Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Victor Ponta saluta eforturile Justitiei privind sanctionarea evaziunii fiscale


27 iulie 2012 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept penal, Flux informații

Premierul Victor Ponta a declarat joi, 26 iulie 2012, la sediul Guvernului, despre întâlnirea avută cu președintele ANAF: „Am avut astăzi o discuţie cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Vreau să salut şi să încurajez eforturile făcute de către Justiţie, în acest moment, de către Parchet, ulterior, sigur, şi de instanţe, privind sancţionarea penală a celor care în ultimii ani au prejudiciat grav, prin fapte de evaziune fiscală, contrabandă şi orice alte fapte de acest gen, bugetul statului. Reprezintă un semnal de însănătoşire a uneia din instituţiile fundamentale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Voiam să vă spun, însă că, dincolo de măsurile de sancţionare, încă o dată spun, pe care le salut şi pe care le încurajez, există şi alt gen de semne bune ale schimbărilor făcute în cadrul ANAF şi, în special, a îndepărtării de la conducerea ANAF a unei grupări infracţionale, care promovase, în cadrul ANAF, o corupţie instituţionalizată, o corupţie care afecta grav veniturile statului şi, evident, buna funcţionare a instituţiilor publice.

Voiam să vă anunţ, în baza datelor puse la dispoziţie, pentru perioada mai-iunie, încă o dată, de data aceasta cu cifre concrete, un grad de realizare a încasărilor de 101%, deci un plus de 375 de milioane de lei venituri la bugetul de stat, o depăşire cu 11%, un plus de 2.883 de… deci două miliarde de lei a nivelului veniturilor realizate în perioada similară a anului 2011 şi vă rog să remarcaţi că, în 2012, din păcate, din punct de vedere economic, lucrurile s-au degradat şi, totuşi, încasările la buget sunt semnificativ mai mari şi, de asemenea, programul realizat suplimentar începe să acopere prejudiciul de 980 de milioane de lei rezultat în urma neîncasării veniturilor la buget în primele patru luni ale anului curent. Deci, în ultimele patru luni ale conducerii asigurată de către domnul Blejnar şi de către ceilalţi şefi de la ANAF pe care astăzi îi vedeţi făcând obiectul cercetărilor penale.

Vreau să spun încă o dată şi o să vă punem la dispoziţie sesizări făcute de către actuala conducere ANAF pentru firme care realizau venituri în mod ilegal din rambursări ilegale de TVA, din evaziune fiscală, neplata accizelor şi taxelor şi din fapte de contrabandă şi să spun că, în continuare, voi cere conducerii ANAF să semnaleze imediat organelor de urmărire penală asemenea fapte. Mai direct, un miliard două sute de milioane de lei putem să realizăm sau este, de fapt, prejudiciul pe care statul român îl suferea în primele trei luni din cauza activităţii fostei conduceri a ANAF, şi mă bucur că şi acum, mai târziu, poate, de cât ar fi fost cazul, dar organele de urmărire penal îi sancţionează şi sper şi îmi doresc să ducă la bun sfârşit toate anchetele privind modul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a funcţionat în anii 2010 – 2011.”

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică