« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Prima condamnare a unei persoane juridice la pedeapsa complementara a dizolvarii
15.08.2012 | Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE)

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Prin sentinţa penală nr. 123 din 14 iulie 2009 pronunţată în dosarul nr. 335/114/2009, Tribunalul Buzău a condamnat-o pe S.C. A.D.M. S.R.L. la pedeapsa amenzii de câte 6.000 lei pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi la pedeapsa amenzii de 15.000 lei pentru infracţiunea de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, rezultând o pedeapsă de 15.000 lei. În conformitate cu prevederile art. 531 alin. (3) lit. a) şi art. 712 alin. (1) Cod penal, Tribunalul Buzău a aplicat persoanei juridice pedeapsa complementară a dizolvării, precizând că această pedeapsă are ca efect deschiderea procedurii de lichidare potrivit legii, iar o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare, rămasă definitivă, urmează a fi comunicată de îndată, instanţei civile, care procedează la desemnarea lichidatorului. În urma mai multor căi de atac, hotărârea a rămas definitivă la data de 21 octombrie 2011, în urma deciziei nr. 3714 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. 2108/1/2011.

Hotărârea Tribunalului Buzău este, la cunoştinţa noastră, prima hotărâre penală de condamnare a unei persoane juridice (societate comercială cu răspundere limitată), la pedeapsa complementară a dizolvării prevăzută de art. 531 alin. (3) lit. a) şi art. 712 alin. (1) Cod penal.

Potrivit art. 532 Cod penal, aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare faţă de persoana juridică se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi faţă de împrejurările în care a fost săvârşită, aceste pedepse sunt necesare. Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă. În speţa de faţă, ne aflăm în prima ipoteză, nefiind prevăzută obligativitatea aplicării pedepselor complementare pentru infracţiunile de înşelăciune ori evaziune fiscală săvârşite de o persoană juridică. Prin urmare, instanţa, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunilor, precum şi faţă de împrejurările în care au fost săvârşite, a apreciat că se impune condamnarea persoanei juridice, pe lângă pedeapsa principală a amenzii în cuantum de 15.000 lei, şi la pedeapsa complementară a dizolvării.

Dizolvarea este prima şi cea mai gravă pedeapsă complementară aplicabilă persoanei juridice, prevăzută de art. 531 alin. alin. (3) lit. a) C. pen.[1] Astfel, potrivit art. 712 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.

Primul caz în care pedeapsa dizolvării poate fi pronunţată se referă aşadar la crearea persoanei juridice în scopul săvârşirii de infracţiuni; prin urmare, existenţa însăşi a persoanei juridice este în afara legii. Desigur, pentru a determina acest aspect, trebuie să ne raportăm la activitatea reală a persoanei juridice, la obiectul de activitate ascuns, şi nu la obiectul său declarat de activitate care este întotdeauna licit[2]. Într-o astfel de situaţie, elementul subiectiv este deosebit de puternic[3], iar dizolvarea rămâne aplicabilă chiar dacă săvârşirea de infracţiuni nu a fost singurul scop al persoanei juridice la momentul constituirii sale. Apreciem că o asemenea situaţie urmează a fi rar întâlnită în practică, din cauza dificultăţilor probatorii existente.

Al doilea caz în care dizolvarea poate fi aplicată se referă la situaţia în care obiectul de activitate a persoanei juridice a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni. O asemenea ipoteză este destul de vagă; ea presupune că obiectul de activitate al persoanei juridice, licit, după cum am arătat, nu a fost respectat. Spre deosebire de dreptul belgian, de exemplu, unde deturnarea trebuie să fie totală, în doctrina română s-a apreciat că este suficient ca deturnarea să fie parţială, întrucât este puţin probabilă o situaţie în care persoana juridică să nu mai aibă nicio activitate legală, cel puţin pentru a disimula activităţile ilicite. Totodată, trebuie să existe o disproporţie manifestă între activităţile legale şi cele ilegale ale persoanei juridice pentru ca pedeapsa dizolvării să poată fi pronunţată[4]. Şi în acest caz, elementul subiectiv este puternic, având în vedere că deturnarea obiectului de activitate trebuie realizată în scopul săvârşirii de infracţiuni.

Trebuie menţionat că mai există şi alte situaţii în care poate fi aplicată pedeapsa dizolvării persoanei juridice. Astfel, potrivit art. 712 alin. (3) din Codul penal, în situaţia neexecutării, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 531 alin. (3) lit. b) – d) din Codul penal, instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. Totodată, potrivit art. 713 alin. (2) şi (3) din Codul penal, pedeapsa dizolvării poate fi aplicată dacă pedeapsa complementară a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare nu a fost executată, cu rea-credinţă, iar instanţa a dispus suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare pe o perioadă de cel mult 3 luni, dacă nici după acest termen pedeapsa nu a fost executată. De asemenea, în aplicarea regulii potrivit căreia aplicarea unei pedepse complementare este obligatorie când legea o prevede, potrivit art. 2851 Cod penal, dacă una dintre faptele prevăzute în art. 282 – 285 Cod penal a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activităţii ori a uneia dintre activităţile persoanei juridice, după caz.

Din datele speţei nu rezultă că persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni ori vreuna din celelalte situaţii în care dizolvarea poate ori trebuie aplicată de către instanţă, în afară de deturnarea obiectului de activitate a persoanei juridice în scopul săvârşirii de infracţiuni.

Sub acest aspect, având în vedere că dizolvarea (deşi pedeapsă complementară) este cea mai gravă sancţiune care poate fi aplicată persoanelor juridice, o adevărată „pedeapsă cu moartea” impusă acestor entităţi şi ţinând seama că ea este circumscrisă unor condiţii stricte de aplicare, apreciem că instanţele ar trebui să dea dovadă de o deosebită precauţie atunci când pronunţă această pedeapsă. Altfel spus, nu ori de câte ori se reţin în sarcina unei persoane juridice infracţiuni grave, pedeapsa dizolvării este cea mai potrivită în raport de scopul şi funcţiile pedepsei.

În speţa de faţă, observăm că hotărârea Tribunalului Buzău este complet nemotivată cu privire la aplicarea acestei pedepse, instanţa mărginindu-se să menţioneze temeiurile legale ale dizolvării. Nici susţinerea reprezentantei persoanei juridice în sensul că firma „nu mai desfăşoară niciun fel de activitate, intenţionându-se ca firma să se radieze la cererea administratorului” (ceea ce s-a şi întâmplat ulterior, însă la cererea creditorilor) nu ar fi de natură a justifica aplicarea pedepsei dizolvării, câtă vreme deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului este o procedură care are raţiuni complet diferite decât cele avute în vedere de legiuitorul penal atunci când a prevăzut posibilitatea condamnării penale la pedeapsa dizolvării.

Mai mult, la data pronunţării hotărârii instanţei de fond, faţă de persoana juridică se deschisese deja procedura insolvenţei (la cererea creditorilor), ceea ce a condus la suprapunerea unor proceduri de lichidare. Pentru toate aceste considerente, apreciem că din datele speţei nu rezultă cu certitudine dacă existau suficiente motive pentru aplicarea pedepsei dizolvării persoanei juridice.

Trebuie totodată menţionat că, potrivit art. 712 alin. (3) Cod penal, pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii civile aplicabile. În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 47910 din Codul de procedură penală, o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa dizolvării persoanei juridice se comunică, la data rămânerii definitive, instanţei civile competente, care deschide procedura de lichidare şi desemnează lichidatorul din rândul practicienilor în insolvenţă autorizaţi potrivit legii. Remunerarea lichidatorului se face din averea[5] persoanei juridice sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit potrivit legii. O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

În cauza de faţă, sentinţa penală nr. 123 din 14 iulie 2009 a fost înregistrată la Registrul Comerţului la data de 29 martie 2011, adică înainte de rămânerea ei definitivă (7 octombrie 2011), după cum rezultă din informaţiile existente pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În orice caz, la acea dată, S.C. A.D.M. S.R.L. era deja radiată, prin urmare înregistrarea menţiunii privind sentinţa penală nu mai putea produce nici un efect. În orice altă situaţie însă, înregistrarea menţiunii privind o hotărâre judecătorească de condamnare a unei persoane juridice la pedeapsa dizolvării mai înainte de rămânerea ei definitivă este contrară art. 47910 din Codul de procedură penală şi poate avea efecte grave asupra existenţei persoanei juridice, încălcând totodată prezumţia de nevinovăţie de care se bucură[6].

Dincolo de aceste aspecte, hotărârea menţionată ridică şi alte probleme cel puţin la fel de importante. Astfel, hotărârea aduce în atenţie şi o interesantă problemă ce ţine de dreptul procesual penal, mai exact de reprezentarea persoanei juridice inculpate în procesul penal, mai ales având în vedere faptul că aceasta se afla în insolvenţă. De asemenea, se pune problema suspendării acţiunii civile exercitate în procesul penal împotriva unei persoanei juridice, atunci când faţă de aceasta s-a deschis procedura insolvenţei, având în vedere prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006. Totodată, analiza succesiunii hotărârilor pronunţate în cauză conduce la concluzia că persoana juridică a fost condamnată după ce aceasta fusese radiată de instanţa civilă[7].


[1] Reamintim că dizolvarea persoanei juridice a mai fost prevăzută ca sancţiune ce putea fi pronunţată împotriva persoanei juridice şi de art. 85 din Codul penal Carol al II-lea. În sistemul Codului penal Carol al II-lea, dizolvarea era însă o măsură de siguranţă şi putea fi aplicată numai dacă era comisă o infracţiune de către directorii sau administratorii persoanei juridice, iar continuarea activităţii acesteia ar fi prezentat un pericol pentru morala sau ordinea publică. Pedeapsa este păstrată şi în noul Cod penal, cu puţine modificări. De exemplu, noul Cod penal prevede, în mod fericit, că în această situaţie dizolvarea poate fi pronunţată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 3 ani.
[2] A se vedea P. le Cannu, Les sanctions applicables aux personnes morales en raison de leur responsabilité pénale, Les Petites affiches, 6 octobre 1993, p. 20.
[3] A se vedea P. le Cannu, Dissolution, fermeture d’établissement et interdiction d’activités, Rev. soc., 1993, p. 342.
[4] A se vedea F. Streteanu, La responsabilité pénale des personnes morales en droit roumain, Revue pénitentiaire et de droit pénal, 2007.
[5] Art. 498 alin. (1) din noul Cod de procedură penală foloseşte, în mod fericit, noţiunea de ”patrimoniu” al persoanei juridice în locul celei de ”avere”.
[6] A se vedea, pentru aplicarea garanţiilor procesului penal echitabil şi în cazul persoanelor juridice, de exemplu, CEDO, cauza Comingersoll c. Portugalia, decizia din 6 aprilie 2000, disponibilă online la www.echr.coe.int, vizitat la 30 martie 2012. A se vedea totodată, pentru o hotărâre recentă, D. Bogdan, Yukos la CEDO. Proces penal echitabil al unei societăţi comerciale. Taxe şi penalităţi fiscale de 16 miliarde de euro. Executare silită ce conduce la faliment. Încălcarea art. 1 P1 (I) şi (II), disponibil pe www.juridice.ro, vizitat la 30 matie 2012. A se vedea totodată A.R.Ilie, op.cit., p.334-335 ; A.R. Ilie, CEDO. Proces penal echitabil. Agravarea situatiei unei persoane fizice si a unei persoane juridice de catre instantele de apel si recurs fara o procedura orala nu incalca art. 6 din Conventie, disponibilă aici.
[7] Comentariul integral, care include analiza tuturor problemelor menţionate mai sus, a apărut în Curierul Judiciar nr. 6/2012


Andra-Roxana ILIE

 
Secţiuni: Corporate, Drept civil, Drept penal, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD