INFO PICCJ, 27 august 2012
27 august 2012 | Daniela GHICAJANU, Sorin-Ioan DUMITRASCU, Daniela GHICAJANUOmor calificat. Punere in mișcare acțiune penală. PT Hunedoara
Biroul de informare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus, la data de 26.08.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. (cetăţean italian), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
Totodată, aceştia au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de instanţa de judecată, care a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în noaptea de 24/25 august 2012, pe fondul unor discuţii contradictorii cu victima M.G. (tatăl său), inculpatul i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un cuţit, provocându-i leziuni care au condus la deces.
Întrucât motivarea inculpatului în comiterea faptei este aceea că a ucis pe „diavol” care era întruchipat în persoana tatălui său, în cauză urmează să se dispună expertizarea neuropsihică a acestuia în cadrul Institutului de Medicină Legală dr. Mina Minovici Bucureşti.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Luare de mită. Arestare. PT Bacău
Biroul de informare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpatului E.F.C., acesta urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 26.08.2012, inculpatul E.F.C. (profesor de matematică în cadrul unui liceu din municipiul Oneşti), a fost prins în flagrant delict în timp ce a pretins şi primit de la doi elevi suma de 350 lei, în schimbul remiterii subiectelor rezolvate ce urmau a face obiectul examenului de promovare a corigenţelor, programat pentru data de 28.08.2012, la disciplina matematică.
Din probele administrate au rezultat date şi indicii temeinice cu privire la faptul că în perioada aprilie–iunie 2012, inculpatul a pretins şi primit diferite sume de bani, în acelaşi scop, respectiv de a le remite rezolvarea subiectelor, precum şi în scopul notării corespunzătoare, de la mai mulţi elevi.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Viol. Arestare. PT Neamț
Biroul de informare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ au solicitat, la data de 26 august 2012, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului P.I. (în vârstă de 17 ani) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.
Magistraţii Tribunalului Neamţ au admis cererea formulată de procurori şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului, pentru 20 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 26 octombrie 2011, profitând de imposibilitatea părţii vătămate (în vârstă de 8 ani) de a se apăra şi de a-şi exprima consimţământul, inculpatul a ademenit-o într-o magazie, unde a întreţinut relaţii sexuale.
În aceleaşi circumstanţe, la data de 25 august 2012, inculpatul P.I. a ademenit o altă minoră, în vârstă de 8 ani, într-o casă aflată în construcţie, unde, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Reținere. PT Ialomiţa
Biroul de informare al Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus, la data de 27 august 2012, reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului M.C.C., (agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Inculpatul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii aprilie 2012, în timpul serviciului de patrulare, inculpatul a primit diferite sume de bani de la mai mulţi conducători auto ce au încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv de a nu le aplica sancţiunile contravenţionale corespunzătoare faptelor săvârşite.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Tentativă de omor şi violare de domiciliu. Reținere. PT Braşov
Biroul de infoarmare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, la data de 25.08.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpaţilor B.G. şi B.I.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor şi violare de domiciliu.
Totodată, procurorii au solicitat magistraţilor Tribunalului Braşov arestarea preventivă a inculpaţilor, cerere admisă de judecători, care au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă, pe numele inculpaţilor, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara zilei de 24.08.2012, în jurul orelor 1900, pe fondul unor conflicte mai vechi şi în contextul unor discuţii contradictorii, inculpaţii au lovit partea vătămată B.H. cu o bâtă de baseball şi cu o sabie în zona genunchiului stâng, producându-i amputaţia membrului inferior.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
***
Luare de mită şi introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar. Reținere. PT Ilfov
Biroul de informare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au dispus, la data de 24 august 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpatului n.c.m. (agent şef adjunct de penitenciare) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar.
Totodată, aceştia au solicitat, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de către magistraţii Tribunalului Ilfov, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În perioada ianuarie-iunie 2012, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a introdus în penitenciar anumite bunuri şi obiecte interzise, în schimbul unor sume de bani, dinainte stabilite. Astfel, în schimbul introducerii în penitenciar a unui telefon mobil, inculpatul primea suma de 200 lei, iar în schimbul introducerii unei sticle de băuturi alcoolice, suma de 100 lei.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Tentativă la omor calificat. Reținere. PT Ilfov
Biroul de informare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au dispus, la data de 25 august 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpaţilor A.N., A.N.C. şi A.M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Totodată, aceştia au solicitat, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor, cerere admisă de către magistraţii Tribunalului Ilfov, care au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 20.08.2012, în jurul orelor 2130, în contextul unui eveniment rutier, inculpaţii i-au aplicat părţii vătămate M.M. mai multe lovituri cu pumnii, picioarele, cu două obiecte din fier şi cu un cuţit, provocându-i leziuni grave şi apoi abandonând-o.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
Sursa http://mpublic.ro
Sorin-Ioan DUMITRASCU
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice
Daniela GHICAJANU
student, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice