Raze de speranta
9 noiembrie 2012 | Cosmin VASILE
In urma cu ceva timp am intalnit pentru prima oara opinia conform careia „international arbitration is not arbitration”. Dupa cativa ani de practica, am inteles ca nu este niciun joc de cuvinte, nicio butada, ci un mare adevar. Parafrazand inteleptul aforism, inclin sa cred si ma tem ca avocatura de business nu va mai fi avocatura.
Un disclaimer este necesar pentru a defini notiunile la care ma refer si a preintampina eventuale reactii virulente la adresa concluziei de mai sus. Prin avocatura de business ma refer la firmele mici, medii mari si uriase, care trateaza preponderent o clientela corporatista sau probleme de dreptul afacerilor. La Bucuresti, dar si la Londra sau oriunde in Statele Unite. Prin avocatura inteleg conceptul traditional in materie si, totodata, avocatura practicata de cabinetele individuale.
A fi avocat inseamna a dobandi aceasta calitate, a sti carte si a iti pune serviciile la dispozitia clientului, in oricare din formele prevazute de lege. Avocatura de business este o afacere care are ca obiect avocatura. Exista ingredientul avocatura, iar restul rotitelor din angrenaj sunt orice, numai avocatura nu: plan de afaceri, buget de marketing, time-sheet, client care, non-billable hours, enumerarea poate continua, dar este inutil. I rest my case.
Si mai exista o diferenta esentiala: Avocatura (cea clasica, desigur) are suflet. Printre alte trasaturi esentiale, raportul juridic intuitu personae avocat-client presupune incredere. Increderea este cea care il face pe client sa isi lase bunurile, banii, soarta copilului, uneori destinul, pe mana avocatului. Iar aceasta incredere si miza inseamna satisfactia avocatului, atunci cand rezultatul este cel dorit de client. Atunci cand rezolvi problemele oamenilor, produci bucurie si emotie, generezi satisfactie si capeti recunostinta. Acestea sunt coordonatele sufletului profesiei, acesta trebuie sa fie un motor care il mana pe avocat si il face sa simta ca are o profesie nobila.
Daca problemele pe care le gestionezi nu sunt ale oamenilor, ci ale unor entitati abstracte, daca miza o reprezinta banii sau un bun, daca latura emotionala ce naste o disputa se rezuma la un orgoliu exacerbat si atat, profesia va avea un suflet pe masura acestor realitati. Desigur, ar fi gresit sa absolutizam. Nu e totul impersonal, nu e totul anormal, rece si meschin. Relatia avocat-client, increderea in avocat joaca acelasi rol, poate chiar mai important, in cazul avocaturii de business. Exista satisfactii profesionale pentru avocat, dar sufletul avocaturii de business este chinuit si atacat, si se erodeaza pe masura ce vectorii care imping afacerea inainte il strivesc.
In urma cu vreo doua luni am citit emotionanta evocare a Ligiei Catuna referitor la un client care o viziteaza saptamanal de peste 10 ani in semn de multumire ca i-a castigat o pricina de familie delicata. Am devenit brusc mai apasat de problemele evocate mai sus, in contextul in care inteleg foarte clar ca profesia asa cum o practic eu nu poate sa produca astfel de satisfactii spirituale decat in mod exceptional. Colac peste pupaza, imediat dupa, am primit in semn de recunostinta solicitarea unui client de a reduce onorariul de succes datorat ca urmare a faptului ca succesul la care nu mai spera a fost atins mai repede decat fusese anticipat (desigur, datorita eforturilor echipei de avocati)…
Pentru cateva clipe mi-a trecut prin cap sa ma orientez spre pricini de familie si altele similare, caci singurul caz de adoptie de care m-am ocupat mi-a oferit unica ocazie de a fi imbratisat de un client cu lacrimi in ochi la iesirea din sala de judecata. Am alungat gandurile negre, si am facut ce face orice om care isi iubeste profesia: am privit-o cu ingaduinta, i-am iertat lipsurile si am gasit o perspectiva multumitoare.
Avocatura de business va ramane Avocatura cat timp va permite unui avocat prins in plasele ei sa practice Avocatura. Si asta va fi posibil cat timp avocatul va ramane un om care stie carte si avocatura de business va ramane in primul rand avocatura, si numai in al doilea rand business. Perspectiva de care aveam nevoie m-a calmat, mai lipseau cateva indicii in sensul dorit de mine. Si au venit imediat, ca sa spulbere orice indoiala.
In calitatea mea de lector INPPA am avut o minora contributie in complexul examen de intrare in profesie. In urma lui, au fost acceptati in profesie ca si stagiari circa 450 din aproximativ 3500 de candidati, iar ca definitivi 9 din aproximativ 200. Vestea exceptionala este ca rezultatul unui examen organizat impecabil ca rigoare si seriozitate si stacheta fixata sus (criticii examenului afirma ca ar fi prea sus) deschide usa profesiei unor oameni care au cunostintele juridice necesare si sunt apti sa exercite aceasta profesie. Sper ca aceasta abordare si filozofie sa nu se schimbe niciodata, pentru ca ele sunt certitudinea calitatii profesionale si viitorului breslei. Si o mare raza de speranta, pentru cei care au nevoie de ea.
In fine, in timp ce corectam lucrarile de procedura civila, una mi-a atras atentia in mod deosebit. Printre multe lucrari proaste si mediocre (procentul de promovabilitate are in spate o realitate cruda, dar asta e alta poveste), cateva bune dar cu lipsuri si inexactitati, aceasta era perfecta. Limbaj juridic, notiune, informatie, prezentare, incadrare in barem, totul era cum trebuie sa fie. Am citit-o, am recitit-o, m-am oprit cateva secunde si m-am bucurat. Aceasta lucrare mi-a provocat o bucurie sincera, o satisfactie. Era dovada de care avem nevoie ca sa nu mai pun la indoiala ca bucuria si privilegiul de a fi avocat ar putea muri asa usor. O alta raza de speranta care lumineaza zile sau vremuri tulburi.
dr. Cosmin VASILE
Partner ZAMFIRESCU RACOTI PREDOIU
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
