« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Imunitatea Presedintelui Romaniei. Inalta tradare – cum se pedepseste?
30.10.2012 | Teodor PAPUC

Secţiuni: Drept constitutional, RNSJ | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Cazul avocatului care a formulat o plângere penală – pentru lovire şi alte violenţe – împotriva Preşedintelui în funcţie (urmată de dispunerea unei Rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, pe 15 octombrie 2012) a repus pe tapet problema imunităţii prezidenţiale. Aleasa situaţie de care se bucură Preşedintele României în virtutea lui 84 alin. (2) din Constituţie comportă o aparentă excepţie, o manifestare „oficială” a plăgii, şi ea invocată în discuţiile privind imunitatea: veşnica, păgubitoarea, întotdeauna tragica trădare.

Art. 96 din Constituţia României[1], republicată, prevede în primul său alineat că cele două camere ale Parlamentului, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.

Deşi au trecut 21 de ani de la inaugurarea tinerei democraţii româneşti, indiferenţa legiuitorilor noştri organici faţă de dorinţa superioară a constituantei rămâne aceeaşi. Înalta trădare nu-şi găseşte încă locul în legislaţia penală în vigoare.

Un jurist din Parlamentul României, deputatul Eugen Nicolicea, a înaintat în 2009 o Propunere legislativă privind Codul Penal[2], în care se urmărea reglementarea aceastei infracţiuni. Înalta trădare avea aici ca subiect activ Preşedintele României sau un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Sub incidenţa sa intrau infracţiunile de „trădare”, „trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat”, „trădare prin ajutarea inamicului” şi „acţiunile împotriva ordinii constituţionale” săvârşite de către subiecţii menţionaţi. Propunerea legislativă a fost retrasă, întrucât, pe data de 26 iunie 2009, Guvernul şi-a angajat răspunderea pentru Proiectul de lege privind Codul Penal (Noul Cod Penal). Proiectul nu prevedea iniţial această infracţiune, dar, în consecinţa amendării sale, o găzduieşte astăzi în art. 398, sub aceeaşi formă propusă de către deputatul Nicolicea[3].

Lunga şi penibila gestaţie a Noului Cod Penal face ca exigenţele constituantei în materie de drept penal să nu fie satisfăcute, prefăcând Preşedintele României, din perspectiva imunităţii penale, în Rege. Formularea deficitară a art. 84 alin. (2) din Constituţie reînvie astfel în viaţa românească adagiul The King can do no wrong (Regele nu poate face niciun rău). Principiul constituţional englez situează gravitatea unor eventuale fapte penale comise de monarh sub gravitatea situaţiei care ar rezulta din punerea acestuia sub urmărire. Nicio urmărire penală nu poate fi pornită pentru actele şi faptele sale[4].

Constituantul român a formulat art. 96 imitând aproximativ, printr-un conţinut nereuşit, fostul art. 68 din Constituţia franceză[5]. Până la modificarea Titlului IX al Constituţiei Republicii franceze prin Legea constituţională nr. 2007-238 din 23 februarie 2007, înalta trădare îşi găsea consacrarea în alineatul (1) al acestui articol[6]. Preşedintele Republicii nu răspundea pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiei sale, afară de cazul înaltei trădări. Punerea sub acuzare pentru înaltă trădare avea loc prin votul majorităţii membrilor fiecărei camere a Parlamentului francez, pentru ca apoi Preşedintele să fie trimis în faţa Înaltei Curţi de Justiţie, organ special, compus din membri ai camerelor Parlamentului (12 deputaţi şi 12 senatori).

Una dintre raţiunile imunităţii Preşedintelui francez consta şi constă[7] în faptul că acesta trebuie să asigure prin arbitrajul său, potrivit art. 5 din Constituţia Republicii, funcţionarea autorităţilor publice şi continuitatea statului. Fiind reprezentantul puterii executive, necesitatea imunităţii izvorăşte şi din filosofia principiului separaţiei puterilor în stat. Principiul separaţiei puterilor este proclamat de punctul XVI al Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 26 august 1789, Declaraţie care face parte din blocul de constituţionalitate francez.

Noţiunea de „înaltă trădare” nu este tocmai nouă în dreptul constituţional francez, ci îşi trage rădăcinile din Constituţia anului 1848[8], fiind întărită de Constituţia din 1875[9] şi de cea din 1946[10].

O atare infracţiune nu este regăsită expressis verbis în Codul penal francez, aici făcându-se vorbire doar despre infracţiunea de „trădare”, căreia, alături de infracţiunea de „spionaj”, îi este dedicată un capitol întreg din Titlul I al Cărţii a IV-a. Despre tăcerea Codurilor penale francez şi român vom relata însă mai la târziu, când vom analiza omologul fostului art. 68 alin. (1) al Constituţiei Republicii franceze din Constituţia României.

Prin Decizia nr. 98-408 DC/1999 referitoare la constituţionalitatea ratificării Tratatului privind Statutul Curţii Penale Internaţionale, semnat la Roma pe 18 iulie 1998, Consiliul Constituţional francez a statuat că, potrivit art. 68 din Constituţia Republicii, Preşedintele se bucură de imunitate pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiei sale, cu excepţia cazului de înaltă trădare. Mai mult, în timpul mandatului, responsabilitatea sa penală pentru faptele săvârşite în afara exerciţiului funcţiei poate fi angajată doar în faţa Înaltei Curţi de Justiţie, urmând procedura stabilită de art. 68 alin. (1) (punctul 16 al Deciziei). Drept urmare, Consiliul Constituţional francez extinde competenţa Înaltei Curţi de Justiţie şi asupra altor fapte ale Preşedintelui, adăugând, în opinia noastră, la Constituţie. În cauza Breisacher (10 octombrie 2001), Curtea de Casaţie franceză a adoptat o poziţie diferită, recunoscând doar imunitatea temporară a Preşedintelui (pe perioada mandatului) pentru actele înfăptuite în afara exerciţiului funcţiei sale şi infirmând privilegiul jurisdicţiei unice statuat de Consiliul Constituţional.

Raportat la rolul Preşedintelui în viaţa politică, la statutul său de mediator (iar nu de arbitru!) şi la puţinele atribuţiile ce i s-au conferit acestuia, constituantul român a fost mult prea generos în reglementarea imunităţii prezidenţiale. El spune sec, în art. 96 alin. (2), că „Preşedintele se bucură de imunitate”. Mai mult, simte nevoia să adauge o inutilitate, că „Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător”, adică Preşedintele nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, de parcă noţiunea generală de „imunitate” nu ar conţine şi noţiunea determinată de „imunitate pentru opiniile politice”.

Preluând o opinie a doctrinei franceze, prof. A. Iorgovan susţinea că „pentru faptele care nu au legătură cu misiunile şi prerogativele funcţiei de Preşedinte al României, persoana care deţine mandatul de Preşedinte va răspunde ca orice cetăţean, în condiţiile dreptului comun”[11]. Argumentaţia – fundamentată pe principiul egalităţii în drepturi – nu poate fi acceptată, întrucât imunitatea are un caracter special şi, în plus, art. 96 alin. (2) nu distinge, nu spune că ar fi vorba numai despre o lipsă de răspundere pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiei. Opinia ar putea fi însă reţinută ca o soluţie de lege ferenda.

Ultima licărire de speranţă a celor care cred, totuşi, că Preşedintele nu e Rege (a se vedea supra), e stinsă fatalmente de tăcerea Codului Penal în privinţa înaltei trădări.

S-ar spune pripit, cum a făcut-o şi o doamnă procuror în cazul avocatului cu pricina, că „faţă de prevederile legii fundamentale, rezultă că preşedintele în funcţie nu poate fi cercetat, dedus judecăţii sau judecat pentru săvârşirea de fapte penale, cu excepţia faptei de înaltă trădare” (s.n.). Ne-am pomeni cu citate dintr-un domn autor: „Practic, în conţinutul infracţiunii de înaltă trădare poate intra orice faptă pedepsită de Codul penal în Titlul I al Părţii speciale (art. 155-157) ce are consecinţe deosebit de grave asupra statului” (s.n.) – ca mai apoi, peste o propoziţie, să spună – „Această infracţiune de înaltă trădare nu se confundă cu niciuna din infracţiunile prevăzute de Codul penal sau alte legi speciale”[12](s.n.). Intră şi nu se confundă, raţionamentul se scufundă. Aşadar, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt sfătuiţi de către acelaşi autor[13] ca, în eventualitatea unui proces pentru „înaltă trădare”, să facă analogia acestei fapte cu una dintre varietăţile trădării, prevăzute de la art. 155 la 157 C.pen., contrar principiului legalităţii pedepselorNulla poena sine lege, întrucât aşa le-o impune regula Actus interpretandus est potius iure ut valeat quam ut pereat. Întradevăr, art. 96 alin. (4) din Constituţie trebuie interpretat astfel ca să-şi producă efectele, adică în sensul de a fi (rămâne) constituţional, dar asta înseamnă că judecătorii nu-l vor putea pedepsi pe Preşedintele în funcţie pentru o eventuală faptă de înaltă trădare. O soluţie diferită ar fi contrară art. 1. alin. (5) – „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” – coroborat cu art. 23 alin. (12) din Constituţie – „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.”, precum şi art. 124 alin. (3) din Constituţie – „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. De asemenea, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar da o interpretare sintagmei de „înaltă trădare”, asemuind-o cu infracţiunile de „trădare” (art. 155 C.pen.), „trădare prin ajutarea inamicului” (art. 156 C.pen.) şi „trădarea prin transmitere de secrete” (art. 157 C.pen.) – de ce nu şi cu infracţiunea de viol (art. 197 C.pen.), odată iniţiat dansul analogiilor? – ar emite o normă interpretativă, deci s-ar substitui interpretului oficial al Constituţiei – Adunarea constituantă (a se vedea, mutatis mutandis, cele scrise de profesorul I. Deleanu[14]).

Dacă în hotărârea de trimitere în judecată s-ar defini fapta de „înaltă trădare” prin articolele sus-menţionate, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar cădea în capcana analogiilor – lărgind sfera de aplicare a Codului Penal în funcţie de dorinţa Parlamentului –, Preşedintele s-ar putea refugia inclusiv pe terenul art. 7 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care cere o interpretare strictă a legii penale: „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii”. În cauza Coeme c. Belgiei, de exemplu, Curtea de la Strasbourg impune existenţa unei legi care să pedepsească fapta de comiterea căreia este acuzată o persoană, faptă ce a dat naştere urmăririi şi condamnării[15]. Altfel spus, legea trebuie să existe deja când persoana comite fapta. Dreptul prevăzut de art. 7 este un drept intangibil, ireductibil, care, alături de dreptul la viaţă, dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante, dreptul de a nu fi supus sclaviei şi aservirii şi regula Non bis in idem, nu pot fi suprimate.

Din acelaşi principiu redat de art. 7 din Convenţie se afirmă obligaţia legiuitorului naţional de a legifera prin texte precise. Inutil să mai dezvoltăm criteriile impuse de Curte acestuia în activitatea sa: accesibilitatea şi previzibilitatea (aşa cum acestea au fost definite în cauza Sunday Times c. Regatului Unit, ş.a.).

Prin urmare, legiuitorul organic are la îndemână, cât încă subiectul vizat de art. 96 din Constituţie n-a trădat (înalt), posibilitatea de a introduce în actualul Cod penal infracţiunea de înaltă trădare sau, şi mai bine, să permită intrarea în vigoare a Noului Cod penal. O altă soluţie de moment, mai curând o himeră, ar fi adoptarea unei legi constituţionale interpretative a art. 96, înăbuşindu-se orice zbatere doctrinară.

Deocamdată, ca infracţiuni contra siguranţei statului, pot fi pedepsite doar trei tipuri de trădări: trădarea (art. 155 C.pen.), trădarea prin ajutarea inamicului (art. 156 C.pen.) şi trădarea prin transmitere de secrete (art. 157 C.pen.). Motiv pentru care iubim înalta trădare şi urâm pe trădători.


[1] Art. 84 alin. (3) al Constituţiei din 1991 în forma iniţială.
[2] Nr. de înregistrare la Senat – L419/2009.
[3] “Faptele prevăzute în  art.  394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”
[4] G. Alexianu – Principii de Drept Constituţional, ed. Librăriei „UNIVERSALA” Alcalay & Co., Bucureşti, 1939, p. 76.
[5] Ne vine greu să credem că legiuitorul constituant din 1991 stătea cu Titlul I – „Crime de înaltă trădare” – al Cărţii a II-a din Codicele Penal al Principatelor Unite pe un genunchi şi cu art. 68 din Constituţia franceză pe celălalt.
[6] Art. 68 alin. (1) din C.Fr.: „Le Président de la République n’est responsable des actes accomplis dans l’exercice de ses fonctions qu’en cas de haute trahison. Il ne peut être mis en accusation que par les deux assemblées statuant par un vote identique au scrutin public et à la majorité absolue des membres les composant; il est jugé par la Haute Cour de Justice.”
[7] Astăzi are o imunitate penală mai largă, aşa cum reiese din art. 67 coroborat cu art. 68. Constituantul francez prevede în art. 68 excepţia „încălcării îndatoririlor sale vădit incompatibile cu exercitarea mandatului”, fără a concretiza ce intră sub cupola „îndatoririlor”.
[8] Art. 68 din C.Fr. 1848: „Le président de la République, les ministres, les agents et dépositaires de l’autorité publique, sont responsables, chacun en ce qui le concerne, de tous les actes du gouvernement et de l’administration. – Toute mesure par laquelle le président de la République dissout l’Assemblée nationale, la proroge ou met obstacle à l’exercice de son mandat, est un crime de haute trahison. – Par ce seul fait, le président est déchu de ses fonctions; les citoyens sont tenus de lui refuser obéissance; le pouvoir exécutif passe de plein droit à l’Assemblée nationale. Les juges de la Haute Cour de justice se réunissent immédiatement à peine de forfaiture: ils convoquent les jurés dans le lieu qu’ils désignent, pour procéder au jugement du président et de ses complices; ils nomment eux-mêmes les magistrats chargés de remplir les fonctions du ministère public. – Une loi déterminera les autres cas de responsabilité, ainsi que les formes et les conditions de la poursuite.”
[9] Art. 6 din C.Fr. 1875: „Les ministres sont solidairement responsables devant les chambres de la politique générale du Gouvernement, et individuellement de leurs actes personnels. – Le Président de la République n’est responsable que dans le cas de haute trahison.”
[10] Art. 42 din C.Fr. 1946: „Le président de la République n’est responsable que dans le cas de haute trahison.”­­­­
[11] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. 1, ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 330.
[12] I. Muraru, E. S. Tănăsescu (coordonatori) – Constituţia României. Comentariu pe articole, ed. CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 904.
[13] I. Muraru, E. S. Tănăsescu (coordonatori), op.cit., p. 905.
[14] I. Deleanu – Instituţii şi proceduri constituţionale, ed. CH Beck, Bucureşti, 2006, p. 830, nota de subsol nr. 1.
[15] J.-F. Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 306.


Teodor PAPUC

 
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD