Studiul Kruk. Tatal necustodian dezangajat
9 octombrie 2012 | JURIDICE.ro
ARPCC a postat pe site Studiul Kruk publicat în Revista de Asistenţa Socială, vol. 39, nr. 1/1994, studiu care demonstrează implicațiile negative pentru părinţii necustodieni în urma divorţului, implicaţii care explică nivelul masiv de dezangajare a părinţilor necustodieni, post-divorţ, ca urmare a imposibilității psihologice, mai ales pentru taţii implicaţi anterior în creşterea şi educarea copiilor, de a face faţă pierderii survenite prin imposibilitatea unui acces constant şi regulat la copii.
La momentul studiului, anul 1994, în pofida existenţei mai multor variante posibile de reglementare a problemei custodiei prin sentințe judecătoreşti în cazul divorțului în contradictoriu şi a numeroaselor opţiuni parentale de după divorţ, custodia maternă dublată de oferirea unui program de vizitare paternă a copiilor, a continuat să fie aranjamentul structural predominant pentru familiile divorţate din Statele Unite ale Americii, Canada şi Marea Britanie.
Acest tip de aranjament explică, confirmă autorii, procentele raportate de dezangajare paternă după divorţ. Studiul citează alte cercetări care au prezentat procente identice de dezangajare a părinților de sex masculin de peste 50%: jumătate din tații necustodieni pierd treptat contactul cu copiii lor ajungând la contacte mai rare de o dată la trei luni de zile.
Studiul afirmă că indiferent de intensitatea relației tată-copil înainte de divorț, majoritatea părinților fără custodie par să fi suferit în timpul divorțului, suferința fiind legată de pierderea reală a legăturilor cu copiii lor sau chiar și doar de amenințarea precum că ar putea pierde această legătură.
Studiul a generat un profil al tatălui divorțat fără custodie care este asociat cu riscuri foarte mari. Este vorba de tații care au fost, înainte de divorț, foarte implicați și foarte atașați de copiii lor. Taţii cu acest profil sunt, în opinia autorului, un grup extrem de riscant, mulți rămânând la un nivel ridicat de suferință chiar mai mulți ani după divorț. Această suferință este, în opinia autorului, cauza procentelor de dezangajare paterne, reducerea interacţiunilor părinte-copil la mai puţin de o interacţiune la trei luni de zile.
Concluziile studiului sunt următoarele:
A. Neglijarea relativă a taților înainte, în timpul, și după divorț de către asistentul social este înrădăcinată istoric în modelele practice tradiționale, bazate pe o varietate de formule care caracterizează tații ca părinți secundari (Marsh, 1987). În ciuda unei reconsiderări mai recente a teoriilor tradiționale ale dezvoltării copilului, cu formule noi, subliniind importanța ambilor părinți (şi altor „părinții psihologici”) în viața copiilor (Lamb, 1986; Rutter, 1972), presupozițiile stereotipe rămân în continuare larg răspândite în ceea ce privește tatăl divorțat fără custodie. Practica asistenților sociali cu părinții divorțați pune prea mare accent pe îngrijirea maternă și de aceea, asistenții susțin adesea mamele în promovarea ideilor greșite privitoare la rolul periferic al taților înainte și după divorț sau perpetuarea lipsei de interes a părinților de a participa la sesiunile terapeutice comune. Tații sunt extrem de sensibili la astfel de comportamente şi, dându-şi seama că sunt excluşi, consideră intervenția asistenților sociali şi a altor specialişti, ca fiind în mare măsură nefolositoare (Ambrozie, Harper, 8c Pemberton, 1983).
B. Lipsa de compatibilitate între tații, divorţaţi sau nu, şi asistenții sociali poate să provină din două surse: (1) anumite caracteristici ale bărbaților şi taților înşişi (independența şi rezolvarea independentă a problemelor) şi (2) anumite aspecte ale proceselor de consiliere sociale tradiționale (care au dus la nereușita implicării cu succes a bărbaților şi taţilor). Corectarea acestei lipse de compatibilitate este de o importanță crucială, dacă serviciul social trebuie să treacă peste practica divorţurilor orientate spre mame, practica de divorţ şi să intervină mai eficient în sistemul familiei divorţate.
* multumim ARPCC
