Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Opinie de contabil: Curtea Constitutionala ar trebui sa demisioneze
14.08.2012 | Daniel UDRESCU

Secţiuni: Fiscalitate, Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

În frustrarea pe care o întâlnesc în fiscalitatea românească m-am trezit de dimineată şi am redactat motivele de demisie pentru Curtea Constituţională pentru că ÎN OPINIA MEA, merită să răspundă pentru distrugerea economică pe care a permis-o, nu şi-a făcut datoria interpretând eronat Constituţia României şi nu are expertiza necesară să priceapă ce este Bugetul Public Naţional pentru România şi nu înţelege modul în care Parlamentului are controlul asupra Guvernului, prin adoptarea Bugetului Public Naţional şi acceptarea programului de guvernare:

  1. Pentru ignorarea ansamblului de noţiuni constituţionale cu privire la sistemul fiscal, ignorarea Bugetului Public Național şi votarea acestuia, care reprezintă controlul Parlamentului asupra Guvernului şi care pot fi modificate contrar Legilor de Rectificare Bugetară, prin Ordonanţe de Urgenţă.
  2. Decizii contradictorii ale CCR cu privire la modificarea unei Legi Organice de către o Lege Ordinară (Decizia nr. 1072/2009, comparați-o cu Decizia nr. 545/2006), prin care s-a permis Guvernului să preia rolul de Legislativ în dauna Parlamentului.
  3. Interpretarea eronată a noţiunii „numai prin lege” pentru a clarifica rolul Parlamentului în domeniul fiscal, diferit de cel al Guvernului.
  4. Legalitatea modificărilor aduse de ordonanţe până la adoptare. Consiliul Legislativ a identificat trei Ordonanţe de Urgenţă (138/2004, 106/2007 şi 109/2009) care nu îndeplinesc criteriile de urgenţă, dar au modificat legea ilegal până la aprobare, OUG nr. 106/2007 fiind aprobată după 3 ani.
  5. Abuzul membrilor Guvernul, care au încălcat legea şi au modificat Codul fiscal cu ordonanţe simple (ex. OG nr. 30/2011), lucru nepermis de lege.
  6. Faţă de CCR nu există modalităţi de control atunci când judecătorii „acoperă” erori comise anterior, respectiv au ignorat că modificările Bugetului Public Naţional nu pot fi făcute decât de Parlament.

Încadrarea Legii nr. 571/2003 ca lege organică. Curtea Constituţională a reţinut că, pentru calificarea unei legi ca fiind organică sau ordinară, nu este determinantă menţiunea făcută în Monitorul Oficial al României, în care se publică legea, cu privire la condiţiile în care aceasta a fost adoptată, fiind mai importantă majoritatea de voturi înregistrată la data votului final asupra legii. Or, la data adoptării Codului fiscal, devenit Legea nr. 571/2003, a fost îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie, referitoare la majoritatea de voturi cerută pentru adoptarea legilor organice. Conform art. 77 alin. 3 lit. t) din Constituţie: „Prin lege organică se reglementează celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.” Cum Codul fiscal nu este prevăzut la celelalte litere dar este LEGE ORGANICĂ i se aplică prevederile art. 77 alin. 3 lit. t) din Constituţie, urmând ca, aplicându-se art 75 alin. 1 din Constituţie, Senatul să fie prima cameră sesizată. Fiind Lege organică inclusă în art. 77 alin. 3 lit. t), rezultă că toate proiectele de lege cu privire la Codul fiscal au fost eronat trimise Camerei Deputaţilor ca primă cameră sesizată.

Prima eroare a Curţii Constituţionale – Legea organică se modifică de o lege ordinară cu consecinţa modificării Constituţiei fără acordul Parlamentului, înlesnind delegarea legiferării taxelor şi impozitelor de Guvern. Art. 115 alin. 1 din Constituţie prevede că: Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Prin Decizia nr. 1072/2009 Curtea Constituţională deschide calea modificării unei legi organice de o lege ordinară, cu încălcarea art. 4 din Legea nr.  24/2000 – toate regulile de conduită socială cuprinse într-un act normativ trebuie interpretate sistematic prin raportare unele la celelalte, pentru că raţiunea de edictare a unui act normativ este aceia de a reglementa în ansamblu o anumită categorie de relaţii sociale. Acesta este motivul pentru care o lege este votată în întregul ei în plenul Parlamentului ca lege organică. Normele dintr-o lege conţin reguli unitare şi nu putem vorbi de norme organice sau norme ordinare.

Prin decizia nr. 1072/2009, Curtea a observat că reglementările în materie fiscală nu fac obiectul legilor organice nici în sensul prevederilor art. 73 alin. (3) şi nici în temeiul vreunei alte prevederi constituţionale. Ţinând cont de această constatare, urmează să respingă ca neîntemeiată şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile Legii nr. 163/2005 si ale Legii nr. 343/2006. Aceasta, deoarece, deşi modifică o lege organică, ambele au ca obiect de reglementare exclusiv domeniul fiscal, fără ca vreuna dintre acestea să cuprindă norme care să necesite adoptarea în condiţiile art. 76 alin. 1 din Legea fundamentală, printr-o lege organică.Curtea Constituţională a greşit încadrarea Legii nr. 571/2003, în Decizia nr. 1072/2009, aceasta făcând obiectul legilor organice în sensul art. 73 alin. 3 lit t).

A doua greşeală a Curţii Constituţionale – Obligaţiile de a plăti taxe şi impozite sunt parte a îndatoririlor fundamentale, reglementate cu caracter de principiu, la nivel constituţional, pentru a se asigura predictibilitatea legilor şi prevalenţa Constituţiei ca suport obligatoriu al legii şi în vederea apărării legalităţii şi a stabilităţii economice. Nu putem fi de acord cu Decizia nr. 1072/2009 a Curţii Constituţionale, care este în contradictoriu cu Decizia nr. 545/2006, că „reglementările în materie fiscală nu fac obiectul legilor organice,” deoarece Legea nr. 571/2003 este lege organică:

  • în primul rând pentru că organizează într-un cod îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituţie
  • în al doilea rând pentru că reglementează condiţiile din domeniul fiscal stipulate conform art. 52 alin. 2 din Constituţie – Condiţiile exercitării dreptului unei persoane vătămate de o autoritate publică (în cazul de faţă Guvernul prin ANAF) de a obține recunoaşterea dreptului sunt descrise în Codul fiscal, care ar trebui să fie lege organică.
  • În al treilea rând un element important legat de Legea nr. 571/2003 este redat de art. 61 al Legii nr. 24/2000, respectiv „Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază.”

A treia greşeală al Curţii Constituţionale. Limitele exercitării dreptului unei persoane vătămate de o autoritate publică de a obține recunoaşterea dreptului sunt descrise în Codul de procedură fiscală, legiferat ca lege organică. Judecarea condiţiilor şi limitele dreptului unei persoane vătămate de o autoritate publică sunt acte care conform Constituţiei la art. 73 alin. 3 lit. k) intră sub controlul şi jurisdicţia Contenciosului Administrativ, care este legiferat ca lege organică. Coroborând acestea cu art. 43 alin. 4 (Sunt interzise… orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri… de altă natură discriminatorie a titularilor) şi alin. 8 (Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă), rezultă că dacă averea firmei/persoanei este licită, orice modificare nelegală pentru care se aplica sechestru sau orice altă măsură trebuie stabilită în condiţiile legii, prima lege fiind Constituţia. Dacă se încălcată Constituţia prin măsurile autorităţilor publice prezumate ca fiind legale, mă încadrez în dreptul izvorât din art. 52 alin. 1 (Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ), care mi se aplică aşa cum prevede art. 52 alin. 2 (Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică). Cum Codul fiscal conţine elemente de natură a reglementa condiţiile exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, de a obţine recunoaşterea dreptului, acest Cod trebuie să fie lege organică.

Printr-o interpretare eronată, Legea nr. 571/2003, care reglementează îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, a fost clasificată în dezbateri ca lege organică, de către Senat şi ca lege ordinară, de către Camera Deputaţilor, după care a fost promulgată de Preşedinte ca lege ordinară.

Modificările aduse de Legea nr. 494/2004 de aprobare a OG nr. 83/2004, votate de Parlament pentru modificarea Legii nr. 571/2003, care inserează capitolul „Infracţiuni”, la Titlul IX, transformă orice modificări ulterioare în regim de lege organică, afirmaţie întărită de avizul Consiliului Legislativ nr. 316/2009.

Spre exemplu:

Legea nr. 571/2003 (Textul iniţial), în art. 42 arată că tranzacţiile imobiliare nu sunt impozabile. Tranzacţiile imobiliare erau reglementate, din punct de vedere al veniturilor statului de Legea nr. 146/1997 a taxelor judiciare de timbru, care a fost modificată prin Legea ordinară nr. 163/2005, cu aplicabilitate de la 01.01.2006, deci după data Legii nr. 494/2004.

Neconstituţionalitatea Legii nr. 163/2005 care este o lege ordinară ce modifică o lege organică înainte de Decizia Curții Constituționale nr. 1072/2009. Nici o modificare a Codului fiscal nu poate intra în vigoare decat după adoptare prin lege. Oricât ar părea de radicală o asemenea interpretare, ea nu poate fi decât corectă. Interesant este împrejurarea că un asemenea sens de interpretare a fost avut în vedere şi de către Parlamentul Romaniei, cu prilejul adoptării Codului Fiscal. Prin acest act normativ, la nivelul prevederilor introductive (art. 4 alin. 1 şi 2), se arată foarte clar că nicio modificarea a Codului fiscal nu poate intra în vigoare decât după adoptare prin lege de către Parlament:
(1) Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

O asemenea formulă este motivată de necesitatea de a se limita posibilităţile de modificare legislativă în materie fiscală din partea Executivului. Faţă de importanţa socială a oricăror modificări în materie fiscală, acestea nu se pot face decât prin manifestarea de voinţă statutară a Parlamentului.

Aceasta nu înseamnă că Executivul (Guvernul) nu mai are atribuţii în domeniul fiscal. Dimpotrivă, chiar la nivel constituţional se arată atribuţiile Guvernul  în ceea ce priveşte iniţiativa legislativă în materie fiscală. Astfel, dacă Parlamentul acceptă programul Guvernului, Guvernul este cel care poartă întreaga răspundere pentru gestionarea (managementul, administrarea) politicii interne. Bunăoară, art. 102 alin. 1 din Constituţie, arată următoarele: „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.”

O altă probemă care ar trebui avută în vedere este aceea a nerespectării procedurilor de adoptare ale legilor de modificare ale Codului Fiscal. Acestea trebuiau adoptate dupa procedura legilor organice. În ceea ce priveşte tipul de lege, Legea nr. 571/2003 a fost încadrată ca LEGE ORGANICĂ, de Consiliul Legislativ, la punctul 2 al avizului 316/13.04.2009 şi toate modificările Legii nr. 571/2003 trebuie să urmeze calea art. 76 alin. 1 din Constituţia României, legile de aprobare trebuind să fie în regim de lege organică.

Trei ordonanţe de urgenţă majore, respectiv:

  • OUG nr. 138/2004, care introduce fiscalizarea tranzacţiilor imobiliare, conform avizului nr. 2126/2004
  • OUG nr. 106/2007, care aliniază legislaţia fiscală a României la Directiva nr. 112/2006, conform avizului nr. 1298/2007
  • OUG nr. 109/2009, cu HG nr. 1620/2009 care introduce noţiunea de continuitate şi completează normele cu noţiunea „orice,” conform avizului nr. 316/2009,

nu motivează situaţia extraordinară şi urgenţa.

Codul Fiscal (Legea organică nr. 571/2003 – în momentul adoptării nu avea un caracter organic, însă, în urma completarii acesteia cu Titlul IX – Infracţiuni, prin Legea nr. 494/2004, legea a căpătat un caracter de lege organică – faţă de exigenţele art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituţia României), împreună cu Legea organică nr. 500/2002 – Legea Finanţelor Publice precum şi Legile anuale ale Bugetelor Publice Naţionale, dar şi a Legilor de rectificare a Bugetelor Publice Naționale, legiferează împreună resursele financiare ale statului, ele izvorând din următoarele articole din Constituţie:

Titlul II Capitolul 3 Îndatoriri fundamentale,

  • Art. 56 – Contribuții financiare

Titlul III

Capitolul 3 Guvernul

  • Art.102 (1) Rolul şi structura

Capitolul 4 Raporturile Parlamentului cu Guvernul

  • Art 111 – Informarea Parlamentului
  • Art 115 –  Delegarea Legislativă

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

TITLUL IV – Economiei şi finanţelor publice

  • Art. 137 – Sistemul Financiar
  • Art. 138 – Bugetul Public Naţional şi
  • Art. 139 – Impozite, taxe şi alte contribuţii

Ultima mare greşeală a Curţii Constituţionale – Modificarea Bugetului Public Naţional este prerogativul Parlamentului. Guvernul, nu poate modifica legislaţia fiscală pentru că modifică Bugetul Public Naţional şi orice modificare a Bugetul Public Naţional se poate face numai prin LEGE de Rectificare Bugetară, aprobată de Parlament. Din 29 de ordonanţe de urgenţă care modifică Codul fiscal până la 31/12/2010, nici una nu face referire la o Lege de Rectificare Bugetară şi nici o lege de adoptare a ordonanţelor de urgenţă nu face referire la o Lege de Rectificare Bugetară, fiind astfel ilegale.

Dreptul fiscal, diferit de cel comercial sau civil, se dezvoltă nelegal, prin Curtea Constituţională, într-o direcţie permisivă Guvernului cu consecinţe devastatoare la adresa economiei naţionale. Înţelegerea corespunzătoare a noţiunilor de drepturi, libertăţi şi îndatoriri prevăzute de art. 115 alin. 6 din Constituţie delimitează clar sistemul fiscal, care este o componentă a Programului de Guvernare şi a Bugetului Public Naţional şi interzice modificarea acestuia prin ordonanţe de urgenţă, aşa cum indică şi LEGEA ORGANICĂ prin art. 4 (Legea nr. 571/2003). România are legi clare cu privire la Bugetul Public Naţional, respectiv în baza art. 2 Definiţii,  Punctul 32 al Legii organice nr. 500/2002, rectificarea bugetară se face prin lege de rectificare – lege care modifică în cursul exerciţiului bugetar legea bugetară anuală;

În domeniul veniturilor la bugetul de stat din taxe, Decizia CCR nr. 1072/2009 introduce sintagma “parte lege organică parte lege ordinară” în contradictoriu cu Decizia nr. 545/2006 a CCR.  Ţinând seama de prevederile art. 1 alin. 5 din Constituţia României, conform cărora, „In România, respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie„, dar şi în baza Art. 29. alin (3) din Legea nr. 47/1992 „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,” solicităm Senatului sa analizeze şi sa clarifice aspecte cu privire la decizii contradictorii ale Curţii Constituţionale, să ne asigure respectarea legii, să ne garanteze independenţa justiţiei şi să ia măsurile de rigoare la respectarea legii, deoarece prin două decizii contradictorii Curtea Constituţională se contrazice în îndrumarea oferită ca izvor de lege, a doua decizie încălcând legea în favoarea Guvernului.

Codul Fiscal, care este pentru Curtea Constituţională o struţo-cămilă, parte lege organică şi parte lege ordinară, a fost modificat de la intrarea în vigoare (1.1.2004) până  la 31.12.2010 de 29 de ordonanţe de urgenţă.

Toate ordonanţele de urgenţă au modificat componenta Venituri la Bugetul de Stat fără a avea legi de rectificare ale Bugetului de STAT, operând modificări fără a fi aprobate de Parlament cu consecinţe deosebit de grave asupra economiei româneşti.

Noţiunea numai prin lege a art. 4 alin. 1 Cod fiscal a fost interpretată greşit în domeniul fiscal. Ordonanţele de Urgenţă, nefiind aprobate de Parlament nu pot produce efecte pentru că modifică Bugetul Public Naţional pe perioada de la publicare până la aprobare. OUG modifică şi programul Guvernului care trebuie întâi acceptat de Parlament pentru exerciţiul în curs şi apoi modificat. De exemplu, OUG nr. 54/2010 nu este încă aprobată, OUG nr. 106/2007 a fost aprobată în 2010. Coroborat cu art. 4 alin. 2 din Codul fiscal, ORICE modificare intră în vogoare cu prima zi a anului următor, tocmai pentru a nu afecta Bugetul Public Naţional aprobat de Parlament. Guvernul nu a recurs niciodată la asumarea răspunderii conform art. 114 alin. 1 din Constituţie pentru modificările Bugetului Public Naţional, pentru că nu are voie să-l modifice.

Din punct de vedere constituţional, taxele şi impozitele fac parte din categoria de venituri reglementate prin bugetul anual al României, conform Legii organice nr. 500/2002. Formarea resurselor financiare ale statului reprezintă sistemul de impuneri, care se aprobă de Parlament sub forma unui buget de stat propus de Guvern şi votat în lege de Parlament, care reprezintă Programul de Guvernare pe anul în curs. (Rolul Guvernului – Legea 500/2002 – Art. 18. – (1) Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament.)  Luând în considerare prevederile constituţionale, rezultă că în conformitate cu art 56 din Constituţie, taxele şi impozitele sunt îndatoriri fundamentale , art. 137 “Formarea… resurselor financiare ale statului… sunt reglementate prin lege”,  şi art. 115 alin. 6 – Ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului,… şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, rezultă că formarea resurselor financiare ale statului (sistemul de taxare şi impozitare, ca resursă a bugetului de stat votată PRIN LEGE de PARLAMENT), nu poate fi reglementată de ordonanţe de urgenţă. Noţiunea „numai prin lege” se referă indubitabil numai la acţiunea Parlamentului în conjuctura art. 138 alin. 2 din Constituţie.  GUVERNUL NU ESTE LEGIUITOR.

Modificarea Codului Fiscal, a Programului de Guvernare şi a Bugetului Public Naţional, prin ordonanţe de urgenţă, este o practică nelegală a Guvernului, încălcându-se astfel dreptul la dezbatere publică.  Art. 31 alin. 1 şi 2 din Constituţie:
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Chiar dacă am merge atât de departe încât să considerăm că informarea Parlamentului a fost făcută şi că Legea nr. 88/2011 ar putea fi Lege de Rectificare Bugetară, aceasta este nelegală, pentru că a încălcat dreptul la dezbatere publică în relaţie cu dezbaterea conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor:

Principiul publicitatii
Art. 9. – Sistemul bugetar este deschis si transparent, acestea realizandu-se prin:
a) dezbaterea publica a proiectelor de buget, cu prilejul aprobarii acestora;
b) dezbaterea publica a conturilor generale anuale de executie a bugetelor, cu prilejul aprobarii acestora;
c) publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie a acestora;

cu încălcarea prerogativelor Parlamentului:

Rolul Parlamentului
Art. 17. – (1) Parlamentul adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare, elaborate de Guvern in contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.

Modificările art. 4 ale Codului Fiscal au o trimitere specială la aprobarea de către Parlament, pentru că orice modificare a veniturilor fiscale rectifică Bugetul de Stat cu trimitere la Legea organică a Finanţelor Publice nr. 500/2002, dar şi la Legile de stabilire a Bugetului de Stat  precum şi a Legilor de rectificare a Bugetului de Stat.

Din prisma acestei critici extrinseci de constituționalitate, arăt că prin edictarea OUG nr. 59/2010, aprobată de Parlament prin Legea nr. 88/2011, ajunsă să fie la rândul ei modificată ilegal prin OG nr. 30/2011, analizând avizul Consiliului Legislativ nr. 841/30.06.2010 la punctul 2, care arată că  Guvernul a încălcat interdicţia de a legifera prin ordonanţă de urgenţă în domeniul îndatoririlor fundamentale, OUG nr. 59/2010, în raport cu prevederile art. 115 alin. 4 din Constituţie, nu îndeplineşte exigențele impuse de textul constituţional. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109/2010, s-a mai arătat obligativitatea Ordonanţelor de Urgenţă de a evidenţia existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată. Ori motivarea OUG nr. 59/2010 nu arată nici urgenţa, nici o situaţie extraordinară, ci arată că o serie de decizii luate de Guvern ilegal prin OUG în 2008-2010 (eliminarea taxării inverse, controlul TVA la tranzacţiile imobiliare, introducerea impozitul forfetar, eliminarea cotei de 3% la microîntreprinderi, mărirea cotei de TVA la 24%, reducerea pensiilor şi salariilor bugetarilor) au fost atât de catastrofale încât printr-o altă decizie ilegală se doreşte „dregerea busuiocului”. Mai mult, pe perioada până la adoptare, OUG nr. 59/2010 a modificat Programul de Guvernare şi Bugetul Public Naţional fără acordul Parlamentului, fiind nelegală atât pentru faptul că nu a fost adoptată legal, ci şi pentru faptul că nu respectă art. 115 alin. 4 din textul constituţional, nici art. 6 din Legea nr. 500/2002 cu privire la rectificare şi nici art. 43 alin. 3 din Legea nr. 24/2000.

Încalcarea art. 115 alin. (6) din Constitutie. Atâta vreme cât orice cetăţean are îndatorirea de a contribui prin taxe şi impozite la buget (in sensul art. 56 alin. 1 din Constituţie) atunci obligaţia de plată a taxelor este o “îndatorire fundamentală”. De aici şi critica noastră: s-a reglementat prin ordonanţă de urgenţă în domeniul îndatoririlor fundamentale.

Printre instituţiile fundamentale ale statului sunt Parlamentul şi Guvernul, unde Guvernul propune şi Parlamentul acceptă sau respinge propunerea Guvernului.  Dacă se încalcă textele Constituţiei prin măsurile autorităţilor publice, prezumate ca fiind legale, trebuie să se aplice art. 1 alin. 5 din Constituţie (În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie). Obligațiile de a plăti taxe şi impozite sunt parte a îndatoririlor fundamentale, prin care Parlamentul acceptă Programul de Guvernare al Guvernului, cetăţeanul ştiind că este protejat de Parlament, reglementare cu caracter de principiu, la nivel constituţional, pentru a se asigura predictibilitatea legilor şi prevalenţa Constituţiei ca suport obligatoriu al legii şi în vederea apărării legalităţii şi a stabilităţii economice.  Art. 115 alin. 6 din Constituţie nu a dat Guvernului autoritate în domeniul fiscal, ci dimpotrivă, mai multe articole din Constituţie arată clar că Parlamentul aprobă proiectul bugetului de stat elaborat de Guvern, iar Guvernul nu poate modifica Bugetul Public Naţional, sau Programul de guvernare, deci nici Codul fiscal prin ordonanţe de urgenţă, ordonanţe sau hotărâri:
•        art. 138 alin. 2: Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului
•        art. 139 alin. 1: Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege,
•        art. 102 alin. 1: Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice,

Modificarările Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, date prin Ordonanţe, Hotărâri şi Ordonanţe de Urgenţă se plasează deasupra LEGII, încălcând Constituţia, drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti. Toate modificările se fac cu încălcarea Legilor de Rectificare Bugetară, fiind astfel neaprobate de Parlament pentru exerciţiul bugetar al anului în care a avut loc modificarea şi sunt nelegale şi/sau neconstituţionale.

Incalcarea art. 138 alin. 2 şi art. 102 alin. 1 din Constitutie. Esenţa criticii mele o reprezintă împrejurarea că prin actul normativ emis de Guvernul Romaniei s-a modificat Legea Bugetului Public Naţional, fără a respecta art. 138 alin. 2 din Constituţia Romaniei, text în temeiul căruia, implicit dar indubitabil, se instituie regula modificării Bugetului numai prin lege (înţelegând prin aceasta actul normativ adoptat de Parlamentul României). În concret, atâta vreme cât legiuitorul constituant a înţeles să instituie regula potrivit căreia bugetul anual nu poate exprima decât voinţa Parlamentului atunci şi modificările acestei legi trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe de formă: adoptarea de către Parlament.

Încălcarea dispoziţiilor art. 139 alin. 1 din Constituţie. Textul constituţional menționat anterior are în vedere regula instituirii de obligaţii de plată a taxelor şi impozitelor NUMAI prin act normativ adoptat de Parlament. Acest sens de interpretare rezultă din împrejurarea că la alineatul 2 al aceluiaşi articol se face vorbire de taxe prin care se alimentează bugetul local, instituite prin acte normative cu forța juridică inferioară legii. Tocmai din relaţionarea celor două texte legale împreună cu cel al art. 138 alin. 2, rezultă sensul de interpretare al alineatului 1 al articolului 139, dar şi sensul „numai prin lege” al art. 4 alin. 1 Cod fiscal. O altă interpretare (în sensul că prin noţiunea de “lege” în alineatului 1 a art. 139 s-a avea în vedere orice fel de act normativ – adică sensul larg al noţiunii) ne-ar conduce la concluzia inutilităţii tezei din acest alineat. Este evident că obligaţiile legale se reglementează prin acte normative. Nu avea sens ca o asemenea teză să fie inserată în constituţie. In realitate, teza alineatului 1 a art. 139 prezintă utilitate numai în măsura în care se interpretează ca o interdicţie de a se reglementa taxe şi impozite surse ale bugetului de stat decât prin lege (ca act normativ al Parlamentului României).

Am consultat Constituţia din 1923 şi Constituţia comunistă de la 1948.  Până şi comuniştii au respectat taxele şi impozitele. Apoi am consultat alte Constituţii şi toate sunt identice cu privire la responsabilitatea Parlamentului. Constituţia franceză, cea italiană, dar şi cea germană.

Constituţia din 1923 Art. 109. – Nici un impozit de orice natură nu se poate stabili şi percepe decât pe baza unei legi.

Constituţia din 1948 Art. 39 alin 5). – Marea Adunare Natională a Republicii Populare Române are în competenţa sa directă: Votarea bugetului Statului, a încheierii exerciţiilor bugetare, fixarea impozitelor şi a modului lor de percepere;

Art. 47 alin. 1 din Constituția Franţei – Parliament passes finance bills under the conditions stipulated by an organic law.

Article 81 [Budgets] din Constituţia Italiei
•        For each year, chambers are voting the budget and final balance submitted by the government.
•        Temporary execution of the budget may not be granted except by law and for periods of no more than four months altogether.
•        In the budget law, no new taxes or expenditures may be adopted.

Art. 105 [Legislative Powers] din Constituţia Germaniei
•        The Federation has exclusive power to legislate on customs duties and fiscal monopolies.
•        The Federation has concurrent power to legislate on all other taxes the revenue from which accrues to it wholly or in part or where the conditions provided for in Article 72 II apply.
•        (2a) The States [Länder] have power to legislate on local excise taxes as long and insofar as they are not identical with taxes imposed by federal legislation. They have the power to set the rate for the tax on real estate sales.
•        Federal laws relating to taxes the receipts from which accrue wholly or in part to the States [Länder] or communes or associations of communes require the consent of the Senate [Bundesrat].

În concluzie, după părerea noastră, Ierarhia Legilor cu privire la Bugetul Public Naţional trebuie clarificată de Parlament în sensul că:

1. Bugetul Public Naţional nu poate fi modificat în cursul exerciţiului decât prin Lege de Rectificare Bugetară, adică de Parlament.  Orice modificare de taxe modifică Bugetul Public Naţional.

2. Programul de guvernare al Guvernului se acceptă de Parlament şi orice modificare a acestuia, inclusiv Bugetul Public Naţional trebuie acceptat de Parlament.

3. Legea nr. 571/2003 este LEGE ORGANICĂ şi modificările Legii nr. 571/2003 se pot face numai cu acte de aceiaşi nivel, respectiv de legi organice.

4. Guvernul poate iniţia modificări ale Codului fiscal, dar modificările Legii organice nr. 571/2003 trebuie să respecte art. 4 alin. 1 şi 2 din Codul fiscal, producând efecte numai după adoptarea lor de către Parlament.

Daniel UDRESCU

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti