INFO-PICCJ, 25 iulie 2012
25.07.2012 | JURIDICE.ro

PT Buzau. Arestare. Omor
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus, la data de 23.07.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, totodată, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului ENACHE IULIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Magistraţii Tribunalului Buzău au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în dimineața zilei de 22.07.2012, pe fondul consumului de alcool si în urma unei discuții contradictorii, inculpatul Enache Iulian a sugrumat victima T.G.A iar, ulterior, a strâns-o de gât cu o sârmă, actele de violență conducând la decesul acesteia.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
***
PJ Tulcea. Arestare. Talharie
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au solicitat, la data de 24.07.2012, arestarea preventivă a inculpatului TUDOR NICOLAE MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cererea fiind admisă de judecători care au dispus, la aceeaşi dată, emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele acestuia.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, la data de 23.07.2012, în jurul orelor 2000, inculpatul, profitând de faptul că partea vătămată se afla în imposibilitatea de a se apăra (având amputată mâna stângă),
a deposedat-o, prin violenţă, de suma de 300 lei.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
>> sursa: mpublic.ro