşteptările pe care o companie multinaţionala le are de la avocaţii care o reprezintă, cât şi modul în care trebuie făcută o comunicare profesionistă între client şi avocat. Radu Ionescu, managing partner Ionescu şi Sava a încheiat această a doua zi cu o serie de speţe pe care le-a oferit studenţilor pentru soluţionare. Dupa amiaza a fost dedicată socializării şi aventurii, toată lumea având astfel parte de adrenalină la înălţime, în Aventura Parc, Braşov.

Ultima zi de şcoală a adus pentru participanţi multe emoţii, fiind puşi faţă în faţă cu George Ionescu, partener fondator Ionescu şi Sava pentru interpretarea şi rezolvarea speţelor primite cu o zi în urmă, iar Bogdan Lazăr, specialist în drept penal în cadrul Ionescu şi Sava a asistat discuţiile legate de acest domeniu.

Otilia Sava, partener Ionescu şi Sava a expus partea umană a avocatului cu trairile şi implinirile pe care acesta le poate avea de-a lungul drumului pe care îl parcurge. Otilia a subliniat atitudinea pe care un avocat trebuie să o aibă, ambiţia care îl va face întotdeauna să mergă mai departe şi coloana vertebrală fără de care niciun avocat nu ar putea atinge succesul curat. Mai mult decât să susţină o prezentare în faţa unor studenţi, Otilia a predat o adevarată lecţie de viaţă în faţa unor tineri care vor fi călăuziţi de cuvintele şi sfaturile unui avocat cu experienţă.

Avocatura a fost trecută la rang de artă dramatică în ultima parte a zilei cu ajutorul a doi actori profesionişti care au arătat tuturor celor prezenţi că socializarea si vorbirea în public nu sunt deloc două lucruri grele. Exerciţiile şi jocurile propuse de aceştia au transformat 20 de studenţi si 15 avocaţi într-o singură echipă cu o pasiune comună: avocatura de afaceri.

Modul de gândire şi interpretare, exprimarea atât în scris cât şi în vorbire, interactivitatea din timpul celor trei zile de cursuri şi implicarea în discuţii au fost câteva dintre criteriile în baza cărora a fost desemnat câstigătorul unei burse în valoare de 1000 ron lunar, timp de 6 luni. Ioana Ghimuş, studentă în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, a îndeplinit toate aceste condiţii şi a convins astfel că este persoana potrivită pentru acest premiu, iar începând de la 1 septembrie, cu Ioana ne vom întâlni la birou.

Şcoala de vară pe care o organizăm anual nu are ca scop aprofundarea materiilor învăţate în facultate, ci ne dorim mai degrabă să îi susţinem pe tinerii studenţi în alegerea unui drum în carieră. Vrem astfel ca, prin această şcoală, să descoperim în ei pasiunea pentru drept şi pentru o meserie într-unul dintre domeniile juridice. Vrem de asemenea ca, la finalul şcolii, cei 20 de participanţi să plece cu o imagine mult mai clară asupra avocaturii de afaceri, a implicaţiilor si a satisfacţiilor pe care aceasta meserie le oferă.” – a declarat Radu Ionescu, Ionescu şi Sava.

Despre şcoala de vară Descoperă Avocatura de Afaceri

Aflată la a doua ediție, Școala de vară “Descoperă Avocatura de Afaceri” reuneşte 20 de studenți ai facultăților de drept din România și îi pune față în față cu specialiști în dreptul afacerilor pentru a discuta despre cele mai importante aspecte din acest domeniu. Școala de vară are ca scop atât informarea și inițierea studenților în avocatura de afaceri prin exemple practice și studii de caz, cât și clarificarea eventualelor nelămuriri în ceea ce privește această ramură a Dreptului.  Mai multe detalii pe www.ionescusava.ro/school şi www.facebook.com/AvocaturaDeAfaceri

Despre Ionescu şi Sava

Ionescu și Sava, SCA, a fost înființată în 2005 de o echipă de avocați cu experiență în cadrul unora dintre firmele de avocatură de renume din România. Într-un timp relativ scurt, Ionescu și Sava a câștigat o reputație solidă pe piața avocaturii din România, prin serviciile juridice de calitate, înțelegerea profundă a nevoilor și business-ului clienților și prin disponibilitate și eficiență. De la înființarea sa, Ionescu și Sava a asistat și continuă să asiste clienți de primă mărime cu activitate în domenii precum industria farmaceutică, auto, bănci și servicii financiare, dezvoltare imobiliară sau producție industrială. În portofoliu de clienți al casei de avocatură se regăsesc companii precum Mercedes-Benz, Novartis, Angelini, Grupo Lar. Ariile de expertiză ale echipei includ litigii, insolvență, drept fiscal, drept bancar, dreptul concurenței, fuziuni și achiziții. Mai multe detalii pe: www.ionescusava.ro

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate