Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti

Ministerul Sanatatii despre schimbarea etichetelor de pe produsele alimentare


24 iulie 2012 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Dreptul sanatatii, Flux informații

Ministerul Sănătății a anunțat luni, 23 iulie 2012, că producătorii români şi cei din celelalte state membre ale UE sunt obligaţi să schimbe etichetele de pe produsele alimentare, conform prevederilor Regulamentului 432/2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor, potrivit unui comunicat al MS.

Începând cu a doua parte a lunii decembrie, pe noile etichete ale produselor alimentare vor fi acceptate pentru inscripţionare numai menţiunile de sănătate aflate în lista permisă prin Regulamentul adoptat la nivelul UE.

“De exemplu, pentru calciu, vor fi permise 8 menţiuni de sănătate care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire şi la menţinerea sănătăţii sistemelor osoase, musculare, ale dinţilor etc. Alte menţiuni, în afara celor acceptate, nu vor fi permise”, au explicat specialiştii în sănătate publică, se arata in comunicat.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică