Hotararea prealabila in NCPC
30 august 2012 | Mădălina RADU, Mădălina RADU
Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC) introduce în sistemul nostru legislativ o nouă instituție menită a asigura, pe lângă recursul în interesul legii, o practică unitară a instanțelor judecătorești.
Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în competență, conform art. 97 pct. 3 din noul Cod de Procedură republicat la 3 august 2012 și judecarea cererilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept.
Această procedură cu totul nouă, reglementată prin articolele 519-521 NCPC, ce este scutită de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, nu poate fi declanșată însă de orice instanță și nici nu poate avea ca obiect orice problemă de drept.
În primul rând, legiuitorul a prevăzut că această procedură poate fi realizată doar de completul de judecată, după caz, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei respective în ultimă instanţă.
Astfel, pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să poată pronunța o asemenea hotărâre prealabilă, obiectul sesizării respectivei probleme de drept trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie doar o problemă de drept și nu de fapt, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, să fie nouă, să fie o problemă asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunțat şi să nu facă deja obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Problema pe care am sesizat-o și asupra căreia practica judiciară va avea un rol important, este aceea de a stabili care sunt problemele de drept noi, atâta timp cât elementul de noutate este o condiție distinctă de problemele de drept asupra cărora Înalta Curte nu s-a pronunțat încă și nu există de asemenea, pe rol, un recurs în interesul legii ?
Având în vedere faptul că legea nu definește această noțiune și nici nu oferă criterii pentru a delimita legea nouă de cea veche, așa cum am arătat mai sus, rămâne datoria doctrinei și a practicii judiciare de a oferi criteriile pentru a face această delimitare.
Actul procedural prin care Înalta Curte este sesizată îl constituie încheierea completului de judecată, dată după dezbateri contradictorii care va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, aceasta nefiind supusă niciunei căi de atac.
Prin urmare, instanța va pune în discuția părților problema de drept apărută în cauză, oportunitatea și necesitatea sesizării Instanței Supreme, iar după ce va lua concluziile acestora va hotărî dacă se impune sau nu sesizarea Înaltei Curți.
Până la modificarea codului prin Legea nr. 76/2012, acesta prevedea că sesizarea se putea face din oficiu sau la cererea părților, însă după modificarea intervenită, această prevedere a fost eliminată, lăsându-se doar completului de judecată posibilitatea sesizării Înaltei Curți.
Totuși, având în vedere că sesizarea urmează a se face doar după ce au loc dezbaterile în contradictoriu, consider că și părțile pot pune în discuție problema de drept apărută și pot solicita motivat necesitatea sesizării Instanței Supreme.
Probabil că prin această modificare a prevederii inițiale s-a dorit ca părțile din proces să nu aibă la dispoziție o nouă cale prin care să se poată suspenda cauza, deoarece o dată cu această procedură, Noul Cod de Procedură Civilă instituie și un nou caz de suspendare legală.
Astfel, instanța de judecată este obligată ca prin încheierea de sesizare a Curții să dispună suspendarea judecării respectivei cauze, până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept respective.
De asemenea, codul dă posibilitatea ca și alte cauze similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de stadiul lor procesual, să fie suspendate dacă și soluționarea acestora depinde de rezolvarea aceleiași chestiuni de drept.
O altă noutate adusă de noile prevederi o constituie obligativitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a publica încheierea de sesizare pe pagina sa de internet după înregistrarea acesteia, măsură menită a asigura publicitatea începerii procedurii și de a împiedica luarea unor măsuri contradictorii în alte cauze până la lămurirea problemei de drept pusă în discuție.
Referitor la modalitatea de repartizare și judecare a sesizării legea arată că repartizarea sesizării este făcută de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ori de persoana desemnată de aceştia.
Pentru judecarea sesizării, normele prevăd constituirea unui complet special care va fi format din preşedintele secţiei corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta, şi un număr de 12 judecători din cadrul secţiei respective, ce vor fi desemnați în mod aleatoriu, prin măsuri luate de președintele de secție sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta care va fi și preşedintele de complet.
Legiuitorul a prevăzut și o compunere specială a completului de judecată în situația în care chestiunea de drept ce face obiectul sesizării priveşte activitatea mai multor secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, în această situație completul va fi alcătuit din preşedintele sau, în lipsa acestuia, din vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va prezida completul, din preşedinţii secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept, precum şi câte 5 judecători din cadrul secţiilor respective desemnaţi aleatoriu de preşedintele completului.
Această procedură se aplică deopotrivă și atunci când chestiunea de drept nu este corespondentă niciunei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește procedura de pronunțare a unui hotărâri prealabile, codul face trimitere și la unele dispoziții care reglementează procedura soluționării recursului în interesul legii, mai exact se va face aplicarea dispozițiilor alin. 6-9 ale articolului 516 NCPC.
În consecință, după constituirea completului de judecată, președintele acestuia va desemna un judecător care va întocmi un raport asupra chestiunii de drept supuse judecății, iar în situația în care chestiunea de drept privește activitatea mai multor secții, pentru întocmirea raportului, președintele de complet va desemna câte un judecător din cadrul fiecărei secții. Judecătorii raportori nu vor deveni incompatibili în soluționarea sesizării.
Înainte de desfășurarea propriu-zisă a ședinței de judecată, completul de judecată va fi convocat cu cel puțin 20 de zile înaintea desfășurării acesteia, când fiecare judecător va primi câte o copie a raportului întocmit în cauză.
Legea mai prevede și faptul că raportul va fi comunicat și părților care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.
Însă depunerea acestor puncte de vedere nu se poate face de către parte personal, ci codul prevede în mod expres că acestea pot fi depuse doar în scris, prin avocat sau, după caz, prin consilier juridic.
Codul instituie un termen maxim în care se poate judeca sesizarea, la fel ca și în cazul recursului în interesul legii, și anume 3 luni de la momentul investirii instanței iar soluţia se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul judecătorilor completului. Judecătorii completului de judecată nu se pot abține de la vot.
Decizia dată de Înalta Curte se motivează în 30 de zile de la pronunțare și se publică în Monitorul Oficial în 15 zile de la motivare. Pentru instanța care a solicitat dezlegarea problemei de drept hotărârea este obligatorie de la pronunțare, iar pentru celelalte instanțe, decizia este obligatorie de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Totuși, codul nu acoperă însă și situațiile în care instanțele judecătorești au continuat judecata în cauze similare și au dat soluții contrare dezlegării date de Înalta Curte, deși decizia acesteia este obligatorie.
Hotărârea prealabilă, la fel ca și decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării.
Prin noua procedură reglementată de Noul Cod de Procedură Civilă, legiuitorul dorește să instituie un mecanism juridic eficient în evitarea soluțiilor contrare date de instanțele judecătorești și de asigura o practică unitară a acestor instanțe.
Această procedură se aseamănă cu procedura hotărârii preliminare a Curții Europene de Justiție în interpretarea unei norme a Uniunii Europene care are ca scop asigurarea aplicării uniforme a dreptului comunitar lato sensu, dar care poate fi sesizată de o arie mai largă de instituții ale unui stat membru și nu numai de către instanțele judecătorești așa cum este cazul procedurii analizate mai sus.
Mădălina RADU
avocat, NEAMȚU & ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
