BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Arbitraj
DezbateriCărţiProfesionişti

Secţiune dezvoltată în parteneriat cu Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Consideratii cu privire la micsorarea unor onorarii avocatiale
18.07.2012 | Andrei SĂVESCU

 
SMARTBILL

Rezumat: În cadrul litigiilor arbitrale sarcina probei potrivirii dintre onorariul avocațial, pe de o parte, și valoarea litigiului și munca prestată, pe de altă parte, revine părții care pretinde celeilalte părți plata onorariului avocațial. Criteriile de apreciere care trebuie avute în vedere la micșorarea onorariului avocațial sunt: tipul activității, amplitudinea, complexitatea, realitatea, necesitatea, rezonabilitatea și echitatea.

Abstract: Party seeking payment of attorneys’ fees must prove suitability of value of attorneys’ fees and attorneys’ work. Evaluation criteria to be considered to reducing lawyers’ fees are: the type of activity, the magnitude, the complexity, the reality, the necessity, the reasonableness and the equity.

1. În cadrul litigiilor arbitrale în mod obișnuit părțile sunt reprezentate de către avocați. Opțiunea părților pentru reprezentarea avocațială este firească, având în vedere că părțile care au introdus în contractul dintre ele o clauză arbitrală sunt de regulă operatori economici, astfel încât, prin ipoteză, apelează la asistență juridică înalt calificată pentru desfășurarea operațiunilor lor. Pe de altă parte, cuantumul pretențiilor în cauzele arbitrale este, considerăm, de cele mai multe ori cu mult mai mare decât media pretențiilor vehiculate în cadrul litigiilor judiciare. Faptul că litigiile arbitrale se desfășoară după o procedură care are particularități față de dreptul comun în materie de procedură este un motiv în plus pentru care părțile apelează aproape întotdeauna la serviciile avocaților pledanți. Avocatul este deci o prezență constantă în litigiile arbitrale, ceea ce este de natură să contribuie la desfășurarea dezbaterilor la un nivel ridicat în ce privește acuratețea juridică. Așadar cheltuielile de judecată ale părților angrenate în litigii arbitrale includ aproape întotdeauna onorarii avocațiale. Din această perspectivă, obligarea părții care a căzut în pretenții la suportarea onorariului avocațial al părții în favoarea căreia s-a pronunțat hotărârea arbitrală reprezintă o chestiune care prezintă interes general[1]. În cadrul acestui studiu ne vom apleca asupra problematicii cenzurării onorariului avocațial de către arbitri[2].

2. Întocmai ca într-un litigiu judiciar, în cadrul căruia partea care cade în pretenții va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată, în litigiile arbitrale cheltuielile de judecată sunt reglementate sub denumirea de cheltuieli arbitrale, având aceeași structură de conținut. Onorariul avocațial reprezintă o parte din cheltuielile arbitrale[3], și anume partea flexibilă a acestor cheltuieli. Asupra onorariului avocațial arbitri pot să intervină, micșorând onorariul avocaților părții care a câștigat, în sensul că acest onorariu poate să fie suportat doar în parte de către partea care a pierdut.

3. Potrivit art. 35 alin. (8) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României[4] (în continuare “Regulile de procedură arbitrală”), tribunalul arbitral va putea, din oficiu sau la cererea părţii interesate[5], să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mari faţă de valoarea litigiului sau de munca prestată[6]. În materie de procedură, Regulile de procedură arbitrală trimit la procedura civilă de drept comun[7], ale cărei dispoziții vor fi aplicabile în măsura în care în Reguli nu se prevede altfel. Dreptul comun în materie de procedură civilă este Codul de procedură civilă[8], care prevede că onorariile avocaților pot fi mărite sau micșorate de către judecători, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat[9]. Potrivit art. 3696 din Codul de procedură civilă, în cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului acelei instituţii[10]. Așadar dreptul comun trimite, în ce privește reglementarea cheltuielilor arbitrale, la Regulamentul Curții de Arbitraj, care, la rândul lui, trimite, în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la Regulamentul de procedură arbitrală la care ne-am referit supra. Așadar reglementarea aplicabilă în materia cheltuielilor arbitrale este nu cea prevăzută de Codul de procedură civilă, ci aceea prevăzută de Regulile de procedură arbitrală. O privire comparativă asupra celor două reglementări evidențiază căteva deosebiri de conținut.

4. Regulile de procedură arbitrală nu permit mărirea onorariilor avocaților[11], pe bună dreptate[12]. Nici noul Cod de procedură civilă nu permite mărirea onorariilor avocaților, ci doar micșorarea lor[13].

5. Micșorarea onorariilor avocaților se realizează de către arbitri fie din oficiu, fie la cererea părții interesate[14]. Codul de procedură civilă nu conține o astfel de precizare, însă judecătorul are obligația, în virtutea rolului său activ, să pună în discuția părților onorariile avocațiale.

6. În ce privește criteriile de apreciere care trebuie avute în vedere la micșorarea onorariului avocațial Regulile de procedură arbitrală se referă la „valoarea litigiului” și la “munca prestată”[15]. Criteriile de apreciere cu privire la cuantumul onorariul avocațial care trebuie avute în vedere de către arbitri atunci când hotărăsc micșorarea onorariului avocațial[16] sunt deosebit de importante, întrucât arbitrii au obligația să motiveze reducerea onorariului. Obligația de motivare a reducerii onorariului are, după părerea noastră, un caracter imperativ. În lipsa unei motivări corespunzătoare hotărârea arbitrală poate fi desființată, în parte, prin acțiune în anulare[17]. Obligarea părții  la plata cheltuielilor arbitrale într-un cuantum nemotivat echivalează cu nemotivarea hotărârii sub acest aspect, nefiind suficientă motivarea în drept a soluției pronunțate, adică simpla trimitere la „valoarea litigiului” și/sau la „munca prestată”. Prin urmare, este necesară administrarea de probe cu privire la legătura dintre cuantumul onorariului avocațial și activitatea realizată de către avocați, precum și realizarea de către arbitrii a unor aprecieri cu privire la raportul dintre cuantumul onorariului avocațial și valoarea litigiului. În plus, aceste aspecte trebuie, după părerea noastră, puse în discuția părților și discutate in contradictoriu.

7. Care trebuie să fie criteriile de apreciere cu privire la valoarea litigiului și la munca prestată? Când onorariile avocațiale sunt “nepotrivit de mari faţă de valoarea litigiului sau de munca prestată”? Art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă are, așa după cum am arătat, în ce privește “valoarea litigiului” și “munca prestată”, același conținut de idei ca și art. 35 alin. (8) din Regulile de procedură arbitrală la care ne referim în acest studiu. În continuare vom prezenta câteva repere jurisprudențiale și normative pentru aprecierea cu privire la valoarea litigiului și la munca prestată.

8. În ce privește potrivirea onorariului avocațial cu valoarea pricinii nu am identificat criterii care să fie avute în vedere cu ocazia diminuării onorariului avocațial. Problema diminuării onorariului avocațial pe motiv de nepotrivire între onorariu și valoarea litigiului se pune doar în cazul litigiilor cu valoare mică, întrucât în cazul litigiilor cu valoare mare clienții avocaților se preocupă ei înșiși să limiteze onorariile avocaților, astfel încât intervenția arbitrilor în acest sens nu apare ca fiind necesară. În lipsa unor criterii cu privire la raportul dintre cuantumul onorariului avocațial și valoarea litigiului, experiența arbitrilor, care sunt profesioniști cu o bogată experiență, este de natură să le permită aprecieri greu de contestat de către părți. Diminuarea onorariilor avocaților se face de obicei pe motiv că onorariile sunt disproporționat de mari în raport de munca prestată.

9. Interpretând art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională a explicat[18] ratio legis referindu-se la necesitatea unui just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat. Curtea Constituțională a României s-a referit[19] la prerogativa instanței de a cenzura cuantumul onorariului avocațial “prin prisma proporţionalităţii cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse”. Așadar, în concepția Curții Constituționale, este necesară cercetarea atât a amplitudinii cât și a complexității activității avocațiale, adică atât sub aspect extensiv (numărul de ore lucrate) cât și intensiv (complexitatea). Numărul de ore lucrate poate fi ușor apreciat, în vreme ce complexitatea activității depuse de avocați nu. Complexitatea este greu de apreciat, dacă admitem că este o chestiune foarte subiectivă, care se raportează la nivelul de inteligență și experiență al avocatului. Aprecierea complexității este mai ușoară dacă raportarea se face la inteligența și experiența arbitrilor, însă ne apare din nou ca fiind dificilă dacă arbitrii încearcă să sesizeze nivelul general de pregătire juridică, in abstracto. Referitor la aprecierea „proporționalității”, bineînțeles că aprecierea în acest sens se face în mod strict subiectiv, pe baza experienței profesionale a arbitrilor. În orice caz, putem reține “amplitudinea” și “complexitatea” drept criterii de apreciere.

Curtea Europeană a Drepturilor omului are o jurisprudență constantă în sensul că “un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil”[20]. Curtea nu distinge între cheltuielile de judecată în general și onorariul avocațial, ca parte a cheltuielilor de judecată. După părerea noastră, criteriile de apreciere menționare au în vedere și onorariul avocațial. Putem reține drept criterii de apreciere cu privire la munca prestată de avocat caracterul său “real”, “necesar” și „rezonabil”. Munca prestată de avocat trebuie să fie reală, adică să fi fost efectiv desfășurată, activitățile avocațiale trebuie să fi fost realizate, nu doar promise ori prevăzute ca obligație a avocatului în contractul dintre client și avocat. Nu este însă necesar ca onorariul avocațial să fi fost plătit avocatului. Dacă avocatul are dreptul să solicite plata onorariului său, în temeiul contractului încheiat cu clientul, cheltuielile corespunzătoare sunt reale, chiar dacă sunt viitoare[21]. Pentru a aprecia cu privire la caracterul real al muncii avocatului nu este necesară nici măcar o evidență detaliată a orelor lucrate de avocat, în măsura în care experiența celui care evaluează munca avocatului îi permite să aprecieze caracterul real al activității lui[22]. Munca avocatului trebuie să fie necesară, adică în lipsa ei să nu se poată realiza procedurile și susținerile avute în vedere de judecători. Astfel, un studiu științific aprofundat al jurisprudenței instanței, realizat pentru pregătirea dosarului pentru înaintarea către instanță, în scopul estimării cât mai precise a șanselor de reușită, nu pare să fie o activitate avocațială necesară, deși este utilă. În același sens, a însoți actele redactate de avocat de fotocopii ale unor acte normative sau ale unor pagini de doctrină, deși este o activitate utilă, de natură să faciliteze studierea dosarului de către judecători, nu apare ca fiind o activitate necesară, fiind suficiente note de subsol cu trimiteri la astfel de surse. Munca avocatului trebuie să fie rezonabilă, adică să nu fie exagerată, de exemplu să nu fie prea multă sau prea scumpă. Munca avocatului poate să fie nerezonabilă atunci când, de exemplu, partea apelează la mai mulți avocați pentru cercetarea speței, în mod succesiv sau concomitent, ori atunci când angajează mai mulți avocați pentru activitățile care trebuie realizate. Apreciem că într-o astfel de situație munca avocaților este reală, este necesară, dar nu este rezonabilă. La fel, munca avocaților ar putea fi prea scumpă. Firește, avocații își stabilesc onorariile în funcție de, în ultimă instanță, piața serviciilor avocațiale, având în vedere experiența profesională, istoricul activității proprii, resursele de timp de care dispun și pragul de acceptablitate pentru client, însă un onorariu prea mare va putea fi apreciat ca fiind nerezonabil, față de circumstanțele speței. Pe de altă parte, s-ar putea aprecia că munca avocatului nu este rezonabilă atunci când doar o parte dintre susținerile sale se bucură de succes[23]. Putem reține așadar drept criterii de apreciere “realitatea”, “necesitatea” și “rezonabilitatea”.

Cred că putem fără teama de a greși să considerăm că și reglementarea cerințelor cu privire la onorariile avocaților care asigură reprezentarea Ministerului Finațelor Publice în fața Curții de Arbitraj Internațional a Camerei Internaţionale de Comerţ, a Comisiei de Adjudecare a Disputelor şi în faza de mediere/conciliere pe lângă Comisia Europeană[24] poate constitui un reper cu privire la aprecierea caracterului rezonabil al onorariilor avocațiale. Activități avocațiale luate în considerare sunt: (i) documentare sau studiu, (ii) redactare de documente ori acţiuni şi (iii) reprezentare. Reglementarea menționată este foarte detaliată. Astfel, cu titlu de exemplu, onorariul pentru activitatea de documentare sau studiu trebuie să fie mai mic decât onorariul pentru redactarea de documente ori acțiuni și onorariul pentru activitatea de reprezentare, împreună, iar onorariile pentru activitatea de redactare de documente sau acţiuni şi pentru activitatea de reprezentare, împreună, nu pot depăşi onorariul pentru activitatea de documentare sau studiu cu mai mult de 50% din onorariul propus pentru activitatea de documentare ori studiu. După părerea noastră, acest raport între onorariile aferente diferitelor tipuri de activități avocațiale ar putea constitui un punct de referință în aprecierea onorariilor arbitrale. Putem reține drept criteriu de apreciere “tipul activității“ avocațiale.

În jurisprudența Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României am identificat și cauze în care onorariul avocațial a fost cenzurat avându-se în vederea onorariile avocațiale pretinse în cauze similare, invocându-se echitatea[25]. Deși această motivare ar putea fi considerată ca fiind subsumată rezonabilității, la care ne-am referit supra, ea se bazează, după părerea noastră, pe un criteriu distinct. Cel puțin trei argumente susțin această idee. Cel dintâi are în vedere specializarea avocaților: onorariile avocaților care apără interesele justițiabililor în fața tribunalului arbitral sunt în general mai mari decât cele practicate în fața instanțelor judecătorești, din cauză că arbitrajul are particularități procedurale care fac ca un număr relativ mic de avocați să fie specializați în litigii arbitrale. Al doilea argument are în vedere durata în general mai mică a procesului în fața tribunalului arbitral, față de durata procesului în fața instanței judecătorești (în primă instanță)[26]. Densitatea activităților avocațiale este mai mare, însă timpul necesar interacțiunii cu arbitrii și tribunalul arbitral este mai mic. Astfel încât onorariul în cauze similare este demn de luat în considerare, în scopul ca părți diferite aflate în situații asemănătoare să nu fie expuse la suportarea unor cheltuieli de judecată cu un cuantum foarte diferit. Cel de-al treilea argument are în vedere experiența arbitrilor, cărora le este mai ușor să cunoască practica arbitrală în cauze similare decât le este judecătorilor să cunoască practica judecătorească în cauze similare, deoarece practica arbitrală este mai restrânsă decât practica judecătorească. Acestea sunt, după părerea noastră, argumente puternice în susținerea ideii că observarea onorariilor în cauze similare, din rațiuni de echitate, este un criteriu distinct de rezonabilitate. Reținem drept criteriu de apreciere “echitatea”.

10. Având în vedere că suportarea de către partea care a căzut în pretenții a onorariului avocațial al părții care a câștigat procesul este o veritabilă pretenție cu caracter pecuniar, apreciem că părțile au obligația să-și dovedească pretențiile[27] în fața tribunalului arbitral, adică să se preocupe să justifice munca prestată de avocații proprii din perspectiva criteriilor discutate supra: tipul activității, amplitudinea, complexitatea, realitatea, necesitatea, rezonabilitatea și echitatea.

11. Subliniem aici că onorariul avocațial este o parte a pretențiilor pecuniare ale părții în litigiul arbitral. În cazul în care acțiunea arbitrală este respinsă în totalitate iar pârâtul care ar obține câștig de cauză nu a formulat cerere reconvențională, este posibil chiar ca onorariul avocațial să fie singura pretenție bănească a acestuia, iar reclamantul va fi obligat la plată[28].

12. Având în vedere că onorariile cuvenite propriilor avocați au caracterul unor pretenții[29], chiar și situația în care părțile nu contestă cu ocazia punerii în discuție de către arbitri a onorariilor avocaților părții adverse ridică, apreciem, probleme deosebite, generate în primul rând de faptul că necontestarea nu are semnificația recunoașterii pretențiilor[30]. Recunoașterea pretențiilor celeilalte părți trebuie să se facă în mod expres[31], limitată la pretențiile cu privire la onorariu. Arbitrii trebuie să ceară exprimarea expresă a poziției fiecărei părți cu privire la onorariul avocațial ale celeilalte părți. În al doilea rând, recunoașterea pretențiilor, având caracterul unei renunțări la drept, nu se poate face decât de către parte, verbal, în ședință, fie în scris, și anume printr-un înscris autentic semnat de către parte, respectiv de către persoana care în cadrul organizației are atribuții de reprezentare judiciară potrivit statutului organizației[32]. Avocații care reprezintă partea în fața tribunalului arbitral nu vor avea această putere decât în cazul în care contractul de asistență juridică și reprezentare a fost încheiat în formă autentică și prevede expres că avocații pot realiza recunoașterea onorariului avocațial al părții adverse.

13. În concluzie, sarcina probei potrivirii dintre onorariul avocațial, pe de o parte, și valoarea litigiului și munca prestată, pe de altă parte, revine părții care pretinde celeilalte părți plata onorariului avocațial. Față de justificările pe care părțile le dau onorariilor avocațiale, revine arbitrilor, ca dealtfel și judecătorilor, sarcina de a aprecia cu înțelepciune cu privire la suportarea acestora de către părțile care cad în pretenții, dând prin motivarea hotărârilor măsura înțelepciunii cuvenite, la care părțile se așteaptă.


[1] Suportarea cheltuielilor litigiului arbitral de către partea care cade în pretenții nu este o soluție atât de firească cum poate părea, adică nu este de la sine înțeles că partea care cade în pretenții suportă cheltuielile arbitrale ale celeilate părți. O altă soluție este suportarea cheltuielilor procesului în proporții egale de către părți. A se vedea, spre exemplu, Acordul încheiat între România și Uruguay privind serviciile aeriene, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 252 din 3 iunie 1999, care prevede pentru soluționarea diferendelor o procedură de arbitraj care conține, în cuprinsul art. 17 lit. e), o astfel de soluție. O soluție asemănătoare, de suportare în mod egal a cheltuielilor arbitrale, este prevăzută, spre exemplu, de art. 21 alin. (8) din Acordul privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 207L din 6 august 2010.
[2] Pentru a reuși să ne încadrăm în spațiul alocat acestui demers de către editorul prezentei lucrări, studiul nostru are două limitări. Ne vom referi la arbitrajul instituționalizat  organizat în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și ne vom limita la abordarea situațiilor în care acțiunea introductivă a fost admisă în totalitate.
[3] Cf. art. 3 alin. (1) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, “În afară de taxa de înregistrare şi de taxa administrativă, părţile sunt  obligate să plătească, în condiţiile ce urmează, cheltuielile arbitrale constând în: cheltuieli de administrare a probelor; de traducere a actelor şi a dezbaterilor; cheltuielile de citare sau comunicare de acte de procedură prin poştă rapidă, onorariile arbitrilor; onorariile avocaţilor (s.n., AES); cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, consilierilor  şi martorilor, precum şi alte cheltuieli necesitate de arbitrarea litigiului.”
[4] Regulile au fost aprobate de către Colegiul Curții de Arbitraj la data de 16 ianuarie 2012, în conformitate cu prevederile art. 18 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, aprobat de Colegiul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României la data de 16 ianuarie 2012, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 97 din 7 februarie 2012.
[5] Această posibilitate se naște în lipsa înțelegerii părților cu privire la suportarea cheltuielilor arbitrale.
[6] Art. 35 alin. (8) din Regulile de procedură arbitrală: “Tribunalul arbitral va putea, din oficiu sau la cererea părţii interesate, să micşoreze onorariile avocaţilor, experţilor, interpreţilor, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mari faţă de valoarea litigiului sau de munca prestată. În cazul avocaţilor, măsura luată de tribunalul arbitral nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”
[7] Cf. art. 100 din Regulile de procedură arbitrală, “Tribunalul arbitral va aplica dreptul comun în materia procedurii civile (…)”
[8] Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol. II, Editura Național, București, 1997, p. 597; Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, ed. a III-a, Editura Servo-Sat, Arad, 2003, p. 19; Ioan Leș, Tratat de drept procesual civil, ed. a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 19; Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I, ed. a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 6; Florea Măgureanu, Drept procesual civil, ed. a X-a, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 20.
[9] Art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.” Deși Codul de procedură civilă ia în considerare onorarii avocațiale minimale, care ar fi cuprinse în “Tabloul onorariilor minimale”, nu există onorarii minimale. Prin urmare, onorariile avocaților pot fi micșorate oricât de mult, nefiind reglementată o limită inferioară a onorariului avocațial, sub care judecătorii să nu poată coborî.
[10] Textul art. 3696 din Codul de procedură civilă se regăsește identic, integral, în cadrul art. 611 din noul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, care, potrivit art. 1119, va intra în vigoare la data care va fi prevăzută în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.
[11] Spre deosebire de reglementarea de drept comun, Regulile de procedură arbitrală nu prevăd posibilitatea măririi onorariului avocatului. Pe de altă parte, practica instanțelor judecătorești nu este în sensul măririi onorariilor avocaților.
[12] Tendința avocaților este de a pretinde onorarii cât mai mari pentru serviciile lor, în mod firesc. Onorariile avocațiale sunt cenzurate în sensul diminuării lor pentru că clienții avocaților sunt tentați să beneficieze de servicii avocațiale de o calitate cât mai înaltă, care de regulă implică onorarii avocațiale considerabile. Partea care cade în pretenții nu trebuie să suporte costurile ambițiilor adversarului hipermotivat să câștige procesul, ci doar costurile normale. Pe de altă parte, cenzurarea onorariilor avocațiale previne tendința părții care cade în pretenții de a abuza, iritată fiind de pretențiile celui care, în cadrul litigiului, îi modifică prioritățile activității și îl face să aloce resurse de timp și bani pentru a se apăra. Tendința de abuz a inocentului este firească, el răzbunându-se pe cel care îl deranjează prin stabilirea unui onorariu avocațial disproporționat, căci se bazează pe probabilitatea mare de a obține câștig de cauză, știindu-se inocent. În sensul că obligarea părții care a căzut în pretenții la suportarea cheltuielilor juridicare este o frână în calea, adeseori uzitată, a procesivității excesive a unor persoane a se vedea Ioan Leș, op. cit., p. 391
[13] Art. 445 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă: “Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”
[14] Art. 35 alin. (8) din Regulile de procedură arbitrală, vezi supra, nota nr. 4.
[15] Codul de procedură civilă se referă la “valoarea pricinii” și la “munca îndeplinită de avocat”. Apreciem că expresiile menționate au același înțeles atât în Regulile de procedură arbitrală cât și în Codul de procedură civilă.
[16] Trebuie să menționăm aici că, raportat la numărul cauzelor soluționate, arbitrii hotărăsc reducerea onorariului avocațial rar.
[17] Art. 364 din Codul de procedură civilă: “Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive: (…) i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.” Potrivit art. 261 din Codul de procedură civilă, “Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: (…) 5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; (…)”.
[18] Potrivit Deciziei Curții Constituționale a României nr. 917/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 524 din 28 iulie 2010, respinsă, “legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporţională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestaţia avocațială şi onorariul solicitat”.
[19] A se vedea Decizia Curții Constituționale a României nr. 1444/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2012, respinsă, precum și jurisprudența Curții Constituționale la care aceasta trimite.
[20] A se vedea, spre exemplu, Hotărârea CEDO din 14 decembrie 2006, pronunțată în cauza Dimitrie Dan Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 566 din 17 august 2007, și Hotărârea CEDO din 29 martie 2011, pronunțată în cauza Cornelia Popa împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din 6 ianuarie 2012, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite.
[21] A se vedea în acest sens Hotărârea CEDO din 7 decembrie 2010, pronunțată în cauza Marian Niță împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 399 din 7 iunie 2011, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite. În sens contrar, s-a dispus și că dovedirea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului se face “numai cu chitanța eliberată de avocat și care atestă plata și încasarea onorariului” (Judecătoria Zărnești, sent. civ. nr. 1691/2011, nepublicată).
[22] A se vedea în acest sens Hotărârea CEDO din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza Maria Atanasiu ș.a. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010.
[23] Jurisprudența CEDO s-a stabilizat în sensul că dacă nu a existat nicio încălcare cu privire la unul dintre capetele de cerere în privința cărora reclamantul a prezentat observații în fața Curții cheltuielile cu onorariul avocațial trebuie reduse. Această ipoteză, care în litigiile arbitrale are corespondent în admiterea/respingerea în parte a acțiunii arbitrale, își găsește rezolvarea prin compensarea cheltuielilor de judecată, însă ea excede scopului prezentului studiu. A se vedea supra Hotărârea CEDO din 7 decembrie 2010, pronunțată în cauza Marian Niță împotriva României, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite.
[24] Procedura de selecţie a avocaţilor din România sau din străinătate, specializaţi în litigii internaţionale în legătură cu contractele finanţate din fonduri externe gestionate de către Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, în vederea încheierii şi derulării acordului-cadru pentru asigurarea de asistenţă şi reprezentare juridică a Ministerului Finanţelor Publice – Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE în faţa Curţii de Arbitraj Internaţional a Camerei Internaţionale de Comerţ, a Comisiei de Adjudecare a Disputelor şi în faza de mediere/conciliere pe lângă Comisia Europeană, precum şi în alte litigii izvorâte din contractele finanţate din fonduri externe gestionate de către Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 369 din 26 mai 2011. Art. 7.2, referitor la oferta finaciară catre trebuie făcută de avocați are următorul conținut:
“7.2.1. Oferta financiară cuprinde onorariul exprimat în euro/oră/categorie de avocaţi, fără TVA şi este defalcată pe 3 categorii de avocaţi şi pe 3 tipuri de activităţi ce urmează a fi desfăşurate, respectiv: documentare sau studiu, redactare de documente ori acţiuni şi reprezentare.
7.2.1.1. Fiecare ofertă financiară va trebui să cuprindă un onorariu defalcat după cum urmează:
a) pentru avocaţii consultanţi, responsabili în principal cu strategia şi reprezentarea în litigiu, un onorariu în condiţiile pct. 7.2.1 pentru fiecare activitate de documentare sau studiu, redactare de documente sau acţiuni şi reprezentare;
b) pentru avocaţii coordonatori, responsabili în principal cu implementarea strategiei, reprezentarea în litigiu şi coordonarea echipei ce realizează documentarea, un onorariu în condiţiile pct. 7.2.1 pentru fiecare activitate de documentare sau studiu, redactare de documente ori acţiuni şi reprezentare;
c) pentru ceilalţi avocaţi din cadrul echipei, responsabili în principal cu activitatea de documentare, redactare, un onorariu în condiţiile pct. 7.2.1 pentru fiecare activitate de documentare sau studiu, redactare de documente ori acţiuni.
7.2.1.2. (1) Pentru fiecare dintre categoriile de avocaţi prevăzute la pct. 7.2.1.1 lit. a)-c), onorariul pentru activitatea de documentare sau studiu trebuie să fie cel mai mic onorariu dintre onorariile propuse pentru cele 3 tipuri de activităţi.
(2) Ofertele financiare în care pentru activitatea de documentare sau studiu se solicită un onorariu mai mare decât onorariile propuse pentru celelalte două activităţi se descalifică.
(3) Pentru fiecare categorie de avocaţi, onorariile pentru activitatea de redactare de documente sau acţiuni şi pentru activitatea de reprezentare (…) nu pot depăşi onorariul pentru activitatea de documentare sau studiu cu mai mult de 50% din onorariul propus pentru activitatea de documentare ori studiu.
(4) Ofertele financiare în care pentru activitatea de redactare de documente sau acţiuni ori pentru activitatea de reprezentare se solicită un onorariu mai mare cu 50% decât onorariul propus pentru activitatea de documentare sau studiu se descalifică.
7.2.1.3. (1) Media onorariului pentru fiecare dintre avocaţii menţionaţi la pct. 7.2.1.1 lit. a) şi b), rezultată conform pct. 7.2.1.2, nu poate depăşi cu mai mult de 50% media onorariului avocaţilor menţionaţi decât la pct. 7.2.1.1 lit. c).
(2) Ofertele financiare întocmite cu încălcarea prezentului subpunct se descalifică.”
[25] Spre exemplu, s-a decis astfel într-o speță recentă: sentința arbitrală nr. 59 din 22 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. 190/2011 (arbitru unic: prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu), nepublicată.
[26] Potrivit art. 41 din Regulile de procedură arbitrală, “Tribunalul arbitral trebuie să pronunțe hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.”
[27] S-a decis că instanța este în drept să fixeze prin apreciere cheltuielile de judecată, inclusiv onorariul avocațial, chiar și în lipsa unei liste de cheltuieli întocmită de cei îndreptățiți să le obțină în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă (T.S. civ., dec. nr. 639 din 13 august 1953, în C.D. 1952-1954, vol. I, p. 355, citată de Grațian Porumb, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, Editura Științifică, București, 1960, p. 543).
[28] Fără îndoială, aceste considerații sunt pe deplin valabile și în ce privește cenzurarea onorariului avocațial de către instanța judecătorească. O problemă interesantă se ridică în legătură cu solicitarea onorariului avocațial pe cale unei acțiuni separate, posibilă în condițiile dreptului comun. A se vedea în acest sens dec. 303 din 7 februarie 1955 a Tribunalului Capitalei, s. II civ., menționată în Legalitatea Populară nr. 2/1955, p. 168, citată de Grațian Porumb, op. cit., p. 543, dar și dec. nr. 315/1983 a T.S., s. civ., menționată în Revista Română de Drept nr. 2/1984, p. 105, și dec. civ. nr. 752/1964 a Trib. Reg. Iași, menționată în Justiția Nouă nr. 8/1965, pp.152-153, și dec. nr. 311/1969 a T.S., s. civ., menționată în C.D. 1969, p. 250, citate de Gabriel Boroi, Dumitru Rădescu, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Editura All, București, 1994, p. 383. A se vedea în același sens și Ioan Leș, op. cit., p. 403 și urm. S-a subliniat și că rezolvarea cererii separate nu reprezintă o cenzurare a hotărârii pronunțate și că termenul de prescripție pentru o astfel de acțiune este cel de drept comun, începând să curgă de la data rămânerii definitive a horărârii prin care partea care solicită onorariul avocațial cu titlu de cheltuieli de judecată a câștigat procesul. În acest sens a se vedea Viorel Mihai Ciobanu, op. cit., vol. II, p. 268. Solicitarea onorariul avocațial și a cheltuielilor de judecată în general pe calea unei acțiuni separate depășește cadrul impus pentru acest studiu. Pentru dezvoltări în legătură cu acest subiect a se vedea Ana-Maria Puiu, Adriana Nicolae, Andi Constantin Puiu, Cheltuielile de judecată, ed. a II-a, Editura Hamangiu, București, 2011.
[29] Potrivit Deciziei Curții Constituționale a României nr. 401/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, “opozabilitatea (onorariului avocațial – nota AES) faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil”.
[30] În practică onorariul avocațial nu este justificat de către părți. Această practică nu este nouă. Codul de procedură civilă din anul 1900 reglementa, în cuprinsul art. 147, acordarea cheltuielilor de judecată astfel:
“Art. 147. (1) Lista amănunțită a cheltuielilor de judecată se va putea da judecăței de fiecare parte cu alte acte probatoare, îndată după pledarea pricinei.
Fiecare va avea dreptul a discuta lista prezentată de partea potrivnică.
Cifra cheltuielilor de judecată și a plății de advocat va fi motivată în cuprinsul hotărârei.”
În legătură cu alin. (3) al articolului 147 jurisprudența timpului s-a orientat în sensul că dacă părțile nu au prezentat dovezi cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată atunci nici motivarea cuantumului onorariului avocațial la suportarea căruia este obligată partea care cade în pretenții nu este obligatorie. Cu privire la această diferență de tratament a se vedea  dec. nr. 1156, Cas. I, din 13 aprilie 1938 și dec. nr. 2022, Cas. III, din 22 octombrie 1937, menționate în Const. Gr. C. Zotta, Codul de procedură civilă adnotat, vol. IV, ed. a II-a, București, 1941 p. 155. Deși art. 274 alin. (3) al Codului de procedură civilă în vigoare și art. 38 alin. (8) din Regulile de procedură arbitrală nu permit acordarea onorariului arbitral fără probațiune, făcută de părți, și, respectiv, fără motivare, făcută de judecători și, respectiv, arbitri, cercetarea hotârârilor judecătorești și arbitrale dezvăluie că în marea majoritate a cazurilor probațiunea este sumară sau chiar inexistentă iar motivarea este sumară sau quasi-inexistentă, fiind o simplă trimitere la textele de lege care constituie motivarea în drept a obligării părții care a căzut în pretenții la plata onorariului avocațial al părții care a obținut satisfacție.
[31] Firește, recunoașterea este condițională, ea va produce efecte doar dacă partea care a recunoscut cade în pretenții.
[32] Cf. art. 247 alin. (3) din Codul de procedură civilă, “Renunţarea se poate face în şedinţă sau prin înscris autentic.” O soluție similară este consacrată și de art. 402 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă.


dr. Andrei SĂVESCU

* Acest text face parte din lucrarea Forța juridică a hotărârilor arbitrale, în curs de apariție, un volum care reunește importante contribuţii ale universitarilor şi practicienilor români şi străini. Volumul, editat de către Editura Universitară, şi coordonat de catre prof. univ. dr. Mihai Sandru şi dr. Andrei Săvescu a fost inițiat ca urmare a conferinței cu aceeași temă organizate de Societatea de Științe Juridice.


Aflaţi mai mult despre ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.