Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

INFO-PICCJ, 13 august 2012


13 august 2012 | Daniela GHICAJANU, Sorin-Ioan DUMITRAȘCU, Daniela GHICAJANU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Furt calificat. Complicitate la furt calificat. Arestare preventivă. PT Tg-Jiu

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au solicitat, instanţei de judecată, la data de 12.08.2012, arestarea preventivă a inculpatei C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, precum şi a incupaţilor  M.G. şi I.W.I sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor, pentru o perioadă de 25 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 11.08.2012, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii s-au deplasat din oraşul Mizil în comuna Leleşti din judeţul Gorj, cu un autoturism aparţinând  inculpatului M.G.

Aici, inculpaţii C.I. şi I.W.I., împreună cu o altă persoană au identificat-o pe partea vătămată D.I., în curtea căreia au pătruns şi, sub pretextul că doresc să achiziţioneze peturi şi fier vechi, inculpata C.I, a deposedat-o de o cutie metalică în care avea suma de peste 33.527 lei.

După ce inculpaţii au reuşit să-i sustragă părţii vătămate suma de bani aceştia au plecat de la faţa locului, deplasându-se spre jud. Vâlcea, iar când au ajuns pe raza comunei Bumbeşti-Piţic au fost identificaţi de organele de poliţie. În aceste împrejurări, sub un anumit pretext, inculpatul M.G. şi persoana care îi însoţea pe cei trei inculpaţi au  reuşit să fugă de la faţa locului, moment în care cea din urmă a aruncat  suma de bani ce aparţinea părţii vătămate pe marginea drumului, reuşind să-şi asigure scăparea.

În scurt timp, organele de poliţie au reuşit să-l prindă pe inculpatul M.G., care a fost condus la sediul poliţiei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

***

Ultraj. Ultraj contra bunelor moravuri. Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Reținere. PT Tulcea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpaţilor D.I. şi D.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Totodată, aceştia au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor, cerere admisă de magistraţii Tribunalului Tulcea, care au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora, pentru o perioadă de 29 de zile.

Magistraţii Tribunalul Tulcea au admis, la data de 10.08.2012, cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor, pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 9.07.2012, inculpaţii D.I. şi D.R. au proferat diferite injurii, ameninţări cu moartea şi acte de violenţă la adresa unui lucrător de poliţie şi a unui jandarm, care, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au intervenit în vederea  restabilirii ordinii publice.

În acest context, inculpatul D.R. i-a aplicat mai multe lovituri lucrătorului de poliţie, continuând să-l lovească chiar şi după ce victima a căzut la pământ, iar inculpatul D.I. i-a aplicat o lovitură de pumn la nivelul feţei jandarmului, faptele acestora tulburând ordinea şi liniştea publică.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor împrejurărilor producerii faptelor.

***

Tentativă la omor calificat. Trimitere în judecată. PT Galați

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a reieşit următoarea situaţie de fapt:

La data de 12.05.2012, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate V.P. mai multe lovituri cu un cuţit tip baionetă în zona toraco-abdominală, cauzându-i acesteia leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Galaţi.

***

Omor. Trimitere în judecată. PT Satu Mare

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului H.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieşit faptul că, la data de 6 mai 2012, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate C.I. o lovitură de cuţit în partea stângă a pieptului, hemoragia internă provocată determinând decesul acesteia.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Satu Mare.

***

Omor calificat. Port ilegal de cuţit. Trimitere în judecată. PT Sibiu

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.I.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi port ilegal de cuţit.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, la data de 03.06.2012, inculpatul S.I.I. i-a aplicat victimei S.M. (fosta sa concubină) o serie de lovituri cu cuţitul, soldate cu producerea unor leziuni traumatice grave, în urma cărora aceasta a decedat.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Sibiu.

***

Furt calificat. Înregistrare dosar. PJ Mangalia

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, a fost înregistrată, la data de 13.08.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetatări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Din primele date, a rezultat faptul că, în noaptea de 11/12.08.2012, în jurul orei 0500, două persoane au fost surprinse de un echipaj de jandarmi în timp ce sustrăgeau o borsetă ce aparţinea unei alte persoane care se afla pe plajă. Astfel, cei doi au sustras din borsetă, două telefoane mobile, precum şi alte bunuri (bani, acte de identitate, un card, etc.), însuşindu-şi, fiecare, câte un telefon, după care au aruncat borseta. Echipajul de jandarmi a reuşit prinderea unuia dintre aceştia şi recuperarea telefonului aflat asupra sa, însă cea de-a doua persoană a reuşit să fugă.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

***

Minora care a suferit mai multe leziuni ca urmare a unor arsuri. Cercetări. PJ Lugoj

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj a fost constituită o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul prin care o minoră (în vârstă de 1 an şi 6 luni) a suferit mai multe leziuni ca urmare a unor arsuri.

Din primele cercetări, a rezultat faptul că, în perioada în care minora se afla în îngrijirea temporară a bunicilor paterni, aceasta a suferit o serie de leziuni în zona membrelor superioare şi inferioare, ce păreau a fi produse prin ardere sau opărire în urmă cu aproximativ 2 săptămâni. Minora a fost internată, la data de 12.08.2012, la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

***

Violare de domiciliu. Vătămare corporală gravă. Vătămare corporală. Punerea în mişcare a acţiunii penale. Arestare preventivă. PJ Găieşti

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul T.I.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, vătămare corporală gravă şi vătămare corporală.

Totodată, aceştia au înaintat magistraţilor Judecătoriei Găieşti, propunerea de arestare preventivă a inculpatului, cerere admisă de instanţa de judecată, care a dispus emiterea unui mandat pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 29-30.06.2012, inculpatul a pătruns, fără drept, în domiciliul părţii vătămate P.F., aplicându-i atât acesteia, cât şi părţii vătămate B.I., o serie de lovituri  prin care le-a provocat leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, respectiv 65-70 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, în noaptea zilei de 12–13.07.2012, inculpatul a pătruns în domiciliul părţii vătămate O.P., unde a aplicat mai multe lovituri părţilor vătămate N.N. şi G.M., cauzându-le leziuni care au necesitat  35-40, respectiv 22-24 zile de îngrijiri medicale.

În noaptea zilei de 07-08.08.2012, inculpatul a pătruns în domiciliul părţii vătămate S.S. pe care a lovit-o, leziunile provocate acesteia necesitând 65-70 zile de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

sursa: http://www.mpublic.ro/

Sorin-Ioan DUMITRASCU
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Daniela GHICAJANU
student, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii