BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Articolul 6 CEDO si dreptul intimatului la introducerea contestatiei in anulare speciale
15.10.2012 | Mihaela MAZILU-BABEL


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

AVEM:

O judecare a unei contestații în anulare formulată în temeiul art. 318 alin. 1 Cod proc. civ., contestație făcută pentru că s-a încălcat dreptul contestatorului-intimat la un proces echitabil.

Soluția Curții de Apel Bacău va fi în sensul  admiterii contestației în anulare a contestatorului-intimat pe motivul că instanța de recurs, în motivare, nu a răspuns la TOATE apărările intimatului acum devenit contestator. Temeiul pentru o asemenea admitere va fi  art. 6 CEDO. În motivare se face trimitere însă și la dispozițiile din Carta DFUE (Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pe scurt „Carta UE”). Dispozițiile art. 318 alin. 1 ultima teză sunt considerate a fi contrare dreptului la un proces echitabil.

De facto, miza este reîncadrarea în muncă a unui pădurar prins cu o cantitate de lemn pe care nu a putut să o justifice.

Urmează să facem o trecere (I) în revistă a parcusului procesual și procedural, (II) a motivării părților și (III) a instanței pentru ca, la final, să abordăm această motivare într-un mod critic dar, sperăm, și  „constructivo-glumeț” (IV, V,VI,VII).

I. Parcusul procesual și procedural este următorul:

în mare: acțiune în anulare a deciziei Direcției Silvice de sancționare a reclamantului, admisă – recurs admis, casare cu trimitere -> prima instanță care iar admite acțiunea –> recurs (art. 3041 ) iar admis cu reținere și respingerea acțiunii de anulare ca nefondată -> contestație în anulare specială introdusă de intimatul din recurs -> admisă pentru  omiterea cercetării unui motiv de casare sau modificare, motiv ce se transformă în omiterea cercetării tuturor apărărilor intimatului deoarece altfel s-ar încălca art. 6 CEDO (inițial cu trimitere și la Carta UE).

pe larg: La bază, avem o acțiune în anulare a unei decizii a Direcției Silvice Suceava, ca fiind nelegală și netemeinică. Prin sentinţa civilă nr. 2569/2.07.2007 a Tribunalului Suceava, acţiunea a fost admisă. Aceasta a fost atacată cu recurs. Prin decizia civilă nr. 651/15.11.2007 a Curţii de Apel Suceava, a fost admis recursul pârâtei şi casată sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă deoarece:

1. raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă impunându-se a fi coroborat şi cu restul probelor administrate în cauză, precum şi susţinerile părţilor

2. instanţa de fond şi-a întemeiat exclusiv soluţia pe concluziile raportului de expertiză silvică fără a face referire la restul probelor administrate în cauză şi la valoarea acestora, a motivelor pentru care le-a înlăturat.

A urmat o strămutare dispusă de ÎCCJ la Tribunalul Bacău. Acolo, după ce s-a plimbat de la secția comercială și administrativ la secția civilă, ca litigiu de muncă, și iar la secția comerciala și administrativ, prin sentinţa civilă nr. 318/23.03.2009 Tribunalul Bacău a admis acţiunea; a dispus anularea deciziei nr. 23/13.01.2006 emisă de E. şi reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior emiterii deciziei nr. 23/2006; a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea drepturilor salariale cuvenite de la desfacerea contractului de muncă şi până la reintegrarea sa.

În termen legal, împotriva hotărârii pronunţate de T r i b u n a l u l B a c ă u, pârâta Direcţia Silvică a formulat recurs din următoarele motive:

  1. hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, bazându-se în exclusivitate pe concluziile aceluiaşi raport de expertiză, deşi Curtea de Apel Suceava a reţinut că raportul de expertiză nu este un mijloc absolut de probă, el trebuind să fie coroborat cu întreg probatoriul
  2. că expertul a fost desemnat cu încălcarea art. 202 din C o d u l  d e procedură civilă, Direcţiei Silvice fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil. Deşi, Tribunalul Bacău a reţinut că răspunsurile expertului excedează atribuţiilor sale, totuşi a pronunţat hotărârea tocmai pe considerentul acelui raport de expertiză care ar fi trebuit să fie înlăturat.

Prin decizia 936/29.10.2009:

1. s-a admis recursul,

2. s-a modificat în tot sentinţa civilă nr. 318 din 23.03.2009 a T r i b u n a l u l u i B a c ă u şi

3. s-a respins ca nefondată acţiunea astfel cum a fost completată pentru că (redăm foarte pe larg motivele):

3.1. expertiza tehnică efectuată la T r i b u n a l u l S u c e a v a nu poate fi reţinută întrucât expertul şi-a depăşit cu mult competenţele care îi revin potrivit art. 201 alin. 1 din C o d u l de procedură civilă – lămurirea unor împrejurări de fapt – substituindu-se practic, prin concluziile formulate, instanţei de judecată, și

3.2. nu există argumente care să-i permită să înlocuiască sancţiunea disciplinară aplicată de angajator, astfel cum a solicitat acesta prin cererea de completare a acţiunii.

Împotriva deciziei 936/29.10.2009 a formulat contestaţie în anulare J. E., întemeiată în drept pe:

1. dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi

2. art. 318 Cod procedură civilă.

II. SUSȚINERILE PĂRȚILOR în cadrul contestației în anulare specială

II.1. Contestatorul-intimat susține:

1. s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părţilor sunt analizate efectiv de instanţă adică dacă motivele, argumentele invocate sunt reflectate în decizia pronunţată, făcând trimitere la cauza Burza vs. România – hotărâre din 12.02.2008.

2. se face trimitere la o decizie a I.C.C.J. (3678/30.06.2009) prin care s-a făcut aplicarea directă a art. 6 CEDO în soluţionarea unei contestaţii în anulare (nu am reușit să o găsim pentru cercetarea ei –n.a.).

Argumentarea mot-a-mot este următoarea:

  1. „Este adevărat că statul român este proaspăt intrat în domeniul dreptului comunitar, dar trebuie să parcurgem toate etapele pe care celelalte state membre le-au parcurs deja. Nu se poate dezice de la aceste principii care trebuie respectate de toatele statele. Respectarea drepturilor omului reprezintă un standard minimal şi nu poate fi exclus. Există în practică, o interferenţă între Curtea de la Strasburg şi cea de la Luxembourg, toată jurisprudenţa şi tot dreptul pozitiv fiind obligatorii şi fac parte din noţiunea de drept comunitar.”
  2. Apreciază că în dreptul intern s-a introdus un nou motiv de contestaţie în anulare, tocmai pentru a nu duce litigiile în alte sfere şi pentru a nu fi lăsată o hotărâre, care este dată cu încălcarea principiilor de drept, să funcţioneze.
  3. Instanța de recurs a mers numai până la jumătate cu situația de fapt, neținând cont că a existat și un contract colectiv de muncă și nu doar un contract individual de muncă, contractul colectiv de muncă dispunând condițiile în care poate fi desfăcut un contract de muncă, dar instanța de recurs nu a analizat acel contract.
  4. Deși hotărârea este irevocabilă, ea poate fi cenzurată tocmai pentru că are cale de atac, cea a revizuirii.
  5. Deși instanța de recurs constată că expertiza efectuată la fond este subiectivă, contestatorul susține că „nu poate un judecător şti ce a avut în vedere un alt judecător. Expertiza, întocmită de o persoană de specialitate nu a fost desfiinţată în primul ciclu procesual, ci s-a constatat că ea nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Pentru aceste motive, intimatul-contestator solicită admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei a cărei revizuire se solicită şi respingerea recursului ca nefondat.

II.2 Prin întâmpinare, intimatul  a solicitat respingerea contestaţiei arătând că:

1. nu sunt incidente dispoziţiile art. 317-318 Cod pr. civilă. Apreciază intimata că toate aspectele de fapt şi de drept „au putut şi au fost ridicate la judecarea recursului.

2. că nu este ,,dată situaţia prevăzută de art. 317 al. ultim deoarece cererea de recurs a fost formulată de Direcţia Silvică S.

3. prin întâmpinare se arată că nu poate fi probată apărarea în sensul că instanţa de recurs a omis să cerceteze toate motivele invocate de părţi,

  1. că nu se evidenţiază nici o greşeală materială,
  2. că printr-o cale extraordinară de atac nu se poate tinde la rejudecarea unei cauze.

III. SOLUȚIA CURȚII DE APEL BACĂU:

Cu privire la incompatibilitatea art. 318 – teza a II-a Cod pr. civilă, cu dispoziţiile art. 6 – respectiv cu dreptul la un proces echitabil.

III.1. Introducerea teoretică realizată de către Curtea de Apel:

1.1. În aplicarea art. 20 alin. 2 şi art. 148 alin. 2 din Constituţia României, judecătorul naţional are nu doar dreptul dar şi obligaţia asigurării aplicării reglementărilor şi jurisprudenţei europene, revenindu-i rolul de a aprecia cu privire la prioritatea tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum şi cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările ce vizează dreptul comunitar sau drepturile omuluiÎn calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, judecătorul naţional are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acestuia, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acestuia de către legiuitor în acest sens fiind cauza Vermeire împotriva Belgiei – hotărârea din 29 noiembrie 1991 – seria A nr. 214 p. 84×26, hotărârea Dumitru E. împotriva României – cererea 71525/01 – 103 publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 5.12.2007.

1.2. Potrivit art. 148 alin. 2 Constituţia României, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit art. 20 alin. 2 dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne au prioritate reglementările internaţionale.

1.3. Aşadar, potrivit Constituţiei, principiul priorităţii este consacrat atât pentru dreptul comunitar cât şi pentru tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Drepturile şi libertăţile fundamentale conţinute de CEDO sunt cuprinse şi în Carta Drepturilor Fundamentale, Carta garantând atât drepturile fundamentale ale cetăţenilor Uniunii Europene, cât şi drepturi de natură procesuală.

1.4. În decembrie 2009 a intrat în vigoare T r a t a t u l d e l a L i s a b o n a care cuprinde o prevedere potrivit căreia Carta dobândeşte aceeaşi valoare legală ca şi Tratatul (până în 2009 Carta nu avea valoarea unui instrument juridic obligatoriu).

1.5. Prin urmare, în ce priveşte drepturile de natură procesuală se impune atât recunoaşterea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (pe tărâmul drepturilor omului), cât şi a Cartei drepturilor fundamentale (pe tărâmul dreptului comunitar). Respectarea drepturilor cetăţenilor UE este parte integrantă a principiilor generale de drept, apărate atât de CEDO cât şi de Curtea de Justiţie, aplicabilitatea directă a dreptului comunitar însemnând aplicarea deplină şi uniformă a reglementărilor sale în toate statele membre (T. II) instanţele naţionale având obligaţia să asigure efectul direct deplin înlăturând orice normă contrară internă (T. III), respectarea acestui principiu decurgând din ordinea juridică comunitară care a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre (cauza Costa).

1.6. În aplicarea dreptului, judecătorul român se află atât sub jurisdicţia Uniunii Europene, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, dar şi sub jurisdicţia de la Strasbourg căreia România i s-a supus necondiţionat la 20 iunie 1994 când a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aplicarea prioritară a Convenţiei şi obligativitatea jurisprudenţei CEDO sunt principii directoare în dreptul şi jurisdicţia internă a ţării noastre, fixate clar prin art. 20 alin. 2 Constituţie.

III.2. Solicitarea contestatorului (intimat – n.n.) de a fi aplicat art. 6 CEDO este reţinută de instanţă pentru următoarele considerente:

  1. Constituţia României nu defineşte ceea ce se înţelege prin sintagma ,,proces echitabil” însă, potrivit art. 20 alin. 1 dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie să fie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu tratatele la care România este parte. Prin art. 6 din CEDO (ratificat prin Legea nr. 30/94) a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, aceasta presupunând în abordarea Curţii Europene printre altele şi ,,egalitatea armelor” şi „motivarea hotărârii.
  2. Din perspectiva egalităţii organelor, Curtea Europeană a reţinut în cauza Dombo E. B.V. contra Olantei din 27.10.1993 că acest principiu cere ca ,,fiecare parte la un proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii în care să nu o dezavantajeze semnificativ vizavi de partea adversă.
  3. Prin art. 318 teza II Cod procedură civilă s-a consacrat doar pentru recurent posibilitatea de a-şi valorifica susţinerile formulate prin cererea de recurs şi omise de instanţă, legiuitorul deschizând calea contestaţiei în anulare doar uneia din părţi, intimatul din aceeaşi cauză neputându-şi valorifica susţinerile omise a fi cercetate.
  4. Prin art. 318 s-au avut în vedere ipotezele în care recurentului nu i s-a acordat ,,satisfacţie echitabilă” şi i s-a respins recursul sau i s-a admis doar în parte recursul, iar instanţa de recurs a omis să cerceteze toate motivele, legiuitorul punând într-o poziţie dezavantajoasă intimatul căruia, urmare a admiterii recursului părţii adverse, i se respinge acţiunea, dar nu i se deschide calea contestaţiei atunci când apărările sale nu au fost analizate (de reținut că deși instanța folosește în argumentare apărările care nu au fost analizate, ulterior, admite acțiune pentru că nu i-au fost analizate TOATE apărările – n.n).
  5. Art. 318 teza II Cod procedură civilă rupe echilibrul impus de principiul egalităţii armelor câtă vreme intimatul care nu a obţinut ,,satisfacţie echitabilă” nu are posibilitatea să invoce omisiunea de a-i fi analizate apărările, dispoziţia internă fiind contrară astfel art. 6 CEDO din perspectiva ,,egalităţii armelor”. Este adevărat că legiuitorul are dreptul de consacra procedura de acces la justiţie, iar accesul la justiţie nu presupune automat şi accesul la căile extraordinare de atac, însă, odată reglementată o astfel de cale trebuie avut în vedere ca dreptul la un proces echitabil să fie garantat în aceeaşi măsură părţilor implicate într-o judecată, drepturile protejate fiind concrete şi efective.
  6. Dreptul de a invoca ,,omisiunea cercetării motivelor” este un drept garantat pentru ambele părţi. Această omisiune nu poate avea relevanţă diferită în funcţie de calitatea părţilor de natură a justifica o cale de atac doar pentru recurent. Omisiunea aceleiaşi instanţe în a cerceta argumentele intimatului nu poate rămâne fără consecinţe juridice decât cu înfrângerea principiului egalităţii armelor.
  7. Un alt argument pentru care se impune aplicarea directă a art. 6 CEDO şi care este de natură a duce la concluzia că şi intimatul căruia i s-a omis a se analiza toate apărările îl constituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva motivării hotărârii. Omisiunea instanţei de a cerceta argumentele părţilor a fost analizată de Curtea Europeană în cauzele S.-Troija vs. Spania, Perez vs. Franţa, E. der Hurk vs. Olanda, Albina vs. România, curtea reţinând „art. 6 implică în sarcina instanţei (de fond –n.n) obligaţia de a proceda la un examen efectiv al tuturor argumentelor, elementelor de probă ale părţilor”.

Faţă de cele expuse, această instanţă aplicând direct dispoziţiile art. 6 CEDO, concluzionează că:

  1. omisiunea de a cerceta argumentele părţilor nu poate fi diferenţiată după calitatea acestora şi trebuie să producă efecte similare pentru toate părţile.
  2. Pe cale de consecinţă, în respectarea dreptului la un proces echitabil pentru menţinerea ,,egalităţii armelor”, curtea găseşte ca admisibilă contestaţia în anulare prin care intimatul invocă omisiunea cercetării argumentelor invocate.
  3. Pe fondul contestaţiei în anulare, se reţine că prin decizia a cărei retractare se solicită, admiţându-se recursul, s-a procedat la evocarea fondului respingându-se acţiunea ca nefondată. Faţă de această soluţie, instanţa de recurs era ţinută a răspunde tuturor argumentelor invocate de reclamantul-intimat prin acţiune şi arătate în concluziile formulate cu prilejul soluţionării recursului. Respingându-se acţiunea, hotărârea instanţei de recurs trebuia să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările reclamantului. Se reţine însă că apărările contestatorului în sensul că s-a omis a fi analizate.

Pe de altă parte, instanţa reţine ca:

  1. întemeiată apărarea intimatei în sensul că nu se poate reţine existenţa unei greşeli materiale în accepţiunea art. 318 Cod procedură civilă, însă se reţine că motivele prezentei contestaţii vizează în primul rând omisiunea cercetării tuturor apărărilor reclamantului intimat (considerăm că instanța face trimitere la art. 318 alin. 1 ultima teză n.n.) și că deși
  2. Este adevărat că pronunţându-se în cauza Mitrea vs. România 26105/3 la 29 iulie 2008 CEDO a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă în absenţa unui defect fundamental (în acest sens fiind şi cauza Stanca E.). Însă, în aceeaşi hotărâre Curtea a apreciat ,,cu toate acestea principiul securităţii juridice nu este unul absolut”, curtea recomandând redeschiderea unor procese ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile derulate în faţa instanţelor nu au respectat cerinţele art. 6 (cauza Lungoci vs. România).
  3. Se reţine că decizia de admitere a recursului a fost pronunţată ca urmare a aplicării art. 3041 Cod procedură civilă. Este adevărat că potrivit acestui text instanţa de recurs poate examina cauza sub toate aspectele, aşadar şi sub aspectul temeiniciei nu doar a cauzelor de nelegalitate însă câtă vreme instanţa de recurs a reţinut în motivare argumente ce nu au fost invocate în cererea de recurs era ţinută a pune în discuţie aceste argumente. (Curtea Europeană în mai multe cauze: Barbera, N. şi Jabardo vs. Spania, Feldbugge vs. Olanda,T. – Reisse vs. Elveţia, a definit principiul contradictorialităţii astfel ,,sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi”).
  4. Curtea Europeană a condamnat România în cauza Ieremeiov vs. România – 4637/24 noiembrie 2009 reţinând că pentru respectarea procesului echitabil o instanţă nu poate desfiinţa o hotărâre anterioară şi a reaprecia probele fără să informeze într-un mod adecvat părţile interesate, considerând că a fost încălcat dreptul art. 6. Deşi hotărârea CEDO a fost pronunţată într-o cauză penală, ca principiu, sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil, este aplicabil şi în ce priveşte drepturile civile.

Pentru cele ce preced, în baza art. 6 CEDO această instanţă va admite contestaţia, va anula decizia 936/2009 şi va stabili termen pentru soluţionarea recursului.

IV: Scurtă recapitulare: Curtea de Apel Bacău este de părere că art. 318 alin. 1 ultima teză, prin faptul că oferă posibilitatea doar recurentului să introducă o contestație în anulare specială, încalcă art. 6 CEDO. De aceea, în baza art. 6 CEDO va admite:

  1. introducerea unei contestații în anulare specială de către intimat
  2. va anula decizia instanței de recurs pentru că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la toate apărările intimatului coroborat cu faptul că, se pare, instanța de recurs (în baza art. 3041 Cod proc. civ. s-a pronunțat asupra unor motive invocate în primă instanță dar neinvocate în motivele de recurs ale recurentului și astfel principiul contradictorialității a fost încălcat din moment ce aceste motive, de altfel, invocate și în primă instanță (!!!) (la Tribunal), nu au fost puse în discuție și în recurs.
  3. Va soluționa recursul în baza art. 3041 (adică iar o evocare a fondului –n.n).

V: ANALIZA CRITICĂ:

După cum se poate observa avem  iar de a face cu art. 6 CEDO și domeniul lui de aplicare.

V. În primul rând, ce spune art. 6 CEDO?

Dreptul la un proces echitabil

1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa.

Cine s-a pronunțat în speța de mai sus, pe fond?

R: Tribunalul Bacău, secția comercială și administrativă (prin sentinţa civilă nr. 318/23.03.2009 ), după ce s-a plimbat de la secția comercială și administrati la secția civilă, ca litigiu de muncă, și iar la secția comercială și administrativă.

Avem astfel o cauză calificată, prin reducere la absurd, drept administrativă (din moment ce s-a pronunțat secția comercială și administrativă, având drept obiect o cerere de anulare a unei decizii a Direcției Silvice Suceava) dar în care se aplică art. 6 CEDO, de către Curtea de Apel Bacău sesizată cu o contestației în anulare. Suntem de părere că, fiind la secția comercială și administrativă, art. 6 CEDO nu poate fi invocat, în principiu, de către reclamant, deoarece deși este subiect activ al dreptului la un proces echitabil („orice persoană”) și deci condiția domeniului ratione personae este îndeplinită, pe de altă parte, condiția cumulativă a domeniului ratione materiae nu este îndeplinită din moment ce nu suntem la secția civilă, ca litigiu în muncă. Excepția o constituie posibilitatea invocării și în contencios administrativ a art. 6 CEDO atunci când avem o sancțiune contravențională (cum înțelegem că, prin reducere la absurd, o cauză comercială nu are cum să fie) sancțiune care, a priori, îndeplinește criteriile Engel, stabilite pe cale jurisprudențială de către Curtea de la Strasbourg, având de facto un caracter penal.

V.2 Presupunând că, deși nu suntem nici în domeniul penal și nici în cel civil (cauza deși ajunsă la secția civilă, a fost trimisă la secția de comercial și administrativ), este posibil să aplicăm art. 6 CEDO, ce spune jurisprudența, invocată de altfel și de către Curtea de Apel Bacău? Se opune oare această jurisprudență ultimei teze din art. 318 Cod proc. civilă?

Urmează să răspundem:

Cu titlu preliminar, considerăm necesar să facem trimitere la jurisprudența ÎCCJ cu privire la art. 318 alin. 1. Astfel:

În decizia nr. 1611/2011 ÎCCJ stabilește:

În conformitate cu art. 318 teza a II-a C. proc. civ., care reglementează motivele contestaţiei în anulare speciale, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motive de modificare sau de casare.

 

În raport de acest temei juridic, contestatorul M. P. a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs, care a pronunţat decizia civilă nr. 1107 din 22 februarie 2010, nu a analizat ansamblul motivelor de recurs ori le-a interpretat greşit, în raport de probele existente la dosar, pe care nu le-a valorificat, fiind nemulţumit si de calitatea motivării deciziei contestate.

Or, contestaţia în anulare nu trebuie să constituie un apel deghizat, prin care să se obţină o rejudecare a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile si principiului securităţii raporturilor juridice (cauzele Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008, Lungoci contra României, hotărârea din 26 ianuarie 2006)”.

În primul rând, observăm că doar în două situații contestația în anulare poate fi admisă:

1. când recursul se respinge

2. când recursul se admite doar în parte.

În speța noastră, avem de a face cu situația când recursul a fost admis în totalitate.

În al doilea rând, presupunând că am fi fost în una dintre cele două situații de admitere, o a doua condiție cumulativă este ca această contestație să privească situația în care s-a omis cercetarea vreunui motiv de casare sau modificare (domeniul ratione materiae).

În speța noastră este însă vorba de omiterea cercetării și răspunderii TUTUROR apărărilor invocate de către reclamantul-intimat în recurs. Presupunând totuși că reclamantul-intimat ar fi avut locus standi dar că și domeniul ratione materiae (doar pentru erori materiale sau omiterea cercetării unor motive de recurs) este verificat în speța noastră, ÎCCJ susține (bazându-se pe fix pe aceeași jurisprudență CEDO ca și Curtea de Apel Bacău) , această contestație nu trebuie să constituie un apel deghizat deoarece astfel s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bacău spune, invocând aceeași hotărâre CEDO, :

(1) principiul securității juridice nu este unul absolut și Curtea de la Strasbourg recomandă

(2) redeschiderea unor procese ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile derulate în faţa instanţelor nu au respectat cerinţele art. 6 CEDO (cauza Lungoci vs. România).

Dacă aveți impresia că vă învârtiți într-un cerc, să știți că așa a simțit și autorul!

Ce spun cele două hotărâri Mitrea și Lungoci?

Cauza Mitrea privește exact situația unei contestații în anulare specială. Domnul Mitrea, care a fost și el concediat, a reclamat anularea hotărârilor definitive din 1 aprilie 2002 şi din 17 iunie 2002 şi faptul că procedurile au fost incorecte, întrucât apelurile extraordinare fuseseră admise deşi nu respectau criteriile de admisibilitate. Guvernul României a susținut „că nici un funcţionar de stat nu intervenise în cauză, întrucât apelul extraordinar fusese depus în mod direct la instanţe de către pârât”(bănuim că tot pârâtul a fost cel care a declarat apelul extraordinar admisibil și a reformat decizia pe fond – n.n). Practic, domnul Mitrea a fost pus în aceeași situație cu Direcția Silvică Suceava, în sensul că s-a admis, și în situația domnului Mitrea, introducerea unei contestații în anulare specială care nu îndeplinea criteriile stipulate la art. 318 alin.1 a II a teză.

Curtea de la Strasbourg afirmă:

1. „că, conform jurisprudenţei sale consacrate, dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alineatul 1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenţie, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanţele au soluţionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (Brumărescu, citat mai sus, alineatul 61).”

2. „Certitudinea legală presupune respect pentru principiul res judicata (ibid., alineatul 62), adică principiul caracterului definitiv al deciziilor (nu actelor administrative cu caracter individual rămase definitive ca urmare a necontestării în termenul legal – pentru ÎCCJ de subliniat, adiacent – n.n.). Acest principiu subliniază că nici o parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei decizii definitive şi obligatorii doar în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă decizie în speţă. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile de judecată şi erorile judiciare, dar nu pentru a face o reexaminare. Revizuirea nu ar trebui să fie tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenţei a două puncte de vedere asupra subiectului nu este un temei pentru re-examinare. O abatere de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară prin circumstanţele unui caracter substanţial şi imperios (vezi Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52854/99, alineatul 52, CEDO 2003‑IX).”

3. Cu toate acestea, cerinţele unei certitudini legale nu sunt absolute. Curtea însăşi recomandă uneori redeschiderea procedurilor drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au satisfăcut cerinţele Articolului 6 (vezi, printre altele, Lungoci împotriva României, nr. 62710/00, alineatul 56, 26 ianuarie 2006).

Ce spune cauza Lungoci?

În această cauză, reclamanta pretinde, în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenţie, o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă pentru a-şi putea demonstra titlul de proprietate asupra unui imobil pe care aceasta l-a moştenit. Ea consideră că acest lucru este o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea de la Strasbourg afirmă:

«34. Curtea a statuat deja că art. 6 alin. 1 garantează tuturor persoanelor dreptul ca o instanţă să analizeze orice contestaţie legată de drepturi şi obligaţii cu caracter civil (Golder împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 18, § 36). În cauză se constată că reclamanta s-a putut folosi de căile de atac pe care i le oferea sistemul judiciar intern, şi anume de o acţiune de constatare a valabilităţii unui drept cu caracter civil, urmată de o acţiune în revendicare ce a dus la Hotărârea rămasă definitivă din 17 decembrie 1999.

35. În sine, aceasta nu respecta în mod necesar imperativele art. 6 alin. 1 din Convenţie: mai trebuie constatat faptul că nivelul de acces asigurat de legislaţia naţională era suficient pentru a-i asigura persoanei „dreptul la o instanţă„, ţinând cont de principiul de preeminenţă a dreptului într-o societate democratică (vezi, printre altele, F.E. împotriva Franţei, Hotărârea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotărâri şi decizii 1998 – VIII, p. 3349, § 44, şi Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, nr. 41.727/98, § 23, CEDO 2001 – XII).

36. Desigur, dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Elaborând o astfel de reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totuşi, restricţiile aplicate nu pot limita accesul persoanei într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însăşi substanţa sa. În plus, aceste restricţii nu sunt conforme cu art. 6 alin. 1 din Convenţie decât dacă urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat (vezi F.E. împotriva Franţei menţionată mai sus, p. 3350, § 46, şi Yagtzilar şi alţii menţionată mai sus, § 26).»

În lumina pasajelor celor două hotărâri, redate mai sus, adresăm următoarele întrebări Curții de Apel Bacău:

  1. Dacă principiul securității juridice nu este unul absolut și nici dreptul la un proces echitabil nu este unul absolut, prin încălcarea dreptului intimatului de a primi răspuns la TOATE apărările invocate în recurs, s-a atins substanța dreptului de acces la justiție (esența art. 6 alin. 1 CEDO fiind acest drept de acces) ?
  2. Dacă nu s-a atins substanța acestui drept de acces în justiție (având în vedere că intimatul-reclamant a avut acces în justiție, câștigând de două ori în primă instanță și pierzând de două ori în recurs), Statul, prin intermediul art. 318 alin. 1, a adus atingere dreptului de acces în justiție sau dreptului de acces la o cale extraordinară de atac?
  3. Dacă statul, aducând atingere dreptului de acces la o cale extraordinară de atac (prin reglementarea limitativă la recurent cu privire la art. 318), a adus atingere dreptului la un proces echitabil prin simplul fapt că o instanță, în baza art. 3041, respectiv recursul care evocă fondul, a făcut trimitere la probe administrate deja în primă instanță (și care au fost supuse dezbaterii în primă instanță x 2 – că s-a judecat de două ori în primă instanță) fără să le mai supună iar dezbaterii?
  4. Dacă poate să ofere un singur exemplu în care Curtea de la Strasbourg, în motivarea încălcării art. 6 CEDO cu privire la spețele ce au caracter civil, a folosit jurisprudența proprie dată în spețe ce privesc aplicarea art. 6 în materie penală?
  5. Dacă nu poate să ofere vreun exemplu jurisprudențial, de ce consideră că ar fi conform cu principiul certitudinii juridice și legitimei așteptări (a justițiabilului), aplicarea unui ratio decidendi al CEDO oferit în materie penală, într-o speță civilă?
  6. De ce nu a invocat ex officio lipsa competenței materiale a tribunalului – secția comercială, fiscală și administrativă, într-o speță ce privește desfacerea unui contract individual de muncă? Sau acest lucru e conform cu art. 6 CEDO?
  7. De ce nu a sesizat din oficiu Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. 318 alin. 1 a doua teză (în măsura în care nu oferă acces la procedura extraordinară a contestației în anulare specială și reclamantului-intimat, pentru motivul special că instanța de recurs nu a răspuns la TOATE apărările ridicate) dacă a fost atât de convinsă că încalcă art. 6 CEDO, pentru a putea astfel să beneficieze de această judecată convențională toți justițiabilii – subiecți activi ai art. 6 CEDO, nu doar justițiabilul-paznic de pădure ?

 

VI: Dreptul la un proces echitabilConcluziile AG în cauza Trade Agency

76. Exercitarea dreptului la apărare ocupă un loc esențial în organizarea și în derularea unui proces echitabil. Dreptul la apărare include dreptul pârâtului de a fi ascultat. Prin urmare, se aduce atingere dreptului fundamental la un proces echitabil atunci când, într‑un proces civil, pârâtul nu dispune de nicio posibilitate efectivă de a se opune cererii în justiție și, prin aceasta, de a fi audiat în instanță înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești.

78. Astfel, dreptul la apărare nu este garantat fără restricții. Aceste restricții trebuie să răspundă însă efectiv unor obiective de interes general urmărite de măsura în cauză și să nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o încălcare vădită și disproporționată a drepturilor astfel garantate.

79. Dreptul la apărare intră în conflict în special cu drepturile procedurale fundamentale corelative ale părții adverse, precum dreptul de a‑și valorifica drepturile pe calea unei acțiuni în justiție – acest drept fiind consacrat ca drept fundamental de către stat – și dreptul corelativ la celeritatea procedurii. În această privință, normele procedurale cu privire la neînfățișare asigură echilibrul și trasează totodată anumite limite dreptului de a fi audiat în instanță. Ele contribuie la o bună administrare a justiției și permit să se pună în aplicare dreptul reclamantului la o protecție juridică rapidă. Lipsa de reacție din partea pârâtului la acțiunea introdusă împotriva sa nu trebuie să paralizeze procedura.

82. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil potrivit articolului 6 din CEDO include în esență obligația instanțelor de a‑și motiva hotărârile (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994 – cererea nr. 18390/91, § 29, Hotărârea Higgins împotriva Franței din 19 februarie 1998 – cererea nr. 20124/92, Recueil des arrêts et décisions, 1998‑I, § 42 și Hotărârea Hirvisaari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001 – cererea nr. 49684/99, § 30).

83. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat însă în repetate rânduri că cerințele referitoare la obligația de motivare nu trebuie să fie disproporționat de ridicate și că acestea pot varia în funcție de natura hotărârii și de circumstanțele concrete ale cauzei. În această privință, trebuie să se țină seama de natura hotărârii, precum și de deosebirile existente între sistemele juridice ale statelor contractante.

84. Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești servește unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menită să asigure că dreptul de a fi audiat în instanță este respectat și că, prin urmare, instanța ia în considerare în suficientă măsură argumentele părților (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 – cererea nr. 28856/95, § 72 și 73 și Hotărârea Nedzela împotriva Franței din 27 iulie 2006 – cererea nr. 73695/01, § 55).

VII: CONCLUZII

În primul rând, trebuie să observăm că ne aflăm în prezența unei situații în care o curte de apel (instanță de ultim grad) consideră oportun și necesar să „legifereze”, introducând și adăugând, prin intermediul art. 6 CEDO, dispoziții legale procedurale noi cu privire la cine se bucură de locus standi în cazul contestației în anulare specială dar și cu privire la motivele pentru care această contestație în anulare specială poate fi introdusă. În cel mai bun caz, putem să spunem că a conferit o interpretare a art. 318 alin. 1 a doua teză în conformitate cu art. 6 CEDO deși, dispozițiile articolului 318 alin.1 a doua teză sunt atât de clare încât orice altă interpretare, în afară de cea ad litteram, este de fapt o interpretare contra legem iar principiul securității juridice interzice unui judecător să aplice o interpretare contra legem. In concreto, justițiabilul afectat de o asemenea interpretare, va putea apela la Curtea de la Strasbourg incovând chiar încălcarea art. 6 CEDO. Sperăm că dacă Direcția Silvică Suceava, ca angajator, a pierdut după anularea ultimei hotărâri irevocabile, a apelat, ulterior, la CEDO (deși nu am găsit nimic în acest sens în baza de date HUDOC).

Pe de altă parte, dacă judecătorul de la Curtea de Apel Bacău a aplicat art. 20 alin. 2 din Constituție (nu știm, pentru că în dispozitiv se invocă doar art. 6 CEDO), în sensul că, intrând în conflict cu art. 318 alin. 1 a doua teză, dreptul la un proces echitabil, acesta a dat acea ultimă teză la o parte și a aplicat în mod direct art. 6 CEDO, trebuie să subliniem că într-o asemenea situație și pentru a fi în conformitate cu principiile securității juridice și a egalității în fața legii, acesta ar fi avut obligația, a priori, să ridice din oficiu excepția de neconstituționalitate. Dacă răspunsul primit de la CCR ar fi fost  unul negativ, atunci oricum, ar fi avut în continuare competența să dea la o parte acel răspuns și să insiste în a considera că se încalcă dreptul la un proces echitabil al pădurarului-angajat (a se vedea practica ÎCCJ în cauzele ce au privit excepția de nelegalitate a actelor administrative cu un caracter individual adoptate anterior lui 2004, unde mai întâi, ÎCCJ a trimis o excepție de neconsituționalitate ridicată din oficiu, dar neținând cont de decizia CCR ulterior). De asemenea, dacă Direcția Silvică Suceava ar fi ființat în Germania, ar fi avut la îndemână o acțiune directă în fața CCR-ului din Germania, prin care ar fi invocat încălcarea dispozițiilor relevante din Constituție, de către Curtea de Apel, ca urmare a interpretării date art. 318 alin. 1 a doua teză, în sensul admiterii contestației în anulare speciale introdusă de către intimatul din recurs și cu privire la faptul că instanța de recurs nu a răspuns la toate apărările acestuia.

Partea pozitivă (ca să zicem așa) este faptul că acel complet de judecată a constat faptul că, neaflându-se în domeniul de aplicare al dreptului unional, dispozițiile Cartei UE nu erau aplicabile, respectiv art. 47 Carta UE (lucru neconstatat de către ÎCCJ în multe asemenea situații).

Partea neutră este că această situație a aplicării directe a articolelor convenționale, dându-se la o parte dispoziții legale interne emise de Parlament, de către judecătorul național de drept comun, fără a se apela în prealabil la Curtea Constituțională, este întâlnită și în Italia. Acolo însă acest lucru a fost practicat de către instanța supremă și acest lucru a dus la Curtea Constituțională din Italia să afirme că va aplica articolele CEDO ca norme interpuse în controlul de constituționalitate, rugându-l astfel pe judecătorul de drept comun să trimită, de fiecare dată când se consideră că o normă internă contravine CEDO, mai întâi excepția de neconstituționalitate (a se vedea G. Martinico, Is the European Convention Going to be „Supreme”? A comparative-Constitutional Overview of ECHR and EU Law before national courts, în The European Journal of International Law, vol. 23, no. 2, 2012, 401-424, la pp. 414-415).

În lumina motivării Curții de Apel Bacău propunem următoarea grilă pentru examenul de admitere în magistratură:

Contestația în anulare specială poate fi introdusă de către intimat pentru:
a) omisiunea instanței de recurs de a examina toate motivele de modificare sau casare
b) erori materiale evidente
c) orice altă situație, atunci când instanța sesizată constată că altfel se încalcă art. 6 CEDO.

Răspuns corect: c) (sperăm să nu conteste nimeni baremul)

PS: Următorul articol va demonstra cum un RIL încalcă dreptul Uniunii și vom încerca să oferim soluții pentru judecătorul care, pe de o parte, are obligația să respecte dreptul Uniunii și, pe de altă parte, are obligația să respecte un RIL. Așteptăm RIDUE (recursul în interesul dreptului Uniunii Europene). Posibil, după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă și asta cel mai probabil „după sfârșitul lumii” (a se vedea Gh. Piperea, Probleme dificile de drept civil, min. 1:47).

PS2: Puteți accesa hotărârea Curții de Apel Bacău („acest text face parte din baza de date juridică iDrept.ro și a fost publicat aici în scop educațional, cu acordul Wolters Kluwer România”).

:: Hotărârea Curții de Apel Bacău

Mihaela MAZILU-BABEL

 

 

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Articolul 6 CEDO si dreptul intimatului la introducerea contestatiei in anulare speciale”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    trebuie să adaug, în apărarea Curții de Apel Bacău, următorul lucru:
    dacă se întreabă cineva de ce nu a motivat și Curtea de Apel Bacău așa cum a motivat Avocatul General în concluziile din cauza Trade Agency, un posibil răspuns ar fi:
    pentru că nu există acele hotărâri traduse în limba română.

    deși, pe de altă parte, în motivarea Curții de Apel Bacău există clar și o lipsă de logică în argumentare – a se vedea cum pe parcursul motivării folosește mai întâi noțiunea de „motive ale contestatorului” deși știa prea bine că:
    1. nu erau motive (în sensul art. 318 alin. 1 a doua teză) adică nu erau motive de recurs ci apărări din recurs și
    2. știa că acel contestator nu era contestatorul-recurent ci intimatul

    – dar s-a folosit de aceste două noțiuni lato sensu pentru a conferi aparența de motivare logică.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate