Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Newsletters
ArticoleJurisprudenţăLegislaţieCariereEvenimenteCărţiComunicate profesioniştiAvocaturăExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Flux informații

Un avocat roman este Managerul Anului 2012 in Europa

26 octombrie 2012 | JURIDICE.ro

Avocatul Florentin Ţuca, fondatorul ŢUCA ZBÂRCEA  & ASOCIAȚII, a primit cea mai înaltă distincţie The Lawyer în cadrul galei de premiere The Lawyer European Awards 2012. Este pentru prima oară când un avocat român din fruntea unei firme de avocatură independente obține această recunoaștere. Țuca Zbârcea & Asociații este deținătoarea titlului The Lawyer de Firma de Avocatură a Anului în Europa de Est și Balcani în 2010.

În seara zilei de 25 octombrie, The Lawyer a organizat la Monte Carlo ceremonia de premiere The Lawyer European Awards 2012, dedicată elitei juridice de pe bătrânul continent. 88 de firme de avocatură independente şi internaţionale au concurat în acest an pentru cele mai prestigioase distincţii conferite comunităţii juridice din Europa.

Într-o atmosferă de gală, şi în prezenţa câtorva sute de participanţi, au fost decernate 19 trofee firmelor de avocatură care au înregistrat performanţe remarcabile în decursul ultimului an, precum şi liderilor care, prin decizii strategice şi management vizionar, au avut un aport semnificativ în evoluţia şi dezvoltarea business-ului în ultimele 12 luni.

Unul dintre cel mai importante trofee ale serii, şi anume Managing Partner-ul Anului din Europa a revenit unui avocat din România, pentru prima dată în istoria premiilor The Lawyer.

Florentin Ţuca a fost desemnat marele câştigător de către un juriu format din 15 executivi de top din cadrul unor companii de renume precum Caterpillar, CBS Outdoor, Mitsui Sumitomo Insurance, HBO Europe, Unisys, Rusal, InterContinental Hotels Group, precum şi reprezentanţi ai unor firme de avocatură de prestigiu. El a concurat în această categorie cu parteneri coordonatori ai unor firme de avocatură din Franţa, Germania, Italia, Finlanda şi Ucraina. Potrivit organizatorilor, românul Florentin Ţuca a câştigat premiul cel mare „pentru ritmul neobosit şi modelul inspiraţional de management”.

Titlul Managing Partner-ul Anului din Europa se acordă managerului care a dovedit calităţi remarcabile de lider, ale cărui viziune şi gândire strategică au contribuit la dezvoltarea şi succesul firmei, la îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii, atragerea de mandate şi clienţi noi, transformarea culturii organizaţionale etc.  

Prezent la ceremonia de la Monte Carlo, Florentin Ţuca a mulţumit organizatorilor şi membrilor juriului: „E un premiu extrem de onorant, evident. Deşi sună ca recunoaştere individuală, el reprezintă, de fapt, un Oscar colectiv, certificarea performanţelor de grup ale partenerilor mei. Nu e premiul meu, e medalia de aur a echipei!”.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Jurisprudenta

În cadrul ceremoniei din acest an, Ţuca Zbârcea & Asociaţii intrase în cursa pentru două premii, şi anume Firma de Avocatură a Anului în România şi Managing Partner-ul Anului din Europa. Aceste nominalizări urmează succesului înregistrat în 2010 prin câştigarea trofeului Firma de Avocatură a Anului în Europa de Est şi Balcani în cadrul aceleaşi competiţii.

Managing Partner-ul Anului din Europa este al doilea premiu internaţional pe care Ţuca Zbârcea & Asociaţii îl obţine în recunoaşterea caracterului vizionar al stilului de conducere. În martie 2012, firmei i-a fost conferit titlul Best Managed Workplace în cadrul ceremoniei MPF European Leadership Awards 2012, fiind totodată desemnată ca una dintre firmele cu cel mai apreciat stil de management. De asemenea, Ţuca Zbârcea & Asociaţii este deţinătoarea a două titluri Best Employer in Romania în 2008/09 şi 2010/11 obţinute din partea Aon Hewitt.

Ceremonia de premiere The Lawyer European Awards este un eveniment unic dedicat comunităţii juridice din Europa, reunind anual câteva sute de invitaţi. În acest an, gala a coincis cu prima zi a conferinţei The Lawyer European Conference având ca temă principală strategiile de management la nivelul firmelor independente de avocatură. Conferinţa are loc la Monte Carlo în zilele de 25 şi 26 octombrie 2012.

Lista completă a firmelor nominalizate la premiile The Lawyer European Awards este disponibilă pe site-ul publicaţiei britanice.

Detalii despre gala de premiere şi conferinţa The Lawyer European Awards and Conference pot fi obţinute de pe site-ul dedicat.

Despre Florentin Ţuca, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii

Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii/privatizări. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. El a coordonat echipa de avocați care a reprezentat cu succes România în trei dosare de arbitraj în fața Centrului Internațional de Reglementare a Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) de la Washington, valoarea despăgubirilor pretinse de reclamanți depășind 700 milioane de dolari.

În calitate de consultant/expert, Florentin Țuca a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, el a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”.

Florentin Ţuca este Doctor „Magna Cum Laude” în Parteneriat Public-Privat și expert autorizat achiziții publice.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii

Cu o echipă formată din 95 de avocaţi dintre care 20 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii/privatizări, etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câştigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank/Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale