« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Decizia Curtii Constitutionale cu privire la modificarile Legii referendumului
13.07.2012 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 478 din data de 12 iulie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 731/2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost formulata de un numar de 71 de deputati apartinand Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Obiectul sesizarii de neconstitutionalitate il constituie prevederile Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, al carei articol unic prevede ca art.10 din Legea nr.3/2000 se modifica si va avea urmatorul cuprins: “Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca, in urma desfasurarii referendumului, propunerea a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”.

Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este constitutionala, in masura in care asigura participarea la referendum a cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.

Prezentam cateva din motivele care au stat la baza emiterii deciziei Inalte Curti:

“Prin Decizia nr.147 din 21 februarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.162 din 7 martie 2007, Curtea a examinat obiectia de neconstitutionalitate formulata impotriva prevederilor Legii nr.129/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000, anterior promulgarii acesteia, care, in forma supusa controlului de constitutionalitate, prevedea modalitati diferite de aprobare prin referendum a demiterii Presedintelui Romaniei dupa cum acesta fusese ales in primul sau in al doilea tur de scrutin, in conditiile prevazute la art. 81 alin. (2), respectiv art. 81 alin. (3) din Constitutia Romaniei.

Curtea a retinut, cu acel prilej ca, prin modificarea cuprinsului art. 10 din Legea nr. 3/2000, legiuitorul a dorit sa aplice, sub aspectul voturilor exprimate, principiul simetriei juridice la alegerea Presedintelui Romaniei in al doilea tur de scrutin si la demiterea acestuia ca urmare a consultarii populare. Curtea a constatat ca, bazandu-si solutiile pe principiul simetriei, legiuitorul nu a tinut seama de faptul ca aplicarea acestui principiu in dreptul public, cu atat mai mult in dreptul constitutional, cu deosebire la organizarea si functionarea autoritatilor publice, nu este posibila. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusa posibilitatea aplicarii acestuia in dreptul public. De aceea, normele constitutionale sunt asimetrice prin excelenta, motiv pentru care Curtea a retinut ca exigentele stabilite de Constitutie pentru alegerea Presedintelui Romaniei si cele care se refera la demiterea acestuia in urma unui referendum nu sunt simetrice, deoarece ele reprezinta institutii juridice diferite, cu roluri si scopuri diferite, fiecare avand un tratament juridic distinct. Totodata, Curtea a observat, in acest context, ca demiterea prin referendum a Presedintelui Romaniei nu are semnificatia unei competitii electorale, ci reprezinta o sanctiune pentru savarsirea unor fapte grave prin care acesta incalca prevederile Constitutiei. (…)

Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea constata ca Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este constitutionala, avand in vedere ca niciun text constitutional nu conditioneaza dreptul legiuitorului de a opta pentru fixarea unei anumite majoritati care sa se pronunte pentru demiterea prin referendum a Presedintelui Romaniei.

Demiterea Presedintelui Romaniei prin referendum reprezinta o sanctiune pentru savarsirea unor fapte grave, motiv pentru care Curtea retine ca este justificat ca aceasta sa fie aprobata de cetateni cu majoritatea voturilor valabil exprimate.

Curtea constata ca rezultatul referendumului depinde de indeplinirea cumulativa a doua conditii: una referitoare la numarul minim de cetateni care trebuie sa participe la referendum pentru ca acesta sa fie valabil si una privitoare la numarul de voturi valabil exprimate, care determina rezultatul referendumului. Aceste conditii sunt detaliate in art.5 alin.(2) si, respectiv, art.10 din Legea nr.3/2000. Potrivit art.5 alin.(2), „Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente”.

Curtea observa ca, in varianta redactionala dedusa in cauza de fata controlului de constitutionalitate, Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 ofera o reglementare unitara pentru toate tipurile de referendum consacrate de Constitutie, dand expresie si exigentei reprezentativitatii sub aspectul rezultatului votului. Astfel, aceeasi solutie legislativa se regaseste in cazul referendumului privind revizuirea Constitutiei, al referendumului cu privire la probleme de interes national si al referendumului local, unde, potrivit art.7 alin.(2), art.12 alin.(2) si, respectiv, art.14 alin.(2) din Legea nr.3/2000, rezultatul se stabileste in functie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe intreaga tara sau dupa caz, la nivelul unitatii administrativ-teritoriale.

Tot astfel, Curtea constata ca si conditia ce trebuie indeplinita pentru validitatea referendumului este aceeasi pentru toate tipurile de referendum, art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 impunand intrunirea majoritatii absolute care consta in jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente. Curtea retine ca aceasta reprezinta o conditie esentiala pentru ca referendumul sa poata exprima in mod real si efectiv vointa cetatenilor, constituind premisa unei manifestari autentic democratice a suveranitatii prin intermediul poporului, in conformitate cu principiul statuat in art.2 alin.(1) din Legea fundamentala.

Participarea la referendum a majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale permanente reprezinta un act de responsabilitate civica, prin care corpul electoral urmeaza sa se pronunte cu privire la sanctionarea sau nu a Presedintelui Romaniei, avand posibilitatea demiterii sau mentinerii acestuia in functie.”

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni/categorii: CCR, Drept constitutional, Lege 9

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD