Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Mesaj catre doctori: spuneti „Imi pare rau” si nu veti fi reclamati
26.07.2012 | Mihai COSTACHE

In urma unui articol citit in ziarul The New York Times cu ceva timp in urma, am inceput sa intreb clientii care ma contacteaza cu privire la cazurile de malpraxis daca ar fi urmat calea justitiei in cazul in care ar fi primit scuze din partea medicului/personalului medical pentru erorile provocate.

Rezultatul a fost putin surprinzator pentru mine, avind in vedere faptul ca romanii sunt priviti ca niste procesomani mai ales prin prisma statisticilor ce ne demonstreaza cresterea numarului de dosare aflate pe rolul instantelor de judecata. Concluzia acestui „sondaj” a fost ca doctorii care si-ar fi cerut scuze pentru greselile lor ar fi avut parte de mai putine reclamatii decit cei care nu si-ar recunoaste eroarea profesionala.

Daca discutati cu asiguratorii (emitenti de polite ce acopera malpraxisul medical) sau cu managerii de spitale o sa observati ca tactica preferata este „neaga si apara-te”. Juristii acestora avertizeaza medicii ca orice recunoastere a unei greseli sau chiar exprimarea vreunui regret este echivalentul unei invitatii date pacientului sa il reclame.

Insa clientii cu care am discutat considera ca daca ar fi fost instiintati rapid despre erorile medicale si ar fi primit scuze (eventual si o compensatie corecta, nu neaparat sub forma baneasca) nu ar fi inceput nici o procedura judiciara civila, disciplinara sau penala impotriva medicului sau unitatii medicale. In plus, pacientii considera ca aceste lucruri ar fi ajutat la reabilitarea medicului in fata sa, ar fi diluat supararea si dorinta de „razbunare” pe care un pacient le are in urma unei erori medicale si care alimenteaza dorinta deschiderii unui proces civil sau penal.

Ideea este simpla: asuma-ti responsabilitatea fata de pacient.

In aproape toate cazurile pe care le-am avut, clientul a venit la mine manat de frustrarea pe care o are si de lipsa de informatii/comunicare pe care a simtit-o in relatia cu medicul si spitalul.

Stimati cititori, ce credeti? Daca doctorul dvs. va cere scuze pentru greseala sa; daca dvs. chiar credeti ca doctorul isi regreta eroarea, nu este mai putin probabil sa il reclamati?

Avocat Mihai COSTACHE


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Mesaj catre doctori: spuneti „Imi pare rau” si nu veti fi reclamati”

  1. Bogdan HENDRE spune:

    Depinde de la caz la caz. Din start precizez ca problema iertarii medicului, din punctul meu de vedere, se poate pune in caz de malpraxis grav, care iti poate produce tie sau unei persoane apropiate o infirmitate sau o vatamare importanta. Altfel, daca eroarea medicala se poate corecta, evident ca nu m-as apuca sa dau in judecata medicul, indiferent daca isi cere scuze sau nu. Daca insa eroarea medicului ma lasa infirm, nicio scuza nu ma poate calma, cu atat mai mult in situatia in care persoana vatamata de culpa medicala ar fi fiica mea. Consider ca o eroare grava, tine de regula, ori de incompetenta medicului, ori de indolenta sa, ori de starile lui personale (oboseala, varsta etc), toate acestea trebuind a fi sanctionate. Scopul pentru care as actiona, este sa nu mai pateasca si altii la fel. Nu consider malpraxis situatia in care iti pune un diagnostic gresit din cauza lipsei aparaturii medicale. De exemplu ai o hematom pe creier dar nu il poate depista decat la tomograf, care lipseste in majoritatea spitalelor din Ro. Deci, cu riscul de a fi catalogat „procesoman”, as face sesizarea pentru malpraxis indiferent daca isi cere medicul scuze si indiferent daca imi ofera compensatii materiale, in cazul in care eroarea medicala are drept urmare o infirmitate permanenta sau o vatamare grava a mea sau a unei persoane dragi mie.

  2. Ion POPESCU spune:

    IN PRINCIPIU da. Insa depinde si de greseala medicului.

  3. aveti dreptate insa malpraxisul medical finalizat cu decesul sauvatamarea corporala grava a pacientului este – din fericire – o raritate in sistemul sanitar. Iar aceste cazuri sunt o extrema si nu fac obiectul articolului.

    cele mai multe cazuri de erori medicale sunt reparabile prin tratamente suplimentare sau refacerea procedurilor medicale la o alta unitate spitaliceasca. Eu la aceste cazuri ma refeream.

    Pe de alta parte, am avut si cazuri in care malpraxisul s-a soldat cu decesul pacientului iar urmasii acestuia au refuzat sa reclame posibilul malpraxis luind in discutie faptul ca „mortul de la groapa nu se mai intoarce”.

    pina la urma este optiunea fiecaruia daca reclama sau nu o posibila eroare medicala, cu precizarea ca nu orice eroare este si caz de malpraxis.

  4. Tudor Maftei spune:

    În România ultimilor ani, medicina a fost luată în vizor de canalele de media, mai ales din cauza echipării precare a spitalelor, a diferitelor schimbări legislative, prea rapide și prea numeroase pentru a putea fi pe deplin puse în aplicare, sau a celor câteva cazuri răsunătoare de erori medicale. Asupra acestui aspect și al modurilor alternative de rezolvare a conflictelor rezultate din aceste erori medicale voi încerca să insist în cele ce urmeaza.
    Este de notorietate acum cazul profesorului Ciomu, cel al doctorului Ursu, cazul maternității Giulești sau cel al Doctorului Radu Scridon și al anestezistului Vladimir Topală. Ceea ce nu se discută este faptul că, deși există cu mult înaintea acestor cazuri metode alernative de rezolvare a conflictelor, una din aceste metode fiind medierea, nu s-a apelat în niciunul din cazurile de eroare medicală la aceste metode. Rezultatul este vizibil și în ziua de azi: toate aceste cazuri s-au desfășurat în văzul tuturor, un mare avantaj pentru media, avidă de senzațional, însă un mare dezavantaj evident pentru toate celelalte părți din conflict. Cadrele medicale au căpătat o imagine negativă, au ieșit extrem de „șifonate” din toată aceasta aventură în mass-media, la rândul lor spitatelor din care fac parte li s-a pus un stigmat de care cu greu vor scăpa, ministerul nu a scăpat nici el de critici și chiar și pacienții au fost prinși în tăvălugul media, nescăpând de atenția presei. Toate acestea nu s-ar fi petrecut dacă s-ar fi urmat modelul existent în Occident, acela de a apela la mediere în astfel de cazuri. În practica ultimilor ani, instituțiile spitalicești în care s-a săvârșit actul medical, au fost obligate la plată în solidar a daunelor, acestea fiind probabil cele mai interesate de a participa la mediere, din cauza lipsei banilor în sistemul sanitar, a publicității negative pe care instituția o primește în urma acestor procese, și, nu în ultimul rând, a pierderii asiguraților arondati la această instituție din cauza publicității negative. Până de curând, medicii nu au știut despre mediere, de avantajele reale pe care aceasta le are în astfel de cazuri, pacienții nu au cunoscut nici ei prea multe, avocații nu au realizat faptul că, dacă pot rezolva aceste cazuri, prin mediere, mai rapid, printr-un acord care să satisfacă ambele părți (în cazurile prezentate mai sus, hotărârea definitivă venind la minim 4 ani după săvârșirea erorii medicale), mai ieftin în ceea ce privește timpul petrecut în instanțe, fără presiunea media, pot pretinde bonusuri de succes, fără ca aceasta reusită să apară așa de târziu ca în cazul unui proces în instanță și fără eventualele sancțiuni inerente care pot apărea în cazul unei hotărâri definitive a instanței.
    Revenind la conflictul în sine, în cazul unui proces în instanță, părțile își vor vorbi în mod direct arareori, cuvântul de ordine fiind lipsa de comunicare. Ân multe cazuri, părțile nici nu sunt prezente în instanță, ei fiind reprezentați de avocați. Un mare dezavantaj al acestor cazuri este acela că, în instanță, în marea majoritate a timpului totul se desfășoară în ședință publică, la aceste ședințe fiind prezentă media, care are o binecunoscută tendință de a exagera realitatea, dacă nu uneori chiar de a o ocoli în mod voit, chiar dezvoltând conflictul în sine. În multe din aceste situații, câteva explicații asupra cauzei conflictului, niște scuze, o discuție deschisă sau niste reparații materiale ar stinge conflictul. Un procuror va cere în marea majoritate a acestor cazuri aplicarea pedepsei maxime, un judecator va hotarî aplicarea pedepsei maxime, tocmai datorită laturii emoționale a acestor situații, dar și pentru că dorește a da un exemplu, pentru ca aceste cazuri să nu se mai repete. Dacă se va apela la justiție, nici medicul, nici pacientul, nici instituția spitalicească, nici avocații nu vor afla hotărârea definitivă decat după urmarea tuturor căilor de atac, un proces de durată, cu multe cheltuieli de toate părțile, cheltuieli de judecată, taxe, onorarii, taxe de expertize și multe altele, cheltuieli, care nu vor garanta la sfârșitul procesului un anumit rezultat sau, chiar dacă se finalizează prin niste sume cu titlul de daune, acestea nu este garantat ca vor putea fi acoperite de casa de asigurări, de medic sau de spital și nu este sigur că vor fi în concordanță cu sumele cheltuite în timpul procesului. În justiție, dictonul, „time is money” este extrem de adevărat, cheltuielile sunt enorme, numai taxele de expertiză ajungând la sume extreme. Apelarea la mediere, dupa cum am spus, este în avantajul tuturor părților participante, avocații putându-se mândri cu rezolvarea rapidă a cazurilor, celelalte părti putând profita de banii economisiți, de timp (prin mediere, conflictul putând fi rezolvat în doar cateva sedințe), nervi (lipsa de comunicare amplificând conflictul), discreție (ședințele de mediere desfășurându-se în biroul mediatorului, departe de alți ochi, deci caracterizându-se prin confidențialitate), neutralitatea și imparțialitatea mediatorului, care apare tocmai datorită faptului că părțile sunt cele care iau deciziile și nu un judecător, care poate fi influențat de fapte și, de ce nu, de sentimente. Este indicat ca avocații să participe la aceste cazuri, pentru că pot fi utili la redactarea finală a acordului, pentru a-și da expertiza asupra elementelor de legalitate din acord și, de ce nu, pentru a le prezenta clienților lor alternativa unui proces îndelungat și costisitor în instanță, care, în cel mai probabil caz, nu se va termina cu o soluționare de tip win-win a cazului, ci, dimpotrivă.
    Din cele prezentate mai sus, observăm multiplele avantaje ale medierii asupra unui proces în instanțăa. Din păcate, există încă o împotrivire instinctuală de participare la astfel de proceduri alternative, multe izvorâte din necunoașterea acestor proceduri, multe izvorâte din teama că, în momentul în care vor apela la mediere, indirect părțile își vor recunoaște vina, însa medierea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția unei persoane, ci este o metodă prin care se încearcă facilitarea dialogului dintre persoane, o metodă prin care se încearcă rezolvarea pe cale amiabilă a conflictului. Rolul mediatorului este tocmai acela de a convinge părțile că apelarea la mediere este cea mai sigură metodă de a rezolva conflictele discret, rapid și, nu în ultimul rând, mai ieftin decât pe calea instanței.
    În următorii ani, probabil că toate aceste avantaje vor convinge din ce în ce mai multe părți să participe la mediere. În multe din statele europene (nu vorbim de Statele Unite sau Canada unde legislația este diferită si medierea are un istoric foarte solid), medierea este folosită aproape exclusiv ca metodă alternativă de rezolvare a conflictelor din domeniul medical. Vorbim de state cu un nivel de dezvoltare ridicat, precum Germania, Franța, Belgia sau Marea Britanie, care au ințeles utilitatea rezolvării acestor conflicte prin mediere, state din a căror legislație s-a inspirat și legiuitorul din România. Apariția noului Cod de Procedură Civilă aduce un avantaj pentru mediere, prin obligarea părților de a participa la o sedință de informare cu privire la această metodă de rezolvare a conflictelor. Poate, prin acest mod, vom vedea din ce in ce mai puține cazuri deferite instanței și din ce în ce mai multe cazuri rezolvate prin mediere. În acest moment mingea este în terenul medierii, legea îi este favorabilă, tot ce trebuie este ca ea să se reușească să fie cunoscută.

  5. desi argumentele dvs sunt corecte iar eu sustin o finalizare a dosarelor de malpraxis inter partes si nu in instanta, realitatea mi-a aratat ca la pomul laudat nu te duci cu sacul.

    citit ultimul meu articol despre medierea in cazurile de malpraxis medical si poate continuam discutia deoarece se anunta interesanta.

    articolul il gasiti la https://www.juridice.ro/219670/patru-lucruri-care-nu-imi-plac-la-o-mediere-in-malpraxisul-medical.html

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.