Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti

CEDO. Condamnari impotriva Romaniei – 13 noiembrie 2012


19 noiembrie 2012 | Sorin-Ioan DUMITRAȘCU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în data de 13 noiembrie 2012 hotărârea în cauza E. M. B. vs. România.

Reclamanta, doamna E. M. B,. a fost reprezentată de către domnul I. Panaitescu, avocat în cadrul Baroului București.

În luna aprilie a anului 2002, reclamanta a părăsit țara, iar pe data de 18 și 22 iulie 2002 a fost citată pentru a se prezenta în fața organului de urmărire penală.

Întrucât reclamanta nu a dat curs citațiilor, la data de 25 iulie 2002, pe numele acesteia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, fiind totodată acuzată de sustragerea de la urmărirea penală.

Curtea a constatat că au fost încălcate dispozițiile articolului 6, alineat 1 (Dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil) din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, fără a acorda vreo despăgubire, considerând că recunoașterea încălcării art. 6, alin. 1 din Convenție reprezintă, în sine, o reparație echitabilă.

:: Hotărârea

***

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în data de 13 noiembrie 2012 hotărârea în cauza Cucu vs. România.

Reclamantul, domnul Viorel Cucu, a fost reprezentat de către doamna Nicoleta Popescu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti.

Reclamantul, condamnat în anul 2001 la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, s-a plâns de suprapopularea celulelor şi condiţiile precare de igienă din penitenciarele Jilava şi Giurgiu, precum şi de faptul că a fost supus la rele tratamente.

Curtea a constatat că au fost încălcate dispozițiile articolului 3 (Interzicerea torturii) din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile articolului 3 (Dreptul la alegeri libere) din Protocolui 1 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, acordând 13000 Euro daune morale şi 4000 Euro cheltuieli de judecată.

:: Hotărârea

***

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în data de 13 noiembrie 2012 hotărârea în cauza Lăcătuș și alții vs. România.

Reclamantele, doamna Voichiţa (Rostaş) Lăcătuş, doamna Speranţa-Lămâiţa Rostaş și doamna Rada-Codruţa Rostaş, au fost reprezentate de către domnii C. Cojocariu și T. Alexandridis, avocați care profesează în Londra, respectiv în Budapesta.

Reclamantele s-au plâns de distrugerea locuințelor lor prin incendiere, precum și de consecințele ce au decurs din aceasta.

Curtea a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 3 (Interzicerea torturii), art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), art. 6 alin. 1 (Dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil) și art. 14 (Interzicerea discriminării) coroborat cu articolele 6 și 8 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Curtea a acordat 17000 Euro daune morale doamnei Voichiţa (Rostaş) Lăcătuş, 11000 Euro doamnei Speranţa-Lămâiţa Rostaş, 11000 Euro doamnei Rada-Codruţa Rostaş și 3000 Euro cheltuieli de judecată, în comun.

:: Hotărârea

***

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în data de 13 noiembrie 2012 hotărârea în cauza Anca Mocanu și alții vs. România.

Reclamanții, doamna Anca Mocanu, domnul Marin Stoica și domnul Teodor Mărieş, au fost reprezentați de către Ionuț Matei, Antonie Popescu și Ioana Sfîrăială, avocați în cadrul Baroului București.

Reclamanții s-au plâns de ineficacitatea și imparțialitatea cercetărilor desfășurate în legătură cu identificarea și pedepsirea persoanelor vinovate pentru represiunile petrecute la Mineriada din iunie 1990.

Curtea a constatat că au fost încălcate dispozițiile articolului 2 (Dreptul la viață) și art. 6 alin. 1 (Dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil), acordând doamnei Anca Mocanu suma de 30000 Euro, cu titlu de daune morale, ce urmează a fi plătite în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

:: Hotărârea

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii