Norme privind monitorizarea ajutoarelor de stat
20 septembrie 2012 | JURIDICE.ro

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 660 din data de 19 septembrie 2012 a fost publicat Ordinul ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri nr. 1532/2012 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de catre Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii a prevederilor art. 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat.
Actul normativ a fost emis in vederea punerii in aplicare a dispozitiilor OUG nr. 117/2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, care stabilesc ca furnizorii de ajutor de stat trebuie sa monitorizeze ajutoarele de stat la nivel national si sa emita decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, in cazul constatarii unor nereguli.
Normele metodologice detaliaza aspecte privind:
– organizarea evidentei specifice in cadrul Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii privind ajutoarele individuale si alocarile specifice in baza schemelor de ajutor de stat al caror furnizor este Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri;
– mecanisme de stopare si recuperare a ajutoarelor de stat acordate, in cazul in care se constata nereguli in implementarea acestora;
– emiterea deciziei de recuperare a ajutorului de stat, cai de atac si executarea silita.