Secţiuni » Jurisprudenţă » ÎCCJ » Recurs în interesul legii
ÎCCJ. Recurs în interesul legii
 1 comentariu

RIL admis. Salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, in situatia recalcularii salariilor de baza


02.11.2012 | Andrei PAP
Secţiuni: Recurs în interesul legii, VARIA (alte surse)
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 734 din 31 octombrie 2012, a fost publicată Decizia ICCJ nr. 11 din 8 octombrie 2012 (Decizia 11/2012) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în situaţia recalculării salariilor de bază ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Problema de drept care a generat promovarea recursului în interesul legii o constituie faptul că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în situaţia recalculării salariilor de bază ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010, fiind identificate două orientări jurisprudenţiale.

2. Optica jurisprudenţială

a) Într-o primă orientare a practicii s-a reţinut că, în situaţia cadrelor didactice, recalcularea salariilor pentru perioada 1-31 decembrie 2010 se face potrivit Legii-cadru nr. 330/2009, cu aplicarea prevederilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Instanţele care au optat pentru această primă interpretare au stabilit că încadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se mai poate face decât cu luarea în calcul a salariilor de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, iar nu în baza altui act normativ.

b) Într-o a doua orientare a practicii, instanţele au apreciat că dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 trebuie aplicate prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 221/2008, astfel încât reîncadrarea, începând cu data de 1 ianuarie 2010, se face prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000 în valoare de 400 lei.

3. Opinia procurorului general al PICCJ

Procurorul general a apreciat prima opinie exprimată ca fiind în litera şi spiritul legii.

4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în situaţia recalculării salariilor de bază ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Divergenţa de interpretare a dispoziţiilor legale menţionate a creat situaţii juridice fundamental diferite, unele instanţe stabilind că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se mai poate face decât cu luarea în calcul a salariilor de bază la data de 31 decembrie 2009 stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, iar nu în baza altui act normativ (prima orientare a practicii relevată de examenul jurisprudenţial), iar alte instanţe au stabilit că drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010 trebuie calculate în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzută în Legea nr. 221/2008 (a doua orientare a practicii relevată de examenul jurisprudenţial).

5. Opţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:

“Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova şi, în consecinţă:

Stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.”

Pentru JURIDICE.ro, Andrei PAP

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro