« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Contestatia privind tergiversarea procesului in NCPC
15.11.2012 | Mihail DINU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Departe de a fi un subiect incheiat, asteptata intrare in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila (NCPC) obliga la dezbateri intense si analize aprofundate ale principalelor institutii juridice ce vor servi drept reper procesual pentru teoreticieni si, mai ales, pentru practicienii dreptului. Acestora din urma le sunt dedicate o serie de noutati ce raspund problemelor cu care se confrunta in mod frecvent, acoperind totodata lacune semnalate adeseori in literatura de specialitate. Astfel, poate una dintre cele mai importante institutii procesuale definitorii pentru noua reglementare este contestatia privind tergiversarea procesului, o veritabila transpunere in practica a dreptului de a beneficia de o procedura judiciara desfasurata intr-un termen rezonabil, astfel cum este acesta inteles in lumina Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a jurisprudentei sale constante.

Apreciind valoarea practica a acestei institutii, dar recunoscand in acelasi timp si susceptibilitatea abuzurilor procesuale, ne propunem ca in cele ce urmeaza sa analizam principalele caracteristici ale contestatiei privind tergiversarea procesului, insistand asupra unor aspecte precum natura juridica si sfera de cuprindere procesuala (I), judecata propriu-zisa (II) si posibilele incidente ce se pot ivi in practica instantelor de judecata (III).

I. Natura juridica si sfera de cuprindere procesuala

Sediul materiei se regaseste in art. 522-526 NCPC, respectiv in Titlul IV ce incheie Cartea a II-a privind procedura contencioasa si se situeaza in vecinatatea deloc intamplatoare a Titlului III, denumit generic „dispozitii privind asigurarea unei practici judiciare unitare”. Intr-adevar, ca ultima parte a unei carti ce trateaza procedura contenciosa incepand cu sesizarea instantei si terminand cu caile extraordinare de atac, contestatia privind tergiversarea procesului vine in sprijinul dezideratului ca practica judiciara unitara sa asigure nu numai o unitate la nivel substantial, in care se accentueaza solutia in detrimentul termenelor ce preced pronuntarea ei, ci si o fluenta a raspunsului pe care instantele il acorda fiecarui participant la actul de judecata, cu respectarea termenelor optime si rezonabile.

Din punct de vedere terminologic, ca reflexie a naturii sale juridice, legislatia in vigoare uziteaza termenul „contestatie” cu privire la doua categorii de mijloace procedurale. In acceptiunea cea mai des intalnita, contestatia reprezinta o cale de atac formulata fie impotriva unei hotarari judecatoresti irevocabile (contestatia in anulare), fie in etapa executarii silite (contestatia la executare, careia i se atribuie si caracteristicile unei actiuni). Totodata, in prezent, contestatia poate imbraca forma unei actiuni atunci cand este indreptata impotriva unor acte sau masuri ce apartin autoritatilor sau institutiilor publice ori persoanelor juridice de drept privat (asa cum este cazul contestatiei formulate de un angajat impotriva masurilor dispuse de angajatorul sau).

Niciunul dintre sensurile de mai sus nu este impropriat insa contestatiei privind tergiversarea procesului. Din analiza situatiilor in care poate fi promovata, astfel cum vom vedea in cele ce urmeaza, contestatia privind tergiversarea procesului este un mijloc procedural prin care se urmareste solutionarea unui incident procedural ce a determinat, in opinia contestatorului, incalcarea dreptului privind solutionarea litigiului intr-un termen optim si previzibil.

Desi se poate invoca faptul ca ne aflam in prezenta unei cereri incidentale lipsite de posibilitatea de a avea o existenta de sine statatoare – aspect ce o apropie de cererile accesorii, in sensul ca depinde nu de solutia finala ce se va da cererii principale, ci exclusiv de o solutie preparatorie cu efect dilatoriu – aceasta opinie nu poate fi primita din simplul motiv al absentei independentei procesuale, chiar si intr-o forma potentiala. Astfel, intrucat contestatia privind tergiversarea procesului nu poate fi formulata decat concomitent cu desfasurarea litigiului in discutie, ea este expresia unui incident procedural ad litem, nefiind susceptibila de a face obiectul unei actiuni formulate pe cale separata.

Din aceasta perspectiva, institutia pe care o analizam se apropie ca natura juridica de actualele mijloace procedurale prin care sunt puse in discutie incidentele privind compunerea sau constituirea instantei (incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea, gresita compunere sau constituire a instantei), dezvoltand insa caracteristici procesuale proprii ce contureaza o institutie juridica sui generis.

In ceea ce priveste sfera de cuprindere procesuala, se impune o analiza a partilor din cadrul acestei proceduri (A), precum si a conditiilor si premiselor legale ce pot atrage admiterea contestatiei (B).

A. Subiectele contestatiei privind tergiversarea procesului

Inca din primul articol destinat acestei institutii juridice, respectiv art. 522 alin. 1 NCPC, legiuitorul instituie o identitate intre partile litigiului de fond si partile ce pot avea calitatea procesuala activa necesara pentru promovarea contestatiei. Astfel, tergiversarea procesului poate fi invocata pe calea contestatiei de oricare dintre partile unui litigiu si, atunci cand participa la judecata, chiar si de procuror.

In alte cuvinte, pot avea calitate procesuala activa in cadrul contestatiei privind tergiversarea procesului: reclamantul, paratul, tertii intervenienti si procurorul, in cauzele in care acesta participa la judecata. Per a contrario, din motive lesne de inteles ca urmare a explicatiilor relative la motivele contestatiei, aceasta nu poate fi invocata din oficiu de instanta de judecata.

Oricare dintre partile sus-mentionate poate formula contestatia privind tergiversarea procesului daca apreciaza ca a fost incalcat dreptul la solutionarea procesului intr-un termen optim si previzibil, solicitand totodata si luarea masurilor legale ce se impun pentru inlaturarea acestei situatii. Desi noua reglementare procesuala nu distinge, dat fiind scopul acestei proceduri, apreciem ca o contestatie unica poate fi formulata si de mai multe parti litigante unite de acelasi interes comun al sanctionarii elementelor cu caracter tergiversator.

Asadar, calitatea procesuala activa a partilor sus-mentionate se intemeiaza pe identitatea dintre calitatea de parte in litigiul de fond si calitatea de titular al dreptului de a beneficia de un proces solutionat intr-un termen rezonabil. Generalizarea calitatii de contestator este expresia interesului pe care toate partile litigante trebuie sa il manifeste cu privire la solutionarea procesului cu respectarea unor termene optime si previzibile.

De partea cealalta, desi pot fi evidentiate diferite raporturi procesuale in care indeplinirea unei obligatii incumba fie participantilor la proces, fie unor terte persoane, consideram ca scopul contestatiei este sublinierea si sanctionarea unei obligatii legale sau procesuale nesocotite chiar de instanta de judecata. Astfel, oricat de paradoxal ar parea, apreciem ca singura „calitate procesuala pasiva” (accentuand ghilimelele de rigoare) incumba de iure instantei de judecata, careia i se reproseaza neindeplinirea unei anumite obligatii. Acest aspect da nastere unei grave confuzii procesuale, criticata pe larg in cea de-a doua parte a prezentei expuneri.

B. Conditiile si incidentele procedurale ce preced admiterea contestatiei

Inca dintru inceput se impune delimitarea conditiilor ce trebuie intrunite anterior introducerii contestatiei privind tergiversarea procesului de situatiile in care, odata indeplinite premisele legale, contestatia urmeaza a fi admisa.

Astfel, trei sunt conditiile ce se desprind a fi necesare pentru formularea contestatiei privind tergiversarea procesului.

Primo, se impune ca incidentul procedural sa fie pus in discutie de catre o persoana ce are calitatea de parte in litigiul de fond sau, atunci cand participa la judecata, de catre procuror. Per a contrario, o contestatie formulata de un tert, chiar daca acesta justifica un interes in proces (dar inca nu a dobandit calitatea de parte), urmeaza a fi respinsa ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

Secundo, in situatia in care contestatia este formulata in scris, aceasta urmeaza a fi depusa la instanta investita cu solutionarea litigiului de fond. Inregistrarea contestatiei la instanta superioara sau la o alta instanta atrage drept consecinta respingerea acesteia ca nefiind de competenta materiala a respectivei instante.

Tertio, se impune ca motivul invocat de contestator ca avand efect de tergiversare a procesului sa subziste in momentul formularii contestatiei. Daca masurile sau actele invocate au fost indeplinite anterior sau ulterior introducerii contestatiei, cererea urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata sau ca ramasa fara obiect.

Sub aspectul corelarii temporale se poate naste si o dezbatere in jurul existentei sau absentei unui termen de formulare a contestatiei. Pe de o parte, desi articolele dedicate acestei institutii nu prevad un termen explicit, se poate argumenta ca acesta se deduce implicit din reglementarea motivelor de contestatie. Astfel, sub sanctiunea constatarii exercitarii procedurii cu rea-credinta, se poate sustine ca incidentul procedural cu efect de tergiversare ar trebui invederat imediat ce contestatorul a luat cunostinta de el sau cel mai tarziu la primul termen de judecata ce urmeaza acestui incident. In caz contrar, se poate naste prezumtia ca nu s-a adus atingere dreptului de solutionare a cauzei intr-un termen optim si previzibil, fiecare parte litiganta avand propriile asteptari si intelegand in mod diferit intinderea acestor termene.

Adoptarea sus-mentionatei argumentari urmeaza a se face insa cum grano salis. Astfel, se ridica o problema in ceea ce priveste momentul la care partile litigante sau procurorul ce participa la judecata au luat cunostinta de incidentul cu efect de tergiversare. Data fiind recunoasterea calitatii procesuale active pentru toate partile de mai sus, fiecare dintre ele poate lua cunostinta de incidentul procedural la momente diferite. Asa fiind, in acelasi cadru temporal poate coexista tardivitatea opozabila partii ce avea cunostinta de incidentul cu efect de tergiversare insa nu l-a invocat in termen util, precum si incunostintarea survenita concomitent pentru o alta parte litiganta. De asemenea, retinand si principiul comun tuturor partilor litigante – solutionarea cauzei intr-un termen optim si previzibil –, este in interesul participantilor la judecata ca orice incident tergiversator sa fie solutionat cat mai repede si fara restrictii procedurale sub aspect temporal. In atare conditii, orice conditionare relativa la un anumit termen de formulare a contestatiei ne apare ca fiind artificiala si, asa cum am subliniat deja, in afara intentiei manifestate de legiuitor prin normele analizate.

Odata indeplinite conditiile de formulare a contestatiei privind tergiversarea procesului, aceasta urmeaza a fi admisa daca se va constata existenta uneia dintre cele patru categorii de  incidente procedurale cu efect tergiversator pe care contestatorul le supune judecatii. In ordinea instituita prin art. 522 alin. 2 NCPC, acestea sunt:

i) implinirea unui termen legal de finalizare a unei proceduri, de pronuntare ori de motivare a unei hotarari, fara ca procedura, pronuntarea sau motivarea hotararii sa se fi realizat;

ii) implinirea unui termen judiciar fara ca un anumit participant la judecata sa indeplineasca actul de procedura stabilit de instanta in sarcina sa si fara ca instanta sa ia, fata de acesta, masurile prevazute de lege;

iii) implinirea unui termen judiciar fara ca o terta persoana/autoritate sa comunice instantei inscrisurile/datele/informatiile solicitate si fara ca instanta sa ia, fata de aceasta terta persoana/autoritate, masurile prevazute de lege;

iv) neindeplinirea de catre instanta a masurilor legale sau a unui act de procedura ce poate fi exercitat din oficiu, daca acestea conduc la incalcarea obligatiei de solutionare a cauzei intr-un termen optim si previzibil, desi instanta avea la dispozitie timpul necesar pentru luarea masurii sau indeplinirea actului.

Precum se poate observa cu usurinta, toate cele patru incidente procedurale implica intr-o masura mai mare sau mai mica nesocotirea de catre instanta a obligatiei de a solutiona cauza intr-un termen optim si previzibil, atribute irefragabile ale termenului rezonabil consacrat prin art. 6 CEDO. La o analiza atenta, observam ca instanta isi poate nesocoti aceasta obligatie fie prin neglijenta in luarea unei masuri ce se impune fata de un participant la proces sau de terte persoane/autoritati, care tergiverseaza cauza prin neindeplinirea unei obligatii judiciare, fie prin neobservarea unor termene sau obligatii legale ce cad in sarcina directa a instantei.

Daca majoritatea punctelor de mai sus nu ridica probleme speciale de interpretare, o atentie speciala trebuie acordata dispozitiilor ce prevad posibilitatea formularii contestatiei in situatia in care instanta isi nesocoteste obligatia de respectare a termenului legal de pronuntare sau motivare a unei hotarari.

In ceea ce priveste pronuntarea hotararii, devin incidente dispozitiile art. 396 alin. 1 NCPC, potrivit carora amanarea pronuntarii nu poate sa depaseasca un interval de 15 zile. Asa fiind, in situatia depasirii acestui interval se poate formula o contestatie cu rol anamnetic pentru instanta ce si-a nesocotit obligatia legala. Dimpotriva, in cazurile in care se asteapta o pronuntare asupra unei cereri formulate in cursul judecatii, contestatia poate fi introdusa imediat ce termenul de pronuntare a expirat sau la urmatorul termen la care instanta a continuat procedura fara a se pronunta cu privire la cererea cu care a fost investita.

Aspectele privind motivarea hotararii trebuie sa fie corelate cu dispozitiile art. 426 alin. 5 NCPC, ce instituie pentru redactarea hotararii un termen de maxim 30 de zile de la pronuntare. In prezent, depasirea frecventa a acestui termen determina posibilitatea partii interesate de a formula cereri de urgentare a redactarii hotararii, fara insa ca acestea sa instituie un dialog direct cu instanta de judecata. Odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila, posibilitatea de a formula o contestatie privind tergiversarea procesului speram a avea drept efect responsabilizarea instantelor de judecata in demersul de redactare a hotararii cu respectarea termenului legal.

II. Solutionarea contestatiei privind tergiversarea procesului

Potrivit art. 523 NCPC, in temeiul principiului disponibilitatii, contestatorul poate sa renunte la contestatia sa oricand pana in momentul solutionarii acesteia, textul de lege aratand ca „odata retrasa, contestatia nu poate fi reiterata”. Totusi, apreciem ca o noua contestatie poate fi introdusa oricand pe parcursul procesului de aceeasi parte litiganta, daca desfasurarea cauzei determina aparitia unui nou incident procedural, interdictia de a reitera contestatia referindu-se exclusiv la reiterarea motivului pentru care a fost formulata initial. De asemenea, consideram ca o alta parte litiganta isi poate insusi contestatia retrasa de cel ce a formulat-o initial, in acest caz nefiind in prezenta unei reiterari.

Cat priveste conditiile de forma, contestatia privind tergiversarea procesului poate imbraca forma scrisa sau verbala, prin consemnarea declaratiei si a motivelor sale in incheierea de sedinta. In nicio situatie insa, nu se va dispune suspendarea solutionarii cauzei.

Insa una dintre cele mai mari erori, in opinia noastra, este reprezentata de atribuirea competentei de solutionare in prima instanta catre insusi completul investit cu dezlegarea pricinii de fond. De lege ferenda, competenta consacrata prin art. 524 alin. 3 NCPC trebuie in mod categoric sa fie atribuita unui alt complet.

Asa cum am aratat in cele ce preced, incidentele procedurale ce justifica promovarea contestatiei sunt irefragabil legate de neindeplinirea de catre instanta investita cu dezlegarea pricinii a unei obligatii instituite prin lege sau prin propria vointa, in cadrul actului de judecata. Contestatorul subliniaza astfel, prin intermediul acestui instrument procedural, o culpa a instantei chemate sa judece cauza. Atribuirea competentei de a decide in ce masura se face sau nu vinovata de neglijenta sau neobservarea legii echivaleaza cu o judecata pe care instanta o face fata de propriile sale dispozitii procesuale, aspect pe care il consideram inacceptabil.

Solutionand contestatia, instanta va infrange unul dintre cele mai vechi principii de drept, potrivit caruia nemo esse iudex in sua causa potest (nimeni nu poate judeca propria sa cauza). Desi instanta nu are calitatea de parte litiganta, este totusi un participant la actul de judecata ale carei dispozitii sunt supuse controlului judiciar tocmai pentru a se respecta sus-mentionatul principiu. Judecand in ce masura se face sau nu vinovata de neglijenta sau neobservarea legii, instanta isi poate pierde caracteristica impartialitatii, fie in mod real prin refuzul de a-si recunoaste eroarea, fie in mod aparent, prin neincrederea contestatorului in legitimitatea unei eventuale solutii de respingere.

Nu poate fi primita nici opinia potrivit careia cele patru categorii de incidente procedurale, odata realizate in practica, sunt atat de evidente incat instanta nu ar putea pronunta o alta solutie decat cea a admiterii contestatiei, din cel putin trei motive:

Primo, complexitatea raporturilor procesuale si a modului in care evolueaza o cauza civila exclude orice certitudine cu privire la solutiile ce se pot ivi in practica judiciara;

Secundo, chiar daca primele trei categorii de incidente procedurale se refera la nesocotirea unor termene legale sau judiciare (solutionarea contestatiei fiind, cel putin la nivel teoretic, o chestiune de „matematica judiciara”), cel din urma incident procedural vizeaza aspecte ce tin exclusiv de aprecierea instantei (care poate decide sa nu indeplineasca din oficiu anumite masuri legale sau acte de procedura). Tindem sa credem ca, odata luata o atare decizie, instanta nu va reveni asupra ei doar in temeiul contestatiei formulate de un participant la proces;

In fine, tertio, nu trebuie sa nesocotim si posibilitatea pronuntarii unei solutii intemeiate exclusiv pe certitudinea unei anumite infailibilitati pe care, cu regret si dezamagire, continuam sa o intalnim in practica judiciara cotidiana.

Retinem in acest context si comparatia pe care am dezvoltat-o in debutul prezentului demers interpretativ, prin care am apropiat incidentele procedurale specifice contestatiei de incidentele privind compunerea sau constituirea instantei. Daca solutionarea acestora din urma nu cade in sarcina completului investit cu dezlegarea pricinii, in aceeasi masura avem pretentia ca solutionarea contestatiei privind tergiversarea procesului sa se faca de un alt complet, asupra caruia sa nu se rasfranga suspiciunile de partinire inerente in viitorul cadru procesual.

Revenind la solutionarea contestatiei, remarcam faptul ca aceasta se va face cel tarziu intr-un termen de 5 zile de la formularea ei, fara ca partile sa fie citate. Art. 524 alin. 3 NCPC instituie si posibilitatea ca judecata cererii sa se faca „de indata”, bineinteles, daca instanta are la dispozitie informatiile edificatoare cu privire la temeinicia sau netemeinicia cererii.

Judecand contestatia, instanta poate pronunta doua solutii pe fondul pretentiilor invocate. Astfel, potrivit art. 524 alin. 4 NCPC, constatand temeinicia contestatiei, instanta va pronunta o incheiere de admitere nesupusa niciunei cai de atac, prin care va lua masurile necesare spre inlaturarea elementelor cu caracter tergiversator. Tot prin incheiere se poate dispune si respingerea contestatiei ca neintemeiata, solutie ce indreptateste contestatorul sa formuleze o plangere ce va fi solutionata de instanta ierarhic superioara.

Intrucat termenul de motivare a incheierii este de 5 zile de la pronuntare, iar termenul de introducere a plangerii este de 3 zile de la comunicarea hotararii, coroborand aceste aspecte cu imperativul solutionarii contestatiei in cel mult 5 zile de la introducerea ei, obtinem un interval temporal de maximum 13 zile in care solutia primei instante va fi pronuntata, motivata si eventual atacata.

In aceasta ultima ipoteza, solutionarea plangerii se apropie sub aspectul compunerii instantei de cadrul procesual specific solutionarii recursului, art. 525 alin. 1 NCPC precizand ca instanta ierarhic superioara va solutiona plangerea in termen de 10 zile de la primirea dosarului, in complet de 3 judecatori.

De asemena, instanta de control judiciar poate sa pronunte o hotarare de respingere a plangerii, nesupusa niciunei cai de atac, sau o hotarare de admitere prin care, potrivit art. 525 alin. 2 NCPC „va dispune ca instanta care judeca procesul sa indeplineasca actul de procedura sau sa ia masurile legale necesare, aratand care sunt acestea si stabilind, cand este cazul, un termen pentru indeplinirea lor”.

Apropierea de calea de atac a recursului se opreste insa la numarul judecatorilor ce compun completul instantei de control judiciar, acestia neavand nicio indreptatire a se pronunta cu privire la aspecte de fapt sau de drept ce tin de fondul pricinii, chiar daca acestea formeaza capete de cerere in cadrul plangerii impotriva incheierii de respingere a contestatiei.

III. Sanctionarea contestatorului de rea-credinta

Potrivit art. 526 alin. 1 NCPC, „atunci cand contestatia sau plangerea a fost facuta cu rea-credinta, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 lei la 2.000 lei, precum si, la cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestatiei sau plangerii”.

Sunt delimitate, asadar, doua categorii de sanctiuni pecuniare pentru contestatorul de rea-credinta. Pe de o parte, instanta are posibilitatea ca din oficiu, constatand vadita netemeinicie a cererii, sa-l oblige pe contestator la plata unei amenzi judiciare cu un cuantum ce variaza intre 500 lei si 2.000 lei, iar pe de alta parte, la cererea partii interesate, contestatorul poate fi obligat la plata unor despagubiri pentru repararea prejudiciului.

Norma sus-mentionata este clara in privinta sferei de aplicare a celor doua categorii de sanctiuni pecuniare, mentionandu-se expres existenta „(…) prejudiciului cauzat prin introducerea contestatiei sau plangerii”. Asadar, contestatorul de rea-credinta ce nu a fost sanctionat odata cu judecarea in prima instanta a cererii sale poate fi sanctionat de instanta de control judiciar, bineinteles, in masura in care persista in atitudinea sa sfidatoare prin formularea unei plangeri impotriva incheierii de respingere a contestatiei.

Caracterul vadit nefondat al contestatiei sau al plangerii urmeaza a fi analizat in functie de cele patru categorii de incidente procedurale in temeiul carora poate fi formulata contestatia privind tergiversarea procesului. Astfel, neincadrarea motivelor de contestatie intr-unul dintre cele patru puncte ale art. 522 alin. 2 NCPC, consideram ca echivaleaza cu consacrarea ab initio a caracterului nefondat. Aceeasi solutie urmeaza a fi retinuta si in privinta reclamarii neindeplinirii unui act sau a unei proceduri intr-un termen legal sau judiciar, daca se va dovedi ca acestea au fost in realitate indeplinite, iar contestatorul a avut cunostinta de indeplinirea lor la momentul formularii contestatiei.

Odata invederate situatiile de mai sus, daca autorul contestatiei refuza sa recunoasca evidenta si promoveaza o plangere impotriva incheierii de respingere, caracterul vadit nefondat al acestei cai de atac urmeaza a fi premisa unei prime sau chiar secunde sanctionari pecuniare.

Insa potrivit art. 526 alin. 2 NCPC, reaua-credinta a contestatorului poate sa rezulte si „(…) din orice alte imprejurari care indreptatesc constatarea ca exercitarea acesteia [contestatiei sau a plangerii] s-a facut in alt scop decat acela pentru care legea o recunoaste”. Astfel, daca procedura contestatiei a fost exercitata in scop sicanatoriu sau pentru a se obtine prin ea insasi o tergiversare a solutionarii cauzei, contestatorul este pasibil de aplicarea sanctiunilor pecuniare anterior mentionate.

Aceste situatii urmeaza a fi analizate cu toata rigurozitatea, fiind greu de deosebit certitudinea unei atitudini intemeiate pe rea-credinta de anumite confuzii pe care contestatorul, din nestiinta sau neglijenta, le-a asimilat unor situatii cu caracter tergiversator.

Cat priveste prejudiciul cauzat unei alte parti litigante, subliniem incidenta limitata a producerii unui atare prejudiciu. Intr-adevar, analizand incidentele procedurale ce stau la baza promovarii contestatiei, constatam ca implicarea unor participanti la proces sau terte persoane/autoritati se regaseste exclusiv in dispozitiile art. 522 alin. 2 pct. 2 si 3 NCPC. Insa chiar si fata de aceste persoane, nasterea unui prejudiciu rezultat din promovarea contestatiei sau a plangerii are o incidenta limitata, fiind putin probabil ca prin promovarea unei contestatii sau plangeri vadit nefondate sa fie angajata raspunderea civila delictuala a autorului ei.

Concluzionand fata de cele ce preced si incheind acest scurt demers interpretativ fara a avea pretentia exhaustivitatii, apreciem institutia contestatiei privind tergiversarea procesului drept o adevarata efigie a Noului Cod de Procedura Civila si o punte de legatura cu legislatia europeana in materia judecarii proceselor civile intr-un termen rezonabil sau, asa cum prefera legiuitorul autohton sa se exprime, intr-un termen optim si previzibil. Totusi, ne mentinem principala critica referitoare la atribuirea competentei de judecata in prima instanta completului investit cu solutionarea pricinii, apreciind ca aceasta dispozitie procesuala incetineste fluenta dorita a fi acordata contestatiei privind tergiversarea procesului.

Mihail DINU
avocat în cadrul Corina-Ruxandra Popescu CI

 
Secţiuni: Procedură civilă, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Contestatia privind tergiversarea procesului in NCPC”

  1. Ion POPESCU spune:

    foarte interesant articolul si frumos prezentat!
    in ceea ce priveste judecarea constestatiei de catre acelasi complet, eu unul nu vad a fi vreo mare problema, avand in vedere dispozitiile din noul cod de procedura referitoare la recuzare (ar trebui interpretate sistematic prevederile legale). totusi, intr-adevar s-ar fi impus pentru a se evita orice confuzie, o precizare expresa in aces sens.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD