Curtea de Apel Bacau. Sanctiunea neacordarii ultimului cuvant inculpatului
14 noiembrie 2012 | Raluca CÎRSTEA
Curtea de Apel Bacău, cu opinie majoritară, a hotărât că nerespectarea dreptului la ultimul cuvânt al inculpaților cu ocazia discutării stării de arest preventiv atrage sancțiunea nulitații relative a hotărârii.
În speță, s-a apreciat că este întemeiată critica adusă hotărârii primei instanțe referitoare la faptul că nu a acordat ultimul cuvânt inculpaților, prima instanță motivând că acest lucru este necesar doar pe fondul cauzei. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 341 CPP, instanţa are obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor acestui articol, indiferent dacă privesc fondul cauzei sau o altă situaţie adiacentă cum este cea privitoare la arestarea preventivă, însă această încălcare atrage sancțiunea nulității relative în sensul că nu se impune anularea încheierii atacate întrucât nu s-a produs inculpaţilor o vătămare care să poată fi înlăturată doar prin anularea actului, ţinându-se cont şi de faptul că nu s-a judecat fondul cauzei şi neacordarea ultimului cuvânt cu ocazia discutării arestării preventive nu a afectat aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Opinia separată a fost în sensul că neacordarea ultimului cuvânt inculpaților atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii. ”Materia arestului preventiv nu poate fi considerată o chestiune incidentă în sensul art. 302 CPP, fiind în discuţie o măsură procesuală de o importanţă deosebită, cu reglementări naţionale şi internaţionale a căror respectare impun o soluţionare similară cu cea privind chestiunea vinovăţiei într-un proces penal. De aici şi dispoziţiile art. 309 al. 2 CPP, dezlegarea dată de instanţă în această materie fiind obligatorie şi dobândind autoritate de lucru judecat după posibilitatea atacării ei separate cu recurs. (…) Prima instanţă nu a omis aplicarea garanţiei acordării ultimului cuvânt, nu a trecut din neatenţie peste acest aspect, ci pur şi simplu a refuzat inculpaţilor exercitarea dreptului de apărare în componenta pusă în discuţie. Procedând în acest mod s-a ajuns la situaţia ca prezenţa inculpaţilor să fie pur formală, de asistare la procesul în care se discută tocmai dreptul lor la libertate, situaţie ce echivalează în mod concret şi efectiv cu ceea ce art. 197 al . 2 CPP sancţionează cu nulitatea absolută, respectiv absenţa inculpatului. Ca atare, o concluzie în sensul că nerespectarea dreptului la ultimul cuvânt nu afectează justa soluţionare a cauzei este excesivă şi nu ţine seama (…) de respectarea efectivă a dreptului la apărare a inculpaţilor într-o chestiune importantă cum este cea a privării de libertate. Atitudinea inculpatului şi elementele ce sunt evidenţiate în cadrul exercitării garanţiei procesuale a ultimului cuvânt pot afecta instanţa, inclusiv cea de control judiciar, în aprecierea temeiului juridic al arestării preventive, în cauză în ceea ce priveşte existenţa pericolului concret pentru ordinea publică.” (Decizia penală nr. 242 din 1 aprilie 2009 pronunţată în recurs de Secţia penală, cauze penale minori şi familie a Curţii de Apel Bacău având ca obiect menținere măsura de arestare preventivă – JURINDEX2010327308).
Raluca CÎRSTEA, avocat SVSA
