Avocatul, clientul si o lege care obliga avocatul la incalcarea altei legi, sub sanctiune penala

30 octombrie 2012 | Mihai COSTACHE

Infractiunea de spalare a banilor este prevazuta si sanctionata conform art. 29 din Legea nr. 656/2002 R ca fiind „a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand ca provin din savarsirea de infractiuni, in scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei; b) ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni; c) dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni.”

Legiuitorul roman a creat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), al carui obiect de activitate este „[…] prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism, scop in care primeste, analizeaza, prelucreaza informatii si sesizeaza, in conditiile art. 6 alin. (1), Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”, iar in situatia in care se constata existenta unor operatiuni suspecte de finantare a unor acte de terorism sesizeaza de indata si Serviciul Roman de Informatii.

Sub incidenta acestei legi, ca si persoane obligate sa efectuze raportari catre ONPCSB se afla si avocatii, articolul 10 fiind clar in aceasta privinta: „notarii publici, AVOCATII si alte persoane care exercita profesii juridice liberale, in cazul in care acorda asistenta in intocmirea sau perfectarea de operatiuni pentru clientii lor privind cumpararea ori vanzarea de bunuri imobile, actiuni sau parti sociale ori elemente ale fondului de comert, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clientilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, functionarii sau administrarii unei societati comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societatilor comerciale, organismelor de plasament colectiv in valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfasurarea, potrivit legii, a altor activitati fiduciare, precum si in cazul in care isi reprezinta clientii in orice operatiune cu caracter financiar ori vizand bunuri imobile. “

In privinta termenului de „avocat” nu exista discutii, categoria profesionala si activitatile specifice profesiei fiind clar reglementate de catre dispozitiile Legii nr. 51/1995 si Statutul profesiei.

Conform art. 21 din Legea nr. 656/2002, avocatii au obligatia de a intocmi un raport scris in forma prevazuta de lege prin care sa raporteze inclusiv tranzactiile suspecte. Prin „tranzactie suspecta” se intelege „operatiunea care aparent nu are un scop economic sau legal ori care, prin natura ei si/sau caracterul neobisnuit in raport cu activitatile clientului uneia dintre persoanele prevazute la art. 10, trezeste suspiciunea de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism.”

Totodata, este interzisa informarea clientului cu privire la intocmirea unui asemenea raport iar incalcarea legii este sanctionata cu inchisoarea de pana la 7 ani. In plus, art. 34 prevede ca secretul profesional nu este opozabil organelor de cercetare penala si instantelor de judecata.

Problema care se pune – in opinia mea – este daca:

(i) aceste obligatii ce incumba avocatilor sunt o incalcare grava a dreptului la aparare de care dispune orice cetatean conform dispozitiilor art. 24 din Constitutia Romaniei astfel cum este el interpretat prin prisma art. 11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 14 pct. 3 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, si art. 6 pct. 3 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, amendata de Protocolul nr. 11.

(ii) avocatii sunt pusi in situatia de a alege intre doua situatii negative: (i) fie incalca secretul profesional a carui pastrare este ABSOLUTA si NELIMITATA in timp, secretul profesional fiind de ORDINE PUBLICA, conform dispozitiilor art. 8 si urm. din Statutul profesiei; (ii) fie incalca prevederile Legii nr. 656/2002.

La modul practic, exceptia de neconstitutionalitate – in cazul in care consider ca se incalca dreptul la aparare al cetatenilor – se poate ridica fie in cazul in care un avocat este direct pus sub acuzare pentru incalcarea legii privind prevenirea spalarii banilor si in timpul procesului penal ridica o asemenea exceptie, fie daca este acuzat de un client pentru incalcarea secretului profesional si este si in acest caz un subiect al procesului penal pentru savarsirea infractiunii prevazute la art. 196 CP (la care se poate adauga si o procedura disciplinara din partea Baroului pentru incalcarea prevederilor statutare).

Exista si un aspect referitor la timp cu privire la aceasta problema. In mod cert s-au efectuat numeroase raportari facute de avocati cu privire la aceste tranzactii iar daca acestea sunt considerate ca incalcand drepturile clientilor si secretul profesional atunci avem o problema de incredere in breasla noastra. Invers, daca exista avocati care nu au facut aceste raportari – in baza obligatiei de a pastra secretul profesional – atunci Baroul este plin de infractori si se vor umple inchisorile de avocati…

Totusi, intruziunea facuta de catre Statul Roman in independenta baroului (inclusiv in sacralitatea secretului profesional dintre avocat si client – de unde si vorba „trebuie sa-i spui avocatului totul, ca la popa”) este contrara spiritului Constitutiei si a menirii acesteia de a proteja drepturile civile cetatenesti?

Avand in vedere caracterul democratic al Statului – consacrat de insasi Constitutie – independenta avocatilor si protejarea secretului profesional fac parte din principiile fundamentale ale justitiei unui stat democratic iar ele merita protectia venita din partea instantelor judecatoresti si nu pot fi inlaturate de catre autoritati fara a se incalca Constitutia.

Cred ca independenta baroului este o piatra de temelie a unei societati democratice si ca baroul trebuie sa fie pus la adapost de orice intruziune nerezonabila a statului. Autoreglementarea profesiei (dar nu in mod absolut) este absolut necesara interesului public vazut prin prisma necesitatii ca cetatenii sa aiba parte de o reprezentare juridica lipsita de inhibitii si care sa fie concentrata pe protectia drepturilor si libertatilor individuale impotriva oricaror abuzuri ale Statului.

Este recunoscut faptul ca independenta baroului joaca un rol important in administrarea corecta a justitiei si ca secretul profesional este un principiu fundamental al unei justitii corecte.

In Romania tot timpul se face referire la independenta justitiei. Dar aceasta nu poate fi efectiva fara o independenta a baroului, este esential ca aceste doua elemente sa fie prezente intr-o societate democratica. Asa cum independenta justitiei trebuie sa fie dincolo de orice indoiala, la fel este necesara sa fie si independenta baroului. Una fara alta este ca si cum ai avea o rama (independenta justitiei) dar fara panza pictata (barou independent).

Este dincolo de orice discutie ca avocatura joaca un rol foarte important – in fapt este fundamental – in administrarea justitiei penale si civile. Lipsa independentei profesiei juridice – calificata si pregatita profesional la cel mai inalt nivel sa faca parte din administrarea justitiei – determina afectarea chiar de la baza a sistemului juridic. Oricum ai privi situatia, puterile si indatoririle unui avocat sunt vitale pentru mentinerea ordinii in societate si a administrarii justitiei in interesul comunitatii.

Interpretarea dispozitiilor legale interne si internationale referitoare la dreptul la aparare ar fi golite de continut daca nu se subintelege si o independenta a profesiei avocaturii. Este foarte simplu de argumentat o asemenea pozitie: este suficient sa cititi despre procesele ce au avut loc in Romania anilor 1946-1962, cand avocatii devenisera acuzatori si nu faceau decat sa isi ceara scuze instantelor de „nevrednicia” clientilor lor care incalcasera ordinea socialista si sa solicite pedepse mici (dar nu sub 10 ani de munca silnica).

In masura in care analizam aprofundat dispozitiile Legii nr. 656/2002 putem sesiza un grav conflict de interese intre obligatia de a pastra secretul profesional a unui avocat si obligatia de a-si „turna” clientul autoritatilor statului chiar si in cazul in care exista doar tranzactii suspecte.

Relatia dintre avocat si client este unica si nu este comparabila cu nicio alta profesie vizata de Legea nr. 656/2002. Aceasta includere a avocatilor in tagma „turnatorilor” afecteaza insasi esenta relatiei avocat–client si profesiei de avocat: independenta avocatului, secretul profesional si loialiatea avocatului datorata clientului sau.

In ceea ce priveste efectul negativ al acestor prevederi legale asupra profesiei de avocat eu il vad extrem de negativ chiar daca – personal – nu am auzit de un avocat invinuit sau inculpat pentru omisiunea de a raporta catre Stat informatii solicitate de catre lege (asta nu inseamna ca asemenea cazuri nu exista). Dar este posibil ca, folosind aceasta prevedere legala, un procuror sa poata pune presiune pe un avocat in detrimentul acuzatului reprezentat.

Dispozitiile legale pun intr-un ireconciliabil conflict de interese avocatul si clientul sau si obliga avocatul sa puna in balanta loialitatea datorata clientului cu obligatia de a strange probe impotriva acestuia si a le trimite catre autoritatea statului, sub sanctiunea pedepsei penale.

O analiza a legilor din alte tari arata ca in Marea Britanie, „Drug Trafficking Act” din 1994 prevede in mod expres ca avocatii sunt exceptati de la obligatia de a raporta catre autoritati persoane despre care stie sau banuieste ca se ocupa cu traficul de droguri. De asemenea, „Criminal Justice Act” din 1988 (modificat in 1993) prevede mentiuni similare.

Exceptarea avocatilor de la obligatia de a raporta tranzactiile suspecte nu ar avea un efect negativ asupra posibilitatii parchetului de a cerceta si proba asemenea infractiuni in masura in care restul subiectilor cum ar fi banci, firme de asigurare, brokeri, notari, etc. raman sub incidenta legilor. Un avocat nu poate intermedia asemenea operatiuni fara ca acestea sa fie, la randul lor, efectuate de alti participanti la reteaua financiara.

In concluzie, scopul statului de a cerceta si pune sub acuzare persoanele implicate in activitati de spalare a banilor nu poate fi atins prin orice mijloace si in orice caz nu prin atingerea unor valori fundamentale ale Constitutiei.

Intr-o lume in care sub vesnicul motiv al luptei antiteroriste sau al celei impotriva evaziunii fiscale nu cred ca este admisibila o intruziune grava si violenta in traditionala si de esenta profesiei avocaturii – relatie client-avocat. Daca am presupune ca un avocat are dreptul sa isi „toarne” clientul, atunci acesta din urma nu va putea beneficia de nicio protectie impotriva acuzarii si dreptul sau la aparare ar fi iremediabil afectat. Niciodata un client nu isi va expune pozitia in fata avocatului sau de teama ca ar putea – intr-un incert viitor – sa fie tradat chiar de catre cel care trebuie sa il protejeze de abuzurile statului.

Afectarea dreptului la aparare prin impunerea in sarcina avocatilor a obligatiei de a-si trada clientii este unul dintre drumurile care ne poarta inapoi in timp. In anii ’50, mai precis.

Mihai COSTACHE

Evenimente programate