« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
34 comentarii

ICCJ pune cruce TVA pentru tranzactiile imobiliare
06.08.2012 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În recursul judecat de ÎCCJ în dosarul 6383/2/2010 (decizia nr. 4349/2011), Curtea are o interpretare aliniată la jurisprudenţa CJUE cu privire la situaţia de fapt a tranziţiei de la taxa de timbru la fiscalizarea tranzacţiilor imobiliare din patrimoniul personal, întărind irevocabil sentinţa nr. 4367/2010 a Curţii de Apel Bucureşti. Prin această decizie, controalele fiscale, pentru perioada dinainte de 01.01.2010, sunt considerate nule. Decizia critică dur modul general în care ANAF a executat controlul la tranzacţiile imobiliare din patrimoniul personal.

După cunoștința noastră, prima aplicare a acestei decizii a fost făcută de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul 1448/85/2011, care a decis: “Admite recursul declarat de reclamantul Marian Tiberius Darius împotriva sentinţei nr. 1344/CA/2011 pronunţată la data de 18.11.2011 de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ , modifică sentinţa atacată în sensul că: Admite acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul MTD, în contradictoriu cu DGFP Sibiu şi în consecinţă: Anulează decizia de soluţionare a contestaţiei nr 217/29.12.2010 emisă de DGFP Sibiu, Decizia de impunere nr. 11840 din 13.10.2010 emisă de DGFP Sibiu şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 11829/13.10.2010 emis de către Serviciul de Inspecţie fiscală Persoane Fizice Sibiu şi exonerează recurentul de plata TVA suplimentar în sumă de 109.951 lei, a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 46.577 lei şi penalităţilor de întârziere aferente în cuantum de 8.266 lei. Obligă intimata pârâtă să plătească recurentului reclamant suma de 1004,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în fond şi 2,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.”

Sunt de felicitat aceste complete de judecată. În decizie,  ÎCCJ a identificat că „În situaţia în care autorităţile stabilesc impozite şi aplică sancţiuni în mod arbitrar sub unicul pretext că acesta ar fi ordinul la nivel naţional, în mod cert nu există concordanţă cu principiul certitudinii impunerii, coroborat cu principiul statului de drept şi al egalităţii în faţa legii. Instanţa recunoaşte abuzul adresei ANAF 866013/2009, prin care economia României a intrat într-o criză profundă, cu consecinţa pierderii a sute de mii de locuri de muncă şi practic oprirea segmentului dezvoltării imobiliare. Probabil că ideea acestui control fiscal pentru perioada până la 2010, care a costat României pierderi de miliarde de euro, trebuie judecată prin prisma daunelor cauzate zecilor de mii de contribuabili care şi-au văzut vieţile distruse. Tocmai din această perspectivă salut cu plecăciuni tăria de caracter a acestor judecători, care au sancţionat în cel mai categoric mod o acţiune naţională a unei autorităţi publice într-o perioadă adversă, cu o decizie care practic a „îngropat” controlul fiscal demarat cu adresa ANAF nr. 866013/2009.

Suspendarea executării din prisma cazului bine justificat arată că „procedura administrativă nu a fost finalizată, iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri, şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii creanţei constatate prin actul fiscal, reprezintă un motiv întemeiat.” Ne aflăm în faţa unui act administrativ al autorităţii fiscale „de natură să provoace daune grave,” pe care instanţa l-a identificat ca având mari lacune de legalitate. Actul nu este nici în concordanţă cu prevederile Recomandării Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei. ÎCCJ a confirmat sentinţa Curţii de Apel Bucureşti şi a oprit abuzul unei autorităţi publice (ANAF) şi a câtorva funcţionari publici (prim miniştri şi miniştri de finanţe), care fără girul Parlamentului, prin Ordonanţe de Urgenţă care nu îndeplinesc criteriile de urgenţă – aşa cum indică Consiliul Legislativ în avize (OUG 138/2004, OUG 106/2007 sau OUG 109/2009 – care deci nu pot fi ordonanţe de urgenţă) – au manipulat nelegal legea, stopând sectorul de construcţii şi dezvoltarea României. Prin această sentinţă şi decizie, practic se aplică Constituţia în raport cu Autoritatea Publică, respectiv principiul egalităţii în faţa legii.

O consecinţă imediată a acestei decizii este ca Parlamentul să sesizeze Curtea Constituţională asupra abuzului de putere al persoanelor care au semnat Ordonanţele de Urgenţă menţionate şi a modului în care acte ale Autorităţii Publice schimbă legea într-un mod nelegal. Ce este cel mai grav şi necesită îndreptarea imediată, este reformarea Comisiilor care analizează contestaţiile depuse cu privire la controlul tranzacţiilor imobiliare, oferindu-le acestora independenţa de care au nevoie faţă de Autoritatea Publică – ANAF şi DGFP. Prin decizie, rolul COMISIILOR a fost compromis, acestea fiind vinovate de abuz în serviciu. Până azi nici o comisie nu a luat în considerare în contestaţii jurisprudenţa CJUE, sau aplicarea corectă a Codului fiscal, aşa cum a făcut-o ÎCCJ, fiind subordonate ordinului preşedintelui ANAF. Se deduce că ori Comisiile sunt incompetente (greu de crezut!!!) ori au încălcat legea, cu consecinţa abuzului în serviciu.

Din cele 4 principii fiscale ale art. 3 Cod fiscal, instanţa, fără să aducă atingere fondului, le-a criticat pe toate în decizie, cu o uşurinţă greu egalabilă şi chiar a analizat şi principiul proporţionalităţii:

  • încălcarea neutralităţii măsurilor fiscale – a recunoscut că „autoritatea nu a acordat dreptul de deducere a TVA-ului aferentă achiziţiilor efectuate în perioada supusă controlului” (pagina 8 primul paragraf). CJUE a luat acest principiu în considerare în toate deciziile în care a fost ridicat.
  • a recunoscut abuzul ANAF – care va putea deschide o serie de procese pentru daune, mai ales de cei care au fost deja executaţi silit – „ce a făcut ca penalităţile şi majorările de intârziere să se aplice la o bază impozabilă mărită artificial” (pagina 8 primul paragraf). Acest abuz al ANAF a fost analizat şi prin prisma principiului proporţionalităţii în cea mai recentă cauză a CJUE C-284/2011 EMS Bulgaria Transport OOD, pe care am analizat-o in extenso într-un articol precedent.
  • încălcarea principiului certitudinii impunerii pentru „creanţa fiscală pretinsă de către autorităţi”, aşa cum CJUE l-a luat în considerare în Cauza C‑132/06, Comisia Comunităților Europene împotriva Republicii Italiene punctele 38 şi 39:

În cadrul sistemului comun al TVAului, statele membre sunt obligate să asigure respectarea obligațiilor care incumbă persoanelor impozabile și beneficiază în această privință de o anumită latitudine, în special în legătură cu modul de utilizare a mijloacelor de care dispun.

Totuși, această latitudine este limitată de obligația de a asigura o colectare eficientă a resurselor proprii ale Comunității și de aceea, de a nu creea diferențe semnificative în ceea ce privește modul în care sunt tratate persoanele impozabile, fie în cadrul unuia dintre statele membre, fie în ansamblul Comunității. Curtea a hotărât că a șasea directivă trebuie interpretată în conformitate cu principiul neutralității fiscale inerent sistemului comun al TVAului, potrivit căruia agenții economici care efectuează aceleași operațiuni nu trebuie să fie supuși unui tratament diferit în materie de colectare a TVAului. Toate acțiunile statelor membre care privesc prelevarea de TVA trebuie să respecte acest principiu.

  • încălcarea echităţii fiscale la nivelul persoanelor fizice – cităm din decizie pagina 6, primul paragraf:„Din faptul că însăşi autoritatea competentă are o viziune incoerentă şi inconsecventă asupra acestor aspecte de ordin fiscal, rezultă fără echivoc aparenţa de nelegalitate a deciziilor de impunere emise de aceasta în sarcina persoanelor fizice…”
  • încălcarea eficienţei impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

Punctual, un alt element reţinut de judecători este acela că Legea nr. 571/2003 (Codul Fiscal) nu a reglementat expres până la 01.01.2010 obligativitatea persoanelor fizice care înstrăinează imobile din patrimoniul personal de a plăti TVA-ul aferent acestor operaţiuni.  Menţionăm că prin OUG 109/2009 s-a introdus art 1271, „Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.” Apreciem că ÎCCJ a avut în vedere şi schimbarea adusă de HG 1620/2009 la Norme (care introduce o nouă normă 3.1, cea veche devenind 3.7 de la 01.01.2010), în sensul că aliniază legislaţia românească (chiar dacă este impropriu ca Norma să modifice Legea) la cea europeană prin clarificarea expresiei „orice tip de tranzacţii”:

În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanţă cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacţii, indiferent de forma lor juridică, astfel cum se menţionează în constatările Curţii Europene de Justiţie în cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM). Nota autorului – Cauzele CJUE menţionate mai sus nu se referă la tranzacţii imobiliare, ci la alte tipuri de tranzacţii.

Este opinia autorului că instanţa a analizat următorul argument fals, până la HG 1620/2009 şi OUG 109/2009: faptul că art.127 alin (2) reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 9 alin (1) a doua propoziţie din Directiva 112/2006 CE, privind TVA. Sensul Codului Fiscal Art. 127 CF alin (1) „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi,” are un înţeles diferit faţă de Directiva Europeană 112/2006 Articolul 9 alin. (1) „Persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective.” Exprimarea se interpretează confuz la art. 127, rezultând numai activităţile de la aliniatul 2, care nu includ construcţiile şi vânzările de imobile, şi nu clar ca la art. 9, unde „orice activităţi” este fără drept de interpretare. Astfel, toate modificările aduse Codului fiscal trebuie judecate prin prisma principiului tempus regit actum, pentru fiecare modificare în parte.

Pentru a întări motivul de mai sus, instanţa a mai statuat, în această decizie de îndrumare, faptul că nici Codul fiscal, nici normele metodologice nu precizau expres până la 31.12.2009 că obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea imobilelor din patrimoniul personal are caracter de continuitate, şi nu defineau continuitatea.

Un alt element care a fost analizat într-o lumină corectă de instanţă, legat de principiul certitudinii impunerii, face trimitere la principiul „in dubio contra fiscum”. Instanţa a luat în considerare adresele oficiale ale ANAF nr. 635887/23.01.2008 – către UNNPR, 430669/31.03.2010 şi 430909/03.05.2010, care, cităm: sunt succeptibile unor interpretări neclare, care împiedică contribuabilii să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale. Autorul adaugă faptul că, în interpretarea instanţei, argumentul „nu există concordanţă cu principiul certitudinii impunerii coroborat cu principiul statului de drept şi egalităţii în faţa legii” se bazează pe „viziunea incoerentă şi inconsecventă” a ANAF asupra aspectelor de ordin fiscal efectuate înainte de 2008.

ÎCCJ a statuat irevocabil că Autoritatea Fiscală a recunoscut faptul că anterior anului 2008 nicio persoană fizică din România nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA pentru tranzacţii imobiliare. Este opinia autorului că ANAF nu putea efectua astfel de controale pentru că nu avea legislaţie secundară care să-i permită acest lucru, ordinul 1415/2009 introducând atât raportul de inspecţie fiscală, cât şi decizia de impunere la persoane fizice, iar ordinul 1786/24.04.2010 a permis ANAF înregistrarea din oficiu (a se vedea pe larg: Fiscalizarea tranzactiilor imobiliare. Incalcarea principiului neutralitatii TVA, cu consecinta neaplicarii dreptului de deducere).

Decizia ÎCCJ este de asemenea relevantă şi prin prisma analizei patrimoniului personal. Menţionăm că până la apariţia noului cod civil, patrimoniul de afectaţiune nu era clar definit, tranzacţiile imobiliare nefiind tratate de vechiul Cod civil ca fapte de comerţ. Trecerea de la vechiul cod civil la noul cod civil lărgeşte aspectul comercial al tranzacţiilor imobiliare efectuate de persoane fizice, în sensul unei activităţi economice, mai aproape de legislaţia fiscală europeană. Este opinia autorului că abia după intrarea în vigoare a Codului civil putem vorbi de obligaţii fiscale legate de patrimoniul de afectaţiune, aşa cum de fapt OUG 125/2011 la art. 48 inclusiv la normele metodologice le-a şi modificat. Corect interpretează instanţa calitatea de persoană fizică şi nu de comerciant/persoană taxabilă, aceasta neîndeplinind acte de comerţ din cele reglementate de art. 3 Cod Comercial, pentru care există obligaţia de plată a TVA înainte de 2010.

Este important de notat, câteva caracteristici ale OUG 44/2008 care afectează reîncadrarea unei activităţi din patrimoniul personal în cel comercial al persoanei, acţiune nereglementată în România de codul fiscal, respectiv de noul cod civil în 2011. În primul rând, art. 5 al OUG 44/2008 preve obligaţia oricăror persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale să lucreze conform legii, apoi art. 6 prevede că orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în Romania de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată.  Legea non-fiscală are mecanismele prin care să prevadă caracterul economic al unei activităţi, dar abia după modificările codului civil. Cel mai important aspect nereglementat este cel al „entităţii – persoană fizică plătitoare de TVA” care nu se regăseşte în legislaţia românească. Modificările codului civil cu aplicabilitate din 2011, respectiv cele fiscale prin OUG 125/2011, în urma cărora dispare noţiunea de comerciant, persoana fizică rămânând obligată pentru activităţile economice, cu mecanismele de protejare a patrimoniului de afectaţiune, trebuie să clarifice noţiunea de activitate economică, respectiv rolul art. 771 comparat cu art 46 cod fiscal.

Cunoscând faptul că ÎCCJ a fost limitată să nu intre în fondul cauzei, autorul consideră şi un alt punct de vedere relevant pentru tranzacţiile imobiliare, înainte de modificarea codului civil. Notarii publici au încadrat toate tranzacţiile conform art. 771, respectiv ca fiind civile. Atâta vreme cât la Art. 127 alin 1 şi 2 CF nu sunt prevăzute specific vânzările din patrimoniul personal, o persoană fizică nu putea fi încadrată ca taxabilă pentru plata TVA (impozabilă) pentru aceste tranzacţii şi nici verificată de ANAF. În opinia noastră persoana fizică nu depune declaraţii de impunere pentru veniturile din vânzările proprietăţilor imobiliare şi nu are obligaţii legate de prezentarea acestor documente unui control fiscal, pentru că nu i se aplică controlul fiscal. Menţionăm că vânzarea de imobile nu este descrisă ca activitate economică independentă, iar obligativitatea plăţii TVA conform art 127 CF nu încadrează această activitate la cele ale căror specific necesită o declaraţie de impunere. Rezultatul firesc este că nu există bază taxabilă (impozabilă) cu privire la TVA, deci procedural, ANAF nu se mai află în situaţia art 23 alin 1 CPF în privinţa dreptului de control fiscal, până la impunerea din oficiu. Ne aflăm în prezenţa abuzului de drept şi, corelativ, a răspunderii pe care o atrage, pentru că sunt îndeplinite simultan condiţiile de nesocotire a scopului economic şi a celui social, pentru care a fost recunoscut dreptul fiscal al ANAF de a controla patrimoniul personal. Activitatea economică independentă (sau prestată de o manieră independentă) este definită la art. 46 cod fiscal şi nu include vânzările de imobile ca venituri comerciale. Procedural, ANAF şi-a stabilit dreptul fiscal de control ilegal, pentru că persoana fizică care tranzacţionează imobile este contribuabil, dar nu este subiect fiscal cu privire la impozitul pe venit (notarul este, conform declaraţiei 208) şi nu poate fi legal încadrată ca subiect fiscal într-un cadru legal care să permită ANAF un control fiscal al TVA, fără o reîncadrare din tranzacţie impozitată în baza art.771 CF, nepurtătoare de TVA, în tranzacţie impozitată în baza art. 46 CF, care poate fi purtătoare de TVA, sau fără a fi întâi impus din oficiu.

Argumentăm faptul că persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare nu sunt supuse controlului fiscal, pentru că Art. 83, alin 3 lit. g) din Codul fiscal spune că „Nu se depun declaraţii de impunere pentru venituri din transferul proprietăţilor imobiliare.” Până la apariţia legii 163/2005, care introduce capitolul special de tranzacţii din patrimoniul personal, tranzacţiile civile nu erau subiect al impozitului pe venit, ele fiind subiect al unei taxe de timbru.  În contextul acestei schimbări de legislaţie începând din 2006, trebuie urmărit art 83, alin 3 lit f., care era foarte clar cu privire la TOATE TRANZACŢIILE IMOBILIARE .

Tocmai aceste puncte ale ÎCCJ, care diferenţiază tranzacţiile civile faţă de cele comerciale sunt de apreciat în Decizia 4349/2011, linia de demarcaţie fiind de un înalt profesionalism fiscal. Persoanele fizice supuse tranzacţionării sub jurisdicţia codului civil nu au obligaţia să depună nicio declaraţie sau să ţină vreo evidenţă fiscală sau contabilă. Alt impozit decât cel pe venit nu se plăteşte la transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, prevăzut de art.771 Cod Fiscal. Tocmai din acest motiv impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, prevăzut de art. 771 Cod Fiscal, este aplicat unei tranzacţii încadrate de codul civil şi este calculat, colectat şi declarat de notari, înainte de autentificarea actului, aceştia având obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor pe venit conform art 93 CF, persoanele fizice fiind beneficiari de venituri.

Notarii publici au obligaţia asumată în art. 771, respectiv să calculeze, să încaseze şi să vireze impozitul pe venit, conform art. 93 Cod fiscal –  Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă. În acest articol de lege notarii sunt subiect fiscal supus controlului fiscal conform art. 95 Cod de procedură fiscală, iar contribuabilul este încadrat de acest articol în categoria beneficiarilor de venit.

Dacă nu se face încadrare, şi veniturile sunt din activităţi economice desfăşurate în mod independent din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile din patrimoniul personal, atunci intervine prevederea de la art. 42 lit. g) şi veniturile sunt scutite de impozit, deoarece intră în categoria „altele” de la cap. VIII1 Cod fiscal, respectiv veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare, precum şi altele decât cele definite la cap. VIII1. Veniturile rezultă din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile care sunt din patrimoniul personal. Dacă veniturile rămân impozabile cu cota de 3%, adică – conform încadrării ANAF – sunt venituri din activităţi economice desfăşurate în mod independent, atunci ele sunt venituri din activităţi economice desfăşurate în mod independent din tranzacţiile imobiliare din patrimoniul personal, nefiind definite la cap. VIII1.

Dacă tranzacţia este neimpozabilă din punct de vedere al impozitului pe venit, atunci nici contribuabilul nu poate fi persoană taxabilă (impozabilă) pentru TVA.

Daniel UDRESCU

 
Secţiuni: Fiscalitate, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 34 de comentarii cu privire la articolul “ICCJ pune cruce TVA pentru tranzactiile imobiliare”

  1. Flavius BOAR spune:

    Apreciați că, în baza acestei hotărâri și conform prevederilor Codului Fiscal, persoanele fizice nu vor mai datora în nicio situație Taxa pe Valoare Adăugată pentru vânzări-cumpărări imobiliare?

    • Articolul are un titlu inselator.

      Sentinta nici macar nu se ocupa de fondul problemei TVA, ci de confirmarea unei masuri de suspendare temporara a unui act administrativ fiscal in vederea continuarii unui proces pe rol.

      In cuprinsul sentintei, judecatorii isi dau cu parerea fantezist despre principii telebombastice, cum ar fi „in dubio pro reo” adica dubiul profita „raului” adica infractorului, aplicat prin extensie nepermisa zonei fiscale si care devine, amuzant, „in dubio contra fiscum”.

      Sentinta are in vedere o masura tranzitorie procedurala care nici macar nu atinge fondul problemei.

      Deci aceasta hotarare este irelevanta.

      Autorul foloseste hiperbole si metafore de cimitir (pune cruce, etc.) dar… atât şi nimic mai mult. Hau hau!… dar cuţu nu muşcă.

      Realitatea este ca persoanele fizice au actionat ilicit si vor trebui sa plateasca. Singura alinare va fi deducerea cheltuielilor. Dar samsarii care au lucrat la negru nu au documente justificative, bineinteles. Asa ca nu deduc nika.

      Bătaia peştelui este să se includă tva-ul în preţul convenit dintre părţi dar o asemenea operaţiune contravine principiului libertăţii contractuale şi a multor altor legi… încât… nu se va întâmpla.

      Imobilele au un regim special. Nu este o vânzare de ciorapi.

      • Din nou, ura si invidie. Se mai adauga o serie de invective la adresa unor oameni care au adus foarte multi bani la buget. Pana la aceste masuri de colectare retroactiva a TVA, tranzactiile imobiliare au adus in 2007 comparat cu 2006 venituri de 400%. Dupa masurile portocali, s-a declansat dezastrul. Peste 300.000 de slujbe pierdute si peste 250.000 de microintreprinderi inchise. Apoi 20 de miliarde disparute, apoi nu mai sunt nici contribuitori, nici bani.

        Manipularea fiscalizarii unui domeniu nefiscalizat este evidenta. Europa a ajuns cel mai mare stat sclavagist din lume. Toata lumea trebuie sa plateasca peste 55% din venituri ca bir la stat. Cam la asta se limiteaza experientele „begiene” de care tot pomeniti.

        Deciziile ICCJ, pentru ca sunt mai multe, se ocupa de abuz. Marirea artificiala a bazei de impunere, atunci cand nu se permite dreptul de deducere, duce la cresterea artificiala a dobanzilor.

        In perioada 2005, 2006 legislatia era alta si toate tranzactiile se faceau cu o expertiza a CNP. Pana in 2007 era taxarea inversa. Din 2009 era taxa de 5%. Multi dintre clientii mei au de recuperat TVA, nu de plata. ANAF nu a acordat nimic din cele de mai sus ci a calculat TVA fara acordarea acestor elemente. Asta este abuzul contestat. Si belgienii dvoastra au acordat aceste elemente.

        Pentru ce sa intri pe fond cand se vede din avion FURTUL ANAF. Noi nu avem un mecanism fiscal ci o feuda, unde un Blejnar se trezeste ca POATE SA FACA O FURACIUNE, distrugand vietile a zeci de mii de oameni. Apoi vin cantaretii in struna, frustrati de vreo experienta anterioara sa jigneasca zeci de mii de oameni care au platit tot ce li s-a cerut.

        Da ICCJ are dreptate ca legea fiscala a fost confuza. Explica intai oamenilor, CORECT, ce sa faca si 90% vor face. Poate ca exista si rau intentionati, dar nu TOTI sunt rau intentionati si ANAF este nedreptatitul.

        Pentru cultura dvoastra, expertiza in constructii inca mai este o proba in instanta. Cu ajutorul expertizei se poate determina si costul ultimei caramizi. Si CJUE nu are nici o problema daca nu exista factura si se pot determina costurile si prin metode echivalente. Existenta unei facturi nu mai este necesara de mult.

        Realitatea este ca ANAF, legea au gresit. Asa ca mai usor cu samsarii pentru ca folositi un termen jignitor, care descrie munca CINSTITA a sute de mii de oameni in aceasta tara.

        • Stimate,

          vorbiţi de orice…
          samsari, invidie, ura, filiera belgiana, avioane, furturi, fineturi fiscale, caramizi…

          dar numai despre legi nu discutam. Europa nu e America, de unde (probabil) v-aţi repatriat dvs.

          Puteţi sa renuntaţi la etalarea descrierilor emotionale, la adjective, epitete si metafore? Acestea sunt irelevante.

          Sunt admise pentru efect artistic dar aici nu compunem o dramă rusească a parveniţilor scăpătaţi.

          Ştiu că inima dvs. plânge pentru milionarii sărăciţi de Codul Fiscal, dar nu e mai bine să discutăm despre chestiune doar teoretic?

          Sunteţi prea implicat emoţional. Să vă acord o perioadă să vă calmaţi, să vă adunaţi? Vă spun eu, omul negru nu vă urmăreşte.

  2. Temeiul juridic al impunerii dpdv TVA a persoanelor fizice care deriva profit din tranzactii imobiliare este Directiva Europeana de TVA, iar nu „adrese ale ANAF”.

    Sa fim seriosi! Acest articol face parte dintr-o campanie inutila a caselor de avocatura/expertilor contabili care si-au ruinat proprii clienti prin sfaturi proaste privind TVA la tranzactii imobiliare in anii trecuti.

    Cand se va termina sirul acestor articole care nu au legatura cu realitatea fiscala europeana cu privire la TVA?

    Toti debitorii vor plati pe nas increderea in „specialisti”.
    Mai nou, au ajuns si contabilii sa scrie articole juridice si sa comenteze hotarari ale ICCJ.

    • Dle Kurtyan,

      Remarca la o fraza luata din context nici nu merita comentariul, la fel ca si jignirile. Contribuabilul nu merge la Directiva ci la Codul fiscal care trebuie sa oglindeasca Directiva. Contribuabilul se judeca pe Codul fiscal. Va rog sa va concentrati la text, nu la calitatea mea de contabil.

      Oricum, vad ca aveti mare nevoie sa intelegeti problema TVA-ului la tranzactiile imobiliare. Va trebui sa va ajut sa intelegi ca in fiscalitate exista TVA deductibil, adica acel TVA pe care contribuabilul l-a platit la cumparare si TVA colectat la vanzare. Diferenta intre TVA colectat si deductibil este TVA datorat. In controale, ANAF nu a permis deductibilitatea TVA, care este condamnata de CJUE. ICCJ a dat dreptate contribuabilului, ca nu i s-a permis sa-si deduca TVA. Poate ca daca intelegeti acest principiul simplu vom putea trece si la fineturi fiscale.

      Ma tot atacati pe unde vedeti numele meu, cu atacuri la persoana, calificari, dar nu la text. Da sunt expert contabil si nu sunt avocat. Asta nu ma face mai putin calificat sa prezint probleme fiscale sau sa vi le explic ca sa le intelegeti.

      • „Contribuabilul nu merge la Directiva ci la Codul fiscal care trebuie sa oglindeasca Directiva. Contribuabilul se judeca pe Codul fiscal.”

        evident gresit

        Directiva de TVA are forta juridica superioara si are o actiune directa in dreptul intern romanesc. Orice neclaritate sau dizarmonie in legea de transpunere, viz. Codul fiscal, se transeaza prin raportare la norma supranationala comunitara.
        Ati auzit, sunt sigur, de principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre.

        Judecatorul român aplică cu precădere dreptul comunitar şi apoi normele interne. In caz de neclaritate sau incompatibilitate, tratatele comunitare sunt mai importante decat insăşi Constituţia României.

        Romania nu a cerut derogari pentru TVA la activitati economice, tranzactii imobiliare si nu le poate aplica.

        Problema a fost deja transata de belgianul Serge Mary, redactorul Partii a VI-a de TVA a Codului Fiscal romanesc, inca de acum 3, 4 ani.

        Serge Mary este supranumit „tatal TVA-ului romanesc”.

        Reincalziti o ciorbă foarte veche si foarte rece.

        • Contribuabilul are un Cod fiscal pe care este obligat sa-l respecte, chiar si daca contrazice Directiva, pana cand Directiva este aplicata corect. ANAF aplica acelasi cod fiscal in control. ANAF, MFP si Instantele au responsabilitatea aplicarii corecte a Directivelor.

          In decizie contribuabilului nu i s-a dat drept de deducere, Codul fiscal nu era aliniat la Directiva si ANAF nu l-a aplicat corect. Daca codul nu este corect aplicat de ANAF, instanta va da dreptate contribuabilului. Acest lucru l-a facut Decizia din articol.

          Contribuabilul mai are o aparare, , invocarea Directivei, acolo unde Directiva este calcata. In cazul in care Codul fiscal nu este aliniat la Directiva, ANAF si statul roman nu se pot indrepta impotriva contribuabilului, invocand Directiva, deoarece Contribuabilul incalca legea daca aplica Directiva, pana cand instanta ii permite. Romania are obligatia emiterii unor legi fiscale coerente. Daca aceste legi nu sunt clare Contribuabilul nu are nici o vina.

          Teoria Dvoastra cu privire la forta superioara a Directivei se aplica numai in anumite cazuri. Miza este ca Romania sa nu fie gasita vinovata ca a aplicat incorect Directiva, caz in care forta superioara a Directivei se aplica.

          Secretul sta in detalii si cand va dati jos de pe pedestal, poale le puteti observa.

        • Sunt de acord cu forta juridica superioara a directivei, dar legislatia romaneasca – cod civil si cod comercial spuneau altceva pana in 2011. Nu poti aplica codul fiscal si sa incalci codul comercial, pentru ca te afli inafara legii.

          Pana in 2011 tranzactiile imobiliare nu erau fapte de comert.Pentru activitatea de comert era necesara obtinerea unei autorizatii, altfel, activitatea economica fiind in afara legii. Persoana fizica platitoare de TVA nu era definita de lege, nici macar de OUG 44/2008.

          Faptele de comert sunt acceptate de legislatie numai in formele prevazute de lege si persoana fizica platitoare de TVA nu este reglementata fiscal tot pana in 2011, o data cu modificarile art 48 din OUG 125/2011, respectiv cu introducerea prevederilor legate de patrimoniul de afectatiune al activitatii economice a persoanei fizice, diferit de patrimoniul personal.

          • „Sunt de acord … dar”

            Nu exista „dar si poate” cand discutam despre Legile Uniunii Europene.
            Este important să înţelegeţi principiul supremaţiei normelor europene.

            Atunci când o normă internă de orice rang a unui stat membru intră în conflict cu o Normă UE (sau este obscură ori lacunară), atunci Legea română va fi IGNORATĂ de către judecător, astfel încât Legea Europeană să aibă efect juridic.

            Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CEJ) menţionează clar că definiţia de „persoană impozabilă” şi de „activitate economică” se regăsesc în Directiva de TVA.

            Citiţi Directiva, citiţi jurisprudenţa CJUE pe TVA. E totul foarte clar.

            Au existat şi oameni care au plătit TVA.

            Din 2002 există posibilitatea plăţii de TVA de către persoane fizice.
            S-au gândit descurcăreţii că de ce să plătească atunci când se poate să nu plătească.

            Poate doar dacă dă noua stăpânire vreo amnistie fiscală pentru sărmanii milionari.
            Nu m-aş mira.

          • Dle Kurtyan

            Va multumesc pentru toate comentariile. Cred ca va place sa aveti dreptate si sa comentati fara sa adanciti tema precum si sa condamnati fara sa ascultati partile. Si NAZISMUL si COMUNISMUL au acelasi mod de abordare totalitarian. Sper ca nu vreti sa lasati aceasta impresie si macar sa apreciati efortul.

            Nu vad cum puteti spune ca din 2002 se platea TVA, cand ANAF a recunoscut ca pana in 2008 NIMENI nu a platit TVA. Pana in 2007 nu se aplica Directiva 6 sau 112 in Romania. PANA in 2005 tranzactiile imobiliare nu erau fiscalizate (pentru impozit pe venit).

            Din 1887, conform Codului comercial, tranzactiile imobiliare au fost tranzactii civile. Instantele au dezvoltat o jurisprudenta foarte clara.

            Dupa semnarea aderarii la UE, Romania a inceput sa-si modifice legislatia, sa o alinieze.

            Articolul scris nu este despre respectarea sau nu a Directivei, care are prevalenta asupra codului. Articolul este despre art 3.b Cod fiscal – principiul certitudinii impunerii, care impune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor. Indiferent de Directiva sau Cod acest principiu nu a fost respectat de Autoritatea Publica, normele nefiind clare. Acest lucru a fost sanctionat de ICCJ.

            Prin procedura de control, pentru perioada 2005-2010, ANAF a incalcat drepturile contribuabililor. Contribuabilul are dreptul la o legislatie clara, pentru care raspunde Romania fata de Comisie. Acest lucru nu s-a intamplat. Dreptul de deducere, dreptul la taxarea inversa, sau lipsa unei facturi sunt transate corect in jurisprudenta CJUE. Articolul este despre aceste incalcari facute in timpul controlului, motiv pentru care deciziile de impunere au fost anulate.

          • Eu vă vorbesc de TVA şi dumneavoastră spuneţi că este ba regim „totalitarian”, ba „nazism”, ba „comunism”, ba chiar e „viol”.

            Se pare că nu vă place nici jurisprudenţa CJUE şi nici Directiva de TVA.

            De Legea lui Godwin aţi auzit (Godwin’s law)?

            Nu, nu are legătură cu TVA.

          • confundati „activitatea economica” dpdv al TVA din Directiva (si Cod Fiscal) cu „faptele de comert” din vechiul cod comercial.

            A exista posibilitatea ca unele fapte sa fie considerate civile (vanzarile de imobile) dar dpdv fiscal ele sa fie „activitate economica”.

            Exista multi termeni asemanatori care au definitii diferite date de legi diferite. Legea romana nu are o standardizare clara a termenilor juridici.
            Asta nu inseamna „pro dubio contra fiscum”.
            Acest dicton este o poveste.

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          „Directiva de TVA are forta juridica superioara si are o actiune directa in dreptul intern romanesc. Orice neclaritate sau dizarmonie in legea de transpunere, viz. Codul fiscal, se transeaza prin raportare la norma supranationala comunitara.”

          Aici vorbim de situația în care directiva ar impune o obligație în spatele justițiabilului, în condițiile în care obligația nu ar fi clar conținută în Codul fiscal.
          O directivă netraspusă corespunzător nu poate fi folosită (ca având efect direct) împotriva justițiabilului. Ci doar de către justițiabil împotriva statului.

          În alte cuvinte, ANAF-ul nu se poate baza direct pe o dispoziție din directivă ca să taxeze mai mult pe justițiabil în condițiile în care Codul fiscal nu-i dă clar această posibilitate. Ce poate ANAFul e să se bazeze pe o dispoziție din directivă ca să nu taxeze contribuabilul. (efectul direct vertical normal)

          Bineînțeles, dacă există dispoziții în codul fiscal care coroborate cu alte dispoziții din directivă ar da posibilitatea la o interpretare conformă a codului fiscal prin care s-ar impune o obligație asupra contribuabilului (în acest caz vorbind de efect indirect – nu direct), atunci s-ar putea realiza ceea ce spuneți dvs mai sus. Dar și în acest caz contribuabilul poate opune principii generale de drept, gen principiul securității juridice, etc.

          In concluzie, nu poți să ai efect vertical invers. A se vedea Marshall I si jurisprudența Arcaro (C-168/95) C-74/95 și C-129/95 (X)
          De ce? asta ar permite oricărui stat să stea liniștit, să nu implementeze cum trebuie o directivă că oricum pot să ia banu de la justițiabil. Or, Uniunea Europeană dorește transpunerea totală a directivelor. De ce? ca oricine se mută în .ro sau investește în .ro să se aștepte că plătește după aceleași reguli cu privire la TVA.

          • Total de acord, dar nu discutam de de implementare defectuoasa.

            Directiva a fost transpusa corect in Titlul 6 din Codul de TVA.
            Titlul 6 de TVA roman este un copy paste dupa Codul de TVA Belgian.
            Belgia este membra EU din 1957 iar Codul lor de TVA a rezistat tuturor testelor europene de compatibilitate (armonizare).

            In plus, nici TVA-ul romanesc nu a fost vreodata supus unor proceduri de infringement iar contestatarii romani nu au trimis statul roman in fata CJUE pana acum.

            Definitiile sunt clare. Samsarii trebuiau sa se inregistreze ca oameni de afaceri legitimi, ca PFA, IF, AF sau societati sau alte entitati sau pur si simplu sa mentioneze activitatile economice in declaratiile fiscale.

            Vanzarea de imobile ca afacere nu a fost niciodata considerata un simplu contract civil.

            Legea nu a permis niciodata cuiva sa vanda zeci sau sute de imobile fara sa plateasca TVA.

            Diferenta dintre o tranzactie civila si una comerciala (activitate economica) este foarte clara.

            Am mai zis-o si o mai spun. Nu inteleg cum pot unii sustine cu seninatate ca vanzarea a sute de imobile de catre o persoana fizica nu este activitate economica, nu este fapt de comert.

            Cand vinzi o casa este tranzactie ocazionala. Cand vinzi zeci si zeci de case pe principii comerciale clare, profitabile, in vederea obtinerii de venituri, cu calcule si situatii financiare calculate, planuri de afaceri, cu implicarea bancilor de investitii in unele cazuri… etc.

            Toti oamenii astia aveau cel putin obligatia sa se inmatriculeze in Registrul comertului.

            Cu ce schimba caracterul comercial al tranzactiilor faptul ca ei nu s-au inregistrat in RC? Cu nimic.

            In mod normal, conform legii 12/1990, toate aceste tranzactii sunt calificate ca „activitati comerciale ilicite”.

            ANAF a stat in pasivitate, politia a stat in pasivitate deoarece consumarea faptei avea loc in fata notarului unde avea loc simulatia, iar legea protejeaza cumparatorul de buna credinta.

            Vrei sa faci afaceri in Romania? Te inregistrezi, potrivit legii pentru a obtine calitatea de comerciant, dupa legea veche sau profesionist, dupa legea noua.
            Vei deveni fie profesionist individual fie partener intr-o societate.

            Cei care au facut afacerile prin entitati legale au procedat in mod legitim si au platit taxele legal.
            Cei care au incalcat legea sunt samsari. Adica smecherasi ilegitimi care au fost prinsi cu mata in sac.

            Codul fiscal nu vine pe un vid legislativ. OUG 44/2008 si Legea 31 vin pe o istorie de 21 de ani de drept de afaceri, foarte clar. Legea 12/1990 a fost actualizata de mai multe ori.

            Multi spuneau „N-am stiut, codul nu prevede… contabilii, avocatii asa m-au sfatuit”
            Vorbe. Intrebati anchetatorii ce arsenal impresional de scuze au delincventii sau infractorii pentru faptele lor.

      • „Ma tot atacati pe unde vedeti numele meu”
        Habar nu am cine esti, stimate domn.
        Daca ai mai scris si alte prostii prin alte articole si te-am criticat si atunci, sa stii ca nu imi amintesc.
        Stai linistit, te tratez la fel ca pe toti ceilalti!
        Nimic din ce scrii MODERAT.

        • Prostiile si balivernele identificate de mine sunt preluate de instante si avocati care au realizat ca dreptul de deducere este obligatoriu atat la nivel de Directiva, cat si la nivel de Cod fiscal. Adresa ANAF nu l-a permis. Asa ca daca veti citi mai cu atentie veti observa ca nu critic aplicarea TVA la imobiliare astazi, cand LEGEA este aliniata la Directiva, ci arat ca in perioada 2005-2010, perioada la care se refera Decizia, controlul nu a fost aplicat corect de ANAF, cu consecinta unei mariri artifciale a bazei de impunere, cu consecinta maririi artificiale a dobanzilor si penalitatilor. Nu vad de ce v-ar deranja faptul ca identific o eroare GROSOLANA a controlului ANAF.

          Degeaba imi spuneti de Serge Mary care a dat „cut and paste” din Directiva 6. Modul in care Nicolaescu a mintit la Legea 163/2005 si Parlamentul a aprobat Art 127 in 2003 au fost o aplicare eronata a situatiei de fapt din Romania si un viol la adresa practicii pana in 2005, la fel cum si Legea 163/2005, care nu este despre aprobarea OUG 138/2004 ci despre OUG 24/2005, a violat dreptul romanesc, impunand europenizarea acolo unde practica spunea altceva.

        • Dle Kurtyan

          Raspuns la tot ce ati comentat – Da, cred ca aveti nevoie de un control

          Raspuns la ce nu ati comentat – Nu este drept de deducere in control

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          nu am reușit să dau reply la răspunsul dat în replică. dar încerc aici.

          „Total de acord, dar nu discutam de de implementare defectuoasa.”

          Nu știu dacă directiva e implementată 100% corect. Nu am analizat-o în detaliu în raport cu dreptul intern român.
          Și analogia cu Belgia, din punct de vedere legal nu are nicio valoare. Credeți că dacă mâine se va trimite o întrebare preliminară la CJ în legătură cu transpunerea directivei TVA, Curtea o să zică, că, da, s-a respectat 100% ce se spunea în directivă prin legislația internă, deoarece am copiat de la belgieni și cum belgienii nu au avut probleme, clar nu există nici la noi? Apoi motivul pentru care Comisia nu a început încă o acțiune pentru neîndeplinirea obligațiilor de către România, asta arată că avem o implementare totală? răspuns: nu. Vreți să încep cu exemplele în care CJ a stabilit că a existat o transpunere contrară unei directive prin chiar legea de transpunere a directivei și în care nu a existat infringement action? Sper că nu.

          Și corect este să spunem că Belgia e stat membru-fondator 🙂 Anul astfel nu ar mai avea nicio relevanță 🙂

          Acum, dumneavoastră spuneți că nu discutăm de implementare defectuoasă. Atunci de ce invocați directiva? și de ce spuneți că e normă supremă în raport cu norma de drept intern fiscal?

          Nu înțeleg. Toate cele bune

        • La 5 ani distanta prostiile mele s-au adeverit. Următoarele hotărâri ale CJUE, care sunt IZVOR de drept în România în baza art 148 din Constituţia României, în sensul în care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. ANAF nu a ţinut cont de următoarele prevederi:

          • TVA inclus în preţ (Codul fiscal la Norma 23 alin. 2, teza a II-a, la art. 140 Cod fiscal: ”De regulă, preţul include taxa în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către populaţie,”) în baza cauzelor conexate C-249/12 și C-250/12, Tulică și Plavoșin. CA Bucureşti a anulat Decizia 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale, modificată prin Decizia nr. 6/2015.
          • Deductibilitatea TVA şi ignorarea dreptului legal de a calcula şi deduce TVA în timpul inspecţiei fiscale. TVA deductibil trebuie acordat imediat, spune cauza C-183/2014 Salomie şi Oltean, care a rezolvat acest aspect. Prin cauza C-324/11 cu privire la deductibilitate exista practică legală pe care ANAF nu a folosit-o în control.
          • Neaplicarea unei metode legal aprobate de stabilire a TVA deductibil prin Expertiza Camerei Notarilor Publici, consemnată la art. 77^1 Cod fiscal, care anulează prezentarea facturilor a fost soluţionată în cauza C-424/12 SC Fatorie SRL trimisă de CA Oradea, la punctul 33 „În această privinţă, trebuie amintit că o persoană impozabilă, care trebuie să plătească, în calitate de destinatar al serviciilor, TVA-ul aferent acestora, nu este obligată să deţină o factură întocmită conform condiţiilor de formă prevăzute de Directiva TVA pentru a-şi putea exercita dreptul de deducere şi trebuie numai să îndeplinească formalităţile stabilite de statul membru respectiv în exercitarea opţiunii care îi este oferită de articolul 178 litera (f) menţionat (a se vedea în acest sens Hotărârea Bockemühl, citată anterior, punctul 47).” O construcţie nu poate exista fără costuri de construire, care se pot estima foarte uşor printr-o expertiză evaluatorie. Deci TVA deductibil este uşor de estimat dacă se vrea, fără factură. Acelaşi paragraf este util şi pentru TVA de 5%, cu declaraţie ulterioară a cumpărătorului.
          • Taxarea inversă este analizată la punctul 35 din cauza C-424/12 SC Fatorie SRL trimisă de CA Oradea: „Astfel, Curtea a statuat deja că, în cadrul regimului de taxare inversă, principiul neutralităţii fiscale impune ca deducerea TVA-ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de persoanele impozabile (Hotărârea din 8 mai 2008, Ecotrade, C-95/07 şi C-96/07, Rep., p. I-3457, punctul 63, precum şi Hotărârea Uszodaépitő, citată anterior, punctul 39).”
          • Dobânzile şi penalităţile nu trebuie să fie excesive – cauza C-183/2014 Salomie şi Oltean, dar şi cauza C-424/12 SC Fatorie SRL trimisă de CA Oradea la punctul 50 spune: În ceea ce priveşte majorările de întârziere, trebuie amintit că, în lipsa unei armonizări a legislaţiei Uniunii în domeniul sancţiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condiţiilor prevăzute de un regim instituit prin această legislaţie, statele membre rămân competente să aleagă sancţiunile care le par adecvate. Acestea sunt însă obligate să îşi exercite competenţele cu respectarea dreptului Uniunii şi a principiilor sale generale şi, în consecinţă, cu respectarea principiului proporţionalităţii (se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 16 decembrie 1992, Comisia/Grecia, C-210/91, Rec., p. I-6735, punctul 19 şi jurisprudenţa citată, Hotărârea din 7 decembrie 2000, de Andrade, C-213/99, Rec., p. I-11083, punctul 20, precum şi Hotărârea Rodopi-M 91, citată anterior, punctul 31).

  3. Dle Boar
    Raspunsul la ȋntrebare este amplu. Controlul ANAF trebuie analizat pe fiecare an ȋn parte, cu condiţiile specific de legislaţie care se aplică. Pentru 2005 şi 2006 avem expertiza CNP prin care se stabileşte costul vȃnzării pentru determinarea profitului. Pentru 2007, 2008, 2009 şi 2010 legislaţia naţională nu a fost aliniată la Directiva 112/2006, HG 1620/2009 – o normă – aliniind legea. Ȋncălcarea eficienţei impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal este problema nr. 1 a fiscalităţii romȃneşti.
    Dacă plecăm de la Directivă, trebuie să clarificăm aplicarea acesteia. Legislaţia naţională, compusă din codul civil, codul comercial, codul familiei şi codul fiscal nu au fost corelate pentru acest segment al tranzacţiilor imobiliare din patrimoniul personal. Uzul personal şi cel economic sunt altfel legiferate ȋn Europa (diferind de la stat la stat). La noi, tranzacţiile imobiliare au fost considerate civile, prima dată fiscalizȃndu-se prin Legea 163/2005. Ȋn perioada de tranziţie 2005-2011, s-a ȋncercat alinierea către Directive, dar schimbările fiscale au fost toate cu derogări de la aceasta.
    Avem 2 tipuri de situaţii. Prima situaţie de analizat este cea a contribuabilului care se luptă cu neclaritatea codului fiscal, pe care am susţinut-o şi o voi susţine profesional. A doua situaţie este cea a legislaţiei naţionale, analizată prin prizma Directivei. Sunt multe aspecte de considerat, derogări, obligaţii, etc., pe care MFP pentru Romȃnia ȋncearcă să le acopere, chiar dacă nu şi-au făcut datoria complet. Instanţa Supremă a sancţionat Autoritatea Publică pentru neclaritatea legii. Probabil miza ANAF este ca Romȃnia să nu fie sancţionată de Comisie, chiar dacă distruge un ȋntreg segment al economiei romȃneşti. Să fim realişti, 24% TVA, adăugat la cea mai mare investiţie a unei familii, este enorm şi chiar a distrus piaţa. Ţine de strategia fiscală a unei ţări să-şi susţină propria economie şi aici pot să dau Romȃniei o notă sub cea de trecere.

    Dle Kurtyan,

    Pȃnă la Directivă, Contribuabilul trebuie să aibă legislaţie naţională coerentă. Pe ani controlaţi de ANAF, acest lucru nu există şi articolul arată că Instanţa Supremă a sancţionat absenţa unei legislaţii coerente.

    Cu privire la al doilea paragraf, vă ȋnşelaţi. Nu fac parte din nici o campanie, ci ȋmi expun propriile idei, pentru a aduce pieţei opinia mea, pe care o consider corectă. Eu nu mi-am ruinat nici un client şi nu am dat sfaturi „proaste”, ci clienţii din consultanţă fiscală m-au contactat pentru că am oferit argumente serioase.

    Mulţi comentatori sunt strict profesionişti. Unii sunt destabilizatori, fără argumente tehnice, servind unor interese străine sau ȋmproşcȃnd cu noroi din frustrarea mediocrităţii.

    Realitatea fiscală europeană este o noţiune abstractă. Modelul fiscal european este departe de a fi perfect. Rolul profesionistului este să corecteze imperfecţiunea. La al treilea paragraf vă răspund că voi termina lupta ȋmpotriva nedreptăţii atunci cȃnd voi muri. Aşa că mai aveţi de aşteptat.

    Cu privire la ȋncrederea clienţilor mei ȋn serviciile mele, deja sunt foarte mulţumit, clienţii mei avȃnd soluţii din 2003.

    Cu privire la ultimul paragraf, ȋl consider o lipsă de pregătire din partea dumneavoastră să nu apreciaţi opinia unui expert ȋntr-o cauză fiscală. Nu vă ȋmpiedică nimeni să nu-mi citiţi articolele. Dar vă asigur că ȋn instanţă şi judecătorii ȋntreabă şi ascultă ce are de spus expertul. Da, expertul contabil poate să scrie articole de specialitate ȋn domeniul fiscal. Hotărȃrea ICCJ, dată ȋn recurs, este autoritate supremă. Faptul că am prezentat o astfel de decizie din punct de vedere al expertului şi am arătat slăbiciunile unei legislaţii incomplete, pe ani (ȋn diverse articole) trebuie să fie apreciat de avocaţi ca fiind unealte cu care pot să-şi desfăşoare activitatea mai bine. Mai mult, lucrul ȋn echipă este un aspect pe care ȋl recomand şi experienţa mea profesională de „litigation support” ȋl susţine.

    • „Pȃnă la Directivă, Contribuabilul trebuie să aibă legislaţie naţională coerentă.”

      Stimate contabil,
      Normele fiscale se aplică de la Directivă în jos, nu de la „adrese ANAF” la directivă.
      (vezi ierarhia normelor juridice)

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        într-adevăr. din punct de vedere ierarhic, directiva (drept unional secundar) este deasupra legislației interne și a actelor administrative interne.
        autoritatea (ANAF) și instanța au obligația:

        1. să realizeze o interpretare conformă a legislației interne cu directiva (aici prin directiva înțelegem inclusiv jurisprudența CJ cu privire la cum se interpretează această directivă)
        2. dacă interpretarea conformă este oprită de principii generale de drept unional (vezi drepturi fundamentale care ar fi astfel încălcate, principiul securității juridice (aici e parțial) principiul interzicerii interpretării contra legem) atunci atât ANAF au obligația să dea dispozițiile de cod fiscal la o parte și să aplice direct directiva DACÂ ȘI NUMAI DACĂ:
        2.1. dispoziția din directivă ce ar trebui aplicată și care înlătură dispoziția fiscală internă ar avea efect direct
        2.2. fiind vorba de o autoritate a statului – nu ar conta că are doar efect vertical (directiva neavând posibilitatea de efect orizontal cum se întâmplă, de principiu, în cazul regulamentului UE *fiind și cazuri când o dispoziție dintr-un regulament nu are efect direct

        3. dacă norma de drept intern nu poate fi interpretată conform cu dispoziția din directivă iar dispoziția din directivă nu are efect direct (nu e suficient de clară, precisă și necondițională) merge să ne uităm dacă există vreun principiu general de drept UE care ar putea avea efect direct vertical.
        4. dacă nu găsim nici principiu acesta general fiscal de drept UE și totuși vedem cum atât ANAF dar și instanțele persistă în aplicarea greșită a directivei, acțiune separată în justiție în baza Francovich și sesizarea Comisiei Europene.

        Îmi cer scuze dacă mă repet prin acest comentariu dar cred că se merită reamintit.
        Nu am intrat pe fond, am citit în grabă decizia ÎCCJ dar mi se pare, în mare, eronat motivată.

        Mihaela

        • desi nu sunt de acord cu dvs in privinta motivarii eronate, as fi interesat sa imi detaliati unde credeti ca s-a gresit in aceasta decizie a ICCJ.

        • Nu vad unde este eronata Decizia. Din punct de vedere al articolului acesta analizat ca dreptul de deducere al Contribuabilului nu a fost dat de ANAF, ceea ce atat Instanta cat si Directiva il dau. Fara drept de deducere TVA de plata a fost supraevaluat, cu consecinta dobanzii si penalitatilor fiind marite artificial.

          Am clienti care au TVA de recuperat dupa calculul corect al TVA deductibil.

          Pentru 2005 si 2006 se folosea obligatoriu expertiza CNP pentru determinarea costurilor, respectiv a impozitului pe venit, tocmai datorita lipsei unei legislatii care sa ceara mentinerea unei contabilitati. Din 2005 pana in 2011 ne aflam intr-o tranzitie a patrimoniului de afectatiune pentru afacere, art 48 fiind modificat abia de OUG 125/2011 ca sa prevada aspecte fiscale ale patrimoniului de afectatiune, diferit de patrimoniul personal. Si legea inca este inclompleta.

          Al doilea element major este cel legat de absenta unei legislatii clare cu privire la definirea includerii in activitatii economice a tranzactiilor din patrimoniul personal, care de-abia in 2010, in norma 3.1 este definita si aliniata la Directiva.

          Cred ca numai aceste doua elemente sunt suficiente pentru anularea controlului fiscal. Nici nu mai trebuie sa discutam de faptul ca nu exista formulare pentru declararea TVA la tranzactiile din patrimoniul personal, sau ca nu au existat declaratii si RIF la persoanele fizice pana in 2009, sau ca pana in 2010 ANAF nu putea declara din oficiu pentru ca nu avea aprobat formularul de notificare. Bineinteles ca pentru Dl Kurtyan astea intra la bazaconii. Sper ca pentru analiza dvoastra sa fie relevante.

  4. Cristian RĂDULESCU spune:

    O analiza foarte succinta dupa citirea intregului articol si a comentariilor aferente imi indica doua aspecte:
    – exista in mod evident lacune in modul de reglementare a legislatiei romanesti iar cea fiscala se apropie de top;
    – ANAF mai intotdeauna „forteaza” legea si interpreatarea ei cat sa nu munceasca (de aceea nu au stat sa calculeze si impozitul pe venit asupra tuturor tranzactiilor imobiliare si s-au raportat doar la aplicarea TVA si asta fara acordarea dreptului de deducere) dar asta nu e absolut nimic nou sub soare;
    – pe langa cele doua puncte de mai sus si cateva aspecte punctate legitim in articol exista „cateva” aspecte in articol care dupa parerea mea sunt „fortate” si suna mai degraba a marketing decat a o analiza pertinenta din punct de vedere fiscal a tranzactiilor de vanzare a imobilelor in perioada analizata. Fara a intra in detalii doar vreau sa punctez incheierea articolului „Dacă tranzacţia este neimpozabilă din punct de vedere al impozitului pe venit, atunci nici contribuabilul nu poate fi persoană taxabilă (impozabilă) pentru TVA” si sa va spun ca aceasta concluzie este eronata. Tratamentul unei tranzactii in general din punct de vedere al impozitului pe venit nu atrage dupa sine niciun fel de tratament din punct de vedere al TVA – ma tem ca de data aceasta confundati conceptul de contriabuabil din punct de vedere al impozitului pe venit cu conceptul de „persoana impozabila” din punct de vedere al TVA – cele doua concepte este foarte posibil sa se intrepatrunda insa in niciun caz nu se poate pune semn de egalitate intre ele. Din acest motiv precum si alte spun ca articolul suna mai degraba a marketing incercand sa arunce idei unel mai „creative” decat altele in incercarea de a sustine ca nu trebuia sa se datoreze TVA la tranzactiile imobiliare.

    Din pacate, trebuie (re)spus faptul ca in lipsa unor reglementari nationale clare si obiective exista anumite principii la care trebuie sa ne raportam. Iar in materia TVA raportarea cea mai importanta se faca prin prisma Directivei de TVA. Faptul ca din raportarile ANAF (in care sincer nu am incredere) nu a existat o persoana care sa se inregistreze din punct de vedere al TVA pentru tranzactiile imobiliare nu se traduce in faptul ca nu trebuiau sa se inregistreze astfel de persoane. Va mai pot spune ca atat in ceea ce priveste veniturile din tranzactiile imobiliare sau din drepturile de proprietate intelectuala incasate de persoane fizice au existat opinii ale companiilor importante de consultanta care indemnau spre inregistrare din punct de vedere al TVA de la depasirea plafonului (atat in perioada dinaintea aderarii cat mai ales in perioada imediat urmatoare aderarii).

    Faptul ca anumiti avocati, contabili sau consultanti fiscali s-au trezit mai tarziu nu este o scuze la fel cum nu este un argument nici faptul ca daca legislatia noastra a fost copiata dupa cea belgiana (si implementata cu ajutorul lui Serge Mary pentru care am toata stima) asta inseamna ca ea este perfecta – tocmai ce am ocolit o sanctiune pe care Romania urma sa o primeasca din partea comisiei europene in cadrul procedurii de „infringement” pe un punct ramas la fel de dinainte de aderare si care era similar cu cel din legislatia belgiana si pentru care Comisia urma sa ne sanctioneze daca nu schimbam legea.

    • Dle Rădulescu

      Vă mulţumesc pentru confirmarea lacunelor ȋn modul de reglementare a legislaţiei fiscale – legislaţie la care aţi pus umărul cu prososinţă – şi vă apreciez pentru că aţi arătat că nu tot ce Serge Mary a făcut este corect. Acesta, ca expert ȋn ţara lui, a venit cu „copy/paste” şi a aplicat romȃnilor ceea ce ȋn ţara lui exista de mult, neaducȃnd nimic nou. Rolul lui de executant-consultant nu este mai mult decȃt o modalitate de a furniza servicii, acolo unde nu a existat o expertiză a fiscalităţii europene.

      Legislaţia noastră privind TVA la tranzacţiile imobiliare poate fi ȋnţeleasă numai prin prisma istoricului fiscalizării acestor tranzacţii, adică de la trecerea unui act strict civil pentru care se plătea taxă de timbru pȃnă ȋn 2005, la apariţia Legii 163/2005 (trecută prin fraudă parlamentară, fiind şi nelegală şi neconstituţională). Bȃlbȃielile din 2006-2011, pȃnă la OUG 125/2011 au adus-o la nivelul similar al Directivei 112, chiar dacă avem ȋncă multe lacune.

      Transparenţa măsurilor fiscale este esenţială şi cred că modul de abordare că „ANAF mai ȋntotdeauna „forţează” legea şi interpreatarea ei cȃt să nu muncească” este unul superficial şi neprofesional. Cu cȃt profesionişti ca dumneavoastră, care au lucrau la elaborarea Codului fiscal, vor lua poziţie că nu este ȋn regulă modul de abordare al ANAF şi că ANAF trebuie să-şi protejeze „VENITURILE” adică contribuabilii, cu atȃt vom ieşi din superficialitate şi vom avea o societate mai bine ȋngrijită.

      Ȋn ceea ce priveşte comentariu dumneavoastră, aş dori să ȋntăresc cele spuse cu privire la funcţia de marketing, pe care o promovez activ scriind articole gratuit, pe care avocaţii să le poată folosi, dar nu fac acest lucru ȋn detrimentul pertinenţei din punct de vedere fiscal al articolului, care rămȃne una corectă. Nu am nevoie de „idei creative.” Nu pot fi de acord cu dumneavoastră şi cred că nu aţi ȋnţeles efortul meu. NU AVEŢI DREPTATE şi nu am susţinut ȋn articol cu idei creative „că nu trebuia să se datoreze TVA la tranzacţiile imobiliare.” Pe perioada 2003-2010, de tranziţie a fiscalizării tranzacţiilor imobiliare, am spus că legislaţia romȃnească a fost neclară şi incompletă, că ȋn control nu s-a permis dreptul de deduce, taxarea inversă şi folosirea cotei de 5%, iar decizia ȊCCJ este una corectă de nulitate a controlului fiscal.

      Nu mă deranjează că şi dumneavoastră voalat vă faceţi marketing că aţi fi participat la opiniile companiilor importante care ar fi spus clienţilor să se ȋnregistreze ca plătitori de TVA, dar nu pot să nu remarc, că pȃnă ȋn 2008 angajaţii ANAF habar nu aveau cum se face această ȋnregistrare de care vorbiţi:

      „Faptul ca din raportarile ANAF (in care sincer nu am incredere) nu a existat o persoana care sa se inregistreze din punct de vedere al TVA pentru tranzactiile imobiliare nu se traduce in faptul ca nu trebuiau sa se inregistreze astfel de persoane. Va mai pot spune ca atat in ceea ce priveste veniturile din tranzactiile imobiliare sau din drepturile de proprietate intelectuala incasate de persoane fizice au existat opinii ale companiilor importante de consultanta care indemnau spre inregistrare din punct de vedere al TVA de la depasirea plafonului (atat in perioada dinaintea aderarii cat mai ales in perioada imediat urmatoare aderarii).

      Citez ceea ce un comentariu al Drei Babel a sesizat corect, contrariu opiniilor companiilor importante:

      „Avem o perioadă în care deși era aplicată directiva TVA, aceasta nu poate să fie opozabilă justițiabilului-contribuabil (o directivă nu poate da naștere la obligații în sarcina justițiabilului) – nu are efect direct vertical invers – ci doar poate să dea naștere la obligații în sarcina statului pe care justițiabilului le poate invoca direct, prin acțiune sau pe cale de excepție, în fața instanței sau a organelor administrative. Directiva nu se poate aplica împotriva justițiabilului de către statul ce nu o transpuse cum trebuie.

      Dreptul UE și directiva nu au fost implementate cum trebuie și o directivă nu poate fi folosită împotriva justițiabilului.”

      Aşa cum menţionam iniţial, istoria tranzacţiilor imobiliare este una legată de peste 130 de ani de latura civilă, nefiind fiscalizată. Impozitul pe venit la tranzacţiile imobiliare a fost introdus recent, ȋn 2005. TVA la tranzacţiile imobiliare nu există decȃt pentru activităţile economice.

      Rugămintea mea este să verificaţi ceea ce am scris şi să NU rupeţi o frază din context. Ceea ce am spus este că ȋn baza art 771 Cod fiscal tranzacţia este ȋncadrată ca patrimoniul personal, care nu a fost reȋncadrat ca activitate economică, pentru că pȃnă la HG 1620/2009 care completează normele şi la OG 109/2009, nu exista o posibilitate de ȋncadrare a activităţii economice. Concluzia mea este una corectă că o activitate din patrimoniul personal, care nu este ȋncadrată economic nu poate fi purtătoare de TVA şi dacă nu este nici impozabilă, mai mult nu poate fi impusă cu TVA. Ȋn acest sens este Cauza CEJ 291/92 Armbrecht:

      „17. O persoană taxabilă care efectuează o tranzacţie din patrimoniul personal nu acţionează ca o persoană taxabilă.
      18.O tranzacţie efectuată de către o persoană taxabilă din patrimoniul personal nu este, prin urmare, supusă TVA-ului.”

      Instanţa naţională are competența să stabilească dacă o directivă a fost corect transpusă. Articolul vorbeşte despre aceşti judecători strălucitori care chiar dacă nu au toate materialele la dispoziţie, au judecat corect pricina. Revin la comentariul Drei Babel:

      Transpunerea incorectă, în cazul de față, ar rezulta din faptul că:
      – până la 1 ianuarie 2007 se preciza expres că tva-ul nu se aplică la situația de fapt prezentă iar dupa 1 ianuarie 2007 și până la 1 ianuarie 2010 – nu s-a mai precizat nimic EXPRES ȘI
      – din faptul că, de facto, autoritățile care trebuiau să colecteze nu au colectat nimic și nu au investigat nimic. (este știut faptul că CJUE, în acțiunile Comisiei contra Statului pentru proasta transpunere a directivei, se uită la efectul practic şi aplicat al legislației interne și compară acel efect cu rezultatul urmărit de directivă. Iar în cazul prezent, admițând că directiva ar impune tva cu privire la aceste tranzacții, acest efect nu a fost de facto obținut după 1 ianuarie 2007 iar autoritățile nu au făcut nimic în acest sens, pe o perioadă mare de timp) – deci avem proastă transpunere sau lipsă de transpunere totală cu privire la tva și tranzacțiile imobiliare – iar acest lucru poate fi constatat de orice instanță internă.

      Orice altă decizie ar duce la încălcarea jurisprudenței CJUE de către judecătorul național român, jurisprudență care interzice aplicarea directivei împotriva justițiabilului, într-o cauză în care avem stat- justițiabil (interzicerea efectului vertical invers mai sus-menționat). Acest lucru s-ar întâmpla, dacă judecătorul ar aproba legalitatea unei asemeni decizii de impunere. Practic, dacă judecătorul ar decide altfel, acest lucru ar duce la încălcarea jurisprudenței UE, jurisprudență care face parte din dreptul UE.

  5. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    sunt de acord cu domnul Udrescu!!! 🙂

  6. Mihai DOGARU spune:

    Am de făcut o observaţie legată de comentariile anterioare. Nicio autoritate fiscală naţională, deci nici cea autohtonă, în baza forţei juridice superioare a dreptului comunitar faţă de cel intern – nu poate invoca efectul direct şi nemijlocit a unei Directive Europene asupra propriilor contribuabili. Invers, da, se poate ca un contribuabil s-o invoce în contra statului comunitar dacă acesta nu s-a conformat Directivei în termenul defipt de aceasta. Explicaţia rezidă în faptul că Directivele europene sunt norme conunitare ce se adresează exclusiv înaltelor părţi semnatare a TFUE – deci statelor – şi DOAR lor le crează obligaţii şi le stabileşte termene de îndeplinire; Directivele nu vizează NICIODATĂ direct, cetăţeanul UE în individualitatea lui.

  7. Argumentele invocate sunt retinute de instante. Număr dosar: 1658/93/2013 Instanță: Curtea de Apel BUCUREȘTI

    Instanta a analizat asa cum ammentionat in articol următorul argument fals, până la HG 1620/2009 şi OUG 109/2009: faptul că art.127 alin (2) reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 9 alin (1) a doua propoziţie din Directiva 112/2006 CE, privind TVA. Sensul Codului Fiscal Art. 127 CF alin (1) „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi,” are un înţeles diferit faţă de Directiva Europeană 112/2006 Articolul 9 alin. (1) „Persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective.” Exprimarea se interpretează confuz la art. 127, rezultând numai activităţile de la aliniatul 2, care nu includ construcţiile şi vânzările de imobile, şi nu clar ca la art. 9, unde „orice activităţi” este fără drept de interpretare. Astfel, toate modificările aduse Codului fiscal trebuie judecate prin prisma principiului tempus regit actum, pentru fiecare modificare în parte.

  8. Cauza Marcu C-392/16. Confirmarea faptului ca patrimoniu personal nu trebuia impozitat. Inexistenţa temeiului legal de reîncadrare a tranzacţiilor din patrimoniul personal în activităţi independente in RIF/Codul fiscal.

    În acest sens sunt şi prevederile din Cauza Marcu C-392/16 pct 36:

    În aceste condiții, pe lângă faptul că domnul Marcu nu pare să fi contestat calificarea sa drept persoană impozabilă în cadrul procedurii naționale, trebuie să se aibă în vedere că instanța de trimitere, în cererea sa de decizie preliminară, a reținut această calitate în ceea ce îl privește pe domnul Marcu, pe baza dispozițiilor de drept român care au transpus articolul 9 din Directiva 2006/112.

    Notabil este şi punctul 34:

    În al treilea rând, trebuie să se arate că Comisia Europeană are îndoieli cu privire la utilitatea răspunsului la întrebarea preliminară pentru soluționarea litigiului principal și, prin urmare, cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară. Astfel, nu ar fi cert că domnul Marcu poate fi calificat drept „persoană impozabilă” în sensul articolului 9 din Directiva 2006/112, în calitatea sa de vânzător de terenuri și de apartamente care fac parte din patrimoniul său personal. Or, dacă o astfel de calificare nu ar trebui reținută în ceea ce îl privește pe domnul Marcu, ar fi necesar, potrivit Comisiei, să se anuleze decizia de impunere în discuție în litigiul principal fără a trebui adresată întrebarea transmisă Curții.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD