BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
7 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Criterii pentru reducerea de catre instanta a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatial

18.07.2012 | Sergiu-Leon RUS
Abonare newsletter

Art. 451 din Noul cod de procedură civilă, intitulat Cuantumul cheltuielilor de judecată, prevede, la alin. 2, că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei (în treacăt şi fără a reveni aici asupra acestui aspect, ne place perspectiva economică a acestui text, care induce în sistemul judiciar un principiu de raţionalitate economică, de încurajare a alocării optime a resurselor).

Varianta corespondentă anterioară a textului, respectiv art. 274 alin. 3 C. pr. civ., în raport cu care am fost de părere că a rămas aplicabil şi în condiţiile dispariţiei tabloului onorariilor minimale, prevedea posibilitatea adaptării onorariului potrivit cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Acţiunea instanţei poate fi, conform noii reglementări, numai în sensul reducerii onorariului, nu şi în cel al majorării acestuia (permisă de vechiul cod), iar criteriile de reducere a onorariului sunt pe noua reglementare: „valoarea sau complexitatea cauzei”, „activitatea desfăşurată de avocat”; anterioare: „valoarea pricinii” sau „munca îndeplinită de avocat”. Chiar dacă textele sunt formulate diferit, în realitate nu există nici o deosebire de esenţă, complexitatea cauzei fiind cuantificată suficient de precis în activitatea sau munca (termenii sunt în context perfect sinonimi şi ambii acoperă şi situaţiile în care nu doar avocatul derulează nemijlocit activităţi specifice, ci şi persoanele pe care legal şi le poate substitui, cum ar fi dactilografa, secretara, consilierul juridic redactor etc.) avocatului.

Este adevărat că noul cod face referire şi la luarea în considerare de către judecător a circumstanţelor cauzei, însă această sintagmă nu poate fi utilizată ca temei pentru crearea de criterii suplimentare de către instanţă (operaţiune care ar face legea insuficient de previzibilă), ci semnifică doar că aprecierea se face in concreto, nu abstract, cum, de altfel, stăteau lucrurile şi înainte.

Se mai adaugă o precizare expresă potrivit căreia măsura luată de instanţă (în sensul reducerii onorariului) nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. Nici sub imperiul art. 274 alin. 3 C. pr. civ. nu exista vreo diferenţă de tratament juridic în ipoteza reducerii; pentru instanţă contractul de asistenţă juridică era res inter alios acta şi nici nu era învestită cu o cerere în modificarea acestuia, analiza pe care o făcea fiind limitată la obligarea părţii căzute în pretenţii la rambursarea cheltuielilor părţii care câştigase. Prerogativa judecătorească de a nu încuviinţa integral cererea accesorie a părţii câştigătoare vizând cheltuielile de judecată este exercitată strict numai cu privire la situaţia pentru care a fost instituită de lege, respectiv ca protecţie pentru partea căzută în pretenţii care poate fi expusă unor solicitări ruinătoare şi punitive de cheltuieli, profitându-se de câştigul din cererea principală; dispoziţia instanţei nu se referă la valabilitatea sau nevalabilitatea contractului de asistenţă juridică, cu privire la care nu se pronunţă şi care rămâne în vigoare, clientul datorând avocatului său ceea ce s-a stipulat ca preţ al serviciilor, chiar dacă nu îşi obţine judiciar restituirea acestora, urmând să suporte o diferenţă. Nu este singurul caz similar, bunăoară, când se invocă ca apărare, prin întâmpinare, nulitatea absolută a unui contract şi nu printr-o cerere reconvenţională, iar acţiunea se respinge reţinându-se caracterul întemeiat al apărării, fără anularea contractului, în lipsa unei cereri exprese. Bineînţeles, dacă partea adversă cunoaşte din timp contractul de asistenţă juridică îl poate ataca chiar printr-o cerere reconvenţională, chiar şi numai pentru ipoteza în care ar cădea în pretenţii în cererea principală; chestiunea este însă pur teoretică, având în vedere mijlocul procedural mai lesnicios pus la dispoziţie de lege, respectiv acordarea parţială a onorariului.

Faţă de modul de formulare a textului legal, suntem de părere că sunt criterii legale pentru exercitarea atribuţiei reducerii motivate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor: valoarea cauzei şi munca (activitatea) desfăşurată de avocat (complexitatea cauzei fiind un subcriteriu component al muncii, chiar dacă este menţionat de sine-stătător în NCPC). Cele două criterii sunt cumulative, aşa cum rezultă din formularea legii, „în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată”, ceea ce înseamnă că ele trebuie observate concomitent de către instanţă, ceea ce este normal dacă avem în vedere că protecţia instituită pentru partea care cade în pretenţii este asigurată numai combinând cele două criterii. Cu alte cuvinte, chiar dacă valoarea obiectului cauzei este una redusă, ea trebuie avută în vedere întotdeauna, chiar şi atunci când munca avocatului este complexă şi consistentă – de minimis non curat praetor, dacă ai un caz de valoare redusă, nu îl ataci cu maximă elaborare şi colecţie de competenţe profesionale, nu vânezi prepeliţe cu avionul de vânătoare.

Luarea în considerare a valorii cauzei (sintagmă care trebuie interpretată larg, cuprinzător, în sensul de miză a procesului pentru parte, care există şi în cazul acţiunilor neevaluabile în bani) nu înseamnă neapărat o raportare procentuală, mecanică, la acest criteriu; nu este exclus să fie depăşită oarecum această valoare de cuantumul onorariului avocaţial, atunci când, bunăoară, temeinicia pretenţiilor părţii câştigătoare este evidentă şi s-au făcut încercări de soluţionare prejudicare, ocolite cu rea-credinţă de partea care trebuie obligată la cheltuieli.

Cu privire la activitatea (munca) avocatului, aceasta nu trebuie să îi aparţină integral acestuia, putând în parte proveni de la persoane care prestează muncă sub conducerea sa. Recent s-a încercat să se împartă criteriul muncii în subcriterii  însă acestea au fost desprinse din împrejurări care nu reprezintă izvoare de drept şi nici nu cred că sunt exhaustive (nu se menţionează, de exemplu, existenţa unor activităţi anterioare similare ale avocatului, care determină la a doua, a treia etc. repetare un cuantum mai mic de muncă): tipul activităţii, amplitudinea, complexitatea, realitatea, necesitatea, rezonabilitatea şi echitatea (faţă de cine sau ce?). Consider că nu există criterii legale şi obligatorii pentru aprecierea componentei muncă în onorariul avocaţial şi că acestea nici nu ar fi utile; judecătorii trebuie pur şi simplu să aprecieze numărul de ore-om alocate în mod necesar de avocat sau structura de care acesta dispune în exercitarea profesiei, pentru cauza în discuţie, care să fie înmulţit cu un tarif orar, apreciat liber şi el (orientativ ni se pare un reper posibil salariul net al judecătorului cauzei supra numărul de ore pretinse a fi efectuate de angajator pentru plata salariului).

Prin urmare, preferinţa noastră se îndreaptă spre o apreciere cantitativă a activităţii avocatului, în primul rând pentru că toţi sunt prezumaţi de lege capabili şi profesionişti, diferenţele individuale nefiind decisive, iar apoi pentru că de la Stalin încoace cunoaştem cantitatea ca având o dimensiune calitativă în sine. Corolarul cantităţii (care îi fixează şi măsura calitativă, totodată) este efectul util al acesteia, care în practică este luat în considerare în mod serios, adică se verifică dacă, exempli gratia, partea invocă multe ce nu trebuiesc şi nu invocă ceea ce trebuie, sau, cu alte cuvinte, care este cantitatea necesară şi suficientă de muncă pentru a câştiga cauza, fără o stricteţe exagerată însă.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 7 de comentarii cu privire la articolul “Criterii pentru reducerea de catre instanta a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatial”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    niciodata nu am fost de acord cu acest aspect al reducerii onorariilor de catre judecator in lipsa unor criterii clare, sub firma unui ghid. Aceeasi situatia ca si in cazuril de acordare a daunelor morale – lipseste un ghid care sa fie clar pentru toti, sau macar orientativ.

    de unde stie judecatorul cit nopti am pierdut pentru acea cauza, cite ore am stat la discutie cu clientul, cit timp mi-a luat pregatirea martorilor, cercetarile in jurisprudenta romana si – mai ales – in cea europeana? o sa ajungem sa intocmim timesheet-uri ptr a justifica onorariile forfetare?

    in al doilea rind, de ce sa protejam un reclamant abuziv (care a pierdut litigiul) sau un pirit de rea credinta? simpla existenta a unui litigiu pornit din culpa procesuala a celui care a pierdut ar trebui sa fie suficient ptr a-l „pedepsi” prin obligarea sa la plata sumelor reprezentind onorariul de avocat. daca eu imi aleg cel mai tare avocat din tara, de ce sa fiu pedepsit prin neacordarea onoariilor practicate de catre acesta? ar trebui sa fie riscul celui care este in culpa. poate ca data viitoare si-ar revizui comportamentul in societate si in raporturile juridice.

    ramin la parerea ca este o norma de sorginte socialista in care trebuie protejatii toti nesimtitii (din punct de vedere al comportamentului in raporturile juridice) iar cei care respecta un contract sunt pedepsiti pecuniar.

    • Razvan Nicolae MICUL spune:

      Asta e moda in Europa, sa decida magistratul ce venit se cuvine avocatului. Este intr-adevar absurd, mai ales in lipsa unei reglementari de aplicare generala. Criteriul eveluarii individuale, de catre fiecare magistrat in parte, a cuantumului cheltuielilor de judecata pricinuite cu avocatul, va conduce inerent la discriminarea justitiabililor si a avocatilor, in functie de aprecierile personale ale fiecarui judecator. Aceasta chestiune are urgenta nevoie de o reglementare legala, cu toate ca o asemenea solutie s-ar putea dovedi dificil de implementat.

  2. Mihai COSTACHE spune:

    rare cazurile dar se intimpla chiar atunci cind te doare 🙂 mai toti avocvatii practica un fel de onorariu de succes in firma mascata, mai ales ca exista destul de multi clienti care nu mai doresc sa achite un avans consistent din onorariul final solicitat. in plus, un onorariu mare este conditionat aproape intotdeauna – de catre client – de recuperarea acestuia de la partea procesuala ce pierde litigiul.

    de exemplu, in dosarele de malpraxis pe care le gestionez onorariile sunt aproape intotdeauna de succes si sunt recuperabile de la asigurator/medic/spital. clientii sunt – in general – oameni de conditie medie, cu venituri nu prea mari ptr a sustine un litigiu asa de specializat ca cele de malpraxis. si atunci onorariul se incaseaza abia dupa recuperarea banilor de la debitori si in masura in care este acordat de catre instanta.

    iar daca instanta imi reduce onorariul, toata munca mea de aproape un an de zile se duce la vale, ca sama exprim mai precis si nejuridic 🙂

  3. Marian OPREA spune:

    Un exemplu de apreciere diferita a activitatii avocatului cu consecinta directa asupra aprecierii onorariului :
    Intr-un litigiu cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate ce a avut ca obiect restituirea de catre aceasta a unei sume reprezentand indemnizatii de concediu medical platite de angajator(pe care aceasta a refuzat sa le restituie motivat ca angajatorul nu a depus solicitarea la Casa in 90 de zile) in cuantum de cca. 14.000 lei, onorariul de 1.500 lei a fost redus la 900 lei.
    Intr-un alt litigiu identic, in care o alta parte a fost reprezentata de un avocat cu mai multa experienta, iar suma solicitata a fost de cca. 65.000 lei, onorariul de 6.000 lei a fost inclus in cheltuielile de judecata integral.
    Sigur, judecatorii au fost diferiti, insa problema de drept discutata in ambele litigii a fost acceasi : dreptul angajatorului care a platit din surse proprii indemnizatiile de concediu medical de a solicita restituirea acestora de la Casele de Sanatate in termenul de prescriptie, nu in termenul de 90 de zile mentionat de legea asigurarilor de sanatate pentru beneficiar(=angajat).
    Care or fi fost criteriile de apreciere ale celor doi judecatori ? Notorietatea si experienta avocatului ? Este foarte posibil, pentru ca ambele actiuni au fost admise.
    In asemenea situatii ce le spuneti dvs. clientilor care vin si va reproseaza ca judecatorul(pentru ca si-a motivat reducerea onorariului apreciend ca este prea mare in raport cu munca depusa) a spus ca nu meritati acel onorariu si vi-l cere returnat partial, in limita a ceea ce a stabilit judecatorul ?
    Si care sunt efectele asupra carierei dvs. cand un asemenea client va spune ca este dezamagit si ca nu va mai apela la dvs. si nici nu le va recomanda altora sa apeleze la dvs. ?
    Chiar daca textul de lege spune ca o asmenea masura nu influenteaza contractul cu clientul, realitatea este alta, problema este mult mai delicata si complexa si cu siguranta relatia avocat-client este afectata.

  4. trebuie sa remarc faptul ca postarea articolului a fost o idee buna. Subiectul pus in discutie este foarte sensibil cel putin din punctul de vedere al avocatilor pentru ca ne loveste acolo unde ne doare cel mai tare 🙂 Reducerea onorariilor – atunci cind intervine – este si o modalitate a judecatorilor de a arata „cine este seful”.

    il felicit pe Sergiu pentru ideea topicului.

    Mai este un subiect la care meditez de ceva timp – secretul profesional. Ma refer la incidenta art.79 CPP versus Statutul profesiei privind secretul profesional asupra faptelor despre care un avocat a luat la cunostinta inainte de a fi angajat aparator al invinuitului/inculpatului.

    a avut cineva probleme practice pe acest subiect? eu zic ca merita impartasite.

  5. Judecatorul nu intervine in relatiile dintre avocat si clientul sau.

    Judecatorul se pronunta asupra onorariului pe care trebuie sa il piarda partea care a pierdut procesul.
    Nu se intervine deci in contractul de asistenta avocatiala.

    Normal ca avocatii ar dori ca intregul lor onorariu sa fie suportat de catre partea care pierde.

    Dar este echitabil? Ar trebui oare ca judecatorii sa fie obligati sa acorde exact atata cat cere reclamantul castigator?

    Chiar daca cere 1.000 RON sau 100.000 RON pentru aceeasi speta?

    Ce facem in cazul in care avocatul prezinta chitante pentru servicii fictive in coluziune cu reclamantul?
    Ce facem in cazul in care intre reclamant, avocat si paratul perdant exista o intelegere pentru plata unui onorariu fictiv in vederea spalarii de bani?

    16% este un impozit mic, convenabil si reprezinta o pierdere acceptabila pentru infractorii care vor sa albeasca bani proveniti din infractiuni.

    Incheierea de contracte si prestarea de servicii juridice fictive dintre marile case de avocatura si marile firme de stat sunt o practica curenta de spalare de bani. O spun cu toata raspunderea.

    Priviti la multi politicieni, cati sunt avocati, cati s-au imbogatit din astfel de contracte si veti avea o imagine clara a fenomenului.

    • asa cum am spus, interventia nu este de natura legala, stiu si eu teoria in domeniu. de aceea am invocat ipocirizia instantelor deoarece, desi nu intervine in contractul de asistenta, prin simpla reducere a onorariilor acordate ca si cheltuieli se intervine in raporturile dintre parti, disturbindu-le. ti-am si explicat in ce fel se deterioreaza relatia avocat / client.
      ca si antreprenor, reducerea onorariului imi strica relatia cu clientul meu si nu im da de ales: fie returnez o parte din onorariu fie imi pierd clientul si risc reclama negativa. este simplu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week