« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Powered by POPOVICI NIŢU STOICA & ASOCIAŢII. Official partner: Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

Pe drumul solutionarii online a litigiilor
01.08.2012 | Bogdan BUTA, Bogdan BUTA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Având în vedere creșterea ponderii tranzacțiilor internaționale electronice, apare ca normală tendința de a soluționa potențialele litigii printr-o metodă care să se potrivească cu acest mediu. Pe lângă metodele alternative clasice de soluționare a litigiilor: conciliere, mediere și arbitraj, o nouă metodă începe să cunoască o largă și eficientă aplicare. Este vorba despre o procedură online de soluționare a litigiilor (Online Dispute Resolution), care are o natură hibrid în raport cu metodele amintite mai sus.

Primul proiect în acest sens a fost demarat în anul 1996 și s-a numit Magistratul Virtual[1]. A fost un proiect de arbitraj on-line, fiind folosit de operatorii de sisteme, care prin intermediul Internetului își soluționau disputele legate de conflictele apărute în legătură cu distribuirea informațiilor. La scurt timp, în 1998 site-ul eBay[2] a lansat un program prin care utilizatorii site-ului puteau să își soluționeze, fără vreun cost și în mai puțin de 2 săptămâni, litigiile apărute în urma tranzacțiilor[3]. Succesul acestui sistem, utilizat și astăzi de majoritatea utilizatorilor site-ului de cumpărături online, se datorează efectelor sancționatorii. Astfel, fiecare utilizator, care fie vinde, fie cumpără, are un rating care ilustrează comportamentul din tranzacțiile anterioare. Dacă în urma soluționării litigiului de către sistem, se dovedea culpa unei părți, ratingul acesteia scădea, lucru care inevitabil ducea și la scăderea numărului celor care ar fi interacționat cu aceasta. Diminuarea credibilității și posibilitatea de a nu mai putea utiliza toate facilitățile site-ului, au contribuit la succesul acestui sistem[4].

Întrebarea legitimă care apare, este cum putem să implementăm eficient un mecanism ODR cu aplicare la nivel global pentru a satisface atât tranzacțiile B2C (profesioniști și consumatori), cât și cele B2B (între profesionisti)? Apare ca evidentă imposibilitatea de a adopta un act normativ cu aplicabilitate directă în cât mai multe țări din întreaga lume, în principal întrucât, raportat la Carta ONU, această organizație internațională nu poate să impună anumite dispoziții legale membrilor săi, ci doar să recomande anumite reglementări, pe care statele membre pot să le ratifice și apoi să le preia în dreptul național.

O varianta potrivită în acest moment este un Model Lege, o convenție internațională sau un Tratat, care să fie ratificat de cât mai multe țări din cadrul ONU. Prin Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional (UNCITRAL), Adunarea Generală a ONU urmărește armonizarea și unificarea progresivă a dreptului comercial internațional, prin pregătirea unor documente soft law, specifice organizației, care ulterior să fie ratificate de state și puse în aplicare. Un astfel de exemplu este Convenția de la New York din 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale, ratificată de peste 100 de țări. Comisia reunește 26 de țări care sunt alese în cadrul Adunării Generale. România nu face parte, deocamdată, din acest organism.

Grupul de Lucru nr. 3 „Online Dispute Resolution” din cadrul Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional (UNCITRAL), care în trecut s-a ocupat de dreptul transportului, începând din anul 2010 își concentrează eforturile în a redacta un Model de Lege privind reguli generale de funcționare a sistemului ODR. Mandatul oferit de UNCITRAL acestui Grup de Lucru cuprinde abordarea precaută vizavi de potențialele conflicte cu alte legi și preocuparea față de protecția consumatorului în aceste tranzacții[5]. Începând din 2010 și până la sfârșitul anului 2011, Grupul de lucru a redactat un proiect pentru Modelul Lege, care cuprinde 13 articole. La Grupul de Lucru din 21-25 mai 2012, a continuat analiza privind forma finală pe care acest Model Lege îl va avea.

Pe scurt, acest Grup de Lucru urmărește soluționarea eficientă, rapidă și fără costuri, pentru o ipoteză precum următoarea: un consumator din Africa de Sud cumpără un accesoriu electronic de pe site-ul unei companii producătoare de profil din Mexic, însă produsul îi este livrat cu defecte. Cum poate fi rezolvată această neregulă?

Procedura de ODR se va desfășura în trei etape cu ajutorul unei platforme online, care va deveni principalul mecanism de comunicare între părțile aflate în litigiu.

Prima etapă se numește „Negocierea”[6]. Părțile vor încerca după transmiterea pe platformă a documentelor relevante pentru soluționare, să negocieze stingerea litigiului. Dacă părțile convin asupra unei soluții rezonabile, procedura ODR încetează și litigiul este stins. Dacă în termen de 10 zile, părțile nu reușesc să ajungă la un numitor comun, atunci procedura de ODR avansează în faza a doua denumită „Înțelegere facilitată” (Facilitated Settlement). Platforma ODR conține o listă de arbitri, iar softul disponibil pe platformă, alege o persoană pentru acest litigiu. El trebuie să prezinte o garanție de independență și imparțialitate, precum și alte cerințe ce vor fi stabilite ulterior. Fiecare parte poate să îl recuze dacă consideră că acesta oferă suficiente motive privind eventuala sa subiectivitate. Aceasta fază se apropie de mediere, întrucât persoana desemnată (neutral) va încerca pe baza informațiilor disponibile pe platformă să conducă discuțiile spre o împăcare între părți. Dacă în termen de 10 zile de la începerea acestei faze, părțile nu au ajuns la un consens, rolul de mediator se transformă în acela de arbitru, iar procedura trece în ultima fază „Arbitrajul”. Astfel, acesta va da o sentință arbitrală obligatorie pentru ambele părți și care poate fi pusă în executare conform Convenției de la New York din 1958.

Deși la o primă vedere, întregul mecanism nu pare complicat, o serie de probleme au fost ridicate. Cea mai stringentă problemă a fost cea legată de posibilul conflict între reglementările privind procedura ODR și legea națională. Această problemă pare a fi rezolvată, întrucât normele din acest proiect devin incidente doar după ce părțile își exprimă consimțământul să apeleze la această procedură, ele nefiind obligatorii ab initio. Se evită situația de a impune această procedură, pentru a nu limita astfel accesul la justiție. În strânsă legătură, un subiect controversat a fost cel legat de momentul și forma în care consimțământul părților privind utilizarea acestei proceduri trebuie exprimat. Opinia majoritară a fost în sensul exprimării acestui consimțământ separat față de consimțământul privind Condițiile și Termenii Generali de utilizare ale unui site, care ar putea să cuprindă reglementările procedurii ODR.

Deși această procedură prezintă numeroase avantaje, procesul de reglementare din cadrul oricărui organism ONU, este extrem de dificil și de lent. Testul suprem privind succesul acestei activități va fi însă, ratificarea acestui Model Lege. Un număr mic de state care vor ratifica va însemna eșecul unor ani de muncă…


[1]Alina Mioara Căbuz-Băgnaru, Arbitrajul ad-hoc conform regulilor Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 449
[2] www.ebay.com
[3] Esther van den Heuvel, Online Dispute Resolution as a solution to cross-border e-disputes, p.17 – Articol disponibil pe site-ul www.oecd.org/dataoecd/63/57/1878940.pdf
[4] Ibidem, p.18
[5] Raportul UNICTRAL din 2010 – disponibil pe site-ul www.uncitral.org la secțiunea Commision Session. În perioada 21-25 Mai, am avut ocazia să particip la New York, în cadrul delegației ELSA International, la Grupul de Lucru nr. 3. Mulțumesc, într-o ordine aleatorie, următoarelor persoane: Florin Streteanu – decanul Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Leaua & Asociații, NNDKP, White & Case, Budușan & Asociații – Cluj-Napoca.
[6] Articolul 4 și 5 din proiectul pentru Modelul Lege.


Bogdan BUTA
student, anul IV, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai

 
Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Arbitraj, Cyberlaw, Drept civil, Mediere, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD