Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

Procedura fixarii primului termen de judecata conform NCPC

31 august 2012 | Mădălina RADU

Drept comercial
Gratuit pentru membri

În lumina noilor reglementări ale Codului de procedură civilă (NCPC), fixarea primului termen de judecată a suferit o serie de modificări, unele chiar radicale, menite de a accelera judecata atât în primă instanță cât și în căile de atac.

Astfel, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, modificată prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, instituie noi reguli în ceea ce privește modalitatea de stabilire a primului termen de judecată, legiuitorul folosind în acest sens mențiunea fixării primului termen de judecată.

Analizând aceste prevederi se poate observa o noutate adusă de legiuitor în sensul că procedura de fixare a primului termen de judecată este precedată de o etapă preliminară de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, diferită de cea reglementată prin art. 114 C. proc. civ. din procedura în vigoare la acest moment.

Astfel, potrivit reglementării actuale, la primirea cererii de chemare în judecată, președintele instanței sau judecătorul care îl înlocuiește, verifică dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de lege, în caz contrar, putându-i pune în vedere reclamantului să o completeze, să o modifice, sau să depună copii certificate de pe toate înscrisurile pe care aceasta se întemeiază, fie la momentul înregistrării acesteia, dacă este posibil, fie ulterior, prin acordarea unui termen scurt.

În cazul în care cererea este trimisă prin poștă, reclamantului i se comunică în scris lipsurile acesteia, cu mențiunea ca până la termenul acordat, să se facă completările sau modificările necesare.

Acordarea acestui termen se face, în toate cazurile, cu mențiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligațiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecății.

În virtutea noilor reglementări, odată cu intrarea în vigoare a acestora la 1 februarie 2013, cererea de chemare în judecată va fi înregistrată de instanța la care a fost introdusă, urmând apoi a fi predată, împreună cu înscrisurile ce o însoțesc, președintelui sau judecătorului care îl înlocuiește, în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii (art. 194 NCPC).

Mergând mai departe, NCPC, prin art. 195, instituie o altă procedură de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată.

Astfel, completul de judecată investit, verifică de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege cu privire la conținutul acesteia, numărul de exemplare și timbrajul necesar.

În situația în care cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica, în scris, lipsurile, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii, acest fapt reprezentând un alt element de noutate în materia procedurii civile.

În cazul neîndeplinirii acestor lipsuri în termenul de 10 zile, instanța prin încheiere, dată în camera de consiliu, va dispune anularea cererii.

Prin urmare, dacă în prezent neîndeplinirea obligațiilor privind completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată poate atrage suspendarea judecății, în viitor neîndeplinirea acestor obligații în termenul prevăzut de lege, va atrage anularea cererii de chemare în judecată.

Totuși, i se dă reclamantului posibilitatea de a formula o cerere de reexaminare împotriva încheierii de anulare, instituindu-se astfel o cale de atac specială, prin care se poate solicita, motivat, instanței de judecată să revină asupra măsurii de anulare a cererii.

Cererea de reexaminare se poate face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, soluţionându-se printr-o încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet de judecată al instanţei respective, desemnat aleatoriu, care va putea reveni asupra măsurii dispuse, doar în situațiile în care măsura anulării a fost luată în mod eronat sau dacă se constată că neregularităţile au fost înlăturate în termenul de 10 zile acordat.

În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.

După această procedură inițială prin care se verifică dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește toate condițiile cerute de lege, art. 196 NCPC prevede că judecătorul dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres prin citație.

Se elimină astfel termenul bine-cunoscut de depunere a întâmpinării cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen stabilit pentru judecată.

În consecință, prin noua reglementare, pârâtul nu va mai avea la dispoziție decât 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, pentru pregătirea apărării sale și eventual pentru angajarea unui avocat, fapt ce ar putea constitui un dezavantaj, față de termenul pe care îl are în prezent care poate fi chiar de câteva luni de zile, în funcție de primul termen acordat în cauză.

Mai mult decât atât, prin această reglementare se înlătură și procedura întâlnită în practică de acordarea a unui termen de judecată reclamantului în vederea luării la cunoștiință de conținutul întâmpinării, ce constituie de cele mai multe ori un mijloc de tergiversare a judecății.

Un alt element de noutate îl aduc și dispozițiile alin. 2 ale art. 196 NCPC ce introduce noțiunea, folosită în practica actuală, de răspuns la întâmpinare, instituind obligația reclamantului de a formula un răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia, pârâtul luând la cunoștință de acest răspuns doar de la dosarul cauzei, neputând solicita un termen de a lua la cunoștință.

Însă, dacă pentru nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege, se instituie prin art. 203 alin. 2, sancțiunea decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, pentru neîndeplinirea obligației reclamantului de a depune răspuns la întâmpinare, legea nu mai prevede nicio sancțiune.

Se pune întrebarea firească, care mai este însă rolul introducerii obligativității formulării de către reclamant a unui răspuns la întâmpinare, atâta timp cât acesta este cel care declanșează litigiul și care își prezintă motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază acțiunea, și mai mult de atât, nu se prevede nicio sancțiune pentru nedepunerea acestui răspuns?

Apreciez că formularea unui răspuns la întâmpinare ar avea eficacitate doar în anumite cazuri, spre exemplu, atunci când pârâtul invocă prin întâmpinare anumite excepții, iar prin răspunsul său reclamantul va invoca eventual motivele pentru respingerea respectivelor excepții. Dar și în acest caz, reclamantul are posibilitatea de a-și susține apărarea oral în fața instanței de judecată, nemaifiind necesară o etapă scrisă obligatorie prin care s-ar duce la prelungirea nejustificată a fixării primului termen de judecată.

De asemenea, așa cum am arătat mai sus, nefiind prevăzută nicio sancțiune pentru depunerea unui răspuns la întâmpinare, apreciez că în practică vor exista dificultăți în interpretarea și aplicarea normelor ce îl reglementează.

După parcurgerea procedurerii preliminare de comunicare a întâmpinării și depunerii răspunsului la întâmpinare, art. 196 alin. 3 prevede modalitatea fixării primului termen de judecată a cauzei.

Astfel, în termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, sau după expirarea termenului de 10 zile, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor.

Prin urmare, conform noilor prevederi, primul termen de judecată nu se va mai fixa în mod aleatoriu, după îndeplinirea condițiilor legale de către cererea de chemare în judecată, termen care, de cele mai multe ori, era nejustificat de lung, ci, legiuitorul stabilește un termen fix de maxim 60 de zile, după ce se vor îndeplini procedurile de comunicare a întâmpinării și a depunerii răspunsului la întâmpinare, perioadă în cadrul căreia instanța va fixa primul termen de judecată în cauză.

Astfel, printr-un calcul simplu, putem estima astfel durata maximă a fixării primului termen de judecată în cazul oricărei cereri de chemare în judecată, rezultând un termen de maxim 95 de zile.

Noul Cod de Procedură civilă conține și dispoziții pentru situațiile în care pârâtul nu depune întâmpinare sau, după caz, reclamantul nu comunică răspunsul la întâmpinare în termenul prevăzut  de lege.

Astfel, pentru aceste ipoteze legiuitorul prevede că la data expirării termenului corespunzător, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care la fel ca în situația precedentă nu poate fi mai mare de 60 de zile de la data rezoluției.

De asemenea, se prevede și posibilitatea ca aceste termene să fie reduse de judecător în fucție de circumstanțele fiecărei cauze.

În ultimul alineat al art. 196 NCPC legiuitorul prevede obligația judecătorului de a fixa un termen mai îndelungat, rezonabil în funcție de circumstanțele cauzei, în situația în care pârâtul locuiește în străinătate, instituindu-se astfel o excepție de la termenul de maxim 60 de zile.

De asemenea, se observă și o modificare a actualei reglementări care lasă la aprecierea președintelui instanței dacă se impune sau nu acordarea unui termen mai îndelungat în situația în care pârâtul locuiește în străinătate, existând astfel o reglementare dispozitivă ”președintele va putea fixa un termen mai îndelungat” spre deosebire de noile reglementări imperative care arată că ”judecătorul va fixa un termen mai îndelungat”.

Din analiza prevederilor referitoare la procedura de fixare a primului termen de judecată apreciez că legiuitorul reglementează mult mai bine modalitatea de verificare a cererii de chemare în judecată și introduce o etapă scrisă prealabilă fixării primului termen de judecată.

Apreciez că aceste modificări, în majoritatea lor, au șanse ca, alături de celelalte modificări aduse Codului de procedură civilă, să aibă ca rezultat înlăturarea posibilităților părților de tergiversare a procesului civil și, în mod automat să aibă ca efect soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Rămâne însă de văzut modalitatea punerii în aplicare de către instanțele judecătorești a noului mecanism juridic și modul acestora de gestionare a diverselor probleme, care, în mod sigur, se vor ivi în practică.

Mădălina RADU
avocat, NEAMȚU & ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.