Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Instantele au obligatia de a inlatura declaratiile date in faza de urmarire penala cand exista un «risc real» sa fi fost obtinute prin tortura, tratamente inumane ori degradante
01.10.2012 | Lucian CRISTE


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

La data de 25 septembrie 2012, prin hotărârea dată în cauza El Haski c. Belgia, în esenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că este suficient ca reclamantul să demonstreze existenţa unui dubiu rezonabil cu privire la posibilitatea ca declaraţiile martorilor să fi fost obţinute prin utilizarea unor tratamente contrare prevederilor art. 3 din Convenţie, pentru a se reţine încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţie, în situaţia în care instanţele nu au înlăturat mijloacele de probă astfel obţinute.

În fapt. După ce a studiat Coranul şi Sharia, reclamantul, resortisant marocan, a părăsit ţara sa natală şi s-a instalat în Siria. Aici a rămas aproape 10 ani, perioadă în care a studiat teologia islamică şi limba arabă. În acest răstimp, el s-a deplasat de două ori în Afganistan pentru a urma o pregătire militară. În 2002 s-a întors în Maroc, dar în scurt timp a părăsit ţara sa natală cu destinaţia Arabia Saudită. Cu toate că a fost supravegheat de mai multe servicii secrete, reclamantul a reuşit să ajungă în Belgia, folosindu-se de acte de identitate false.

În Belgia, în urma cercetărilor şi percheziţiilor efectuate pe baza informaţiilor primite de la şeful Siguranţei Statului (serviciul de informaţii belgian), reclamantul a fost arestat preventiv, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni, printre care şi participarea la activitatea unei grupări teroriste (GICM – Grupul Islamic Combatant Marocan). În urma instrucţiei derulate, în cursul anului 2005 inculpatul a fost trimis în judecată în faţa Tribunalului corecţional din Bruxelles.

La dosar se aflau mijloace de probă transmise de autorităţile marocane, obţinute de acestea în cadrul cercetărilor efectuate în urma atentatelor de la Casablanca, din anul 2003. Printre probele de la dosar se regăsea şi declaraţia unui apropiat al reclamantului, care a relatat activitatea acestuia din urmă în cadrul GICM.

La 16 februarie 2006, reclamantul a fost condamnat la 7 ani închisoare şi 2500 euro amendă. În apelul declarat împotriva acestei hotărâri, reclamantul a solicitat înlăturarea de la dosar a depoziţiilor luate în Maroc, datorită faptului că, potrivit acestuia, ascultarea persoanelor care au făcut aceste declaraţii a fost realizată în urma aplicării unor tratamente contrare prevederilor art. 3 din Convenţie. Considerând că reclamantul nu a prezentat niciun element concret de natură a suscita o ,,îndoială rezonabilă” cu privire la modalitatea prin care au fost realizate ascultările, curtea de apel a respins apelul şi a menţinut hotărârea iniţială, având în vedere mai ales declaraţiile transmise de autorităţile marocane.

La 27 iunie 2007, a fost respins recursul în casaţie introdus de reclamant.

În drept, Curtea a amintit că administrarea în cadrul procesului penal a unor mijloace de probă obţinute în urma aplicării unor tratamente ce contravin prevederilor art. 3 din Convenţie atrage, implicit, lipsa de echitate a procesului în ansamblul său, fiind astfel ignorate prevederile art. 6 din Convenţie.

Deopotrivă, judecătorii europeni au ţinut să reamintească faptul că, în principiu, instanţa de la Strasbourg nu poate să recurgă la aprecierea unor mijloace de probă. În schimb, Curtea poate să se pronunţe cu privire la caracterul echitabil al procedurii utilizate pentru obţinerea mijloacelor de probă, în ansamblul său, ceea ce implică, în mod inevitabil, un examen privind legalitatea procedurii şi, în cazul în care este pusă în discuţie violarea unui alt drept protejat de Convenţie, natura acestei încălcări.

Deopotrivă, pentru a stabili echitabilitatea procedurii, trebuie verificat în ce măsură dreptul la apărare a fost respectat. În concret, trebuie analizat dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea mijloacelor de probă şi de a se opune administrării acestora. De asemenea, trebuie avută în vedere calitatea mijloacelor de probă administrate şi, mai ales, circumstanţele în care au fost obţinute, în aşa fel încât să nu existe niciun dubiu în privinţa credibilităţii şi exactităţii lor.

Raţionamentul pe care îl urmează Curtea în ceea ce priveşte problema mijloacelor de probă obţinute din ascultarea unor persoane prin aplicarea unor tratamente contrare prevederilor art. 3 din Convenţie a fost relatat pe larg în hotărârea Othman (Abu Qatada) c. Regatul Unit, din data de 17 ianuarie 2012.

Potrivit Curţii, atunci când sistemul judiciar al unui stat terţ nu oferă garanţii reale care să permită efectuarea unei analize independente, imparţiale şi serioase a alegaţiilor de tortură sau de tratamente inumane şi degradante trebuie şi este suficient, pentru ca cel interesat să poată cere înlăturarea mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal, ca el să demonstreze că exista un ,,risc real” ca declaraţiile să fi fost obţinute prin astfel de tratamente.

Or, în prezenta cauză, date fiind rapoartele întocmite de reprezentanţi ai Naţiunilor Unite şi ai altor ONG-uri, instanţa europeană a constatat că, la momentul la care s-au petrecut faptele, sistemul judiciar marocan nu oferea garanţii reale care să asigure o anchetă independentă, imparţială şi serioasă a acuzaţiilor de tortură sau tratamente inumane ori degradante. În aceste circumstanţe, Curtea a stabilit că era suficient ca reclamantul să demonstreze în faţa instanţei că a existat un ,,risc real” ca declaraţiile să fi fost luate în astfel de condiţii. Aşadar, potrivit Curţii, art. 6 din Convenţie impune autorităţilor judiciare obligaţia de a nu lua în considerare astfel de probe, fără ca în prealabil să se asigure că ele nu au fost obţinute prin metode ce contravin prevederilor Convenţiei.

Lucian CRISTE

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate