Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

STOICA & ASOCIATII a aniversat 17 ani de la infiintare. UPDATE: fotografii
09.11.2012 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

În cadrul festiv oferit de impunătoarea sală „Le Diplomat” a Hotelului Athenee Palace Hilton, în seara zilei de 6 noiembrie 2012, societatea de avocaţi STOICA & Asociaţii a sărbătorit, alături de invitaţii săi, 17 ani de la înfiinţare.

Aşa cum a devenit deja obișnuit de-a lungul celor 17 ani de existenţă pe piaţa avocaturii din România, la evenimentul anual au fost alături de STOICA & Asociaţii clienţi, colaboratori, jurişti, profesori, jurnalişti, oameni politici, diplomaţi, personalităţi din lumea culturală şi artistică, fapt care dovedeşte ataşamentul acestora faţă de valorile etice și profesionale care caracterizează societatea de avocaţi STOICA & Asociaţii: Fidelitas, Integritas, Fortitudo.

Continuând tradiţia instituită de-a lungul anilor, societatea de avocaţi STOICA & Asociaţii a acordat „Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră juridică şi pentru aportul nemijlocit la ridicarea valorilor esenţiale ale dreptului românesc” prof. univ. dr. Ion Turcu (Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Drept, Cluj-Napoca).

De asemenea, „Premiul pentru încurajarea activităţii cultural-artistice” a fost acordat unui grup de cinci elevi ai Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” din Bucureşti, coordonaţi de către prof. Carmen Ileana Paraschivescu: Gabriel Demeter (clasa a VIII-a), Diana Elena Pătraşcu (clasa a IX-a), Andrei Vasilescu (clasa a IX-a), Eva–Gabriela Avram (clasa a X-a) şi Eric Christian Pambou (clasa a X-a), fiecare primind o bursă în valoare de 800 Euro. Lucrările expuse în cadrul evenimentului sunt interpretări după operele artiștilor plastici Gustav Klimt, Arnold Bocklin, Louis Welden Howkins şi Vladimir Gvozdariki, în cadrul fiecărei teme găsindu-și expresivitate viziunea fiecărui elev.

Societatea de avocaţi STOICA & Asociaţii a fost constituită în noiembrie 1995 şi, în prezent, numără mai mult de 30 de avocaţi care acordă clienţilor români şi străini consultanţă şi reprezentare juridică într-o paletă largă de domenii ale dreptului. În contextul unui cadru legislativ în continuă schimbare, de la înfiinţare şi până în prezent, STOICA & Asociaţii a reuşit să dea dovadă de inovaţie şi de o puternică motivaţie în promovarea celor mai bune soluţii pentru clienţii săi.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti