Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
3 comentarii

Arhiva mea
29.09.2012 | , Ligia CĂTUNA

JURIDICE - In Law We Trust

Nu mai tin minte daca maestra mea din Bucuresti, doamna avocaturii Vasilena Zaharescu m-a invatat sa pastrez in arhiva de casa dosarele solutionate.

Tin doar minte ca pe vremea vechilor Birourilor Colective de Avocati, cand la Timisoara, unde m-am mutat dupa definitivat, si cand eram cate 20 de avocati intr-un singur birou, erau colegi care de indata ce soseau din sala de judecata si anuntau ca au facut fondul, rupeau dosarul cu toate actele din el in patru bucati egale, si cu bucuria pe care o ai cand scapi de o mare povara, aruncau la gunoi dosarul rupt. Nu am inteles nici atunci si nici acum cum puteau cu o atat de mare usurinta sa arunce la gunoi etapa vietii unui om. Si munca lor.

Mai apoi, dupa aparitia noii reglementari care a asezat pe drept cuvant avocatura in lumea profesiilor cu adevarat liberale, nu stiu ce mai faceau colegii mei cu dosarele solutionate. Am parasit lumea colectiva a biroului de avocati exact la data de 1 noiembrie 1995 cand a intrat legea in vigoare si m-am aruncat cu totul in bratele noii forme de exercitare a profesiei, care pentru mine atunci, era cabinetul meu individual.

Incet incet, in birourile biroului meu, apoi in alte spatii mai generoase, de regula, garajul, se ridicau stive de dosare care inchideau in ele, asa cum am spus mai sus, munca mea, daruirea mea, foile batute la masina de scris, viata clientilor mei.

Mai tarziu, am decis ca dupa trecerea unui anumit timp, respectiv la cinci ani de la finalizarea cauzei sa distrug, daruind focului, filele de hartie. Incinerarea lor imi lasa si acum un gol in suflet. Cu trecerea timpului, dosarele transformate in cenusa imi dadeau dovada volumului de munca si imi reaminteau ochii clientilor. Unii cu privire luminoase, pentru ca aveau dreptate si li s-a recunoscut dreptatea, ochii celor care erau tristi si resemnati in urma actului de justitie, mania celor care ma considerau vinovata moral ca instanta a decis contrar dorintelor lor.

Ieri, intr-o zi de toamna, am decis sa fac marea curatenie, amanata de vreo cativa ani. Dosare vechi de prin anii 2000, monitoare oficiale prafuite si pierdute ca valoare de act normativ pentru ca mult prea des au fost inlocuite cu altele, care reglementau mereu si mereu aceeasi materie, cu optica diferita intr-o perioada, pentru mine, mult prea scurta de timp.

Stand in garaj, pe un vechi fotoliu din 1995, pe care nu m-am indurat sa il arunc pentru ca echivala cu noul meu inceput din 1995, am reluat practic viata mea din acele vremuri. Pe multi dintre cei arhivati si trimisi prin dosarele lor in lumea focului, i-am revazut acum cu alti ochi. Oameni care au avut nevoie de mine, si care, unii m-au uitat, altii isi mai aduc aminte de mine.

Un client, tatal unui copil pe care mama tinea mortis sa il tina departe de parintele patern, a fost un caz disperat. Sansele erau mici. Ca sa nu zic aproape inexistente. Inainte de fondul cauzei, i-am spus tatalui ca nu cred ca vom castiga si ca il rog sa fie pregatit pentru o solutie proasta. Iar el, cu lacrimi in ochi, pe holul tribunalului, m-a intrebat: doamna avocat, si eu ce o sa ii spun fiului meu, daca sambata la ora 12 imi va cere sa merg la McDonald’s sa mancam impreuna? Ca nu ne da voie doamna judecator?

In pledoaria mea, am incheiat de fapt cu intrebarea lui… Și am rugat completul sa se gandeasca la un raspuns potrivit in decizia pe care o va lua, suficient de clar si de corect pentru a putea fi citit de tata, copilului sau, daca vreodata va dori sa mearga la McDonald’s și tatal nu va putea sa ii faca aceasta bucurie.

Am castigat acest proces. Nu datorita stiintei mele, ci datorita unei simple intrebari pe care tatal a adresat-o instantei prin mine.

De atunci, mult, foarte mult timp, tatal, de profesie taximestrist, de cate ori avea drum cu masina prin fata biroului meu, oprea doua minute, indiferent daca avea client sau nu, intra, si imi spunea doar atat: am vrut sa va dau buna ziua si sa va multumesc inca o data.

E doar unul din cazurile arhivate initial, arse mai apoi, dar care mi-a ramas in minte ca un mare multumesc pe care oamenii pe care i-am ajutat mi l-au adresat in timp.

Continui si voi continua sa ard dosarele vechi din arhiva biroului. Ratiunea legii ma determina sa le pastrez acum doar trei ani, si mai apoi sa le transform in cenusa.

Dosarele le ard. Oamenii raman in mintea mea cu povestile lor. Concluzia acestei operatiuni pana la urma stiti care este? Generozitatea sufleteasca si recunostinta umana tine mai mult de omul simplu, fara pretentii de intelectual, fara bani multi, cu amaraciuni ale vietii multe si mari… Concluzia este ca de fapt, avocatura cand s-a nascut si a fost slujita de oamenii care erau suficient de bogati ca sa poata exercita aceasta profesie fara sa lupte pentru imbogatirea lor pe temeiul necazului altuia, s-a nascut bine si corect asa.

Cand noi toti vom avea puterea sa luptam pentru dreptate fara sa fim conditionati de grija zilei de maine, vom reveni la matca.

Si matca avocaturii este importanta!

Va imbratisez pe toti, dragii mei colegi.

Poate ajuta un pic si cele de mai sus ca sa aveti zilnic satisfactia onoarei acestei profesii si sa puteti trece peste neghina de care ne impiedicam in fiecare zi.

Prof. univ. dr. Ligia CĂTUNA
Coordonator Ligia Cătuna Law Office



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Arhiva mea”

  1. in ultimii 3-4 ani eu imi scanez documentele din dosare si pastrez doar originalele de la autoritati.
    am un server si imi pastrez acolo documentele scanate.
    nu am avut niciodata arhiva, le returnez clientilor dosarul integral.

    • Ligia CĂTUNA spune:

      E adevarat, domnule coleg, vremurile s-au schimbat mult din secolul trecut, cand am intrat eu in profesie. Si noi procedam la fel, scanam documentele, avem si arhiva electronica, nu pastram niciodata dosarul clientului cu originale, avem dosarul nostru de casa, pt ca totusi in instanta nu putem merge cu mana goala….. Originale nu pastram , avem doar copii semnate pentru conformitate de catre client, si eventual, daca ni se solicita ,originalele le prezentam in instanta conform normelor procedurale.
      Parfumul si farmecul acestei profesii insa in opinia mea raman legate de mirosul dosarului, de geanta in care il porti, de roba , si de inca multe alte lucruri care sper ca nu vor dispare definitiv odata cu modernizarea profesiei.
      Va multumesc pentru timpul acordat si comentariul dvs.
      Cu pretuire colegiala,
      Ligia Catuna

  2. inteleg perfect ideea: inca imi cumpar carti si nu prea prefer ebook deoarece imi place hirtia, fosnetul paginilor si mirosul de tipografie. La fel ca si ziarele tiparite.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.