Cauza C-350/11. Libertatea de stabilire si deducerea pentru capitalul de risc
24 septembrie 2012 | Emanuela MATEITribunalul de Primă Instanță din Antwerpen a solicitat CJUE să precizeze dacă libertatea de stabilire, prevăzută la articolul 49 TFUE, se opune unei măsuri fiscale care interzice unei societăți supuse integral la plata impozitului în Belgia, care dorește să beneficieze de o deducere pentru capitalul de risc, să ia în calcul activele aferente sediului său permanent situat în alt stat membru și ale cărui venituri sunt scutite de la plata impozitului în Belgia în temeiul unei convenții pentru evitarea dublei impuneri, în timp ce activele înregistrate la un sediu permanent situat în Belgia sau într‑un stat terț cu care acesta nu a încheiat o convenție pentru evitarea dublei impuneri pot fi luate în calcul.
Concluziile AG Mengozzi au fost prezentate în data de 19 septembrie 2012, soluția legală propusă fiind următoarea:
„Articolul [49 TFUE] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări fiscale naționale, precum cea din acțiunea principală, în temeiul căreia, la calcularea profitului său impozabil, o societate supusă integral la plata impozitului pe profit într‑un stat membru nu poate exercita un drept de deducere pentru capitalul de risc care să corespundă diferenței pozitive dintre valoarea contabilă netă a activelor, pe de o parte, și totalul pasivelor înregistrate la un sediu permanent pe care îl deține într‑un alt stat membru și ale cărui venituri sunt scutite de la plata impozitului în primul stat membru în temeiul unei convenții pentru evitarea dublei impuneri încheiate între cele două state membre, pe de altă parte, în timp ce, în cazul în care această diferență pozitivă poate fi înregistrată la un sediu permanent situat în primul stat membru sau într‑un stat terț cu care acesta nu a încheiat o convenție pentru evitarea dublei impuneri, societatea poate exercita un drept de deducere pentru capitalul de risc.”
Justificările aduse de către statul belgian au fost respinse, ca fiind irelevante în speță:
1. Coerența sistemului fiscal
2. Repartizarea echilibrată a competenței de impozitare.
1. În absența unei legături directe între avantajul fiscal în discuție și o măsură compensatorie fiscală, cum ar fi impozitarea dividendelor ulterior plătite de societățile în care investiția a fost făcută, necesitatea de a garanta coerența sistemului fiscal nu poate fi invocată pentru a justifica o astfel de restricție. Cauza C-242/03 J-C Weidert & E Paulus punctele 24-26.
2. Necesitatea de a garanta o repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre poate fi admisă în special atunci când regimul în cauză urmărește prevenirea unor comportamente de natură să compromită dreptul unui stat membru de a‑și exercita competența fiscală în legătură cu activitățile realizate pe teritoriul său. Cauzele conexate C‑338/11-C‑347/11, punctul 47.
Supunerea la același tratament fiscal a societăților belgiene care dispun de un sediu permanent într‑un stat membru cu care statul belgian a încheiat o convenție pentru evitarea dublei impuneri și a celor care dispun de un asemenea sediu pe teritoriul belgian sau pe teritoriul unui stat terț cu care statul belgian nu a încheiat o astfel de convenție nu ar compromite nici dreptul statului belgian de a‑și exercita competența fiscală în legătură cu activitățile realizate pe teritoriul său, nici necesitatea de a garanta coerența sistemului fiscal belgian.
Acesta nu este prima cauză și probabil nici ultima privind măsurile fiscale naționale și libertățile economice fundamentale garantate de către dreptul UE, în care un stat membru invocă justificările menționate mai sus, complet în afara sferei lor de relevanță. E desigur ușor de înțeles de ce o justificare deja acceptată de către curte ar trebui preferată, însă dacă gradul ei de relevanță este unul scăzut pentru speța în cauză, anumite justificări alternative ar trebui pregătite.
