Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Citeşte mai mult: Arii de practică, Drept penal

INFO-DIICOT, 24 iulie 2012

24 iulie 2012 | Sorin-Ioan DUMITRAȘCU, Sorin-Ioan DUMITRASCU, Irina STAN

Constituire grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare a banilor. Percheziții domiciliare. DIICOT – Structura centrală

La data de 24.07.2012, procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală,  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. şi I.G.P.F., au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat cu legături transfrontaliere, specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare, ca urmare a derulării unor operaţiuni de import sau achiziţii / livrări intracomunitare de bunuri, neînregistrarea în documentele contabile a operaţiunilor realizate şi / sau înregistrarea de operaţiuni nereale, în scopul obţinerii rambursării ilegale de TVA.

În acest scop, sunt în curs de efectuare un număr de 256 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Giurgiu, Argeş, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiş, Bihor, Constanţa şi Vâlcea.

În mod concret, activitatea infracţională a vizat tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr şi a gravitat în jurul următoarelor firme sau grupuri de firme:

– S.C. LEMARCO S.A. Bucureşti – reprezentată de învinuitul C. T.;

– S.C. DUCTIL ROM S.A. Bucureşti – reprezentată de învinuitul S. S.;

– S.C. NOVICIO FOOD & BEVERAGE S.R.L. Ilfov – reprezentată de învinuitul S. N.;

– S.C. VEGA TRADE COMODITIES S.R.L. Giurgiu – reprezentată de învinuiţii G. S. A. şi G. R. L. I.

Activitatea infracţională a acestor învinuiţi, a fost sprijinită în diferite forme, de către numiţii:

–  D. N., director general adjunct în cadrul A.N.A.F.;

–  S. D. – director achiziţii în cadrul A.N.A.F.;

–  N. E.-M. – angajat D.G.F.P. Giurgiu;

–  P. N. – comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale;

–  P. G., I. B., Z. M., S. S., P. M. – comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.

De asemenea, activitatea infracţională realizată de către învinuiţi pe raza judeţului Giurgiu, a fost sprijinită de către învinuitul G. O. zis „BUTOANE”.

La activitatea infracţională a învinuiţilor G. S. A. şi G. R. L. I., a contribuit şi numitul M. C. M., dar, dată fiind calitatea acestuia de senator în Parlamentul României, contribuţia acestuia va fi analizată  într-o cauză penală separată.

Cercetările efectuate până la această dată au concluzionat faptul că, în perioada anilor 2010 – 2012, prin crearea unui circuit evazionist complex, prejudiciul cauzat bugetului de stat depăşeşte suma de 40 milioane de euro anual.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală urmează a fi conduse, în vederea audierii, aproximativ 125 de persoane, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 4, 8, 9 din Legea nr. 241/2005 şi spălarea banilor, prev. şi ped. de art. 23 din Legea nr. 656/2002.

Suportul informativ al operaţiunii a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi D.G.I.P.I.

Activitatea investigativă a procurorilor D.I.I.C.O.T. a beneficiat şi de aportul calificat al conducerii A.N.A.F. precum şi al Gărzii Financiare – Comisariatul General.

La realizarea acţiunii au participat efective de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Române – Gruparea Mobilă „Vlad Ţepeş”.

>> Sursa: diicot.ro

Sorin-Ioan DUMITRASCU
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Irina STAN
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică