Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Consideratii critice cu privire la suspendarea perimarii
30.09.2012 | Daniela ANGELESCU

Secţiuni: Drept civil, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Ar fi util sa se clarifice cel putin in doctrina (daca nu si de catre legiuitor insusi) o „eroare” din actuala redactare a normei ce reglementeaza institutia perimarii, cu privire la cauzele sale de suspendare (art. 250 alin. 2 si 3 CPC). Eroarea pe care o semnalez se mentine si in noul Cod de procedura civila (art. 418 alin. 2).

1. Art. 250 alin. 2 CPC prevede: „În cazurile prevăzute de art. 243 (suspendarea de drept a judecatii – n.n.), cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății (s.n.) dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.”

Din continutul articolulului de lege mentionat rezulta o flagranta contradictie logica ce il face inaplicabil totalmente potrivit „literei” sale intrucit, confundind cauza suspendarii perimarii cu cauza suspendarii judecatii, acest text, „aplicat ad literam” conduce la concluzia ca perimarea ar incepe inaintea suspendarii judecatii – deci in timpul judecatii! – (deoarece altfel nu ar putea fi posibil ca fapta ce a determinat suspendarea „judecatii”  sa se poata produce in ultimele 6 luni ale cursului perimarii).

Concluzia la care se ajunge este eronata si contrazice ceea ce este cunoscut si necontestat, anume faptul ca termenul de perimare incepe dupa/de la suspendarea judecatii insesi (nu inainte), suspendare care este chiar “cauza” lui initiala, fiind determinata de intervenirea fie a mortii, fie a interdictiei, fie a falimentului pe parcursul judecatii unei actiuni, conform art. 243 CPC (si care nu s-ar putea produce in acelasi timp „si in ultimele 6 luni, fiind insasi “cauza de supendare a judecatii”).

Chiar daca de multe ori textele de lege pot fi defectuos redactate si coroborate (de unde si problemele de interpretare, practica neunitara etc.), intrucit nu il putem suspecta pe legiuitor de o totala contradictie logica in interiorul aceluiasi text, nu putem concluziona decit ca termenul „judecatii” subliniat in textul de lege citat trebuia doar inlocuit cu termenul „perimarii”, caz in care textul ar putea fi inteles logic si aplicat fara probleme, deoarece reglementeaza in mod evident cauzele de suspendare a perimarii (in situatia suspendarii judecatii de drept), iar nu a judecatii insesi, avind deci de a face mai mult cu o eroare „materiala”.

Cu toate acestea, eroarea ramine inexplicabila in conditiile in care CPC este in vigoare de foarte mult timp, a suferit numeroase modificari si a fost inclusiv comentat si adnotat pe articole…[1]

O problema practica pe care o ridica aceasta eroare este aceea daca in principiu se poate face o „corectura-erata” direct si exclusiv in planul subiectiv al constiintei judecatorului, care este obligat sa interpreteze vointa juridica a legiuitorului, in lipsa unei erate in planul „material”, al textului corectat si publicat in Monitorul Oficial. Raspunsul trebuie a fi unul pozitiv, in baza argumentului ca legea se aplica si in spiritul sau (nu doar prin litera sa), cu atit mai mult cu cit in speta, aplicarea „literei” este chiar imposibila, in timp ce aplicind „erata-subiectiva”  putem aplica textul si deduce  logic faptul ca, in „spirit”, legiuitorul s-a referit la fapte care determina suspendarea perimarii ce intervin in ultimele 6 luni ale cursului termenului. Pe de alta parte, existenta insasi a articolului presupune o utilitate a sa, el trebuie deci aplicat intr-un fel. Nu s-ar putea sustine ca nu se poate aplica datorita redactarii vadit defectuoase. Aceasta concluzie insa nu exclude necesitatea corectarii de lege ferenda a textului, intrucit in activitatea de interpretare si aplicare a legii, nevoia de a inlocui mental un cuvint prin altul in interiorul unui text de lege (impusa de folosirea eronata a cuvintului inlocuit) nu este o situatie obisnuita de interpretare a legii.

In afara celor sesizate mai sus, textul alin. 2 necesita si o clarificare in ce priveste aplicabilitatea suspendarii perimarii in situatia in care fapta ce ar determina suspendarea survine inaintea ultimelor 6 luni ale cursului dar subzista pe parcursul acestei perioade de final, si daca se aplica atunci de cind se calculeaza cele 3 luni de suspendare. Si in aceasta situatie solutia aplicarii suspendarii este posibila, dar calculul celor 3 luni de suspendare se va face chiar de la inceputul „ultimelor 6 luni”, cind cauza ar subzista in acest moment.

Pentru intelegere s-ar putea da ca exemplu „cazul Huidu”: un presupus accident (presupus petrecut inaintea ultimelor 6 luni ale cursului perimarii unei presupuse judecati suspendate de drept, accident ce declanseaza ulterior o coma inainte de ultimele 6 luni ale perimarii, dar care subzista in urmatoarele luni), mai ales ca in acest exemplu se poate observa si faptul ca pot fi chiar doua cauze: accidentul si/sau coma.

Cu toate acestea prevederea explicita e necesara pentru a preveni posibile opinii diferite, de inaplicabilitate chiar a suspendarii perimarii in eventuale situatii similare celei mentionate mai sus. Punerea in discutie a acestui aspect este insa pur teoretica si necesara doar pentru o justa si logica aplicare juridica, intrucit in practica, indiferent de cind s-ar calcula cele 3 luni, efectul este acelasi, respectiv prelungirea cu 3 luni a implinirii perimarii. Pe de alta parte discutia este pur teoretica si, dintr-un punct de vedere, putem spune inutila si din cauza „conditiilor” aplicarii alineatului urmator al art. 250, alin. 3, care, aparent sau efectiv, face inutila vreo aplicare a alin. 2.

2. Pe linga aspectele mentionate anterior, art. 250 contine si o necorelare intre alin. 2 si alin. 3, pe de o parte, iar pe de alta parte ridica problema corelarii si aplicarii alin. 3 in raport de celelalte situatii de suspendare a judecatii (in afara celor prevazute de art. 243, la care se refera alin. 2). Alin. 3 introduce de fapt posibilitatea unei aplicari nelimitate a cauzelor de suspendare a perimarii si pe un termen nelimitat: ”Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.” Rezulta, deci, in primul rind, necesitatea clarificarii modului de aplicare in mod distinct a alin. 3 in raport de situatiile prevazute la alin. 2, deoarece existenta a doua alineate deosebite referitoare la suspendarea perimarii implica faptul ca ar fi mai multe tipuri de cauze de suspendare a acestui curs, desi nu se intelege prin ce ar diferi ele si cum ori cind se pot aplica diferit in cazul aceleiasi situatii de supendare (de drept) a judecatii.

Astfel, pe de o parte alin. 2 prevede ca poate interveni suspendarea perimarii (in situatia art. 243) exclusiv atunci cind cauza (fapta) de suspendare a perimarii ( aplicind erata-mentala la termenul „judecatii” conform logicii mai sus explicata) a intervenit in ultimele 6 luni ale cursului si pe o durata limitata la 3 luni (indiferent deci cit ar dura motivul impiedicarii), in timp ce alin. 3 prevede ca perimarea (fara a distinge in care situatie de suspendare a judecatii) se poate suspenda din pricina unor „imprejurari mai presus de vointa” partii, fara a  mai fi conditionata de survenirea intr-un anumit moment al cursului perimarii ori de o durata limitata, prestabilita, astfel ca suspendarea opereaza atita timp cit subzista impiedicarea.

Se poate observa deci o noua contradictie logica, de data aceasta intre doua texte diferite: alin. 2 pare a prestabili niste limitari in aplicarea suspendarii  perimarii (paradoxal, tocmai in situatiile suspendarii judecatii de drept prevazute de art. 243, deci care nu sunt in vreun fel imputabile ori determinate de vointa partii), in timp ce alin. 3, care, apartinind aceluiasi articol si nefacind vreo distinctie, se poate aplica si acesta (fara limitari insa) in situatiile prevazute de art. 243, dar atunci nu se justifica formularea limitativa a alin. 2, care devine inutil.

Prin urmare, astfel cum sunt formulate aceste texte de lege ale unui articol, desi au efecte diferite, nu se poate deduce totusi nici o diferenta intre cauzele de suspendare a cursului perimarii prevazute la alin. 2 si cauzele de suspendare stipulate de alin. 3, neexistind in text vreun criteriu de deosebire teoretica si practica intre aceste cauze spre a se putea face o corecta alegere a unui alineat ori altul. Se poate spune doar ca in principiu s-ar aplica textul care este mai permisiv (in speta alin. 3), deci alin. 2 este intr-adevar inutil. Aceasta problema se pune mai ales cind fapta-imprejurarea (impiedicarii) intervine printr-o coincidenta (care ar putea stirni confuzie in aplicarea textului legitim) chiar in ultimele 6 luni ale cursului perimarii in cauzele suspendate prin art. 243 CPC vizate anume de alin. 2.

O alta problema de interpretare si aplicare pe care o pune alin. 3 (din cauza ca nu face vreo distinctie in privinta situatiilor de suspendare a judecatii la care s-ar raporta) este aceea daca poate suspenda cursul perimarii si in celelalte situatii de suspendare a judecatii prevazute de art. 242, 244 dar si art. 155 alin. 2 ori 1551 alin.1 CPC, textul necesitind o precizare si pe acest aspect.

In concluzie, pentru a se inlatura confuzia si posibilitatea unor aplicari neunitare, atit de frecvent intilnite in practica, in speta determinate de neclaritatea normei, se impun anumite modificari de lege ferenda.

Nu in ultimul rind, trebuie tinut cont ca necesitatea unei clarificari a institutiei perimarii este in plus motivata si de faptul ca este o institutie imperativa, cu caracter sanctionator.


[1] Nici lucrarea Drept procesual civil Curs selectiv. Teste grila, V. M. Ciobanu si G. Boroi,  editia 4, C.H. Beck, 2009, p. 301 nu are vreo referinta critica asupra art. 250 CPC, pe care il preia cu aceeasi greseala intr-o alta formulare, si nici Codul de procedura civila comentat si adnotat, I. Les, C.H. Beck, 2007, pp. 645-646, sau Codul de procedura civila comentat, G. Boroi si O. Spineanu-Matei, Hamangiu, 2011, p. 423.


Daniela ANGELESCU
avocat, Baroul București

NOTA REDACȚIEI

Termenul de perimare nu începe să curgă decât atunci când cererea este în nelucrare din vina părții. Dacă termenul de perimare a început să curgă, adică dacă există o vină a părții, el se suspendă în momentul în care se ivește o împrejurare mai presus de voința sa care împiedică partea să stăruie în judecată. Printre aceste împrejurări se numără și unele care determină suspendarea judecății, și anume cele care determină suspendarea de drept (art. 243) și cele care pot ocaziona instanței să suspende judecata (art. 244). Cauzele de suspendare a judecății au, după caz, următorul efect: perimarea nu începe să curgă, respectiv cursul perimării se suspendă. La această din urma situație se referă atât alin. 1 cât și alin. 2 ale art. 250 CPC: ambele vizeaza o perimare în curs, ceea ce înseamnă că partea este deja vinovată pentru nelucrarea cererii în momentul în care intervine o cauză de suspendare a judecății. Cu alte cuvinte, suspendarea judecății (în baza art. 243 și 244) suspendă și perimarea. Așadar art. 250 alin. 2, care a constituit punctul de plecare al materialului autoarei, se referă la împrejurarea în care cauza de suspendare de drept, prevăzută de art. 243, intervine în timp ce perimarea este în curs. Art. 250 alin. 2 se referă, spre exemplu, la următoarea ipoteza: termenul de perimare a început să curgă (de exemplu pentru că părțile nu s-au prezentat la judecată), iar cu puțină vreme înainte de finalul termenului de perimare partea împotriva căreia curge aceste termen decedează; în acest caz, succesorii săi au la dispoziție un termen de 3 luni pentru a deveni activi.

În concluzie, dezvoltările din cuprinsul materialului au o premisă inexactă, după părerea noastră, și anume aceea că termenul de perimare începe să curgă atunci când intervine  o situație dintre cele prevazute la art. 243. În realitate, în acele cazuri termenul de perimare nu începe să curgă, întrucât sunt împrejurări care exclud vinovăția. Pe aceasta premisă, inexactă, se sprijină întreaga succesiune de semnalări a materialului.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti