Conditia suspensiva, o noua arma in procedura insolventei
13 noiembrie 2012 | Alin-Ioan AXENTE
Este deja un truism să afirmi că vremurile de criză economică reprezintă pentru o societate o adevărată hârtie de turnesol, fiind timpul când măştile, falsele identități dispar iar adevărata faţă a lucrurilor – fireşte, cea mai puţin plăcută – iese brusc la lumină. Fiecare individ începe să lupte pentru propria supraviețuire, solidaritatea socială dispare iar restul de valori morale sunt puse în paranteză. Societăţile comerciale nu puteau face excepţie de la această situaţie. Este perfect normal ca atunci când un business se află în „moarte clinică”, creditorii săi să încerce să-şi satisfacă creanţele într-o proporţie cat mai mare în cadrul procedurii de insolvenţă. Nu credem că este însă normal (legal) ca în lupta de pe terenul insolvenţei unii creditori – sau, în anumite cazuri, însuşi debitorul aflat în insolvenţă – să încalce legea prin interpretarea acesteia cu rea-credinţă, acționând în detrimentul celorlalţi creditori, în speranţa de a-i exclude de la masa credală.
Ori, din păcate, se observă că în ultima perioadă devine recurentă tendinţa unor practicieni în insolvenţă de a încerca eliminarea de la procedura insolvenţei a creditorilor majoritari prin interpretarea cu rea-credinţă a reglementărilor legale, şi anume prin extinderea sferei de aplicare a condiţiei suspensive reglementate de art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei („Legea insolvenţei”) care prevede că: „Sunt considerate sub condiţie şi acele creanţe care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.”
Scopul interpretării cu rea-credinţă a prevederii legale de către unii practicieni în insolvenţă este unul clar: aceştia încearcă pe orice cale eliminarea din joc a creditorilor majoritari care ar putea, prin satisfacerea creanţelor lor, să reducă semnificativ masa credală şi implicit şansa altor creditori de a se îndestula din activul societăţii aflate în insolvenţă. Scoaterea din joc a creditorilor majoritari de bună-credinţă conduce pană la urmă la denaturarea sau „fabricarea” majorităţii decizionale în cadrul adunărilor creditorilor. Lucru foarte important, pentru că se ştie foarte bine că, mai ales în primele etape ale procedurii de insolvenţă, este esenţială obţinerea unei majorităţi în cadrul acestei adunări, în acest for adoptându-se hotărâri importante pentru întregul curs al procedurii insolvenţei (de exemplu, confirmarea administratorului judiciar sau a lichidatorului şi desemnarea comitetului creditorilor). Este deci evident interesul creditorilor de rea-credinţă de a controla acest organism prin orice mijloace, în vederea realizării propriilor creanţe în detrimentul creditorilor majoritari. Astfel, aceştia se văd puşi în imposibilitatea de a-şi realiza creanţa deşi ar avea tot dreptul să o facă.
Cum se atinge acest scop? Este destul de simplu: prin interpretarea cu rea-credinţă a noţiunii de condiţie suspensivă, extinzându-se domeniul de aplicare al acesteia dincolo de înţelesul pe care această instituţie îl are în dreptul comun. Astfel, atât art. 1017 din Codul Civil anterior, cât şi art. 1400 din Noul Cod Civil reglementează faptul că dreptul afectat de o condiţie suspensivă se naşte doar de la momentul îndeplinirii evenimentului viitor şi incert prefigurat de către părţi. Astfel, o primă consecinţă a acestei teze este aceea că o condiţie suspensivă este eminamente o clauză contractuală sau, în mod excepţional, o prevedere a unui act juridic unilateral, fiind astfel o manifestare de voinţă intrinsecă izvorului de obligaţii din care derivă. A doua consecinţă priveşte însuşi efectul condiţiei suspensive, respectiv naşterea dreptului subiectiv civil, care în procedura insolvenţei este însăşi creanţa solicitată a fi înscrisă în tabelul de creanţe.
Aşadar, raţiunea art. 64 alin. (5) din Legea insolvenţei, şi anume de a nu acorda drept de vot pendente conditione titularilor unor creanţe sub condiţie suspensivă, întrucât însuşi dreptul lor de creanţă nu s-a născut până la îndeplinirea condiţiei suspensive, este în perfectă concordanţă cu prevederile dreptului comun. Pe de altă parte, extinderea sferei de aplicare a condiţiei suspensive determină apariţia unor non-sensuri juridice. Dacă s-ar accepta că anumite fapte juridice extrinseci titlului din care izvorăşte creanţa pot avea natura unei condiţii suspensive, atunci s-ar ajunge la concluzia că o obligaţie născută pură şi simplă prin acordul părţilor poate deveni condiţională prin intervenirea unui eveniment neprefigurat de părţi cu această valoare de condiţie suspensivă. Mergând pe acest raţionament, se ajunge în situaţia absurdă ca o obligaţie născută pură şi simplă prin voinţa părţilor să devină o obligaţie condiţională, cu consecinţa calificării ei pendente conditione drept nenăscută.
Observând că, prin raportare la dreptul comun, este inadmisibilă extinderea sferei condiţiei suspensive dincolo de manifestarea de voinţă a părţilor, este evident că nici chiar în sistemul Legii insolvenţei o astfel de extindere nu este posibilă. Legea insolvenţei are drept scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă prin instituirea unei proceduri colective de executare a averii debitorului. În consecinţă, deschiderea procedurii insolvenţei nu poate determina o transformare a creanţelor împotriva averii debitorului, ci nu face decât să stabilească o imagine a pasivului debitorului.
În concluzie, de lege lata, înţelesul noţiunii de condiţie suspensivă în sistemul Legii insolvenţei nu diferă de înţelesul acesteia din dreptul comun (Noul Cod Civil). Prin urmare, este nelegală interpretarea unor practicieni de insolvenţă de a extinde domeniul condiţiei suspensive către fapte juridice extrinseci contractului sau actului juridic unilateral afectat de o condiţie în scopul de a elimina pe creditorii majoritari de la masa credală. De lege ferenda, această soluţie trebuie păstrată, cu menţiunea că, în vederea împiedicării abuzurilor, se impune menţionarea expresă în cuprinsul Legii insolvenţei a faptului că prin condiţie suspensivă se înţelege exclusiv modalitatea actului juridic civil reglementată de art. 1400 din Noul Cod Civil.
Alin-Ioan AXENTE
Avocat colaborator STOICA & Asociaţii
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
