« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii

Notiunea de „autoritate judiciara” in materia mandatului european de arestare
14.08.2012 | Emanuela MATEI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Doi cercetatori in stiinte juridice de la Universitatea din Cambridge sunt de parere ca majoritatea judecatorilor din Curtea Suprema a Marii Britanii a aplicat in mod eronat Articolul 31(3) b al Conventiei de la Viena care se refera la metoda de interpretare a legii tratatelor internationale. Mai mult cei doi cercetatori, Tiina Pajuste si Cameron Miles afirma ca de fapt Articolul 31(3) b nici nu este aplicabil in cazul de fata vizand interpretarea notiunii de ‘autoritate judiciara‘ cu referire la Decizia-cadru 2002/584/JAI si prin urmare a Actului de extradare ca expresie a implementarii Deciziei-cadru in legea nationala britanica. Mai intai sa precizam situatia factuala in speta Assange.

Reclamantul, un cetatean australian in vizita in Anglia, este subiect pentru un mandat european de arest eliberat de catre Parat, procuratura generala din Suedia. In consecinta Reclamantul a fost arestat in Anglia si a contestat imediat validitatea mandatului de arestare. Contestatia a fost respinsa in prima instanta si apoi in instanta de apel. (Assange v Swedish Judicial Authority [2011] EWHC 2849 (Admin)). Apoi Reclamantul a adus speta in atentia Curtii Supreme, cu un singur motiv de contestatie si anume punctul 2(2) al Actului de extradare 2003 (UK), care cere ca mandatul sa fie emis de o autoritate judiciara. Reclamantul sustine ca o procuratura nu este o autoritate judiciara si deaceea mandatul de arestare este invalid.

Curtea a fost intrunita ca sa determine sensul notiunii de autoritate judiciara, asa cum este definita in Actul de extradare din legea britanica 2003, mai precis sa determine daca Paratul indeplineste conditiile cerute pentru a fi definit ca si autoritate judiciara. Actul de extradare fiind rezultat al implementarii Deciziei-cadru 2002/584/JAI, se impune ca interpretarea notiunii de autoritate judiciara sa fie conforma cu sensul adoptat de acest act legislativ al Uniunii Europene.

Aplicand conventia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor si mai specific Articolul 31(3)(b) al acestui act de drept international [1] referitor la practica ulterioara – Curtea Suprema a decis ca o procuratura poate fi considerata ca fiind o autoritate judiciara in sensul conform scopului Deciziei-cadru si astfel ca mandatul de arestare este unul valid in sensul adoptat de Actul de extradare. ([2012] UKSC 22, para 67 (Lord Phillips PSC), para 94 (Lord Walker JSC), paras 106-108 (Lord Kerr JSC), paras 130-1, 154, 171 (Lord Dyson JSC). Cf ibid, para 191 (Lady Hale), para 242 (Lord Mance)).

Aceasta decizie este incorecta din doua puncte de vedere, cel al dreptului international si cel al dreptului Uniunii Europene. In primul rand Curtea aplica eronat Articolul 31(3)(b) al Conventiei de la Viena in cazul Deciziei-cadru:
(a) jurisprudenta Curtii Europene de Justitie demonstreaza ca metoda de interpretare bazata pe practica ulterioara nu este adoptata de aceasta instanta
(b) Decizia cadru nu este un tratat si
(c) Curtea Europeana de Justitie nu a aplicat niciodata Conventia de la Viena in cazul unui act de legislatie derivativ.

In al doilea rand chiar daca Articolul 31(3)(b) ar fi aplicabil in cazul Deciziei-cadru, conditiile de aplicare nu sunt intrunite in speta Assange.

Judecatorii de la Curtea Suprema britanica se refera la rapoartele emise de Comisia Europeana si practica judiciara in statele membre si constata ca in anumite state membre procurorii publici sunt investiti cu un rol judiciar. Concluzia Curtii este ca Articolul 34 al Deciziei-cadru permite o asemenea interpretare a notiunii de ‘autoritate judiciara’, adica o interpretare care include procurorii publici.

Cameron Miles afirma ca in opozitie cu aceasta concluzie aparent logica, documentele preparatorii ale conventiei de la Viena, documentul elaborat de Comisia de Drept International si practica curtilor internationale dovedesc contrariul. Documentul elaborat de Comisia de Drept International in forma de proiect in care a fost transmis la Natiunile Unite sta la baza conventiei de la Viena. Practica ulterioara este considerata un instrument de interpretare al tratatelor internationale. Lordul Humphrey Waldock de la Comisia de Drept International afirma:

Subsequent practice when it is consistent and embraces all the parties would appear to be decisive of the meaning to be attached to the treaty, at any rate when it indicates that the parties consider the interpretation to be binding upon them. […] [But], if the interpretation adopted by the parties diverges, as sometimes happens, from the natural and ordinary meaning of the terms, there may be a blurring of the line between the interpretation and the amendment of a treaty by subsequent practice.’

Practica ulterioara poate in anumite conditii reflecta cu claritate intelegerea partilor; partile sunt definite in acest context ca o notiune unitara, partile in totalitatea lor. Dar practica ulterioara nu este valida per se; anumite conditii trebuie indeplinite. Jurisprudenta curtilor si tribunalelor internationale si a Corpului de apel al OMC sustine afirmatia ca odata ce nici una dintre parti nu a reactionat prin a-si exprima dezacordul cu o anumita interpretare oferita de practica ulterioara, aceasta lipsa de dezacord nu este echivalenta cu o expresie a intelegerii partilor in totalitatea lor.

„[T]he ‘lack of reaction’ should not lightly, without further inquiry into attendant circumstances of a case, be read to imply agreement with an interpretation by treaty parties that have not themselves engaged in a particular practice followed by other parties in the application of the treaty.” OMC, Corpul de apel in speta Chicken cuts- 27 septembrie 2005, paragraf 273.

Deci doua conditii alternative trebuiesc indeplinite pentru ca o practica ulterioara sa fie considerata ca si valida in conformitate cu Articolul 31(3) b:

  1. Fie partile au participat activ si in totalitatea lor in stabilirea practicii in cauza sau
  2. Partile in totalitatea lor au avut ocazia sa-si exprime dezacordul in cadrul participarii intr-un forum unde practica a fost discutata, sau prin apelul facut la o procedura de notificare si-au putut exprima acordul; acordul pentru a fi valid trebuie sa fie bazat pe o opinie informata.

Este evident ca standardul de validare a unei practici ulterioare ca instrument de interpretare este foarte ridicat. Practica identificata de Lordul Phillips PSC conform careia anumite state membre acorda procurorilor publici un rol de autoritate judiciara nu este o practica ulterioara valida. Nu este adoptata si nici stabilita de parti in totalitatea lor. Este absolut clar ca partile nu au avut ocazia sa-si exprime dezacordul, odata ce codul de procedura penala apartine unei arii de competenta nationala, in care fiecare stat membru detine autonomie. Doua cincimi din statele membre (11 din 27) au adoptat practica in discutie. Faptul ca nici unul din cele 16 state care nu confera procurorului un rol judiciar nu si-a exprimat dezacordul in privinta acestei practici nu poate fi gasit echivalent cu exprimarea unui acord bazat pe o opinie informata.

Cu aceste argumente Cameron Miles emite concluzia ca practica adoptata de Suedia conform careia un procuror public este investit cu rol de autoritate judiciara nu constituie o practica ulterioara in sensul Articolului 31 (3) b al Conventiei de la Viena. Interpretarea data de Curtea Suprema este un nou exemplu al relatiei disfunctionale intre dreptul international si cel national.

La originea acestei disfunctionalitati putem regasi modul de abordare adoptat de majoritatea judecatorilor din Curtea Suprema care trateaza Decizia-Cadru ca fiind echivalentul unui tratat international. Odata cu disparitia celor trei piloni ca urmate a adoptarii tratatului de la Lisabona, fostele decizii cadru au capatat o valoare similara cu cea a unei directive.

Comentariu cu referire la principiul recunoasterii reciproce in legea Uniunii Europene

Partea deosebit de sensibila in acest set de conditii este ca legea penala si legea procedurii penale da expresie identitatii nationale, este foarte stransa legata de religie, cultura si politica. Exista anumite fapte penale care sunt recunoscute si sanctionate uniform, dar multe altele care sunt specifice unui anume stat membru. De exemplu in Suedia, prostitutia este legala, insa beneficiarul unui asemenea serviciu este sanctionat de legea penala. Tranzactia nu este interzisa in sensul ca prestarea de servicii este permisa in schimb cumpararea este ilegala si cumparatorul sanctionat penal.

In Suedia definitia faptei penale de viol este una destul de ampla si procedura penala aferenta este menita sa faciliteze misiunea procurorului. Standardul folosit este prin eminenta subiectiv in cazul in care fapta se refera la relatii bazate initial pe consimtamant, care degenereaza in anumite circumstante. Cu alte cuvinte aspectul penal se refera la un consimtamant viciat. Cazul tipic este un act sexual intretinut cu o persoana care inca nu s-a trezit din somn. Faptul ca cele doua persoane vizate se cunosc si au intretinut relatii sexuale si se trezesc de dimineata in acelasi pat nu constituie in legea suedeza temei pentru a evidentia un consimtamant indubitabil. Consimtamantul trebuie sa fie dat de fiecare data si nu poate fi dedus in mod automat.

Poate suna bizar dar sexul surpriza poate fi ilegal in Suedia, odata ce nu exista un acord intre cele doua parti, ca vor sa fie ‘surprinse’ in acest mod. Si admitand ca un asemenea acord ar exista in final se poate ajunge la un caz in care ‘ord står mot ord’, adica marturia partilor este contradictorie si nu exista probe materiale care sa sustina nici una dintre versiuni. Si desigur ca in momentul in care se deschide un dosar penal, felul in care presupusa victima descrie experienta avuta, adica modul in care victima eticheteaza fapta (faptele), pe care procurorul isi bazeaza acuzatia, nu mai are nici o relevanta.

In speta de fata, nu conteaza ca una dintre presupusele victime nu a dorit deschiderea dosarului si ca aceasta nu considera sub nici o forma ca faptele in cauza au o natura penala. Este desigur procurorul care decide daca o anumita fapta este culpabila de o pedeapsa penala si clasifica fapta in conformitate cu codul penal in vigoare. Desi presupusele victime s-au prezentat la politie pentru a afla daca exista metode legale de a-l constrange pe Assange sa se supuna unui test de detectare a bolilor cu transmitere sexuala, in momentul in care ofiterii de serviciu de la sectia de politie locala au prezentat marturia unui procuror general si acesta a decis ca exista temei pentru deschiderea unui dosar penal, este evident ca din acest moment procurorul a devenit pionul principal.

Un alt aspect important este ca legea suedeza nu prevede un sistem de eliberare pe cautiune si in cazul unui cetatean strain care este acuzat intr-un dosar penal, chiar pentru o fapta minora, asta inseamna ca acuzatul este supus automat unui arest cu privare de libertate, odata ce riscul de a se sustrage urmaririi penale este clasificat ca foarte ridicat conform practicii suedeze. Discutia poate continua si in felul acesta pot adauga multe alte aspecte care fac legea suedeza sa para destul de stranie pentru cei neinformati despre ‘capcanele’ dreptului penal in general si despre particularitatile dreptului penal suedez. Dar ma opresc aici.

Ideea de baza e ca legea penala este un produs national si ca principiul recunoasterii reciproce impune ca acest produs national sa fie ‘importat’ fara nici un fel de evaluare sau conditionare. Adica statele membre trebuie sa-si exprime increderea ca orice alt stat membru al Uniunii Europene a stabilit si mentine standarde judiciare bazate pe principii fundamentale de drept, ca cel al legalitatii procesului penal si al garantarii dreptului la aparare.


[1] Se va ţine seama, odată cu contextul: b) de orice practica urmată ulterior în aplicarea tratatului prin care este stabilit acordul părţilor în privinţa interpretării tratatului…


Emanuela MATEI

 
Secţiuni: Drept penal, Dreptul Uniunii Europene, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Notiunea de „autoritate judiciara” in materia mandatului european de arestare”

  1. Ar fi bine ca, o data pentru totdeauna, CEDO sa intareasca faptul ca procurorii nu sunt „autoritate judiciara”. Asteptam.

  2. Emanuela MATEI spune:

    Reproduc aici argumentul referitor la dreptul la aparare adus de Reclamant si care se bazeaza pe Articolul 47 al Cartei UE a Drepturilor Fundamentale si Articolul 6 al CEDO:

    „The extradition of Mr. Assange to Sweden would involve the real risk of a flagrant denial of his human rights, especially because the trial would be held in secret. Sending him abroad to face a trial where justice would not be seen to be done would blatantly offend the UK’s due process and open justice traditions, and breach Article 47 of the Charter of Fundamental Rights of the European Union (2000/C 364/01) (Charter) and Article 6 of the European Convention on Human Rights.”

    Cazul e interesant si din aceasta perspectiva a interconexiunii dintre diferite jurisdictii, cea nationala a UK, cea supranationala a UE si cea internationala a Curtii de la Strasbourg.

    Dupa aderarea UE la CEDO relatia va deveni una si mai alambicata, dar speram coerenta si care va asigura respectarea principiului securitatii juridice.

    Ramane de vazut cum va avansa acest caz dupa ce Assange va primi (sau nu) azil politic in Ecuador.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD