Despre cum depun juramantul martorii la parchet
2 septembrie 2012 | Robi CIOBANUDin rubrica neinaugurată încă, „De ce mâncați semințe? Ca să nu-nghețăm de frig!”, colegul nostru LoierU vă prezintă experiența traumatizantă pe care a trăit-o (și de la care s-a întors cu sechele adânci) la momentul la care a aflat cum își pregătește Organu’ terenul pentru aflarea adevărului.
by LoierU
„Ce-i în mână, nu-i minciună. Decât dacă în mână ai declaraţia unui martor ateu. Ori agnostic. După preferinţe. Eu mă-‘ntreb periodic – cam tot timpul când mă duc la audieri – de ce martorii umblă cu minciunica când sunt rugaţi de legiuitor să spună numa’ şi numa’ adevăru’? Azi o fo’ cineva bun cu mine şi mi-o dat tătă inspiraţia necesară să mă lămuresc o dată şi pentru toată ziua.
Deci m-am cărat pe sus la o audiere de martor. Am intrat, am dat cu bună ziua şi m-am aşezat pe scăunelu’ de lângă geam. De acolo, pica lumina în aşa fel încât vedeam la scoarţă când martorul concepe scenarii.
Deci uite de la ce-o început. Domnu’ procuror l-o chemat în birou şi ăsta, martor fiind, s-o executat ca-n Super Mario. Adică s-o ridicat intempestiv de pe băncuţă şi o raşchetat cu creieru’ mic pervazu’ situat strategic deasupra capului. Ghinion.
Apoi, o vorbit ceva cu procuroru’, pe şoptite şi în colţu’ încăperii. N-am intervenit. Nu m-am făcut eu loier ca să deranjez lumea, corect? Imediat după, o fo’ întrebat de procuror ce religie i s-o dat în copilărie. Martoru’, anticipând probabil dezastrul, o rostit printre dinţi un neologism-arhaic: agnostic. Atunci, procu’ o făcut ochi mari de balenă, iar eu, ochi mari la ochii procurorului. După un scurt moment de linişte (a la Alfred Hitchcock), procuroru’ şi-o exercitat pentru prima dată-n viaţă rolu’ activ şi i-o cerut martorului să vorbească mai tare şi mai clar. Atunci, martorul, punându-se într-o poziţie yoga – picior peste picior – o rostit simplificat şi pe silabe: a-teu. Ochii s-o retras, fruntea s-o descreţit, mâna procurorului o încetat să mai împingă peniţa stiloului cu blăniţă roz în biroul din lemn de mahon.
„Atunci vă rog să juraţi cu mâna pe biblie.” Zis şi făcut.
„Mă jur cu mâna pe biblie”, spuse martorul, mai încrezător ca niciodată.
Ş’-apoi să te miri că martorii devin scenarişti. O’re şi Chistopher Nolan o fo’ întâi martor de-o ajuns să facă filme atât de bune? Mă întreb de ce s-o scremut legiuitoru’ să bage jurământu’ ăla religios în Codul de procedură penală. Mai mult ca sigur nu ca să-l recite toţi ateii. Ori agnosticii. După preferinţe. Pentru ei cred că o pârghie mai eficientă pentru aflarea adevărului este să-i înţepi la onoare. Dar pentru a face diferenţa între ăstea două, probabil tre’ ca procuroru’ să mai posede vreo diplomă de facultate. Or, nu poţi cere unui procuror să aibă două facultăţi. Nu poţi! Ce, voi aveţi patru picioare?
Am zis.”
Robi CIOBANU
