Cauza B 550-09 (C-617/10) Fransson. Normele de drept CEDO in jurisprudenta suedeza
5 septembrie 2012 | Emanuela MATEI
Rolul constituțional al dreptului Uniunii și al dreptului CEDO nu a fost definit în legea suedeză, dar jurisprudența suedeză arată clar că un conflict la nivel constituțional este evitat în mod sistematic. Curțile suedeze acordă în practică precedență normelor de drept CEDO și celor ale dreptului Uniunii.
În cazul normelor de drept supranațional secundar, ca de exemplu cele izvorând dintr-o directivă UE, curtea națională suedeză se folosește de discreția acordată pentru a interpreta legea națională relevantă în cauza de față într-un mod consecvent cu dreptul supranațional, însă în același timp poate adopta, după caz, o interpretare fie extensivă, fie restrictivă. Dar când adaugăm la acest lucru, faptul că modalitatea de lucru obișnuită este una minimalistă, foarte precaută și evoluționistă, care evită schimbările bruște, atunci se înțelege că în general modul de abordare obișnuit este unul restrictiv.
În ultimele decenii am fost martorii unei tendințe conform căreia curțile supra- și internaționale joacă rolul principal în protecția drepturilor omului. În țările scandinave acest rol este unul și mai important datorită faptului că nu există o tradiție a controlului jurisdicţional al constituţionalităţii. Țările scandinave nu au Curți Constituționale.
CEDO a jucat astfel un rol major în constituționalizarea drepturilor omului în Scandinavia. La o observare superficială s-ar putea spune că instanțele superioare scandinave acordă precedență dreptului supra- și internațional în relație cu dreptul constituțional național. În realitate, acest fenomen este doar rezultatul unei slabe tradiții a controlului jurisdicţional al respectării drepturilor constituționale. Vă aduceți aminte că Instrumentul Guvernamental capitol 2 secțiunea 23 se adresează în mod explicit legislativului și nu judiciarului? În Suedia, legislativul este investit în mod tradițional cu protecția drepturilor omului și obligația este una negativă, de a nu introduce prevederi legislative care pot intra în conflict cu obligațiile asumate de stat în domeniul protecției drepturilor omului.
Au hotărârile în cauzele adjudecate de Curtea de la Strasbourg și Luxemburg valoare de precedent judiciar în curțile scandinave? Răspunsul pare a fi nu, valoarea este una de res interpretata, mai degrabă decât una de res judicata, prin aceasta înțelegând că autoritatea acestor curți este limitată la sfera specifică a competenței lor.
NJA 2010 s. 168 I și II este un caz judecat de Curtea Supremă Suedeză care face referire la două hotărâri ale Curții de la Strasbourg nr. 14939/03, Zolotukhin și no. 13079/03, Ruotsalainen. Speţa în NJA 2010 s. 168 se referă la același sistem cu penalități paralele ca și cauza Fransson. Judecătorii de la Curtea Supremă Suedeză în NJA 2010 s. 168 punctul 38 ajung la concluzia că nu există temei care să sprijine un verdict care să invalideze în mod general sistemul suedez cu penalități paralele, deci conform acestei hotărâri sistemul este compatibil cu dreptul CEDO.
Punctul 37 în NJA 2010 s. 168 are importanță majoră în decizia luată de Curtea de la Haparanda de a cere o hotărâre prejudicială de la CJUE. Citez în original și traduc.
„En förutsättning för att med hänvisning till Europakonventionen underkänna en ordning som gäller enligt intern svensk reglering bör vara att det finns klart stöd för detta i konventionen eller i Europadomstolens praxis.”
„O condiție necesară pentru a invalida o normă de drept în vigoare conform cu legea internă suedeză, prin a face referire la Convenția Europeana (CEDO) este aceea de a putea confirma existența unui temei clar, fie în Convenție, fie în jurisprudența Curții Europene.”
Curtea Supremă Administrativă Suedeză în RÅ 2009 ref. 94 își declară poziția referitoare la hotărârea Curții de la Strasbourg nr. 14939/03, Zolotukhin, menționează că în conformitate cu această hotărâre, sistemul suedez cu penalități paralele este compatibil cu dreptul CEDO, mai exact cu prohibiția ne bis in idem, însă precizează că pentru a fi proporțional acest sistem trebuie să asigure coordonarea celor două pedepse.
Tribunalul care a făcut cererea pentru a obține o hotărâre prejudicială în cazul Fransson argumentează că o asemene decizie ar clarifica o dată pentru totdeauna, chestiunea referitoare la existența unui temei clar în dreptul Uniunii Europene pentru a invalida în mod general și definitiv sistemul suedez cu penalități paralele. Deci se poate observa că lipsa unei Curți Constituționale aduce după sine faptul că un tribunal de primă instanță se lovește în mod repetat de aceeași întrebare chinuitoare.
Curtea de la Haparanda face referire la Cauza C-262/99, Louloudakis, pct. 67 și argumentează exact că ne bis in idem, ca și principiu general de drept, trebuie respectat în cadrul sancțiunilor fiscale care deși nu sunt încă armonizate, și aparțin domeniului autonomiei procedurale naționale, la momentul de față, trebuie respectat în orice situație în care statele membre își exercită dreptul la autonomia procedurală fiscală. Cu alte cuvinte, curtea suedeză subliniază faptul că autonomia nu este una nelimitată, ci una strict condiționată de respectul pentru principiile de drept europene și dreptul Uniunii Europene.
Cererea Curții de la Haparanda se încheie cu punctele de vedere ale curții adresante, printre care opinia clară că sistemul de penalități suedez nu este compatibil cu dreptul Uniunii (pct. 68) Interesant, nu?
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
